Explore
Also Available in:

Remarcabilul limbaj al ADN-ului

de
tradus de Stefan Bogdan Vieru-Darius

DNA
Illustration ©iStock.com/BlackJack3D

Conform liderului ateist Profesor Richard Dawkins, cea mai convingatoare dovada a evolutiei o constituie ADN-ul. In cartea sa, The Greatest Show on Earth (Cel mai mare spectacol de pe pamant), el afirma ca acest cod ADN (adica limbajul ADN-ului) este acelasi in toate formele de viata – un fapt, zice el, ce “arata mai clar decat orice altceva ca toate creaturile vii sunt descendentii unui singur stramos.”1,2 Aceasta afirmatie, insa, este foarte inselatoare, existand un numar de exceptii de la acest ‘fapt’ – unele creaturi folosesc variatii ale codului.3,4 Mai mult, aceste exceptii, precum si natura codului insusi, constituie de fapt unul dintre cele mai puternice argumente impotriva evolutiei.

ADN-ul se gaseste in fiecare celula din corpul nostru si are un aspect frumos, avand forma unor scari spiralate. Treptele sunt ca literele unui alfabet si, urcand sau coborand scarile, literele citite impreuna formeaza cuvinte care au intelesuri. In totalitate sunt in jur de trei miliarde de litere in ADN-ul nostru, ceea ce inseamna o cantitate foarte mare de informatie – aproape o mie de carti de marimea Bibliei.5 Spre exemplu, contine informatia necesara ca un prunc sa creasca dintr-un ovul fecundat – cum sa fie construită inima, plamanii, creierul si asa mai departe. Ca adulti, si noi avem nevoie de ADN, depozitand software-ul ce controleaza foarte mult din ceea ce se intampla inauntrul nostru.

Sunt multe caracteristici ale codului ADN care-l fac foarte sofisticat.

Una din functiile ADN-ului este de a controla producerea multor proteine necesare mentinerii trupului intr-o stare sanatoasa. Hemoglobina, de exemplu, trebuie sa fie construita foarte atent pentru a putea transporta eficient oxigen de la plamani spre diferite parti ale corpului. Unele proteine actioneaza ca anticorpi, ceea ce ne permite sa luptam impotriva bolilor cauzate de bacterii si virusi.6 Unghiile degetelor noastre, ca si parul nostru, sunt facute din cheratina, o alta proteina. Desi sunt sute de mii de proteine diferite, ele sunt toate alcatuite din aceleasi blocuri numite ‘aminoacizi’. Oamenii (precum majoritatea organismelor), poseda doar douazeci de tipuri de aminoacizi, uniti in lanturi.7 O proteina obisnuita este alcatuita din cateva sute de aminoacizi. Prin alegerea fiecarui aminoacid si a locului in care acesta este pozitionat in inlantuire, diferite proteine pot fi fabricate, fiecare avand functii foarte diferite.

Secventa de ‘litere’ ADN este ca un limbaj, unde combinatii diferite de litere au intelesuri diferite. In timp ce alfabetul englezesc are douazeci si sase de litere, ADN-ul utilizeaza doar patru: A, C, T si G. Folosind aceste patru litere, ADN-ul mentioneaza care aminoacid trebuie sa fie pozitionat si locul acestuia in inlantuire. Spre exemplu, in limbajul ADN, ‘cuvantul’ ce contine cele trei litere, CAT, inseamna ‘foloseste aminoacidul histidina’; literele GGT inseamna ‘foloseste aminoacidul glicina’; literele GTG inseamna ‘foloseste aminoacidul valina’. O serie de astfel de ‘cuvinte’ specifica secventa in care aminoacizii trebuie sa fie asamblati. Deci CATGGTGTG inseamna ‘asambleaza histidina intai, apoi glicina, apoi valina’.

Genialitatea ADN-ului

Sunt multe caracteristici ale codului ADN care-l fac foarte sofisticat.8 Una dintre acestea este felul in care ajusteaza erorile de copiere. In acelasi fel in care folosim un software, un calculator care copiaza date de pe un hard drive in memorie, ADN-ul trebuie copiat inainte de a fi folosit. (Copia este de fapt o molecula putin diferita numita ARN.) Erori de copiere au loc si pot rezulta aminoacizi ce sunt asamblati in pozitii gresite in inlantuire. Totusi, limbajul ADN a fost configurat incat sa minimizeze efectele unor astfel de erori. De exemplu, design-ul codului este astfel conceput incat, chiar daca erorile au ca rezultat selectia unui aminoacid incorect, cel selectat va avea caracteristici similare si va functiona aproape la fel de bine ca cel corect. In alte cazuri, o eroare va duce totusi la selectarea unui aminoacid corect.

