În șase zile

De ce 50 de oameni de știință alegsă creadă în creație.

Editat de Dr. John Ashton
tradus de Cristian Monea (Centrul De Studii Facerea Lumii)

Dr. Henry Zuill, biolog

Dr. Zuill este profesor de biologie la Union College , Lincoln, Nebraska, SUA. Deține o licență în biologie de la Atlantic Union College , un masterat în biologie de la Universitatea Loma Linda și un doctorat în biologie de la Universitatea Loma Linda . Dr. Zuill este, de asemenea, curator al Joshua C. Turner Arboretum, care este afiliat al Nebraska Statewide Arboretum.

Viață abundentă

Veranda de la „High Sycamore” (numită după un sicomor mare, frumos, la poalele dealului pe care se află casa) are vedere către o vale largă și împădurită, care se întinde spre sud-vest, spre o creastă a dealurilor aflate la șapte sau opt mile distanță. Aceasta este o regiune îndepărtată în care venim frecvent. În general, durează câteva zile pentru a te acomoda la ritmul mai lent al naturii, și abia atunci poți să vezi natura, s-o vezi cu adevărat, s-o asculți și s-o înveți.

Cu toate acestea, nu vedeam doar priveliștea acelei văi împădurite. Era și o altă vedere. Contemplam și la argumentele care avea să devină acest capitol și mă întrebam cum ar trebui să descriu ideile din care este compus. Pe măsură ce cuvintele s-au unit, s-a dovedit că cele două „vederi” nu erau complet izolate una de alta. Firele uneia s-au țesut cu cealalt[ până când s-a format o singură țesătură.

În priveliștea din verandă, se văd multe culori și nuanțe, lumina variabilă pe parcursul zilei, și în condiții meteorologice diferite, evidențiind și umbrind o panoramă în continuă schimbare. Se aud sunete de vânt în copaci, de ploaie, de tunete și sunete ale diferitelor vietăți din pădure. De asemenea, poți auzi, dacă asculți, vocea interioară a Creatorului predând lecții prin lucrurile pe care El le-a făcut. Ca ecolog creștin, am nevoie de astfel de perioade de reînnoire printre lucrările Creatorului nostru.

Munții și văile acelea mă smeresc. O mare varietate de plante și animale locuiesc în mai mult de un milion și jumătate de acri de pădure montană înconjurătoare, pajiști, lacuri, iazuri, râuri și pâraie. Vreau să știu cum conlucrează toate aceste vietăți. Aceasta e o pădure mixtă de lemn de esență tare și pini cu frunze scurte. Printre copacii găsim soiuri de stejari, ulmi și hicori, plus gumă dulce și, desigur, pini cu frunze scurte, în special în părțile sudice. De primăvara până toamna, florile sălbatice aduc culori strălucitoare în peisaj.

Păsările abundă, la fel ca multe specii de insecte, inclusiv fluturi și lăcuste, cicade, albine, gândaci și multe altele. Din categoria mamiferelor găsim tatu, veverițe, căprioare, urși și coioți. Amfibienii și reptilele sunt peste tot. Seara, de multe ori stau lângă iaz și ascult corul broaștelor. Dimineața, șopârlele se întind pe verandă.

Există atât de multe specii, încât ar fi imposibil să le vezi sau să le recunoști pe toate. Sunt uimit de ceea ce se întâmplă între ele, dar nu voi înțelege niciodată pe deplin. Cu toate acestea, sunt fericit pentru puținul pe care îl știu și sper că voi avea informații suplimentare. Căci în acele dealuri descopăr multe relații minunate între diferite vietăți. Există un tipar în toată această biodiversitate care să mă poată ajuta să înțeleg creația? Este posibil să-L cunosc și pe Creator mai bine?

În timp ce stăteam pe verandă la „High Sycamore”, m-am gândit la semnificația tuturor. De ce a făcut Dumnezeu o asemenea abundență? De ce a existat atâta diversitate, atâta biodiversitate? Care a fost sensul tuturor? Ce legătură are aceasta cu cele șase zile de creație?

