În șase zile

De ce 50 de oameni de știință alegsă creadă în creație.

Editat de Dr. John Ashton
tradus de Cristian Monea (Centrul De Studii Facerea Lumii)

Dr. Ker C. Thomson, geofizician

Dr. Thomson a fost director al Laboratorului de Științe Terestre al Forțelor Aeriene din SUA. Deține o licență în fizică și geologie de la Universitatea British Columbia și un doctorat în geofizică de la Colorado School of Mines. Dr. Thomson a fost profesor de geofizică la Universitatea Baylor și profesor de știință la Bryan College. A publicat numeroase lucrări tehnice în domeniul geofizicii și seismologiei.

Mulți, dacă nu chiar cei mai mulți oameni educați din întreaga lume cred că viața provine din non-viață (abiogeneză) prin procese naturale. Urmând legile fizicii și chimiei, conceptul este că, prin „selecția naturală” care operează pe perioade îndelungate de timp, s-au întâmplat evenimente favorabile care au format substanțe chimice biologice din ce în ce mai complexe, care din nou, fie fortuit, fie prin unele proprietăți inerente nedefinite ale materiei, s-au concatenat formând celule, vietăți și, apoi, omul însuși. Procesele de „selecție naturală” sunt de așa natură încât produsele biologice sau pre-biologice care apar în orice nișă de mediu dată și care favorizează această nișă, sunt cele care se propagă și se reproduc și că schimbările aleatoare într-unul sau ambele medii și descendenții care sunt mai potriviți pentru noile condiții vor fi favorizați pentru a se menține în viitor. Aceasta este teoria generală a evoluției neo-darwiniene prezentată într-un singur paragraf.

Cele de mai sus contrastează puternic cu creaționismul, care susține că procesele naturale observabile în prezent sunt inadecvate pentru a explica originea vieții sau complexitatea și variabilitatea ei observabilă acum. Mai degrabă, postulează că în spatele originii universului nostru observabil și a vietăților sale stă o minte creatoare și o putere mult mai mari decât orice capacitate a omului. Întrebările despre cât a durat procesul creației și când a avut loc variază de la un creaționist la altul, dar conceptul unui act creativ conștient de către un Creator, care este distinct de creația Sa, este comun tuturor punctelor de vedere creaționiste considerate aici.

Atât creaționiștii, cât și evoluționiștii, în general, sunt de acord că scenariul evolutiv prezentat în primul paragraf este extrem de improbabil. El câștigă credibilitate doar prin disponibilitatea aparentă a unor durate enorme de timp în care s-ar putea să apară cele mai improbabile evenimente.

Ar trebui să fie evident că evoluția trebuie supusă unui test științific imediat: există un proces științific observabil în natură care, pe termen lung, tinde să-și ducă produsele la niveluri de complexitate din ce în ce mai ridicate? Este clar că evoluția necesită acest lucru.

Evoluția nu trece testul. Procedura de testare este cuprinsă în a doua lege a termodinamicii. Această lege s-a dovedit a fi unul dintre cele mai sigure și fundamentale principii din toată știința. De fapt, este folosită în mod obișnuit în știință pentru a testa viabilitatea conceptelor și mașinilor postulate sau existente (de exemplu, mașinile cu mișcare perpetuă sau o reacție chimică propusă). Orice proces, procedură sau mașină care ar încălca acest principiu este eliminat ca fiind imposibil. Cea de-a doua lege a termodinamicii afirmă că există un proces de descompunere pe termen lung care, în cele din urmă și cu siguranță, cuprinde tot ceea ce știm în univers. Acest proces produce dezintegrarea complexității, nu creșterea sa. Acesta este exact opusul a ceea ce cere evoluția.

Argumentul împotriva evoluției prezentat mai sus este atât de devastator privind impactul său științific încât, din motive științifice, evoluția ar fi în mod normal respinsă imediat de comunitatea științifică. Din păcate, pentru păstrarea adevărului, evoluția nu este deloc respectată din motive științifice. Mai degrabă, există o fervoare religioasă incredibilă, fanatică și irațională. Aceasta susține puternic că există sprijin științific atunci când, de fapt, nu are pe nimeni demn de acest nume.

Dacă evoluția sau discuția creaționismului ar fi decisă prin apeluri sensibile la rațiune, evoluția s-ar fi alăturat demult marilor nebunii filosofice ale trecutului, cu probleme precum câți îngeri pot dansa pe capul unui ac sau conceptul pământului plat.

Atunci, pentru a îngropa credința evolutivă, pare necesar să privim dincolo de argumentul general al celei de-a doua legi prezentat mai sus, la detaliile specifice și să luăm în considerare și să eliminăm problemele ridicate de comunitatea evolutivă.

O obiecție care poate fi pusă la argumentul precedent este că a doua lege tratează rezultatele pe termen lung, sau stările de echilibru, într-un limbaj mai chimic. Un răspuns evolutiv este că evoluția trebuie să fie cumva ascunsă între stările succesive de echilibru.

