Share
A- A A+

Article from:

Creation  Volume 33Issue 1 Cover

Creation 33(1):32–36
January 2011

Complete Works of Flavius Josephus, the Jewish Historian
by William Whiston, A.M.(Translator)

US $60.00
View Item
The Annals of the World
by James Ussher

US $50.00
View Item
Christianity for Skeptics
by Drs Steve Kumar, Jonathan D Sarfati

US $13.00
View Item

Este Biblia vrednică de crezare?

sxc.hu

De Jonathan Sarfati

Este textul Noului Testament vrednic de crezare?

Unii critici se îndoiesc că noi chiar avem Noul Testament în original. Problema poate fi rezolvată numai dacă folosim teste bibliografice de verificarea a veridicităţii, asemănătoare celor pe care lumea le foloseşte pentru a evalua Iliada sau operele lui Cezar.

Noul Testament a fost scris în întregime de iudei1 botezaţi în primul secol al erei creştine. Deţinem cel puţin 24.000 de manuscrise ale Noului Testament, cele mai timpurii datând aproximativ din prima sută de ani de la alcătuirea lor. Cel mai vechi manuscris cunoscut în zilele noastre este fragmentul din papirusul John Rylands, cunoscut drept P52, care conţine Ioan 18:31–33, 37-38, şi datează din anul 125, era creştină. Compară manuscrisul acesta cu alte lucrări mai mari (MSS = manuscrise).

Author Date Written Earliest MSS Time Span No. MSS
Caesar 100–44 BC AD 900 1,000 yrs 10
Plato 427–347 BC AD 900 1,200 yrs 7
Thucydides 460–400 BC AD 900 1,300 yrs 8
Tacitus AD 100 AD 1100 1,000 yrs 20
Suetonius AD 75–160 AD 950 800 yrs 8
Homer (Iliad) 900 BC 400 BC 500 yrs 643
New Testament AD 40–100 AD 125 25–50 yrs >24,000!

Aşadar, în urma aplicării celor mai ferme metode pe care învăţaţii le folosesc astăzi pentru a clarifica astfel de probleme (aici sunt incluse şi celelalte opere clasice), putem ajunge la concluzia că textul Noului Testament, pe care îl avem azi, este o copie vrednică de încredere a manuscriselor originale.2 F.F. Bruce (1919–1990), expert în Noul Testament, a scris:

„Dovezile care atestă scrierile Noului Testament sunt într-un număr mult mai mare decât dovezile multora dintre operele scriitorilor clasici, a căror autenticitate nu o pune nimeni la îndoială. Iar dacă Noul Testament ar fi fost o colecţie de scrieri seculare, autenticitatea lor ar fi fost în general privită ca neîndoielnică.”3

Veridicitatea conţinutului Noului Testament

Întrucât deţinem o copie vrednică de încredere a originalului, se pune întrebarea dacă originalul în sine este vrednic de încredere. Învăţaţii, ale căror convingeri sunt liberale, argumentează de obicei că Evangheliile au fost scrise cu mult timp în urma evenimentelor pe care pretind că le consemnează. Ei datează în mod caracteristic Evanghelia după Marcu între anii 65–67, Matei pe la mijlocul anilor 80, Luca şi Faptele Apostolilor între anii 83–90, iar Evanghelia după Ioan cam pe la sfârşitul primului secol. Prin urmare, având o perioadă de 35–75 ani de la evenimentele care sunt descrise, nu există, chipurile, nicio şansă ca Evangheliile’să constituie consemnări vrednice de încredere.

Cu toate acestea, există argumente incontestabile aduse de către J.A.T. Robinson (1919–1983), care a avut convingeri liberale şi a fost episcop de Woolwich. El redatează Evangheliile între anii 40 şi 65.4 Dacă Robinson are dreptate, Evangheliile au fost scrise în timpul vieţii celor care L-au cunoscut personal pe Isus. Matei şi Luca au consemnat prorocia lui Isus cu privire la dărâmarea Ierusalimului şi distrugerea templului (Matei 24:2, Luca 21:20–24), dar nu consemnează şi împlinirea prorociei în anul 70.5 Matei, îndeosebi, nu ar fi lăsat deoparte consemnarea unei alte prorocii împlinite dacă ar fi scris în urma acestor evenimente. Cartea Faptele Apostolilor, scrisă de Luca după ce a scris Evanghelia sa, nu menţionează nici căderea Ierusalimului şi nici persecuţiile îngrozitoare care au avut loc în timpul domniei lui Nero (mijlocul anilor 60) – cu toate că alte persecuţii sunt menţionate – şi nici martirajul lui Iacov (61), Pavel (64) şi Petru (65). Prin urmare, a fost scrisă înaintea acestor evenimente.6