Gândindu-ne la biodiversitate

În ultimii ani, s-a acordat multă atenție și s-au realizat numeroase cercetări legate de biodiversitate. În general, studiile privind biodiversitatea s-au concentrat asupra conservării și modului de conservare a ecosistemelor. Acestea au oferit o nouă înțelegere și abordare pentru salvarea speciilor pe cale de dispariție. În loc să încerce să salveze specii individuale, abordarea acum este de a salva ecosisteme intacte, care sunt necesare pentru conservarea și asigurarea speciilor pe cale de dispariție, precum și pentru cele care nu sunt atât de periclitate.

Cuvântul „biodiversitate” a fost folosit pentru prima dată la o conferință la Smithsonian Institute, în septembrie 1986, și a fost raportat în ediția din noiembrie 1986 a Smithsonian Magazine. Ideea biodiversității a fost înțeleasă mult mai devreme de unii ecologiști, dar a început să se răspândească pe scară largă ca urmare a conferinței.¹ De atunci, a fost din ce în ce mai utilizată și s-au scris cărți pe această temă.² Deci, care este ideea biodiversității?

„Biodiversitatea” se referă în mod evident la plante, animale și microbi, de la bacterii la ciuperci, care alcătuiesc colectiv sisteme vii—ecosisteme. Celelalte semnificații care s-au dat acestui cuvânt nu sunt atât de evidente. De asemenea, se referă la diferite populații de specii, cu seturile lor unice de gene și produse genetice.³ Biodiversitatea, mai presus de orice, include funcțiile ecologice colective ale acelor specii și populații diferite care conlucrează pentru a menține planeta noastră sănătoasă și potrivită pentru viață. Baskin descrie relația în acest fel: „Este o gamă generoasă de organisme pe care le numim „biodiversitate”, o rețea complexă de vietăți ale căror activități conlucrează pentru a face din pământ o planetă locuibilă în mod unic.”⁴

Dacă aș încerca să enumăr complet toate funcțiile ecologice, cu siguranță aș eșua⁵ și, în plus, ar fi plictisitor pentru voi. Dar câteva exemple pot fi utile. Știm că plantele și animalele mențin niveluri atmosferice relativ constante de dioxid de carbon⁶ dar și de oxigen prin fotosinteză și respirație. Prin descompunere se menține solul fertil. Funcțiile de biodiversitate purifică apa, detoxifică toxinele, moderează climatul și polenizează florile. Toate organismele oferă habitate și nișe pentru alte vietăți.

Unele relații ecologice sunt atât de necesare încât organismele implicate nu ar putea supraviețui fără ele. Un exemplu în acest sens este relația reciproc avantajoasă dintre plante și ciupercile micorize. Până la 90% din speciile de plante interacționează fie cu ciuperci generalizate care pot deservi o varietate de plante, fie cu altele care sunt extrem de selective privind plantele cu care interacționează.⁷ Oricum, aceste ciuperci permit plantelor să obțină substanțe nutritive care altfel nu ar fi fost suficient de disponibile. Plantele la rândul lor furnizează carbohidrați pentru ciupercile lor.

Au fost făcute mai multe experimente⁸ pentru a examina biodiversitatea.⁹ Evident, comunitățile cu biodiversitate foarte mare sunt mai stabile, mai productive, au o fertilitate mai mare a solului și o duc, în general, mai bine. Cu toate acestea, sub stres, populațiile individuale de specii pot varia în mod vizibil ca dimensiune, dar, din fericire, funcțiile redundante par să acopere lipsurile imediate. Cu toate acestea, atunci când ne uităm la imaginea de ansamblu, comunitățile cu diversitate mai mare sunt mai productive și mai capabile să se recupereze în urma stresului.

Pe măsură ce ne uităm la imaginea largă a biodiversității, este clar că la fel cum un corp depinde de împărțirea muncii între celule, tot așa un ecosistem depinde de împărțirea muncii oferită de biodiversitate. Așa cum există căi metabolice importante în celule, tot așa există căi „eco-chimice” în ecosisteme. Ciclul azotului, dintre multele posibilități, este un exemplu în acest sens. Diferite organisme, cu sisteme enzimatice diferite, sunt verigi esențiale în aceste căi eco-chimice.

