În șase zile

De ce 50 de oameni de știință alegsă creadă în creație.

Editat de Dr. John Ashton
tradus de Cristian Monea (Centrul De Studii Facerea Lumii)

Dr. Evan Jamieson, chimist

Dr. Jamieson este chimist cercetător la Alcoa World Alumina, Australia. Deține o licență în chimie aplicată de la Curtin University și un doctorat în hidrometalurgie de la Universitatea Murdoch. De asemenea, a fost consultant și cercetător pentru mai multe companii din domeniile ceramicii, proiectarea bateriilor și prelucrarea mineralelor.

Nu-mi amintesc un moment în care să nu cred în Dumnezeu sau în Iisus Hristos ca Mântuitor personal. Cu toate acestea, dezbaterea creație/evoluție a fost destul de diferită.

Subiectul nu a fost o „problemă” pentru biserica la care am mergeam. În orice caz, credința predominantă a fost „teoria golurilor”, dar nu s-a spus prea mult despre această problemă. Acest fapt și interesul meu puternic pentru știință au dus la combinația inevitabilă a ambelor teorii și s-a născut un alt „evoluționist teist” sau „creaționist progresist”. Cu toate acestea, în timp ce studiam pentru examenul de admitere terțiară (anii 11 și 12), nu m-am putut abține să nu remarc pasiunea religioasă pe care profesorii au pus-o în discuțiile lor despre teoria evoluției. De fapt, când am ridicat unele neconcordanțe științifice (de exemplu, fosile polistratificate, vârstele tinere ale pământului pentru metodele de datare non-radioactive și complicațiile pentru experimentul „chimicalelor vieții” al lui Miller), de multe ori a existat o reacție furioasă și explicații nesatisfăcătoare, dacă a fost cazul. Odată, am întrebat cum sunt datate rocile sedimentare și mi s-a spus de către „fosilele indicatoare”. Când am urmat cu întrebarea „cum au fost datate fosilele indicatoare”, mi s-a spus că „după formațiunile stâncoase în care se găsesc”. Oricât am încercat, profesorul nu a putut vedea că acesta era un raționament circular!

Lipsa răspunsurilor credibile m-a făcut să fiu sceptic față de teoria evoluției. La urma urmei, nu era o teorie obscură; a fost practic acceptată la nivel mondial și a fost studiată de mulți ani. Întrebărilor simple și evidente ar fi trebuit să li se ofere răspunsuri simple și evidente – deci unde erau acestea? Cam în același timp observam inconsecvențe între Biblie și teoria evoluției. Câteva exemple includ:

1. Cum ar putea un Dumnezeu al iubirii să declare toate ca fiind „bune foarte” (Fac. 1:31) dacă ar fi creat omul printr-o metodă atât de crudă și dură precum evoluția?
2. Biblia ne învață clar că din păcatul omului a venit moartea (Rom. 5:12; 1 Cor. 15:21). Evoluția ne învață că prin moarte a venit omul.
3. Iisus pare să accepte literal Facerea și citează în mod evident din aceasta (Matei 19:4).

Când am mers la universitate, eram un creaționist în devenire. Mă așteptam să întâlnesc argumente științifice serioase din partea celor „iluminați”, dar ceea ce am găsit a fost la fel. Un lector mi-a spus că omul evoluează pentru că suntem mai deștepți decât erau strămoșii noștri. El a continuat spunând că vom crește cu toții urechi mai mari (pentru învățare) și într-o bună zi ne vom pierde degetele de la picioare pentru că toți purtam pantofi. Acum, irelevanța acestui lucru a fost uluitoare și am subliniat acest lucru. Cunoașterea acumulată nu dovedește o inteligență sporită (este un produs al cooperării) și chiar și persoanele fără lobi ai urechii pot auzi și, prin urmare, pot învăța (adică urechile mici nu sunt un indiciu al prostiei). În ceea ce privește degetele de la picioare, pierdeți-le și veți avea probleme serioase în a vă ține echilibrul, indiferent de tipul de pantof pe care îl purtați (a făcut parte din dezbaterea veche și infirmată a organelor vestigiale).¹

Ei bine, în loc de o dezbatere rațională, am fost bombardat cu afirmații extrem de emoționale care includeau: „oamenii care nu cred teoria evoluției ca fapt, nu au dreptul să studieze știința”. Raționamentul său a fost că celor care nu sunt evoluționiști le lipsea gândirea rațională!

Pe măsură ce anii au trecut, au existat multe întrebări legate de validitatea creației. Cu toate acestea, acestea au primit întotdeauna răspuns satisfăcător și mi-au întărit bazele credinței.

Cred că Biblia este o carte a credinței încercate sau rezonabile. Declară că va veni o Judecată finală a sufletului uman, cu excepția cazului în care există pocăință pentru păcate. Creștinii au credință că Iisus poate, vrea și ne-a iertat păcatul, dacă vom crede în El (Ioan 3:16–18, 5:24, 20:23; Rom. 10:9; 1 Ioan 5:13).

Dacă Dumnezeu este Dumnezeu, atunci ceea ce a spus El trebuie să fie adevărat. Cred că, dacă îl testăm, credința noastră rezonabilă va fi întărită (1 Pet. 3:15).