©istockphoto.com/picturejohn

Învăţatul suedez Birger Gerhardsson a arătat că Evangheliile canonice se bazează pe memoria colectivă a comunităţii creştine care a fost consolidată în urma metodei învăţăturilor orale ale vremii. Tehnicile acestea de învăţare orală ar fi făcut posibilă „o comunicare foarte precisă între Isus şi urmaşii Lui şi ar fi asigurat o «excelentă amintire semantică»”.7,8

Prin urmare, ucenicii lui Isus ar fi fost foarte capabili’să consemneze cu acurateţe afirmaţiile Lui şi dau dovadă cu atâta onestitate că au făcut aceasta. De exemplu, ei recunosc anumite detalii pe care falsificatorii le-ar fi lăsat deoparte (de exemplu: laşitatea ucenicilor, competiţia pentru locurile dintâi din Împărăţie, lepădarea lui Petru, eşecul lui Isus de a face mai multe minuni în satul’său natal din Galileia [datorită necredinţei lor – Matei 13:58, Marcu 6:6], referinţe cu privire la starea mintală şi obârşia Lui şi la faptul că El nu ştia timpul revenirii Sale.)

Dacă Evangheliile ar fi fost scrise de către comunităţile bisericii creştine (după cum argumentează mulţi sceptici) şi nu de către cei patru evanghelişti, este probabil că ei ar fi încercat’să rezolve problemele lor punând răspunsurile în gura lui Hristos. Dar Evangheliile nu consemnează niciuna din controversele bisericii de la început (de exemplu’tăierea împrejur), ci consemnează lucruri destul de irelevante pentru biserica formată în special din oameni dintre Neamuri, precum faptul că Hristos a fost trimis la oile pierdute ale casei lui Israel (Matei 10:5–6). Astfel, dovezile interne arată că Evangheliile au fost scrise înainte de apariţia multora din problemele bisericii.

©istockphoto.com/digitalskillet

Pavel a scris chiar mai devreme de alcătuirea Evangheliilor; sumarul Evangheliei din 1 Corinteni 15 a fost scris prin anul 55, iar Pavel spune că le reamintea lucruri pe care li le predicase cu cincisprezece ani mai înainte. Aşadar, Pavel consemnează o tradiţie care era bine fundamentată în primii zece ani de la moartea lui Hristos.

Julius Miller (1801–1878) i-a provocat pe scepticii secolului al XIX-lea’să îi arate din istorie dacă s-a întâmplat vreodată, oriunde, ca în mai puţin de treizeci de ani’să se strângă legende în jurul vreunei persoane istorice şi’să devină aşezate cu atâta fermitate.9 Dar, chiar şi dacă cineva acceptă datarea’târzie a celor mai mulţi liberali, trebuie remarcat că profesorul Sherwin-White (1911–1993), eminentul istoric clasic de la Universitatea din Oxford, a arătat că, pentru a se forma, legendele au nevoie de mai mult de două generaţii. Prin urmare, dacă Evangheliile sunt legende, cantitatea de informaţii legendare va trebui’să fie „incredibil de mare”.10 El a scris:

„În cazul cărţii Faptele Apostolilor confirmarea istoricităţii ei este copleşitoare … orice încercare de a respinge caracterul ei istoric fundamental, chiar şi în probleme de detaliu, trebuie’să fie absurdă. Istoricii romani au fost de multă vreme socotiţi de încredere fără a fi puşi la îndoială.”10

De asemenea, Ioan afirmă că a fost martor ocular (Ioan 21:24). Luca afirmă că s-a bazat pe martori oculari (Luca 1:1–4), şi a fost un tovarăş de lucrare al apostolului Pavel (Coloseni 4:14). El se poate’să fi fost tovarăşul de drum al lui Cleopa, al cărui nume nu-l ştim, de pe drumul Emausului (Luca 24:13 ff).11 Marcu, când a scris Evanghelia, s-a bazat foarte mult pe Petru, care a afirmat că nu s-a întemeiat pe „nişte basme meşteşugit alcătuite” (2 Petru 1:16). Evanghelia după Matei, potrivit tradiţiei bisericii de la început, a fost scrisă de ucenicul şi fostul vameş care poartă acelaşi nume.