Reconsiderați implicațiile cerințelor teoriei evoluționiste pentru perioade mari de timp. Nu este evident că a doua lege a termodinamicii este cea mai relevantă aici? Duratele uriașe de timp disponibile pe care evoluția le pretinde vor oferi mult timp pentru stările succesive de echilibru care urmează să fie atinse și pentru aplicarea celei de-a doua legi a termodinamicii. Stările intermediare în mișcare rapidă sunt irelevante pe termen lung. Rezultatele finale pe termen lung ale fiecărei reacții chimice vor fi cele care domină durata îndelungată a evoluției. Afirmația clară și inevitabilă a celei de-a doua legi va fi că rezultatele finale trebuie să fie într-o direcție descendentă, nu în direcția ascendentă necesară.

O a doua problemă de luat în considerare este cea a „micro vs. macro”: dacă luăm în considerare evoluția de la un nivel atomic sau molecular (micro), mai degrabă decât de la nivelul materiei din starea în care putem simți, vedea și atinge (macro), ar putea evoluția să fie ascunsă printre cele infinit de mici (adică printre molecule, atomi sau particule subatomice)? Cu toate acestea, acest lucru nu va fi util.

Ca o primă considerație minoră aici, rețineți că nu simțim și nu vedem atomi și molecule cu doar simțurile noastre (fără ajutor), nici nu le percepem la nivel atomic individual prin orice proces.

Cu alte cuvinte, cunoștințele și percepțiile noastre la nivel micro sunt obținute printr-un labirint de mașini complexe care sunt ele însele construite dintr-o mare varietate de ipoteze și teorii confuze. (Aici nu se face nicio negare a teoriei atomice. Mai degrabă este pusă în perspectivă relativă.) Pe de altă parte, legile termodinamicii se bazează pe observații directe ale materiei agregate și necesită doar observații relativ sigure și simple pentru evidențierea adevărului lor. În ceea ce privește fiabilitatea, ar trebui să fie evident că, în general, rezultatele deduse din a doua lege ar trebui să cântărească puțin mai mult pe scala adevărului decât rezultatele deduse numai din considerații atomice sau moleculare. (Rețineți, totuși, că a doua lege nu se limitează doar la materia agregată, ci se aplică și la nivel micro.)

Indiferent de considerațiile din paragraful precedent, atunci când sunt luate în considerare reacțiile chimice efective ale vieții, în special cele care ar putea fi implicate la începuturile sale, constatăm că reacțiile necesită concentrații ridicate de reactanți. Evident că această considerație are ca rezultat necesitatea unei cantități de materie agregată. Acest lucru ne plasează exact în situații dominate incontestabil de legea a doua. Din nou, a doua lege indică niveluri mai scăzute de complexitate, nu mai mari.

O altă discuție despre aplicarea celei de-a doua legi pornește de la afirmația că a doua lege a termodinamicii se aplică numai sistemelor închise. Este un mare nonsens. Cu siguranță, toți suntem familiarizați cu expresia cotidiană a acestei legi în sistemele deschise. (Versiunea populară umoristică a celei de-a doua legi este Legea lui Murphy: „Dacă ceva poate merge prost, va merge prost.”) Metalele se corodează, mașinile cedează, corpurile noastre se deteriorează și murim. Este necesară întreținerea constantă și planificarea pentru eventualele situații, dacă viața trebuie să fie susținută chiar și pentru o perioadă tranzitorie, cum ar fi durata de viață a individului. În cele din urmă, a doua lege preia, iar corpurile noastre se întorc la praf, iar automobilele noastre la cimitirul de fiare vechi. Folosindu-ne mințile, putem rezista temporar cerințelor celei de-a doua legi. Totuși, evoluția generală se prăbușește în jurul acestui concept, deoarece la inițierea procesului evolutiv în antichitate, nu exista o minte care să construiască „mașini” cu un anumit scop pentru a evita temporar cerințele celei de-a doua legi. Ideea că a doua lege poate fi limitată la sisteme închise este o confuzie a susținătorului unui astfel de concept.

Rețineți și o implicație importantă a ultimului paragraf privind evoluția. A doua lege ne spune clar că viața nu ar putea începe niciodată prin activitățile materiei și energiei fără ajutorul inteligenței exterioare. Dacă viața nu ar putea începe niciodată, cu siguranță există o risipă incredibilă de talent intelectual în jurul nostru, deoarece multe minți încearcă să urmeze căile evoluției în sus, pornind de la ceva care nu a început niciodată!

Acum să revenim la problema sistemelor închise. Luați în considerare un experiment pentru a vedea dacă a doua lege este adevărată. Va fi necesar să creați un sistem închis pentru a face acest lucru, un sistem protejat de orice intrări exterioare. În acest fel, va fi posibil să vedem ce se întâmplă în sistem, independent de evenimentele exterioare. Când se face acest lucru, se constată într-adevăr că în interiorul sistemului, tendința este descendentă, spre dezorganizare, așa cum prevede a doua lege. Ceea ce se întâmplă atunci într-un sistem deschis este că, în orice moment, vedem suma tuturor diferitelor tendințe descendente care acționează acolo.

