Explore
Also Available in:

În șase zile

Science and origins

Jeremy L. Walter

Jerry R. Bergman

John K.G. Kramer

Paul Giem

Henry Zuill

Jonathan D. Sarfati

Ariel A. Roth

Keith H. Wanser

Timothy G. Standish

John R. Rankin

Bob Hosken

James S. Allan

George T. Javor

Dwain L. Ford

Angela Meyer

Stephen Grocott

Andrew McIntosh

John P. Marcus

Nancy M. Darrall

John M. Cimbala

Edward A. Boudreaux

E. Theo Agard

Ker C. Thomson

John R. Baumgardner

Arthur Jones

Religion and origins

George F. Howe

A.J. Monty White

D.B. Gower

Walter J. Veith

Danny R. Faulkner

Edmond W. Holroyd

Robert H. Eckel

Jack Cuozzo

Andrew Snelling

Stephen Taylor

John Morris

Elaine Kennedy

Colin W. Mitchell

Stanley A. Mumma

Evan Jamieson

Larry Vardiman

Geoff Downes

Wayne Frair

Sid Cole

Don B. DeYoung

George S. Hawke

Kurt P. Wise

J.H. John Peet

Werner Gitt

Don Batten

In Six Days

În șase zile

De ce 50 de oameni de știință alegsă creadă în creație.

Editat de Dr. John Ashton
tradus de Cristian Monea (Centrul De Studii Facerea Lumii)

Dr. Jonathan D. Sarfati, chimist

Dr Sarfati este cercetător la Creation Ministries International din Australia. Deține o licență în chimie și un doctorat în chimie fizică de la Universitatea Victoria din Wellington, Noua Zeelandă. Dr. Sarfati este fost campion la șah în Noua Zeelandă și a reprezentat Noua Zeelandă la Campionatele Mondiale de juniori și la trei olimpiade de șah.


De ce cred într-o creație recentă în șase zile normale consecutive? Cel mai bun motiv din lume—mărturia Creatorului—care era acolo la acea vreme, care nu minte niciodată și nu greșește niciodată—în Cuvântul Său infailibil, cele 66 de cărți ale Bibliei.

Știință și subiectivitate

Mulți oameni au credința falsă că „știința” a dovedit că pământul are o vechime de miliarde de ani și că fiecare vietate a apărut dintr-o singură celulă, care în sine este rezultatul unei combinații întâmplătoare de substanțe chimice. Cu toate acestea, știința se ocupă de observații repetabile în prezent, în timp ce ideile de evoluție/vârstă îndelungată se bazează pe ipoteze din știința exterioară despre trecutul neobservabil. Faptele nu vorbesc de la sine—trebuie interpretate în conformitate cu un cadru. Nu este un caz de religie/creație/subiectivitate vs. știință /evoluție/obiectivitate. Mai degrabă, este subiectivitatea religiilor creștinismului și a umanismului care interpretează aceleași fapte în moduri diametral opuse.

Cadrul din spatele interpretării evoluționiștilor este naturalismul—lucrurile s-au făcut singure; nu a avut loc nicio intervenție divină; iar Dumnezeu, chiar dacă există, nu ne-a dat cunoștințe despre trecut. Aceasta este exact ceea ce a profețit apostolul Petru despre „batjocoritorii” din „zilele cele de apoi”—ei susțin că „toate așa rămân, ca de la începutul făpturii” (2 Petru 3:4). Petru dezvăluie defectul uriaș al batjocoritorilor uniformitari: ei „în chip voit uită” creația specială a lui Dumnezeu și Potopul cataclismic care a acoperit globul (și a format fosile).

Gândirea inerentă mentalității evolutive este ilustrată de următoarea afirmație a lui Richard Lewontin, un genetician și promotor principal al evoluției (și marxist autoproclamat). Acesta ilustrează subiectivitatea filosofică implicită împotriva creației Facerii—indiferent dacă faptele o susțin sau nu.