Se găseşte vreo dovadă arheologică în sprijinul confirmării Bibliei?

În mod concret, avem mulţi istorici necreştini din primul secol care au confirmat viaţa şi execuţia lui Isus: Cornelius Tacitus, Lucian de Samosata, Iosif Flavius, Suetonius, Pliniu cel Tânăr, Thallus, Phlegon, Mara Bar-Serapion şi referinţe în Talmud şi alte scrieri evreieşti. Encyclopedia Britannica rezumă toată forţa acestor dovezi:

„Aceste relatări independente dovedesc faptul că chiar şi în antichitate duşmanii creştinismului nu s-au îndoit niciodată de istoricitatea lui Isus, care a fost disputată pentru prima dată pe dovezi nefundamentate de către mai mulţi scriitori la sfârşitul secolului al XVIII-lea, în timpul secolului al XIX-lea, şi începutul secolului al XX-lea.”

Evangheliile sunt, de asemenea, susţinute şi de arheologie. Sir William Mitchell Ramsay (1851–1939), arheolog şi profesor la Universităţile din Oxford şi Cambridge a început’să investigheze Evanghelia lui Luca cu presupunerea că Luca greşise în multe aspecte. Dar Ramsay a descoperit în repetate rânduri că Luca a fost extrem de precis în relatările lui cu privire la numele locurilor şi a diverselor titluri ale conducătorilor vremii. Ramsay a concluzionat:

‘Luca este un istoric de primul rang; iar afirmaţiile lui nu sunt doar vrednice de încredere … scriitorul acesta ar trebui pus între cei mai mari istorici ai lumii.’—Archaeologist Sir William Ramsay

„Luca este un istoric de primul rang; iar afirmaţiile lui nu sunt doar vrednice de încredere … scriitorul acesta ar trebui pus între cei mai mari istorici ai lumii.”12

Vechiul Testament a fost sprijinit în mod repetat de arheologie. Se spunea odată că poporul hitit ar fi fost un simplu mit biblic, dar vechea şi imensa lor capitală, Hatussa, a fost descoperită pe locul modernului Boghazköy. Arheologia a scos la iveală istoricitatea războiului celor patru împăraţi împotriva altor cinci din Genesa 14 şi a domniei lui Belşaţar din cartea Daniel.

Care este învăţătura de bază a Noului Testament?

Prin urmare, dacă Isus a existat, cu ce ne ajută faptul că acele documente, care afirmă că sunt relatări istorice ale vieţii şi învăţăturilor Lui, sunt sau nu vrednice de încredere? Dacă acceptăm dovezile istorice care arată că Noul Testament constituie o consemnare vrednică de încredere, atunci ce ne învaţă el?

Învierea în trup a lui Hristos este una din învăţăturile de bază ale creştinismului, întrucât demonstrează afirmaţia Lui că este Dumnezeu (Romani 1:4), confirmă adevărul tuturor celor spuse de El (Matei 28:6) şi arată că El a biruit moartea, garantând astfel credincioşilor învierea (2 Corinteni 4:14). Apostolul Pavel a scris:

„Şi, dacă n-a înviat Hristos, credinţa voastră este zadarnică, voi sunteţi încă în păcatele voastre … Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii! … Dacă nu învie morţii, atunci «să mâncăm şi’să bem, căci mâine vom muri».” (1 Corinteni 15:17, 19, 32b)

Iudeii priveau trupul ca o parte integrantă a omului, aşa că învierea trebuia’să includă şi trupul:

„Ideea că Isus a înviat doar într-un sens spiritual, în timp ce trupul Lui zace în mormânt, este o concepţie pur modernă. Gândirea evreiască din primul secol nu ar fi acceptat niciodată aşa ceva şi, în plus, nu acesta este felul în care învierea lui Isus a fost proclamată în primele relatări. Ar fi fost imposibil ca afirmaţiile despre învierea Lui’să supravieţuiască dacă trupul lui Isus ar fi fost în continuare într-un mormânt.13

