Feedback archive → Feedback 2010

Dintii patriarhilor

stock.xchng

Nu se intampla foarte des ca cineva sa scrie la CMI cu o intrebare privind problema originii care sa nu fi fost abordata intr-unul din miile de articole publicate deja. Corespondentul nostru din USA, Ann T., ne-a prezentat recent tocmai o astfel de intrebare:

Dr Carl Wieland de la CMI raspunde:

Draga Ann

Ridici o intrebare interesanta, una care nu cred sa mai fi fost pusa inainte, si una care merita sa fie explorata un pic.

Inainte sa ajungem la subiectul principal, as vrea sa ma adresez comentariului tau despre faptul ca “nu existau carii”. Pentru ca patriarhii au trait dupa Cadere, s-ar prea putea ca si ei sa fi avut carii dentare—de ce nu? Dar din moment ce acestea depind si de lucruri cum ar fi dieta sau igiena dentara si nu depind direct de varsta (am cunoscut persoane tinere cu toti dintii cariati si persoane de 90 de ani cu dinti aproape perfect sanatosi) nu este un lucru pe care putem sa-l luam usor in considerare, asa cum sugerezi tu.

Asa ca primul lucru pe care l-as spune este: cum putem sa stim ca ei si-au pastrat dintii de-a lungul intregii lor vieti? Raspunsul este destul de simplu: nu stim. Totusi, chiar si in culturile putin dezvoltate din ziua de azi, se poate observa ca oamenii care au grija de dintii lor destul de bine si-i pastreaza in stare destul de buna pentru mare parte din viata. S-ar putea considera neobisnuit ca design-ul organismului in lumea dinainte de potop (vezi articolul Traind 900 de ani) sa fie potrivit pentru o viata de 600–900 ani, iar in ceea ce-i priveste pe oameni acestia sa aiba dintii doar pentru a 10-a parte din durata vietii lor. Asa ca aceasta premiza este o motivatie buna pentru aceasta explorare—nu ca ceva din relatarea biblica despre longevitatea dinainte de potop este amenintata daca nu venim cu un raspuns bun, dar este interesant sa aflam daca si-ar fi putut pastra dintii timp de cateva sute de ani. Putem presupune corect, pentru a simplifica, ca o igiena dentara buna si o dieta potrivita cer mult mestecat (opus dietei noastre moderne), dar nu o existenta atat de grea incat mancarea lor sa fie amestecata cu praf/nisip, etc. care maresc foarte mult tocirea. (Desigur, acest lucru putea deveni normal in perioada grea de dupa potop).

Dupa cate stiu, dentina secundara poate continua sa creasca de-a lungul vietii asa ca acest lucru pare fi raspunsul la intrebare. Pe de alta parte, se crede ca celulele care produc smaltul se opresc din momentul in care dintele este complet format. Rata medie de tocire (disparitia grosimii) a smaltului in ziua de azi este de aproximativ 8 miimi dintr-un milimetru pe an. Stiind grosimea smaltului la om azi (maxim 2.5 mm, dar nu este la fel de gros pe toata suprafata dintelui) aceasta inseamna ca in aproximativ 200–300 de ani la o astfel de rata, ei nu ar mai fi avut smalt.

Totusi, aparent este o conceptie gresita ca smaltul se toceste in cea mai mare parte de la mestecat—de fapt, in timpul mestecarii, suprafetele dintilor nu se ating foarte mult. Smaltul fiind foarte tare, “tocirea” lui directa prezinta o mai mica problema decat fisurarea/ microfisurarea, si de aceea fragilitatea sa trebuie sa fie compensata de dentina care actioneaza ca un amortizor.

In ziua de azi tocirea smaltului se datoreaza in mare parte altori factori decat mestecarii normale; acestia includ bruxismul (scrasnitul dintilor la oamenii care sunt stresati), bacteriile care cauzeaza carierea smaltului si acizii din mancare, ultimii doi evident asociati cu dieta. Chiar si perierea in sine, in ciuda beneficiilor, poate contribui la tocirea smaltului. Toti acesti factori care au fost enumerati sunt legati de modul nostru modern de viata, care poate explica existenta unor culturi indigene cu o sanatate a danturii surprinzator de buna la batranete.

Presupunem atunci ca lumea dinainte de potop avea cu mult mai putini din acesti “contribuabili ai stilului de viata” la tocirea smaltului, acest lucru putand sa acopere de 2–3 diferenta de rata de tocire necesara pentru a aduce durata de viata a smaltului pana la durata de viata a patriarhilor.

Un alt lucru care merita mentionat este faptul ca multe dintre fosilele tipurilor umane disparute, cum ar fi Neandertal (categoric descendenti din Adam), scot la iveala dintii care sunt cunoscuti ca si molari taurodonti. Aceasta inseamna dinti “ca de taur”, iar acesti dinti sunt mai mari, cu o cavitate pulpara mai mare decat cea normala. Contrar lucrurilor pe care unii le citesc cateodata, acestia nu se intalnesc doar la fosilele umane, dar sunt o variabila genetica intalnita la un procent din oamenii de azi. (Cateodata, dar nu intotdeauna, in asociere cu dezechilibre genetice. Se pare ca sunt variabile genetice care erau mai des intalnite la inaintasii nostri.) S-a crezut mult timp ca asemenea dinti au facut dentitia sa reziste mai bine la dieta mult mai abraziva a “omului pesterii”. Nu este clar de se s-a crezut lucrul acesta, pentru ca smaltul si dentina sunt cam de aceeasi grosime la dintii taurodonti ca si la omologii lor. Dar s-a speculat ca asa-numita forma tertiara (“reparata”) a dentinei este mult mai usor de produs la acesti dinti. Acestia sunt fabricati ca raspuns la factori externi cum ar fi cariile dentare.

Acesta este in mod evident un subiect complex, si nefiind dentist sunt deja in afara zonei mele de expertiza, si invit participarea altor cititori. Oricum, toate acestea cresc posibilitatea ca daca pierderea de factori genetici (discutati in articolul Traind 900 de ani) se poate lega de o pierdere (a frecventei aparitiei, cel putin) a genelor pentru dinti taurodonti care ar fi fost capabili sa reziste fortelor de eroziune a smaltului pentru mai mult timp. Poate ca cercetari asupra taurodontilor de azi ar putea face lumina in aceasta chestiune, desi nu cred ca acest subiect este printre primele chestiuni pe listele cu proiecte de cercetare ale creationistilor. [Nota autorului inserata ulterior corespondentei: un creationist ortodont tocmai a declarat intr-un email¹ ca in experienta lui de pana acum a intalnit putini copii cu “molari de tip Neandertal taurodonti” si ca acestia, interesant, “au in familiile lor o istorie de longevitate”. Asadar trasaturi genetice vs. o viata mai lunga se pot intr-adevar asocia cu dinti care dureaza mai mult.—C.W.]

Stiu ca acest subiect a implicat o multime de elemente speculative, inevitabil, dar cel putin s-a pus in discutie. Cred ca chiar si fragmente ale lucrurilor discutate sunt indeajuns ca sa faca notiunea de dinti sanatosi la varste de sute de ani sa nu para atat de deplasata cum probabil pare la prima vedere.

Multumesc inca o data pentru o intrebare foarte interesanta.

Cu respect, cu sinceritate in Christos,

Carl W.

Director

Creation Ministries International Ltd (Australia)

Articole conexe

• The teeth of the Patriarchs
• Tooth enamel: sophisticated materials science
• Genetic entropy and human lifespans
• Living for 900 years