Funcții redundante

Un fenomen interesant în ecosisteme este redundanța funcțiilor ecologice. Aceasta înseamnă că o funcție a unei specii poate fi furnizată și de alte specii . Unii au sugerat că redundanța poate face inutile anumite specii.¹⁰ Cercetările arată că peste un anumit nivel de biodiversitate a plantelor, fertilitatea solului sau productivitatea nu au crescut, chiar și atunci când biodiversitatea a continuat să crească.¹¹ Biodiversitatea „suplimentară” părea redundantă. Aceasta înseamnă că unele specii sunt într-adevăr neesențiale?

Deoarece toate plantele contribuie, în general, atât la fertilitatea solului, cât și la productivitate, este dificil să se argumenteze utilitatea lor numai pe baza acestor studii. Dar cum rămâne cu celelalte funcții asigurate de aceeași specie? Nu sunt necesare? Ca urmare, ecologiștii s-au îndepărtat de această poziție și s-ar putea abține chiar de la utilizarea cuvântului „redundanță”.¹²

O singură specie poate asigura nu doar una, ci mai multe funcții, dintre care unele pot să nu fie redundante. În consecință, cu aceste redundanțe diferite care se suprapun și care întrepătrund speciile, împreună cu funcțiile non-redundante, s-ar putea să nu fie posibilă eliminarea speciilor cu impunitate.

În esență, speciile care alcătuiesc un ecosistem au nevoie una de cealaltă. După cum s-a văzut deja, atunci când sunt supuse stresului, populațiile speciilor individuale pot varia în mărime. Î n consecință, atunci când o specie este afectată, funcțiile pe care le asigură în mod obișnuit vor trebui să fie asigurate de alte specii care nu sunt atât de grav afectate. Se acoperă reciproc . În diferite situații, desigur, rolurile pot fi inversate. Sprijinul ecologic este important și necesar pentru funcționarea pe termen lung a ecosistemelor.

Când privim o specie atât din punctul de vedere al funcțiilor pe care le asigură, cât și al funcțiilor pe care le necesită, ne referim în esență la „nișa ecologică”, definită ca fiind rolul unei specii în mediul său. Deoarece nu există două nișe ocupate care să fie identice sau redundante, fără ca una dintre ele să fie exclusă competitiv,¹³ pare rezonabil să spunem că două specii nu pot asigura și nu necesită funcții ecologice identice. Cu toate acestea, pot exista unele suprapuneri. Când se întâmplă acest lucru, nișele celor două specii pot fi comprimate¹⁴ și astfel se poate evita sau reduce concurența. Diferitele nișe ar putea duce la modificări ale speciei în sine.

Rezistența ecologică

Ecosistemele sunt dinamice! Ele pot rezista la o anumită cantitate de abuz fără a ajunge la colapsul ecologic. Când o specie dispare, alte câteva specii, dar nu toate, dispar.¹⁵ Sistemele redundante împiedică exterminarea în masă. Funcțiile pierdute sunt furnizate de alte specii, pe cât posibil. Cu toate acestea, există o limită a abuzului pe care un ecosistem îl poate suporta. Orice pierdere îl slăbește. Există întotdeauna un preț de plătit pentru maltratarea mediului. Desigur, pierderea continuă a speciilor ar putea duce în cele din urmă la prăbușirea ecosistemului.

Două ecosisteme pot fi similare din punct de vedere funcțional, dar nu identice în ceea ce privește biodiversitatea speciilor. Biodiversitatea este flexibilă și rezistentă. Aceste două ecosisteme reflectă biodiversitatea disponibilă. Oportunismul trebuie luat în considerare atunci când se încearcă înțelegerea diferențelor care există de fapt. Redundanța joacă, fără îndoială, un rol în rezistența ecosistemelor.

Speciile se mută în alte ecosisteme atunci când pot. Este posibil ca unele specii să nu fie găsite, deoarece nu sunt disponibile local. Pe de altă parte, anumite propagule disponibile sau descendenți pot să nu germineze, să crească sau să supraviețuiască, deoarece funcțiile ecologice necesare pot fi indisponibile. Cu toate acestea, atunci când li se oferă aceste funcții esențiale, acele specii ar putea să se mute în ecosistem. Natura dinamică a ecosistemelor asigură utilizarea speciilor disponibile și capabile să funcționeze.

Biodiversitatea, redundanța și rezistența permit unui ecosistem să se recupereze după daune grave și chiar după distrugerea sa. Când se întâmplă acest lucru, recuperarea este treptată și poate dura câțiva ani. Procesul se numește „succesiune ecologică”.