Luăm partea științei în ciuda absurdității unora dintre teoriile sale, în ciuda eșecului de a-și îndeplini multe din promisiunile sale extravagante de sănătate și viață, în ciuda toleranței comunității științifice față de povești nefondate, pentru că avem un angajament prealabil, un angajament față de materialism. Nu că metodele și instituțiile științei ne obligă cumva să acceptăm o explicație materială a lumii fenomenale, ci, dimpotrivă, că suntem forțați de adeziunea noastră a priori la cauzele materiale să creăm un aparat de investigație și un set de concepte care produc explicații materiale, oricât de contra-intuitive, oricât de mistice pentru neinițiați. Mai mult, acel materialism este absolut, pentru că nu putem permite un Picior Divin în ușă.1

Lewontin este un propagandist evolutiv tipic. Un alt exemplu bun este Academia Națională de Științe (NAS) din SUA, care a produs recent un ghid pentru profesorii din școlile publice din SUA, Teaching about Evolution and the Nature of Science (n.t., Predarea evoluției și a naturii științei).2 Un sondaj recent publicat în revista științifică Nature a arătat în mod concludent că Academia Națională de Științe este, în esență, împotriva lui Dumnezeu.3 În urma unui sondaj efectuat cu toți cei 517 membri ai NAS în științele biologice și fizice, au răspuns mai puțin de jumătate din sondați. 72,2% erau evident atei, 20,8% agnostici și doar 7,0% credeau într-un Dumnezeu personal. Credința în Dumnezeu și nemurirea a fost cea mai scăzută în rândul biologilor. Este probabil că și cei care nu au răspuns au fost necredincioși, așa că studiul probabil subestimează nivelul necredinței în Dumnezeu din NAS. Necredința este cu mult mai mare decât procentul în rândul oamenilor de știință, în general, sau din întreaga populație a SUA.

Comentând neutralitatea religioasă autoproclamată a cărții Teaching about Evolution… și NAS, anchetatorii comentează:

Președintele NAS, Bruce Alberts, a declarat: „Există foarte mulți membri remarcabili ai acestei academii care sunt foarte religioși, care cred în evoluție, mulți dintre ei biologi”. Cercetările noastre sugerează contrariul.

Acest subiectivism ateist este ironic, deoarece întreaga bază a științei moderne depinde de presupunerea că universul a fost creat de un Creator rațional. Dr. Stanley Jaki a documentat modul în care metoda științifică s-a născut în toate culturile, în afară de cultura iudeo-creștină a Europei.4 Un univers ordonat are un sens perfect dacă a fost creat de un Creator ordonat. Dar dacă nu există un Creator sau dacă Zeus și gașca lui ar fi condus, de ce ar trebui să existe vreo ordine? Nu este de mirare că majoritatea ramurilor științei moderne au fost fondate de credincioșii în creație. Lista oamenilor de știință creaționiști este impresionantă.5

CS Lewis a subliniat, de asemenea, că și capacitatea noastră de a raționa ar fi pusă sub semnul întrebării dacă evoluția ateistă ar fi adevărată:

Dacă sistemul solar a fost creat în urma unei coliziuni accidentale, atunci apariția vieții organice pe această planetă a fost, de asemenea, un accident, iar întreaga evoluție a Omului a fost și ea un accident. Dacă da, toate procesele noastre de gândire sunt simple accidente—produsul secundar accidental al mișcării atomilor. Și acest lucru este valabil atât pentru materialiști și astronomi, cât și pentru oricine altcineva. Dar dacă gândurile lor —de exemplu, despre materialism și astronomie—sunt doar produse secundare accidentale, de ce ar trebui să le credem ca fiind adevărate? Nu văd niciun motiv pentru care să cred că un accident ar trebui să poată explica corect toate celelalte accidente.6

Ne învață Biblia cu adevărat de șase zile ale Creației?

Biblia susține că este Cuvântul scris al lui Dumnezeu, complet autoritar în tot ceea ce ne învață (2 Tim. 3:15–17). Există dovezi excelente care susțin arheologia, știința, profeția împlinită și afirmațiile lui Iisus Hristos.7 Prin urmare, este extrem de important să credem ceea ce ne învață Biblia.