Limbajele umane precum engleza, franceza si latina folosesc diferite coduri, insemnand ca ele folosesc combinatii diferite de litere pentru a reprezenta aceleasi lucruri. In engleza, ‘cel mai bun prieten al omului’ este numit dog, in franceza chien si in latina canis. In mod similar, limbajul ADN ar fi putut folosi multe coduri diferite, unde seturi diferite de litere pot specifica diferiti aminoacizi. Aceasta se intampla pentru ca nu exista nimic in chimia literelor ADN, sau in masinaria care le citeste si le interpreteaza, care necesita utilizarea unui anume cod. De fapt, sunt milioane de posibile coduri alternative, si unele ar fi mai potrivite ca altele in minimizarea efectelor erorilor de copiere. Ce este atat de remarcabil la limbajul ADN-ului nostru este ca acest cod pe care-l foloseste este deosebit de bun pentru a compensa erori. In alte cuvinte, este un design optimizat. De fapt, unii cercetatori au sugerat ca, dintre toate codurile posibile, codul ADN standard (folosit de vasta majoritate a organismelor) poate fi chiar cel mai bun.9,10,11

Poate evolutia sa produca un asemenea cod?

Unii evolutionisti afirma ca selectia naturala poate explica cum limbajul ADN a devenit optimizat. Ei zic ca, pe durata a milioane de ani, mutatiile ar fi adus schimbari codului si, de fiecare data cand aceasta dadea nastere unui cod imbunatatit, ‘selectia naturala’ ar fi rezultat in inlocuirea cu noul cod. Insa ideea ca mutatiile ar putea produce un nou cod functional este absurda. Ar fi ca si cum am schimba cateva taste de la tastatura unui calculator. Fara schimbari simultane in software-ul care asociaza tastele cu literele, un numar mare de cuvinte ar fi scrise gresit. Aceasta l-a facut pe unul din descoperitorii structurii ADN, Francis Crick, sa sustina ca, odata fixat, codul ADN ar fi inghetat in loc, fiind foarte dificil, daca nu chiar imposibil sa fie schimbat.12

In mod interesant, profesorul Richard Dawkins cunoaste aceste dificultati. In cartea sa, The Greatest Show on Earth (Cel mai mare spectacol de pe pamant), a scris,

“Orice schimbare in codul genetic … ar avea un efect catastrofic imediat, nu doar intr-un singur loc ci peste tot in organism. Daca orice cuvant … si-ar schimba intelesul, asa incat sa specifice un aminoacid diferit, aproape toate proteinele din corp s-ar schimba instantaneu … Spre deosebire de o mutatie obisnuita, care ar putea, sa zicem, sa lungeasca un picior, sa scurteze o aripa sau sa intunece culoarea unui ochi, o schimbare in codul genetic ar schimba totul deodata, in tot corpul, si asta ar insemna un dezastru.”13

Dat fiind faptul ca sunt milioane de coduri posibile, cei care susting ca selectia naturala a optimizat codul trebuie sa creada ca natura face minuni. Singurul mod in care aceasta ar fi putut functiona este daca, iar si iar, mutatii multiple simultane ar fi schimbat mult din ADN deodata, si in acelasi timp sa fi schimbat felul in care masinariile faceau proteinele sa interpreteze noul cod. Mai mult, deoarece aproape toate organismele din natura folosesc acelasi cod, aceast proces de optimizare ar fi trebuit sa aiba loc foarte devreme in istoria evolutiei, asadar limitand drastic timpul valabil ca aceste miracole sa se intample.

Confuzia lui Dawkins

In ciuda afirmatiei lui Dawkins de mai inainte cum ca codul ADN este universal in toate organismele, mai tarziu in cartea sa recunoaste ca sunt, de fapt, si cateva exceptii. Cu toate acestea, el crede despre acestea ca sunt nesemnificative, fiind “prea minore” pentru a discredita argumentul sau.14 Dar ele numai nesemnificative nu sunt: asa cum am vazut, teoria evolutiei este cu totul incapabila sa explice cum variatii ale codului ar fi putut sa apara. Si cum explica Dawkins natura optimizata a codului? Nu o mentioneaza!