Toate aceste calități necesare ale ecosistemului, pe scurt, permit ecosistemelor să funcționeze, să se adapteze și să se refacă.

Biodiversitate și creație

Ce ne spune biodiversitatea despre creație? Ne spune ceva despre Creator? Are ceva de spus despre motivul pentru care a fost creată? Susține o creație?

Cred că există o legătură între biodiversitate și creație, deși nu am văzut o astfel de legătură făcută de alți autori. Toată atenția a fost îndreptată către problema imediată a conservării. Fără biodiversitate și funcțiile sale eco-chimice și eco-fizice, este îndoielnic că ar putea exista ecosisteme sau chiar viața însăși. Acest lucru pare clar.

Michael Behe a remarcat relațiile biochimice complexe din celule și a sugerat proiectarea pentru a explica originea lor.¹⁶ Avem tendința de a vedea lumea prin „lentilele” disciplinelor noastre științifice. Astfel, Behe, un biochimist, a înțeles complexitatea celulară ca rezultat al proiectării. Dacă sărim la nivelul ecologic, la celălalt capăt al spectrului vieții, „ochelarii noștri de ecologi” dezvăluie o complexitate de neimaginat.

Când privim pe larg panorama vieții și a relațiilor ecologice, vedem cum complexitatea ecologică este construită pe mai multe straturi, coborând prin niveluri ierarhice și de organizare diferite până la nivelul celulei și chiar mai jos. Astfel, dacă noi credem că este impresionantă complexitatea citologică, ce trebuie să gândim când realizăm întreaga gamă a complexității ecologice?

Imaginea biodiversității este încă în curs de dezvoltare. Unii se referă la studiile biodiversității ca la o „știință emergentă”.¹⁷ Cu siguranță sunt mai multe de învățat. Se poate să nu fie încă posibil să se prezică cu exactitate ce se va întâmpla când speciile vor fi scoase dintr-un ecosistem, dar știm că un anumit efect este cert. Ceea ce a fost deja descoperit, însă, sugerează că relațiile ecologice sunt esențiale. Dacă biodiversitatea este la fel de necesară pentru funcționarea normală a ecosistemului, așa cum pare să fie cazul, aceasta sugerează că aceste funcții și organismele care le asigură trebuiau să fie prezente simultan chiar de la început . Dacă aceste relații ecologice sunt într-adevăr indispensabile, atunci nu există o explicație evolutivă ușoară. Acest lucru sugerează că ecologia a fost proiectată.

Situația este similară cu ceea ce s-a întâmplat cu celula. Atât timp cât celulele au fost vizualizate ca niște saci de protoplasmă nucleată,¹⁸ era foarte posibil pentru mulți să se mulțumească cu afirmația că au apărut prin procese naturale, altfel cunoscute sub numele de evoluție biochimică! Dezvoltarea microscopului electronic și a biochimiei au schimbat toate acestea. Chiar și așa, afirmația încă este susținută. Cu toate acestea, o astfel de afirmație trebuie să se descurce cu o cantitate copleșitoare de informații care documentează structura internă a celulei la un nivel extrem de ridicat. Complexitatea celulei este acum prea descurajantă pentru a afirma fără rușine că evoluția biochimică o explică, cu excepția cazului în care vă închideți mintea și continuați orbește și cu îndrăzneală. A devenit acum o ispravă să ne gândim că celulele au apărut din evoluția biochimică. Și dacă celulele nu ar putea apărea în mod natural, atunci nimic altceva nu ar putea.

În același mod ca și celulele, atât timp cât ecologia părea a fi doar o colecție liberă de organisme fără legătură, s-ar putea gândi, de asemenea, că ea este posibilă prin procese naturale. Dar acum, când ecosistemele par a fi ținute împreună de o biodiversitate esențială și incredibil de complexă, informațiile despre ele fiind în continuă creștere, avem o dilemă similară celei apărute când a fost descoperită structura complicată a celulei. Întrucât ecologia se bazează pe atât de multă complexitate subiacentă, încercarea de a explica originea ecologiei prin evenimente aleatoare ne întinde la extrem credulitatea.