Chiar și un copil mic poate vedea că Facerea 1 ne învață despre creația în șase zile. Departe de a fi o „viziune literală naivă”, James Barr, pe atunci profesor de ebraică la Universitatea Oxford, a scris:

… probabil, din câte știu, nu există profesor de ebraică sau Vechiul Testament la nicio universitate de talie mondială care să nu creadă că scriitorii Facerea 1–11 au intenționat să transmită cititorilor lor ideile că:

  • creația a avut loc în șase zile consecutive, care au fost aceleași ca cele de 24 de ore pe care le trăim astăzi;
  • vârstele conținute în genealogiile Facerii au furnizat, prin simpla lor însumare, o cronologie de la începutul lumii până la etapele ulterioare ale narațiunii biblice;
  • Potopul lui Noe a fost înțeles ca fiind global și a stins toată viața umană și animală, cu excepția celor din arcă.8

Barr, un liberal, nu crede, dar a înțeles ce l-a învățat atât de clar evreul.

Acest lucru poate fi demonstrat analizând cuvântul ebraic pentru zi: yom. Când este modificat de un numeral sau un ordinal în narațiunea istorică (de 359 de ori în Vechiul Testament în afara Fac. 1), înseamnă întotdeauna o zi literală de aproximativ 24 de ore. Când este modificat de „seară și/sau dimineață”, (de 38 de ori în afara Fac. 1), înseamnă întotdeauna o zi literală. Au existat o mulțime de cuvinte pe care Dumnezeu le-ar fi putut folosi dacă ar fi vrut să ne învețe despre perioade lungi de timp, totuși El nu le-a folosit.9,10

Dacă urmăm principiul că Scriptura interpretează Scriptura, am putea ajunge la o singură concluzie: șase zile literale. Aceasta este susținută de porunca a patra din Iesire 20:8–11—„Adu-ti aminte de ziua odihnei, ca să o sfințești. Lucrează șase zile și-ți fă în acelea toate treburile tale, iar ziua a șaptea este odihna Domnului Dumnezeului tău: să nu faci în acea zi nici un lucru… Că în șase zile a făcut Domnul cerul și pământul, marea și toate cele ce sunt într-însele, iar în ziua a șaptea S-a odihnit.” Aici, fie zilele literale ale săptămânii obișnuite sunt aceleași cu cele din Săptămâna Creației, fie nu are sens. [Notă a Ed. CMI: vedeți și The numbering pattern of Genesis.]

Doar presupusa necesitate de a armoniza Facerea cu presupusa vârstă a pământului a determinat pe oameni să respingă creația în șase zile—nu avea nicio legătură cu textul în sine.

Unele consecințe cumplite ale îndoielii creației în șase zile

1. Claritatea Scripturii este pusă la îndoială.

Reforma protestantă a restabilit doctrina conform căreia Scriptura era clară, adică înțeleasă de oamenii obișnuiți fără a avea nevoie de un grup de elită care să o interpreteze. Cu toate acestea, dacă șase zile ar trebui interpretate într-adevăr ca însemnând 15 miliarde de ani, atunci orice încercare de a înțelege Scriptura este fără speranță. Răul ar putea fi interpretat ca fiind bun. Nu întâmplător, multe secte pătrunse de evoluția teistă au tolerat curvia, practica homosexuală și avortul, chiar și în rândul liderilor.

2. Negarea cauzalității păcat-moarte.

Cea mai mare problemă a interpretărilor non-literale ale Facerii este că atunci ar fi existat miliarde de ani de moarte, luptă și suferință înainte de Căderea omului. Dar Scriptura ne învață că moartea este rezultatul Căderii lui Adam (Rom. 5:12) și 1 Cor. 15: 21–22 spune:

Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om și învierea morților. Căci, precum în Adam toți mor, așa și în Hristos toți vor învia.

Moartea este numită și „vrăjmașul din urmă” (v. 26). Nu este suficient să pretindem că acest lucru se referă doar la moartea umană, deoarece Fac. 3:17–19 afirmă că întregul pământ a fost blestemat. De asemenea, este greșit să pretindem că pedeapsa lui Adam a fost doar moartea spirituală—Fac. 3:19 indică faptul că moartea fizică a făcut parte din pedeapsă și, din contextul din 1 Cor. 15:21, implică o înviere trupească a lui Iisus care a murit fizic.