Dupa evolutionisti, procesele naturale cumva au facut ca simple substante chimice sa se alature ca sa produca ADN-ul si toate masinariile necesare sa citeasca si sa interpreteze proteine complexe. Nimeni nu a aratat nici macar cum un asemenea lucru este posibil, dar oamenii de stiinta care zic ca nu cred in asa ceva de multe ori se confrunta cu o ostilitate considerabila.15,16 In acelasi fel, cei care in mod deschis pun sub semnul intrebarii capacitatea proceselor darwiniene de a optimiza codul ADN risca opozitie si discriminare. De ce aceasta? Potrivit Bibliei, raspunsul este ca aceste frumoase si foarte sofisticate sisteme biologice arata catre un Creator, pe care multi cu disperare nu vor sa-L recunoasca. (Vezi Romani 1:20–28.)

In Psalmul 139:14, regele David a scris, “Te laud ca sunt o faptura asa de minunata” si aceasta este cu siguranta adevarat. Dumnezeul care ne-a facut a fost meticulos, pana si la detaliile micii molecule de ADN si a masinilor de fabricare din celulele noastre. El a proiectat sistemul, a atribuit codul optim si a programat primele grupe de lucruri vii. Cand vedem ca acest cod este folosit de aproape toate creaturile, este destul de clar ca viata vine de la un singur designer, si nu de la mai multi; si faptul ca sunt cateva exceptii minore este indeajuns sa zadarniceasca orice incercare de a imagina cum un astfel de sistem s-ar fi putut face singur.

Semi-tehnic

Cum reuseste codul nostru ADN sa minimizeze efectele erorilor de copiere?

Codul folosit pentru a specifica forma proteinelor are o proprietate cunoscuta ca ‘redundanta’. Avand patru ‘litere’ (cunoscute ca ‘baze’ sau ‘nucleotide’) si ‘cuvinte’ din trei litere (cunoscute ca codoni), sunt 43 = 64 posibile ‘cuvinte’ sau ‘codoni’. Totusi, doar 20 sunt necesari, cum sunt doar 20 de aminoacizi folositi pentru construirea de proteine. Prin urmare, mai mult de un codon poate fi folosit pentru a specifica un anume aminoacid. De fapt, toti cei patru codoni GTT,GTC, GTA si GTG specifica aminoacidul valina; toti cei patru codoni GGT, GGC, GGA si GGG specifica aminoacidul glicina. In ambele cazuri, orice eroare in a treia baza va rezulta totusi in selectarea aminoacidului corect. In mod similar, erori in codoni specificand alti aminoacizi vor rezulta totusi de multe ori in folosirea aminoacidului corect.

Mai mult, chiar daca o eroare rezulta in alegerea unui aminoacid gresit, codul este asa de inteligent proiectat ca cel selectat este foarte probabil sa fie un bun substitut. Diferiti aminoacizi au diferite caracteristici (din cauza aceasta diferite secvente de aminoacizi produc proteine ce au diferite functii). Spre exemplu, unii aminoacizi sunt acizi, altii baze, in timp ce altii sunt hidrofobi (respinsi de apa). Codonul GTG specifica aminoacidul valina, care este hidrofob. O eroare rezultand in schimbarea literei a doua in C schimba codonul in GCG care specifica un alt aminoacid hidrofob, alanina. In mod similar, o eroare rezultand in schimbarea primei litere in C schimba codonul in CTG care specifica aminoacidul hidrofob leucina.

Mai mult de un singur cod

Codul care asociaza codonii cu aminoacizii este unul din mai multe coduri care sunt folosite pentru a controla productia proteinelor. Spre exemplu, ADN-ul este ambalat in pachete cunoscute ca cromozomi, iar felul in care ADN-ul este impachetat este folosit pentru a controla ce proteine sunt fabricate. Prin impachetarea ADN-ului mai strans sau mai larg, spre exemplu, genele pot fi pornite si oprite dupa cum este necesar. Aceasta este cunoscuta sub numele de ‘Cod Histonic’. Reglarea genelor este de asemenea afectata de atasarea sau detasarea de grupe chimice ale ADN-ului.17 Aceste tipuri de sisteme de reglare sunt cunoscute ca ‘epigenetice’ de la cuvantul grecesc ‘epi’, insemnad ‘asupra’. Ele actioneaza asupra genomului, facilitand reprogramarea sa, permitand diferitor programe sa functioneze dependent de necesitatile organismului dintr-un anumit moment.

