Explore
Also Available in:

Traind 900 de ani

de

Putini oameni ajung la varsta de 120 de ani. Astazi intelegem mai multe despre fenomenul imbatranirii … dar cu toate cercetarile noi, putem trai mai mult? Informatii noi, fascinante despre cum si de ce imbatranim arunca o lumina noua asupra duratelor lungi de viata dinainte de Potop.


In cartea Genezei, cronologia biblica inregistreaza durate de viata care sunt extrem de diferite de ceea ce noi experimentam azi. Adam a trait 930 ani; Noe chiar mai mult, 950 ani (vezi graficul de mai jos). Aceste durate de viata lungi nu sunt distribuite orbeste; ele sunt sistematic mai mari inainte de potopul din vremea lui Noe si descresc brusc dupa aceea.

Aceste varste inaintate nu sunt prezentate in Biblie ca si cand ar fi fost ceva extraordinar, sa nu mai vorbim – miraculoase, pentru acea vreme.

Graph of life-spans from Adam to the present
Lungimea vietilor inregistrate in Biblie, incepand cu patriarhii dinainte de Potop (trasate la data nasterii). Observati scaderea pronuntata in lungimea viatii dupa Potop. Aceasta este o dovada ca ceva dramatic s-a intamplat in istoria lumii.
Click aici pentru imaginea marita.

Multi oameni sunt gata sa ia in deradere aceste varste, pretinzand ca sunt “imposibile din punct de vedere biologic”. Astazi, chiar daca reusesc sa evite toate bolile fatale, oamenii mor in general de batranete fara sa treaca cu mult peste 100 de ani. Chiar si cazurile exceptionale nu reusesc sa treaca cu mult peste 120 de ani.

Cu toate acestea, o privire asupra dovezilor referitoare la imbatranire sugereaza ca in aparenta limita superioara a duratei medii de viata din zilele noastre nu este ceva “inevitabil din punct de vedere biologic” nici pentru oameni si nici pentru alte creaturi multicelulare.

Bolile, dieta, “uzura” si alti factori de mediu joaca fara indoiala un rol in determinarea lungimii vietii. Cu toate acestea, se pare ca la baza tuturor acestor lucruri stau factori care sunt cumva inscrisi in codul nostru genetic, care determina “limita noastra superioara” de viata. Acest lucru nu este foarte surprinzator; majoritatea dintre noi cunoastem familii in care aproape toti membrii traiesc pana la adanci batraneti – dar si opusul, bineinteles.

Desi se pare ca o “limita superioara” medie este “programata” in fiecare specie, experimente de imperechere selectiva au aratat ca aceasta limita poate fi schimbata, si chiar dramatic. Experimentele pe musculite de otet si viermi au aratat ca o durata mai lunga de viata poate fi introdusa si scoasa din populatii, prin imperecheri selective. Asadar poti avea doua populatii din aceeasi musculita, cu un grup care traieste, in medie, cu mult mai mult decat celalalt. Chiar a fost identificata la o specie de viermi o “schimbare” genetica implicata in longevitate.

De ce imbatranim?

De ce organismele multicelulare (cum sunt oamenii) imbatranesc si mor in cele din urma? Nu este de ajuns sa spunem doar ca exista legi fizice care stabilesc ca toate structurile fixe se degradeaza in cele din urma. Acest lucru este adevarat, dar mecanismul biologic are “inteligenta” incorporata (programata in ADN) care ii confera abilitatea sa se repare pe sine.

De aceea organismele unicelulare, cum ar fi bacteria, nu mor de batranete – ele doar se divid in doua copii noi, fiecare dintre aceste copii se divide in alte doua copii si asa mai departe. [Nota adaugata in Mai 2009: De fapt, exista dovezi consistente conform carora chiar si organismele unicelulare pot suferi de senectute, adica imbatranirea si moarte.] Fiinte ca si noi au organe (de exemplu: ficat, rinichi si asa mai departe) care sunt alcatuite dintr-o multime de celule individuale. Dar de ce nu se divid continuu aceste celule, ca sa repare si sa reinnoiasca organele pentru totdeauna? Daca s-ar intampla acest lucru, adica celulele uzate sa fie inlocuite de unele noi fabricate, nici una din “partile” organismului tau nu s-ar uza. Ceea ce, bineinteles, inseamna ca tu nu ai imbatrani niciodata. S-ar putea sa fi omorat de un copac in cadere sau sa mori de vreo infectie, dar niciodata nu ai muri de batranete.