Toate interpretările (greșite) ale Facerii care neagă sensul ei clar și implică moartea înainte de păcat, trebuie să afirme că „vrăjmașul din urmă”, moartea, a făcut parte din creația „bună foarte” (Fac. 1:31). Aceasta include idei precum „Dumnezeu a folosit evoluția”, „zilele au fost veacuri lungi”, „există un decalaj mare de timp între Fac. 1:1 și 1:2”. De asemenea, dacă toată creația care „a fost supusă deșertăciunii” urmează să fie în cele din urmă restaurată (Romani 8:20–22), trebuie să ne întrebăm: „Restaurată la ce? Miliardele de ani de moarte și suferință?” Versetele asemănătoare celui următor nu arată că paradisul restaurat va avea vărsare de sânge în regatul animalelor—Isaia 65:25:

“Lupul va paște la un loc cu mielul, leul va mânca paie ca boul și șarpele cu țărână se va hrăni. Nimic rău și vătămător nu va fi în muntele Meu cel sfânt”, zice Domnul.

Acest lucru este susținut de faptul că Fac. 1:29–30 ne învață că animalele erau erbivore și consumul de carne, cel puțin pentru oameni, era permis numai după Potop, în Fac. 9:3. [Notă a Ed. CMI: vedeți și The Fall: a cosmic catastrophe.]

3. Hristos Însuși este pus la îndoială.

Iisus a spus în Ioan 5:46–47: „Că dacă ați fi crezut lui Moise, ați fi crezut și Mie, căci despre Mine a scris acela. Iar dacă celor scrise de el nu credeți, cum veți crede în cuvintele Mele?” Desigur, dacă Iisus poate face greșeli în zonele verificabile, de ce ar trebui să avem încredere în El privind zonele neverificabile (cf. Ioan 3:12? Nu este de mirare că îndoiala asupra Facerii duce deseori la îndoiala asupra celorlalte cuvinte ale lui Hristos.

Într-adevăr, Hristos a susținut relatarea Facerii despre creație (Mat. 19:3–6) și despre Potopul și Arca lui Noe (Luca 17:26–27). El a mai spus:„Dar de la începutul făpturii, bărbat și femeie i-a făcut Dumnezeu.” (Marcu 10:6) Întrucât omul a fost creat la șase zile după creație, o linie temporală adevărată a lumii ar avea într-adevăr omul chiar la început, acum aproximativ 6000 de ani conform Bibliei. Dar ideile de evoluție/vârstă îndelungată plasează existența omului într-un segment microscopic la sfârșitul unei cronologii de 5 miliarde de ani.

Iisus l-a citat și susținut pe Avraam în Luca 16:31 „Dacă nu ascultă de Moise [scriitorul cărții Facerii] și de proroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morți.” Într-adevăr, sectele care se îndoiesc de Moise prin învățarea evoluției teiste au adesea lideri care se îndoiesc și de Înviere.

Din fericire, mulți creștini nu duc îndoielile referitoare la Facere la concluzia logică a îndoielii lui Hristos, care a susținut Facerea. Dar un lider evanghelic profesor al unui grup evolutiv teist proeminent din Australia, a spus mai multor oameni că Iisus era limitat de cultura sa evreiască din secolul I și că acum știm mai bine pentru că „avem lumina științei”.

Afirmația este absurdă. Iisus a contestat frecvent erorile culturii Sale! Dar El nu a contestat niciodată autoritatea Scripturii; mai degrabă, El a invocat pasaje biblice ca infirmări autoritare ale erorilor adversarilor săi (Mat. 4:1–11, 19:3–6, 22:23–33, Ioan 10:31–38).

De asemenea, unde ne oprim? Ar trebui să renunțăm la: „să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Mat. 19:19) ca un alt exemplu al limitării lui Hristos de către cultura Sa—acesta a fost un citat din Lev. 19:18. A fost greșită și promisiunea lui Hristos că o să Își „dea sufletul răscumpărare pentru mulți.” (Mat. 20:28), deoarece aceasta se baza pe profeția „slugii suferinde” din Isaia 53Facerea 3:15 a prezis că Hristos, sămânța femeii [născut din fecioară], va zdrobi capul șarpelui—deci este și acest lucru îndoielnic? Aceasta este o apostazie completă—acest lider evolutiv teist provoacă însăși dumnezeirea lui Hristos!

Dovezi științifice pentru o lume proiectată

Rom. 1:20 spune: „Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înțelegându-se din făpturi, adică veșnica Lui putere și dumnezeire, așa ca ei să fie fără cuvânt de apărare.”