O problemă majoră pentru învăţaţii necreştini este aceea de a explica ce s-a întâmplat cu trupul lui Isus, ca o alternativă plauzibilă la înviere. Duşmanii lui Hristos nu ar fi vrut’să fure trupul Lui, întrucât aceasta ar fi susţinut relatările despre înviere, pe care ei voiau’să le aducă la’tăcere – şi nu ar fi reuşit’să facă aceasta pur şi simplu făcând rost de un cadavru. Ucenicii nu aveau niciun motiv’să confrunte o cohortă romană bine înarmată ca’să fure trupul şi’să răspândească relatări despre înviere. Ucenicii au fost torturaţi şi omorâţi, şi nimeni nu ar muri pentru o minciună. Cu toate acestea, unul dintre primele argumente împotriva învierii a fost povestirea soldaţilor romani care au fost mituiţi ca’să spună: „Ucenicii Lui au venit noaptea, pe când dormeam noi, şi L-au furat” (Matei 28:13). Lucrul acesta este absurd: cum puteau şti ce s-a întâmplat dacă dormeau? De asemenea, orice soldat roman care adormea la datorie era executat.

Cel puţin şaptesprezece factori care arată că religia creştină nu ar fi putut supravieţui în lumea antică dacă nu ar fi fost sprijinită de dovada incontestabilă a învierii lui Hristos.

Unii critici încearcă să explice mormântul gol afirmând că n-a fost nicio criptă şi că Isus a fost înmormântat într-un mormânt obişnuit. Totuşi, Pavel a afirmat că Isus a fost îngropat, care în greceşte se spune etaphe şi literal înseamnă „pus în criptă” (din en, „în” şi taphos, „criptă”). De asemenea, Petru L-a pus în contrast pe Isus, al cărui trup „n-a văzut putrezirea”, cu David, al cărui trup zace încă în mormânt (Faptele Apostolilor 2:22–35).

Afirmaţia lui Pavel cu privire la Evanghelie în 1 Corinteni 15 citează o tradiţie veche care datează doar cu câţiva ani după învierea lui Isus. Relatarea lui Marcu privitoare la mormântul gol ilustrează sursa aramaică, arătând spre o sursă mult mai veche. Dr. William Craig oferă multe dovezi despre certitudinea învierii şi despre mormântul gol.14 De asemenea, James Patrick Holding menţionează cel puţin şaptesprezece factori care arată că religia creştină nu ar fi putut supravieţui în lumea antică dacă nu ar fi fost sprijinită de dovada incontestabilă a învierii lui Hristos.15

©istockphoto.com/Liliboas

Ce legătură au toate acestea cu mine?

Scriptura ne arată că există un Dumnezeu care ne-a creat şi, prin urmare, este stăpânul nostru. El a pus un standard moral perfect de la care am căzut cu toţii (Romani 3:23). El este desăvârşit, prin urmare, trebuie’să pedepsească păcatul. Întrucât păcatele noastre sunt un afront la sfinţenia Lui infinită, şi pedeapsa Lui trebuie’să fie la fel.

Fie trebuie’să suferim pedeapsa, fie un Înlocuitor trebuie’să sufere în locul nostru (Isaia 53). Înlocuitorul acesta trebuie’să fie pe deplin om ca’să înlocuiască omenirea (Evrei 2:14) şi trebuie’să fie pe deplin Dumnezeu ca’să poată îndura mânia infinită a lui Dumnezeu (Isaia 53:10). Ca’să fie mijlocitorul dintre Dumnezeu şi om, Isus trebuie’să le îndeplinească pe amândouă. 1 Timotei 2:5 afirmă:

„Căci este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos.”

Noi nu ne putem câştiga mântuirea prin nicio faptă pe care o facem (Romani 3:24, 4:2, Efeseni 2:8–9). Versetele acestea învaţă că îndreptăţirea, declaraţia neprihănirii legale înaintea lui Dumnezeu, este un dar. El este primit în clipa în care cineva crede în Hristos (Romani 5:1).

Esenţa credinţei (termenul grecesc pistis = credinţă) este clarificat de către Pavel, apostolul ales de Hristos:

„Vă fac cunoscut, fraţilor, Evanghelia pe care v-am propovăduit-o, pe care aţi primit-o, în care aţi rămas şi prin care sunteţi mântuiţi, dacă o ţineţi aşa după cum v-am propovăduit-o; altfel, degeaba aţi crezut. V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat, şi a înviat a treia zi, după Scripturi.” (1 Corinteni 15:1–4)