Bineinteles lucrurile nu stau asa. Organele noastre se uzeaza. Celule lor se pot multiplica pentru o vreme, dar nu pentru totdeauna. Dupa un anumit numar de ori, ele pur si simplu nu se mai divid. Este stiut ca celulele umane obisnuite se divid de aproximativ 80–90 de ori, apoi nu se mai divid.

Se pare ca exista, la capatul fiecaruia din cromozomii nostri, o structura numita telomer. Ganditi-va la el ca si la un dispozitiv de masurat, cu un numar de margele la capat. De fiecare data cand celula se divide una din margele este indepartata, scurtand telomerul (vezi sectiunea de mai jos).1 Odata ce toate aceste margele au disparut, diviziunea celulara nu mai poate avea loc. De atunci incolo, fiecare celula care se “consuma” nu este inlocuita de una noua. Asadar, chiar daca eviti orice fel de accident fatal sau boala, in cele din urma vei ceda in urma incetarii functionarii a unuia sau mai multor organe.

Mecanismul prin care se divid celulele este controlat de instructiunile inscrise in ADN, in codul genetic. Astfel, e ca si cum unele limite genetice pre-programate, desi nu toate sunt legate de imbatranire, pot foarte bine sa fie o mare parte din poveste. Pe scurt, nu sunt cunoscute motive biologice care sa ne faca sa presupunem ca daca limitele genetice au fost stabilite la un alt punct, o durata a vietii de 900 de ani sau mai mult nu ar fi posibila.

Si sunt motive sa credem ca intr-adevar pot fi diferente mari in aceasta “limita superioara” genetica. Am vazut deja ca doar o simpla rearanjare a frecventelor genelor prin imperechere selectiva la musculita de otet poate creste drastic durata lor de viata.

Intrebarea devine atunci nu “Cum au putut trai atat de mult?” ci mai degraba “De ce noi nu mai traim atat astazi?”

Cum se compara duratele de viata?

Comparison of lifespans of different creatures

In afara de mortea prin accident sau boala, se pare ca diverse fiinte vii sunt programate genetic sa traiasca pentru diferite perioade medii de timp. Dovezile spun ca asemenea programe nu sunt absolut fixe – imperecherea selectiva la unele organisme a crescut drastic durata medie de viata.

Noul mediu inconjurator in care se gasea Noe

Privind la scaderea duratei de viata dupa Potop este normal sa ne gandim ca acest lucru trebuie sa aibe vreo legatura cu faptul ca lumea s-a schimbat drastic. Dovezi din fosile sugereaza ca nivelul dioxidului de carbon (probabil si al oxigenului) era mai mare in lumea dinainte de Potop. Au fost multi care au insinuat ca un strat atmosferic alcatuit din vapori de apa au aparat lumea dinainte de Potop de radiatii cosmice. Cu toate acestea, chiar daca lucrurile stau asa sau nu, exista putine dovezi cum ca imbatranirea este influentata in mod substantial de vreunul din acesti factori.

Ideea conform careia mediul inconjurator a devenit mult mai “toxic” dupa Potop astfel incat a scurtat durata de viata cu aproape opt secole, a noua parte din durata anterioara, se impotmoleste intr-un punct important. Noe avea deja peste 600 de ani cand a iesit din Arca. Dar acest mediu, chipurile, mult mai ostil nu a cauzat ofilirea lui rapida si moarte lui dupa doar cativa zeci de ani. In schimb, el a mai trait alti 350 de ani, depasind chiar si durata de viata a inaintasului sau Adam.

Nu stim daca factorii de mediu au cauzat doar probleme in faza de dezvoltare a vietii omului. Totusi, o explicatie simpla a faptului ca Noe a trait atat de mult este caracterul genetic a lui Noe care i-a oferit posibilitatea sa traiasca atat de mult. Si ca probabil majoritatea, daca nu toti, oamenii dinainte de Potop au fost programati pentru o durata de viata mult mai lunga decat sunt noi programati azi.