Când vede lucrările minunate de proiectare din această lume, persoana sinceră din punct de vedere intelectual trebuie să concluzioneze că a fost creată de un mare proiectant. Așa este, chiar dacă trăim într-o lume blestemată de păcat (Facerea 3:16–19Rom. 8:20–23), în care multe creaturi nu mai sunt binevoitoare și altele s-au deteriorat din cauza mutațiilor. Dar chiar și un design căzut este tot un design.

Și există o mulțime de structuri care aparent încă își păstrează multă, dacă nu chiar întreaga perfecțiune fizică. Câteva dintre ele:

  • Sistemul sonar al delfinului este atât de precis încât este invidiat de marina americană. Poate detecta un pește de mărimea unei mingi de golf la 70 m distanță. A fost nevoie de un expert în teoria haosului pentru a arăta că modul în care delfinul generează sunete este conceput matematic pentru a oferi cele mai bune informații.11
  • Acest sistem sonar include și “lentila” sonoră—o structură sofisticată concepută pentru a focaliza undele sonore emise într-un fascicul pe care delfinul îl poate direcționa acolo unde dorește. Această lentilă sonoră depinde de faptul că diferite lipide (compuși grași) reflectă în moduri diferite undele sonore ultrasonice care călătoresc prin ele. Diferitele lipide trebuie să fie aranjate în forma și secvența potrivită pentru a focaliza ecourile sonore care se întorc. Fiecare lipidă separată este unică, diferită de lipidele normale de grăsime și este realizată printr-un proces chimic complicat, care necesită o serie de enzime diferite.12
  • Zborul insectelor necesită mișcări complicate pentru a genera modelele de curenți de aer necesare pentru ridicare. A fost nevoie de un robot sofisticat pentru a simula mișcarea.13
  • Chiar și cel mai simplu organism de auto-reproducere conține cantități enciclopedice de informații complexe, specifice. Mycoplasma genitalium are cel mai mic genom cunoscut al oricărui organism, conținând 482 de gene ce cuprind 580 000 de perechi de baze.14 În ceea ce privește oamenii, evoluționistul ateu Richard Dawkins recunoaște: „există suficient volum de informații într-o singură celulă umană pentru a stoca de trei sau patru ori Encyclopædia Britannica, toate cele 30 de volume.”15
  • Chiar mai uimitor, vietățile au de departe cel mai compact sistem de stocare/recuperare a informațiilor cunoscut. Pentru a ilustra în continuare, cantitatea de informații care ar putea fi stocate în ADN este uluitoare. Este conținutul informațional echivalent al unei stive de cărți de 500 de ori mai mare decât distanța de la pământ la lună, fiecare având un conținut diferit, dar specific.16
  • Informația genetică nu poate fi tradusă decât cu multe enzime diferite, care sunt ele însele codificate. Deci codul nu poate fi tradus decât prin intermediul produselor de traducere, un cerc vicios care este împotriva teoriilor evoluției originii vieții. Acestea includ enzime cu două site care asigură că aminoacidul potrivit se leagă de molecula de tARN potrivită. O sită respinge aminoacizii prea mari, pe când cealaltă îi respinge pe cei prea mici.17
  • Codul genetic care este aproape universal pentru viața de pe pământ este cel mai bun posibil pentru a proteja împotriva erorilor.18
  • Codul genetic are, de asemenea, mecanisme vitale de editare care sunt ele însele codificate în ADN. Aceasta arată că sistemul a fost pe deplin funcțional de la început—un alt cerc vicios pentru evoluționiști. [Notă a Ed. CMI: vedeți și DNA: marvellous messages or mostly mess?]
  • Un alt cerc vicios, și există multe altele, este acela că enzimele care produc aminoacidul histidină conțin histidină.
  • Există organisme vii cu motoare rotative complexe. Un tip acționează flagelul unei bacterii. Enzima vitală care face ca ATP, „moneda energetică” a vieții, este un motor care poate schimba vitezele, totuși este atât de mic încât 1017 astfel de motoare ar încăpea în volumul unui vârf de ac.19
  • Ochii complecși ai unor tipuri de trilobiți, nevertebrate dispărute și presupuse „primitive”, au fost proiectați uimitor. Cuprindeau tuburi orientate în direcții diferite și aveau lentile speciale care focalizau lumina de la orice distanță. Lentilele cuprindeau un strat de calcit deasupra unui strat de chitină—materiale cu indicii de refracție exact cât trebuie—și o graniță ondulată între ele cu o formă matematică precisă.20 Proiectantul acestor ochi este un mare fizician, care a aplicat ceea ce cunoaștem acum drept legile fizice ale principiului timpului cel mai scurt al lui Fermat, legea refracției lui Snell, condiția de sinus a lui Abbé și optica birefringentă.
  • Ochii homarului sunt unici prin modelarea într-un pătrat perfect, cu relații geometrice precise ale unităților. Telescoapele cu raze X ale NASA au copiat această proiectare.21
  • Din domeniul meu specializat de spectroscopie vibrațională: există multe dovezi că simțul nostru pentru detecția chimică (mirosul) funcționează pe baza acelorași principii ale mecanicii cuantice.22