Adesea o gena va fi folosita sa produca un numar de proteine diferite. Aceasta se realizeaza prin copierea genelor si apoi imbinarea lor, asambland impreuna parti de gene diferite. Aceasta este controlata de un ‘Cod de i’.18

Niciun evolutionist nu a aratat vreodata cum un astfel de sistem informatic sofisticat ar fi putut evolua prin procese darwiniene. Cei ce cred in astfel de lucruri fac aceasta printr-un act de credinta oarba.

Referinte si note

  1. Dawkins, R., The Greatest Show on Earth, Transworld, London, 2009, p. 315. Înapoi.
  2. In The Greatest Show on Earth, Dawkins afirma ca prezinta dovezi incontestabile pentru evolutie. Pentru o refutare amanuntita, vezi Sarfati, J., The Greatest Hoax on Earth? Refuting Dawkins on Evolution, Creation Book Publishers, Georgia, USA, 2010. Înapoi.
  3. Elzanowski, A. and Jim Ostell, J., The Genetic Codes, National Centre for Biotechnology Information, Maryland, USA; at www.ncbi.nlm.nih.gov/Taxonomy. Înapoi.
  4. Vezi de asemenea Venter vs. Dawkins on the Tree of Life—and another Dawkins whopper, Evolution News & Views, evolutionnews.org, March 9, 2011. Înapoi.
  5. Versiunea King James contine putin peste 3 milioane de litere. Înapoi.
  6. Informatia care defineste structura unor anticorpi este codificata in ADN, in timp ce alti anticorpi sunt generati de un mecanism proiectat. Vezi Bergman, J. O’Sullivan, N., Did immune system antibody diversity evolve?, Journal of Creation, 22(2):92–96, August 2008; creation.com/immune-system-antibody-diversity. Înapoi.
  7. Un anumit cod archaea si eubacteria pentru al 21-lea sau al 22-lea aminoacizi, selenocysteine si pyrrolysine – vezi Atkins, J.F. and Gesteland, R., The 22nd amino acid, Science, 296(5572):1409–10, 24 May 2002; commentary on technical papers on pp. 1459–62 and 1462–66. Înapoi.
  8. Carter, R.W., The High-Tech Cell, DVD; disponibil de la creation.com. Înapoi.
  9. Morris, S.C., Life’s Solution: Inevitable humans in a lonely universe, Cambridge University Press, UK, 2005, p. 18. Vezi de asemenea review-u de ReMine, W., Journal of Creation, 20(2):29–35, 2006. Înapoi.
  10. Knight, J., Top translator, New Scientist, 158(2130):15, 18 April 1998. Înapoi.
  11. Erorile de copiere, totusi, sunt de nedorit, asa ca ADN-ul a elaborat masini de verificare a erorilor, ele insele codificate in ADN. Spre exemplu, desi sunt patru ‘cuvinte’ care stau ca si cod pentru valina, ele sunt traduse la viteze diferite. Astfel o mutatie poate rezulta intr-o proteina fiind formata prea rapid sau prea incet, ceea ce duce la o nepotrivire cu alte proteine. De asemenea, sunt alte coduri, si o mutatie probabil le va afecta chiar daca nu afecteaza codificarea proteinelor. Înapoi.
  12. Crick, F.H.C., The origin of the genetic code, Journal of Molecular Biology, 38:367–369, 1968. Înapoi.
  13. Ref. 1, p. 409. Înapoi.
  14. Ref. 1, p. 409. Înapoi.
  15. Bergman, J., Slaughter of the Dissidents, Leafcutter Press, 2011. Înapoi.
  16. Stein, B., Expelled: No Intelligence Allowed, DVD, Premise Media, 2008. Înapoi.
  17. White, D., The genetic puppeteer, Creation, 30(2):42–44, 2008; creation.com/puppet. Înapoi.
  18. Carter, R.W., Splicing and dicing the human genome: Scientists begin to unravel the splicing code, creation.com/splicing, 1 July 2010. Înapoi.

Helpful Resources