Deci, ce s-a intamplat? Amintiti-va ca intreaga populatie s-a redus la o mana de oameni. Sunt bine cunoscute metodele prin care unele forme de gene (cunoscute sub denumirea de gene alele), care pot include orice codare pentru o durata de viata mai lunga, pot fi eliminate dintr-o populatie care a trecut printr-o astfel de “stramtorare” – ajungandu-se la opt oameni (vezi sectiunea de mai jos)

Alti factori

Daca astfel de pierderi genetice au reprezentat motivul declinului duratei de viata, s-ar putea ca acesta sa nu fie singurul motiv. Mutatiile daunatoare acumulate la o scara mare s-ar putea sa fi avut si ele un rol. Unele dintre aceste mutatii se poate sa fi cauzat o pierdere a lungimii telomerului, de exemplu. Dupa Potop, varietatea de plante care constituiau hrana a fost drastic redusa, probabil unul din motivele pentru care Dumnezeu a permis omului sa manance carne de atunci incolo. Cu toate acestea, nici cel mai avid sustinator al hranirii sanatoase nu ar sugera ca, prin simpla schimbare a dietei, am putea trai 950 de ani in ziua de azi. Probabil ca unii dintre acesti alti factori sunt motivul pentru declinul continuu, care dureaza de secole. Isaac a trait 180 de ani, Moise 120, Regele David doar 71 de ani. Interesant este ca astazi vedem o crestere a duratei de viata datorita factorilor de mediu. Totusi, cred ca sansele sunt ca pentru a trai cam cat a trait stramosul nostru Noe avem nevoie de unii din factorii lui genetici.

Bineinteles, motivul principal pentru imbatranire si moarte este Blestemul rostit asupra intregii creatii despre care se vorbeste in Geneza capitolul 3. Lui Adam i s-a spus ca daca nu-L asculta pe Dumnezeu, “murind, vei muri” [lit. Ebraica]. Adam a murit imediat spiritual si a inceput sa moara fizic in aceeasi zi, asa cum si noi toti murim azi.

Cercetari genetice moderne au aratat ca noi mostenim caracterul inevitabil al imbatranirii si a mortii. Cand ne uitam in oglinda la ridurile care ne invadeaza ar trebui sa ne amintim de uraciunea pacatului in ochii Dumnezeului Sfant. Si ar trebui sa fim foarte multumitori ca Dumnezeu a pregatit o cale de scapare din judecata Sa dreapta asupra pacatului, prin Fiul Sau, Domnul Isus Christos.

Traind dincolo de mijloacele de care dispuneti

Cu aproximativ 30 de ani in urma un avocat din Franta aflat la varsta mijlocie a facut o afacere cu o doamna trecuta de 90 de ani, dupa cum urmeaza: el a devenit proprietarul apartamentului ei in schimbul unei alocatii lunare destul de frumusele. De asemenea ea putea locui in apartament fara sa plateasca chirie toata viata. Parea o situatie de tipul castig–castig; din cauza varstei ei avansate, el avea sa sfarseasca cu siguranta cu o achizitie ieftina, iar ea avea sa traiasca ultimii ei ani bucurandu-se de un venit ridicat.

Spre marea nenorocire a avocatului, clienta sa, Jeanne Calment, avea sa devina cea mai longeviva persoana din istoria moderna. Ea a murit in 1997 (cu toate facultatile intacte) la varsta de 122 de ani si 164 zile. Avocatul ei a murit de batranete cu mult inainte ca ea sa moara. El (si averea sa) au sfarsit prin a-i plati doamnei pretul apartamentului de mai multe ori.

Doi cercetatori francezi au urmarit recent genealogia lui Clement de-a lungul a cinci generatii in urma, pe linie materna si paterna. Fiecare din stramosii ei au trait in mod remarcabil cu 10,5 ani mai mult, in medie, decat varsta medie a mortii oamenilor din aceeasi regiune. Ei au concluzionat ca felul in care ea a trait sau ce a mancat nu au reprezentat factorii principali in varsta sa inaintata, ci mai degraba o constelatie rara de gene ale longevitatii s-a unit intr-o persoana. Evident si ea a evitat orice nenorocire care ar fi putut cauza o moarte mai timpurie.

Acest lucru se potriveste cu teza noastra conform careia exista factori de longevitate genetici. Prezenta lor intr-o rata mare la stramosii nostri dinainte de Potop poate explica usor durata de viata lunga, in timp ce pierderea lor poate explica scaderea ulterioara a duratei vietii.


Possible genetic combinations
Combinatii genetice posibile mostenite de urmasi

Pierderile genetice dupa Potop – o cauza pentru scaderea duratei vietii?

Exista un fenomen simplu si bine cunoscut numit “deriva genetica”, prin care forme variate (alele) de gene (extinderi ale codarii ADN-ului pentru diverse caracteristici) se pot pierde la populatiile mici.