Teorii evolutive chimice vs. fapte ale chimiei

Evoluționiștii cred că toată viața a venit dintr-o supă chimică. Cu toate acestea, în timp ce urmam studiile de licență în chimie, am dat peste multe legi chimice bine cunoscute care resping astfel de teorii ale „evoluției chimice”.23 Acesta este un exemplu bun al modului în care o înțelegere corectă a cadrului biblic rezultă în concluzii corecte pe baza dovezilor. De exemplu:

  • Viața necesită mulți polimeri, molecule mari construite din mulți monomeri simpli. Polimerizarea necesită monomeri bifuncționali (adică se combină cu alți doi) și este oprită de o mică fracțiune de monomeri unifuncționali (care se pot combina doar unul cu celălalt, blocând astfel un capăt al lanțului de creștere). Toate experimentele de „simulare prebiotică” produc de cinci ori mai multe molecule unifuncționale decât moleculele bifuncționale. [Notă a Ed.: vedeți și Origin of life: the polymerization problem.]
  • Multe dintre substanțele chimice ale vieții se prezintă în două forme, „de stânga” și „de dreapta”. Viața necesită polimeri cu toate blocurile care au aceeași „orientare”—proteinele au doar aminoacizi „de stânga”, în timp ce ADN și ARN au doar zaharuri „de dreapta”. Dar chimia obișnuită neorientată, la fel ca în supa primordială ipotetică, ar produce amestecuri egale de molecule de stânga și de dreapta, numite raceme. Polipeptidele racemice nu au putut crea formele specifice necesare enzimelor; mai degrabă, au lanțurile laterale care ies peste tot. De asemenea, un aminoacid cu orientat greșit perturbă α-helixul stabilizator din proteine. ADN-ul nu ar putea fi stabilizat într-o spirală dacă ar fi prezentă chiar și o mică parte cu orientare greșită, deci nu ar putea forma lanțuri lungi. Aceasta înseamnă că nu ar putea stoca prea multe informații, deci nu ar putea susține viața.24 O mică fracțiune de molecule cu orientare greșită încetează replicarea ARN-ului.25 O conferință internațională recentă denumită “The Origin of Homochirality and Life” a arătat clar că originea orientării este un mister complet pentru evoluționiști.>26 [Notă a Ed. CMI: vedeți și Origin of life: the chirality problem.]
  • Chimia merge în direcția greșită! Reacțiile de polimerizare eliberează apă, astfel încât prin legea binecunoscută a acțiunii maselor, excesul de apă rupe polimerii. Vârstele îndelungate postulate de evoluționiști înrăutățesc problema, deoarece există mai mult timp pentru a se produce efectele distructive ale apei. În timp ce celulele vii au multe mecanisme ingenioase de reparare, ADN-ul nu poate rezista foarte mult în apă în afara unei celule.27
  • Agenții de condensare (substanțe chimice care absorb apa) necesită condiții acide și nu se pot acumula în apă. Încălzirea pentru evaporarea apei tinde să distrugă unii aminoacizi vitali, să racemizeze toți aminoacizii chirali și necesită condiții ireale din punct de vedere geologic. În plus, încălzirea aminoacizilor cu alte substanțe prezente în mod inevitabil în supa primordială ipotetică le-ar distruge.
    Un articol recent din New Scientist a descris, de asemenea, instabilitatea polimerilor în apă ca pe o „durere de cap” pentru cercetătorii care lucrează la idei evolutive despre originea vieții.28 Și-a arătat subiectivitatea materialistă spunând că aceasta nu era „o veste bună”. Dar adevărata veste proastă este credința în evoluție (totul s-a făcut de către sine), care înlocuiește știința obiectivă.
  • Multe dintre substanțele biochimice importante s-ar distruge reciproc. Organismele vii sunt bine structurate pentru a evita acest lucru, dar „supa primordială” nu ar fi. Uneori, aceste reacții greșite apar după deteriorarea unei celule, de exemplu, rumenirea produselor alimentare. Acest lucru este adesea cauzat de o reacție între zaharuri și aminoacizi. Cu toate acestea, evoluția necesită ca aceste substanțe chimice să formeze proteine, respectiv acizi nucleici, mai degrabă decât să se distrugă reciproc, conform chimiei reale [Notă a Ed. CMI: vedeți și Origin of life: instability of building blocks.]
  • Acizii grași sunt necesari pentru membranele celulare, iar fosfatul este necesar pentru ADN, ARN, ATP și multe alte molecule vitale vieții. Dar ionii de calciu abundenți în ocean ar precipita acizii grași și fosfații, făcându-i indisponibili pentru evoluția chimică. Amintiți-vă de acest fapt data viitoare când aveți probleme la spălarea cu săpun în „apă dură”.