Related Articles

References

  1. Incluzându-l pe Luca, întrucât „lor le-au fost încredinţate cuvintele lui Dumnezeu” (Romani 3:2); mulţi dintre iudeii din perioada Noului Testament aveau nume greceşti precum Petru, Andrei, Ştefan … Înapoi.
  2. Vezi de asemenea Holding, J., On the textual reliability of the New Testament [Despre veridicitatea textuală a Noului Testament], tektonics.org/lp/nttextcrit.html. Înapoi.
  3. Bruce, F., Are the New Testament documents reliable?[Sunt documentele Noului Testament vrednice de încredere?] The Inter-Varsity Fellowship, London, UK, p. 19, 1956. Înapoi.
  4. Robinson, J., Redating the New Testament [O altă datare a Noului Testament], SCM Press Ltd, London, UK, p. 353, 1976. Înapoi.
  5. NB: Argumentul acesta nu este din’tăcere, adică un eveniment care nu este consemnat înseamnă că nu s-a întâmplat. Această formă de argument este un exemplu de concluzie eronată a negării antecedentului. În schimb, noi folosim argumente din absenţa izbitoare, adică un eveniment care ar fi aproape cu certitudine menţionat dacă s-ar fi întâmplat, cu toate că nu s-a întâmplat. De exemplu, ne-am aştepta ca oricine’să scrie despre Turnurile Gemene după 9 septembrie 2001 şi’să menţioneze dărâmarea lor de către terorişti; iar dacă nu s-ar face nicio referire la evenimentul acesta, am suspecta că autorul a scris înainte ca atacul terorist’să fi avut loc. Aceeaşi logică priveşte şi magnificul templu evreiesc distrus în anul 70. Forma aceasta de argument bine întemeiat este cunoscută drept negarea succesorului. Sarfati, J., Loving God with all your mind: logic and creation [Iubindu-L pe Dumnezeu cu tot cugetul’tău: logica si creaţia, Journal of Creation [Jurnalul creaţiei] 12(2):142–151, 1998; creation.com/logic. Înapoi.
  6. Vezi de asemenea Holding, J., Basic issues in defence of the authenticity of the gospels [Probleme fundamentale în apărarea autenticităţii Evangheliilor], tektonics.org/ntdocdef/gospdefhub.html. Înapoi.
  7. Gerhardsson, B., Memory and Manuscript [Memoria şi manuscrisul] Trans. Eric Sharp, Villadsen og Christensen, Copenhagen, 1964. Înapoi.
  8. Vezi de asemenea Holding, J., On the reliability of oral tradition [Despre certitudinea tradiţiei orale], tektonics.org/ntdocdef/orality01.html. Înapoi.
  9. Muller, J., The Theory of Myths, in Its Application to the Gospel History Examined and Confuted [Teoria miturilor, aplicarea ei in istoria Evangheliilor, examinată şi respinsă], John Chapman, London, p. 26, 1844, cited in Craig, Ref. 14, pp. 196–197. Înapoi.
  10. Sherwin-White, A., Roman Society and Roman Law in the New Testament [Societatea şi legea romană în Noul Testament], Baker Book House, Michigan, USA, pp. 188–191, 1992. Înapoi.
  11. Vezi de asemenea, Anderson, D., The nativity: fact or fiction? [Naşterea din fecioară: fapt sau ficţiune?] creation.com/nativity, 23 December 2006. Înapoi.
  12. Ramsay, W., Bearing of Recent Discoveries on the Trustworthiness of the New Testament [Importanţa descoperirilor recente asupra veridicităţii Noului Testament], Baker, Michigan, USA, p. 222, 1953. Înapoi.
  13. Barnett, P., Jensen, P. and Peterson, D., Resurrection: Truth and Reality [Învierea: Adevăr şi realitate], Aquila Press, Sydney, Australia, p. 14, 1994. Înapoi.
  14. Craig, W., Apologetics: An Introduction [Apologetică: O introducere], Moody, Chicago, USA, Ch. 5.2, 1984, şi enumără cel puţin 30 de învăţaţi proeminenţi care sunt de acord. Înapoi.
  15. Holding, J., The Impossible Faith, Xulon Press, Florida, USA, 2007; tektonics.org/lp/ nowayjose.html. Înapoi.

The great commission tells us to preach the Gospel to every nation. We might not be able to go there in the flesh but this site can penetrate every country on the globe. Help the world find 'creation'. Support this site

Copied to clipboard
9081
Product added to cart.
Click store to checkout.
In your shopping cart

Remove All Products in Cart
Go to store and Checkout
Go to store
Total price does not include shipping costs. Prices subject to change in accordance with your country’s store.