Genele vin in perechi pe care le mostenesti una de la mama si una de la tata. In exemplul aratat mai sus sub forma de diagrama, forma “G” a genelor este prezenta la tata dar nu si la mama. Fiecare din copiii lor are doar sanse de 50% sa mosteneasca versiunea “G” a acelei gene speciale, asa cum e aratat. De aceea posibilitatea ca niciunul dintre urmasi sa nu mosteneasca aceasta gena nu este de fel una imposibila. (Daca parintii au doar trei copii, sansa este de 1 la 8). Intr-o situatie in care intreaga rasa umana a fost redusa la Noe, cei trei fii ai lui si sotiile lor, este pe de-a-ntregul posibil ca unele forme ale genelor prezente la Noe sa nu se fi transmis mai departe. Din moment ce se pare ca imbatranirea este in mare parte controlata genetic, pierderea unor gene ale longevitatii poate fi explicatia pentru scaderea lungimii vietii dupa Potop. Probabil o urmatoare stramtorare a populatiei (La Turnul Babel) a contribuit in continuare la aceasta eliminare genetica. 2


Chromosome

“Invelisul” de la capatul fiecarui cromozom (numit telomer) este, la fel ca si invelisul de plastic din varful siretului, necesar pentru a preveni destramarea capetelor. Telomerul se scurteaza cu fiecare diviziune celulara – iar odata limita atinsa, celulele nu se mai pot divide. Acesta este probabil doar un mod in care durata de viata limitata este “programata” in interiorul nostru. Nu exista nici un motiv biologic care sa explice de ce oamenii nu pot trai mai mult decat in prezent, daca au avut structura genetica potrivita.

Se stie de mult ca exista celule umane care pot diviza mereu si mereu celule cancerigene. Acestea se pare ca nu sunt prevazute cu “intrerupatorul” care spune celulelor sa opreasca divizarea, asa ca ele continua sa faca copii ale lor insele. De aceea laboratoarele medicale, care au nevoie sa foloseasca constant celula umana, pot fi aprovizionate continuu cu celule care sunt toate “urmasii” unui cancer de la o persoana nefericita. (Numite celulele HeLa, dupa Henrietta Lacks, doamna a carui cancer a fost folosit). Celulele HeLa sunt practic “nemuritoare” (ele ar muri doar daca toate celulele HeLa existente s-ar distruge in mod fizic).

Recent, rezultate de laborator bazate pe o enzima3 care este implicata in replicarea telomerului, au produs multa emotie. Linii de celule modificate s-au divizat de mai multe ori decat limita lor. Unii speculeaza ca asemenea manipulari pot face ca oamenii sa traiasca pana la varste mult mai mari, presupunand ca intre timp nu vor muri din cauza unor boli sau accidente. Imbatranirea este cu siguranta mult mai complexa decat ne dau de gandit aceste discutii simplificate, bazate pe constatari preliminare. Cu toate acestea, dovezile de pana acum sugereaza puternic ca genetica joaca un rol major in imbatranire.

Bibliografie/ lectura suplimentara

  • New Scientist: 22 Noiembrie, 1997, p. 7; 3 Ianuarie, 1998, p. 6; 7 Februarie, 1998, p. 14; 28 Februarie, 1998, p. 23.
  • ‘Poate stiinta invinge ceasul biologic?’ Sunday Times (London) 18 Januarie, 1998, p. 15.
  • ‘Durata de viata extraordinara a furnicilor: o testare a teoriei evolutioniste despre imbatranire’, Nature 389:958–960, 1997.
  • ‘De ce imbatranim?’ U.S. News & World Report, 18-25 August, 1997, pp. 55–57.
  • ‘Genetica imbatranirii’ Science 278(5337):407–411, 1997.

Referinte si note

  1. Simplificat pentru concizie – exista o fluctuatie in lungime, cu o scurtare neta. In celulele creierului, telomerul nu se scurteaza. Înapoi.
  2. Aceasta presupune ca existau probabil variatii considerabile in durata vietii in lumea dinainte de Potop, cu doar cateva programate sa traiasca, sa zicem, maxim intre 400 si 500 de ani. Probabil de aceea fiii lui Noe nu au ajuns la mareata lui varsta. Înapoi.
  3. Aceasta enzima, numita telomeraza, a fost descoperita in 1980 de catre castigatoarea din 1998 a Premiului Australia, Prof. Elizabeth Blackburn. Fara telomeraza, celulele nu pot copia “capetele” cromozomilor. Înapoi.