Concluzie

Ar trebui să credem într-o creație recentă în șase zile normale consecutive, deoarece singurul martor ocular ne spune că asta a făcut El și ne-a arătat că ar trebui să avem încredere în el. Deși acest lucru necesită credință, este o credință amplu susținută de știință, așa cum pot confirma eu din domeniul meu de specialitate.

Referințe și note

  1. Richard Lewontin, Billions and billions of demons, The New York Review, p. 31, 9 Ianuarie, 1997. Înapoi la text.
  2. Vedeți Against indoctrinationÎnapoi la text.
  3. E.J. Larson și L. Witham, Leading scientists still reject God, Nature 394(6691):313, 23 Iulie 1998. Singurul criteriu pentru a fi clasificat ca om de știință „de vârf” sau „mai mare” a fost apartenența la NAS. Înapoi la text.
  4. S. Jaki, Science and Creation, Scottish Academic Press, Edinburgh și Londra, 1974. Înapoi la text.
  5. A. Lamont, 21 Great Scientists who Believed the Bible, Creation Science Foundation, Australia, pp. 120–131, 1995; H.M. Morris, Men of Science, Men of God, Master Books, San Diego, CA, USA, 1982. Înapoi la text.
  6. C.S. Lewis, God in the Dock, Eerdmans, Grand Rapids, MI, pp. 52–53, 1970. Înapoi la text.
  7. Unele informații utile pot fi găsite, spre exemplu, în următoarele lucrări:

    • H.M. Morris cu H.M. Morris III, Many Infallible Proofs, Master Books, Green Forest, AR, SUA, 1996.

    • L. Archer, Encyclopedia of Bible Difficulties, Zondervan, Grand Rapids, MI, SUA, 1982.

    • G.H. Clark, God’s Hammer: The Bible and its Critics, The Trinity Foundation, POB 68,Unicoi, TN 37692, USA, 2nd ed., 1987.

    • Enns, The Moody Handbook of Theology, Moody Press, Chicago, 1989, Cap. 18.

    • L. Geisler și R.M. Brooks, When Skeptics Ask, Victor Books, Wheaton, IL, SUA, 1990.

    • L. Geisler și T. R. Howe, When Critics Ask, Victor Books, Wheaton, IL, SUA, 1992.

    • L. Geisler și William E. Nix, A General Introduction to the Bible, Moody, Chicago, 1986.

    • Lindsell, The Battle for the Bible, Zondervan, Grand Rapids, MI, SUA, 1976.

    • McDowell, Evidence that Demand a Verdict, Here’s Life Publishers, San Bernardino, CA, SUA, 1979.

    • John W. Wenham, Christ and the Bible, Eagle, Guildford, Surrey, Regatul Unit, ed. a 3-a, 1993.

    Înapoi la text.