A crede că a doua lege se aplică numai în sistemele închise înseamnă a confunda necesitatea experimentală a unui sistem închis pentru a testa existența celei de-a doua legi, cu acțiunile efective ale celei de-a doua legi evidente în sistemele deschise în care trăim.

Există un alt discurs argumentelor anti-evoluționiste dezvoltate aici. Are legătură cu cuvântul „întâmplare”. Consultați chiar primul paragraf care definește evoluția. Unii evoluționiști vor argumenta folosind cuvinte precum „întâmplare” sau „fortuit”, dar alții vor fi de acord cu această definiție.

Există, așadar, două școli de gândire evolutivă. Luați în considerare mai întâi grupul care crede că evoluția se datorează concatenării aleatoare a materialelor disponibile și legilor fizicii și chimiei.

Acest concept poate fi tratat cu ușurință de legile matematice ale probabilității. Mai mulți scriitori au făcut acest lucru. Probabil cel mai cunoscut este Fred Hoyle. Procedura constă în estimarea probabilităților la fiecare pas individual al unei căi evolutive postulate și concatenarea acestora pentru a ajunge la probabilitatea de a găsi un produs evolutiv în orice punct de-a lungul acelei căi. Înainte de a ajunge foarte departe de-a lungul drumului, probabilitățile scad la valori atât de mici încât cuvântul adecvat pentru a descrie astfel de întâmplări este imposibil. Hoyle a spus cam așa: Probabilitatea ca viața să apară prin procese aleatoare este echivalentă cu a crede că o tornadă care trece printr-un cimitir de fiare vechi ar reasambla fiarele și ar produce un Boeing 707 complet asamblat și funcțional.

Apoi, există grupul evolutiv care crede că întâmplarea este doar un aspect minor sau inexistent al evoluției. Perspectiva lor este că evoluția este rezultatul inevitabil al legilor fizicii și chimiei. Această idee este chiar mai ușor de testat decât conceptul aleator. Observăm, pur și simplu, că una dintre cele mai sigure generalizări din întreaga fizică și chimie este cea de-a doua lege a termodinamicii care, așa cum am arătat deja, devastează complet orice idee conform căreia materia fără ajutorul minții sau implicarea exterioară va trece la niveluri superioare de organizare.

Acum ajungem la discuția evoluționiștilor că a doua lege a fost diferită în trecut de acum. Aceasta este, pur și simplu, o împlinire a dorinței evoluționistului care susține astfel de idei. Cu excepția cazului în care își asumă ceea ce încearcă să demonstreze, el nu are în acest moment dovezi fiabile care să-i susțină afirmația. Știința se bazează pe măsurători. Măsurătorile pe care le facem acum se opun complet evoluției. A indica sprijinul venind de la condițiile din trecutul îndepărtat, care nu pot fi măsurate, pune evoluționiștii în aceeași tabără intelectuală ca și cei care cred în zâna măseluță.

În ciuda argumentelor împotriva evoluției prezentate mai sus și, în special, în ultimul paragraf, evoluționistul care ține la credința sa poate spune „Ei bine, suntem aici, nu-i așa?” S-ar putea să îi subliniem că tocmai s-a angajat într-un raționament circular. Adică, el a încercat în mod evident să susțină evoluția presupunând că evoluția este adevărată și este ceea ce a dus la existența și prezența sa umană aici.

Când i se subliniază circularitatea raționamentului său, evoluționistul ar putea apoi să bâjbâie căutând dovezi în înregistrarea fosilă. Dar, din nou, el folosește alte tipuri de raționamente circulare. Acest lucru se întâmplă deoarece evoluția este utilizată pentru a interpreta înregistrarea fosilă, deci nu poate fi folosită pentru a justifica evoluția. Ea îl plasează pe susținător într-o capcană intelectuală. Oricare ar fi explicația pentru înregistrarea fosilă, nu poate fi una care, de fapt, neagă a doua lege a termodinamicii.

De fapt, cea mai evidentă caracteristică a înregistrării fosile nu este sinteza ascendentă, ci mai degrabă moartea și descompunerea. Găsim dovezi puternice pentru pierderea constantă a speciilor în înregistrarea fosilă. Acest lucru este mai mult în concordanță cu a doua lege a termodinamicii decât cu creșterea susținută de evoluție.

Nu toți creaționiștii susțin creația. Acest scriitor este de părere că dovezile scripturale favorizează oarecum această poziție. Dovezile științifice pentru o vârstă îndelungată se bazează, în principal, pe selectarea dovezilor favorabile vârstei îndelungate, mai degrabă decât evaluarea tuturor dovezilor disponibile. Acest subiectul necesită un articol separat pentru a fi tratat corect. [Notă a Ed. CMI: Pentru mai multe informații despre dovezile scripturale pentru o creație reală în șase zile, consultați Teme: Biblia: Geneza.]

Sper că articolul de mai sus a stârnit apetitul cititorului pentru a aprofunda controversa dintre evoluție și creație. Am dat o părere despre controversă prin dictatele celei de-a doua legi. Cititorul trebuie să apeleze la sursele inițiale.