Co-evoluția este adesea percepută ca modul în care a apărut ecologia. Dar co-evoluția este definită ca „evoluția comună a două sau mai multe specii care nu se încrucișează, dar au o relație ecologică strânsă”.¹⁹ În consecință, co-evoluția pare să nu fie un răspuns pentru înțelegerea originii ecologiei.

Nu am nicio problemă cu două specii care ajustează o relație ecologică existentă; am o problemă cu utilizarea co-evoluției pentru a explica originea funcțiilor ecologice. Aceasta este o problemă cu totul diferită. Amintiți-vă, vorbim despre un sistem esențial de funcții integrate ale mai multor specii—un întreg sistem integrat. Se pare că nu există un mod evolutiv adecvat de a explica acest lucru. Cum ar fi putut mai multe organisme să trăiască independent de funcțiile de care au nevoie acum?

Modul de operare al biodiversității sunt sistemele de vietăți care se susțin reciproc, adică exact ceea ce ne-am aștepta să găsim la Creatorul nostru care a spus: „Dați și se va da” (Luca 6:38) și „În dar ați luat, în dar să dați” (Mat. 10:8). Dacă acesta este modul în care operează cerul, nu ne-am aștepta să fi fost așa și la început, la vietăți, inclusiv la om? Din păcate, în starea noastră căzută, ne-am îndepărtat de acest mod de viață. Și care sunt rezultatele?

Până când va jeli țara, și iarba de prin toate țarinile se va usca? Dobitoacele și păsările pier pentru necredința locuitorilor ei (Ier. 12:4).

Cu toate acestea, avem speranță:

Pentru că făptura așteaptă cu nerăbdare descoperirea fiilor lui Dumnezeu. Căci făptura a fost supusă deșertăciunii—nu din voia ei, ci din cauza aceluia care a supus-o—cu nădejde, pentru că și făptura însăși se va izbăvi din robia stricăciunii, ca să fie părtașă la libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu. (Rom. 8:19–21).

Creația a fost “bună foarte” atunci când a apărut din mâna Creatorului, dar ecosistemele nu mai funcționează perfect. Sunt degenerate. Scriptura face referiri la ecologia originală, sugerând condiții care erau mult diferite de ceea ce găsim astăzi. Este greu de imaginat ecologia fără moarte, de exemplu. Cu toate acestea, aceasta este exact imaginea pictată în Scriptură. Moartea și suferința au venit nu numai asupra omului când a păcătuit, ci și asupra altor vietăți.

Pădurea pe care am descris-o la început este un exemplu. O pot vedea în modul idealizat în care am descris-o, dar există și probleme acolo. Căpușele și chiggerii se găsesc în număr mare. Pentru oricine care nu este familiarizat cu chiggerii, aceștia sunt acarieni minusculi care pot intra sub carne, provocând răni și mâncărime. Iedera otrăvitoare este, de asemenea, o prezență obișnuită. Există mai multe specii de șerpi veninoși. Niciuna dintre acestea nu este ceea ce ne-am aștepta în mod ideal. De unde au venit?

Când oamenii au păcătuit, se pare că au deschis „porțile inundațiilor” dezastrului natural. O catastrofă globală a devastat ecologia pământului. Genele s-au pierdut în masă, iar mutațiile i-au slăbit pe cei rămași. Mediile degenerate, inclusiv ocupanții degenerați, au stresat alți locuitori degenerați, care la rândul lor au transmis stresul și așa mai departe. Unele specii au dispărut, altele s-au adaptat condițiilor noi și dificile.

Prădătorii și paraziții s-au dezvoltat pe măsură ce aceștia și ecosistemele au degenerat, iar resursele abundente din trecut au devenit rare sau nu mai erau disponibile. Supraviețuitorii au apelat la alte surse pentru a se întreține, inclusiv unele care nu se aflau în meniul inițial. Dumnezeu a prezis că vor rezulta spini și ciulini, precum și durere și moarte. Aceasta a vrut Dumnezeu? A fost prescrisă această pedeapsă? Nu! Dar El a prevăzut-o ca rezultat al păcatului și al vieții sub satana.