  8. J. Barr, scrisoare către David C.C. Watson, 1984. Înapoi la text.
  9. R. Grigg, How long were the days of Genesis 1? What did God intend us to understand from the words He used? Creation 19(1):23–25, Decembrie 1996–Februarie 1997. Înapoi la text.
  10. J. Stambaugh, The days of creation: a semantic approachJournal of Creation 5(1):70–76, 1991. Înapoi la text.
  11. R. Howlett, Flipper’s secret, New Scientist 154(2088):34–39, 28 Iunie 1997. Înapoi la text.
  12. U. Varanasi, H.R. Feldman și D.C. Malins, Molecular basis for formation of lipid sound lens in echolocating cetaceans, Nature 255(5506):340–343, 22 Mai 1975. Înapoi la text.
  13. M. Brookes, On a wing and a vortex, New Scientist 156(2103):24–27, 11 Octombrie 1997. Înapoi la text.
  14. C.M. Fraser et al., The minimal gene complement of Mycoplasma genitalium, Science 270(5235):397–403, 20 Octombrie 1995; perspective by A. Goffeau, Life With 482 Genes, același număr, pp. 445–446. Înapoi la text.
  15. R. Dawkins, The Blind Watchmaker: Why the evidence of evolution reveals a universe without design, WW Norton & Company, New York, 1986. Înapoi la text.
  16. W. Gitt, Vedeți Dazzling design in miniature, Creation 20(1):6, Decembrie 1997–Februarie 1998. Înapoi la text.
  17. Osamu Nureki și colab., Enzyme structure with two catalytic sites for double-sieve selection of substrate, Science 280(5363):578–582, 24 Aprilie 1998; punct de vedere al lui A.R. Fersht, Sieves in sequence, același număr, p. 541. Înapoi la text.
  18. J. Knight, Top translator, New Scientist 158(2130):15, 18 Aprilie 1998. Înapoi la text.
  19. H. Noji și colab., Direct observation of the rotation of F1-ATPase, Nature 386(6622):28–33, 20 Martie 1997; în același număr, punct de vedere al lui S. Block, Real engines of creation, pp. 217–219. J.D. Sarfati, Design in living organisms: motors (ATP synthase), Journal of Creation 12(1):3–5, 1998. Înapoi la text.
  20. K. Towe, Trilobite eyes: calcified lenses, Science 179:1007–11, 9 Martie 1973; C. Stammers, Trilobite technology, Creation 21(1):23, Decembrie 1998. Înapoi la text.
  21. M. Chown, X-ray lens brings finer chips into focus, New Scientist 151(2037):18, 6 Iulie 1996. Vedeți și Lobster eyes—brilliant geometric design, Creation 23(3):12–13, Iunie 2001. Înapoi la text.
  22. L. Turin, A spectroscopic mechanism for primary olfactory reception, Chemical Senses 21:773, 1996; citat în S. Hill, Sniff’n’shake, New Scientist 157(2115):34–37, 3 Ianuarie 1998. Vedeți și J.D. Sarfati, Olfactory design: smell and spectroscopy, Journal of Creation 12(2):137–138, 1998. Înapoi la text.
  23. See also C.B. Thaxton, W.L. Bradley și R.L. Olsen, The Mystery of Life’s Origin, Philosophical Library Inc., New York, 1984; S.E. Aw, The origin of life: a critique of current scientific models, Journal of Creation 10(3):300–314, 1996. Înapoi la text.
  24. W. Thiemann, ed., International Symposium on Generation & Amplification of Asymmetry in Chemical Systems, Jülich, Germania, pp. 32–33, 1973; citat în: A.E. Wilder-Smith, The Natural Sciences Know Nothing of Evolution, Master Books, CA, 1981. Înapoi la text.
  25. G.F. Joyce, G.M. Visser, C.A.A. van Boeckel, J.H. van Boom, L.E. Orgel, și J. van Westrenen, Chiral selection in poly(C)-directed synthesis of oligo(G), Nature 310:602–4, 1984. Înapoi la text.
  26. J. Cohen, Getting all turned around over the origins of life on earth, Science 267:1265–1266, 1995. Înapoi la text.
  27. T. Lindahl, Instability and decay of the primary structure of DNA, Nature 362(6422):709–715, 1993. Înapoi la text.
  28. R. Matthews, Wacky Water, New Scientist 154(2087):40–43, 21 Iunie 1997. Înapoi la text.

Alte lecturi