Specii noi, așa cum definim speciile acum, s-au dezvoltat din rămășițele „felurilor” create. De aceea, astăzi, speciile tind să formeze grupuri de specii similare—specii de vulturi, specii de veverițe, specii de trandafiri și așa mai departe. Aceste specii similare au furnizat, în mod natural, funcții ecologice similare, posibil chiar redundante. Pe de altă parte, pe măsură ce s-au adaptat la medii și nișe noi, chiar și aceste funcții ar fi putut fi modificate. Nu ar fi sigur să sugerăm că, chiar și în cadrul grupurilor de specii ar putea exista unele specii neesențiale.

Grupurile de specii pot ajuta la explicarea unei redundanțe, dar alte specii au fost, fără îndoială, create cu abilități ecologice redundante. Este posibil ca unele funcții să fi fost atât de necesare, încât nicio specie nu ar fi putut să le furnizeze suficient. Reciclarea carbonului și a oxigenului de către plante și animale sunt exemple în acest sens.

Ecologia inițială creată trebuie să fi fost destul de diferită de ceea ce găsim acum, dar putem specula detaliile sale. Faptul uimitor al ecosistemelor de astăzi este că, în ciuda a tot ce au suferit, acestea continuă să funcționeze. Funcțiile redundante, indiferent de scopul lor inițial, trebuie să joace un rol. Trebuie să apreciem rolurile atât ale biodiversității, cât și ale funcțiilor redundante, chiar și la început, ca forțe care asigură rezistența și supraviețuirea ecosistemelor astăzi.

Gânduri de încheiere

Imaginea care apare este cea a ecosistemelor care nu funcționează acum în mod optim, dar care permit totuși o privire asupra modului în care ar fi putut fi lucrurile. Putem vedea că la fel cum biodiversitatea este vitală acum, tot așa trebuie să fi fost vitală și la început. Dacă este așa, atunci ecosisteme întregi, împreună cu abilitățile lor ecologice și sistemele lor de rezervă, ar fi fost și ele necesare.

Se pare că viața de pe pământ face posibilă viața pe pământ. Adică viața de pe pământ face posibilă continuarea vieții pe pământ. Aceasta nu înseamnă că, desigur, viața a făcut (în trecut) să existe viața pe pământ. Înseamnă că întregul sistem trebuia să fie prezent pentru ca viața să continue să existe. Dacă acest lucru este adevărat, nu există loc pentru desfășurarea treptată a ecologiei. Este aceasta o exagerare? Deși viața este un dar al Creatorului, El a dat în mod evident vietăților Sale roluri importante prin care acestea trebuiau să ajute reciproc.

Biodiversitatea și Scriptura ne spun că Dumnezeu a pus oamenii în natură. Avem nevoie de funcțiile disponibile pentru noi. Funcțiile noastre sunt, de asemenea, necesare. Trebuie să contribuim împreună la funcționarea sigură și lină a naturii, deoarece aceasta ne hrănește pe toți. Nu aceasta a vrut să spună Creatorul când i-a spus omului să îngrijească și să păstreze grădina? Acesta este calea cerului de a da și a primi fără grijă, așa cum ne-a învățat Iisus Însuși.

Biodiversitatea este o mărturie puternică a Creatorului care confirmă Romani 1:20: “Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înțelegându-se din făpturi, adică veșnica Lui putere și dumnezeire.”

Ce ne spun toate acestea despre cele șase zile în care Dumnezeu a pus ecosistemele laolaltă? Biodiversitatea nu specifică o creație în șase zile, nu este atât de concentrată, dar susține cu tărie o astfel de posibilitate. Aceasta sugerează că ecosistemele au fost asamblate într-adevăr într-un timp foarte scurt. Altfel, viața ar fi putut eșua din lipsa funcțiilor ecologice asigurate de mai multe specii ce se ajută reciproc, care acum sunt cerințe. În consecință, biodiversitatea sugerează că ecologia a fost creată .

Interesant este faptul că s-a dedicat multă energie științifică determinării vârstei Pământului, dar prea puțină pentru a investiga o creație în șase zile sau chiar o creație de scurtă durată. De fapt, ce ar putea fi de natură științifică pentru a cerceta acest lucru? Studiile privind biodiversitatea, care implică integrarea ecologică între specii, pot fi printre puținele activități științifice care au potențialul de a susține ceea ce Scriptura afirmă în mod categoric:

În șase zile a făcut Domnul cerul și pământul (Ieșire 20:11)

Aceasta este vederea mea de la „High Sycamore”.