Explore
Also Available in:

Arca lui Noe pe o monedă romană!

de
tradus de Cristian Monea (Centrul De Studii Facerea Lumii)

Ark-Roman-coin

Primele monede cunoscute au fost produse în secolul al VII-lea î.Hr.1 De atunci, imaginile de pe monede au reprezentat diverse elemente apreciate de națiunea pentru care au fost bătute—e exemplu, religia, politica, șeful statului și diverse simboluri sau evenimente istorice considerate a fi importante.

Roma imperială a produs o serie de monede de bronz, astăzi rare, care descriu Arca lui Noe—primele monede cunoscute care prezintă o scenă biblică. Aceste monede au fost produse în timpul domniei a cinci împărați romani: Septimius Severus, Macrinus, Gordian III, Filip și Trebonianus Gallus, cu o durată de 61 de ani (192-253 d.H.)

Toate monedele au fost bătute în orașul roman Apameia Kibotos (sau Cibotus, în scrierea latină) din Asia Mică. Acesta a fost inițial un oraș frigian înființat de Antiohus I (280-261 î.Hr.), iar astăzi este orașul modern Dinar, din Turcia. Orașul frigian original a fost numit Apameia și, uneori, înainte de sfârșitul mileniului 1 î.e.n, pare să fi avut o poreclă, Kibōtos, adăugată acestuia.2 Acest cuvânt, însemnând cufăr sau cutie, se consideră a fi o referință la tezaur, deoarece devenise un oraș foarte bogat, pe măsură ce devenea din ce în ce mai cunoscut. Cuvântul kibōtos (κιβωτός) este, de asemenea, cuvântul grecesc folosit pentru a descrie Arca lui Noe în Noul Testament și în Septuaginta.3

Capitolul 8 din cartea Facerii descrie modul în care, atunci când apele Potopului au scăzut, Arca lui Noe s-a oprit pe Munții Ararat despre care se crede că se află în estul Turciei moderne. În timp ce Apameia Kibōtos se află în vestul Turciei, a apărut o tradiție4 în sânul populației evreiești care locuia acolo, că un munte din apropiere era de fapt Muntele Ararat pe care s-a oprit Arca lui Noe. Antichitatea a fost bine văzută în lumea romană, așa că ar fi dat și mai multă importanță orașului. Această legătură evidentă a fost întărită de către persoana care a venit cu ideea ca Arca lui Noe (kibōtos-ul lui Noe) să fie plasată pe spatele monedei. S-ar putea să se fi folosit și de o legendă locală a potopului frigian (sans arcă) care se referea la același deal din apropiere.

Evrei, Creștini, sau Romani?

Comunitatea evreiască din Apameia Kibotos este aproape la fel de veche ca și orașul însuși; la scurt timp după înființarea sa, a fost adus în Frigia din Babilon un contingent de soldați evrei, administratori ai orașului.5 În următoarele secole, mai mulți evrei au fost aduși sau au imigrat în Apameia Kibotos. Ca o indicație a numărului și a bogăției lor în acel timp, politicianul și scriitorul roman Cicero a remarcat că, în 62 î.Hr., guvernatorul roman din Asia, Lucius Flaccus, a confiscat în jur de 50 de kilograme de aur de la evreii orașului care le-au trimis ca tribut Templului din Ierusalim.6 Influența lor directă asupra imaginii monedei nu este cunoscută.

În regiunea frigiană a existat și o comunitate creștină încă din prima jumătate a secolului I d.Hr. Evreii din Frigia au fost menționați printre cei prezenți la Cincizecime (Faptele Apostolilor 2:10). Este posibil ca, datorită importanței lui Apameia Kibōtos în regiune, o comunitate creștină ar fi fost fondată aici la începutul vieții Bisericii. Sfântul Pavel a petrecut, de asemenea, timp în regiunea din Frigia „întărind pe toți ucenicii” (Faptele Apostolilor 18:23), iar primul episcop creștin cunoscut al orașului a fost Julianus de Apameia (253 d.Hr.).

Cum monedele nu au fost bătute până în anul 192 d.Hr., unii au considerat că principala influență responsabilă de elaborarea lor a fost una creștină.7,8 Pentru evrei, un motiv este: „Interpretarea strictă a numeroaselor interdicții împotriva idolatriei din Scriptură a împiedicat prezentarea „imaginilor cioplite” și, prin urmare, a oricărei forme umane sau animale pe monede.”9 La această posibilitate a influenței creștine se adaugă și faptul că singura imagine similară cunoscută din antichitate, adică reprezentând numai pe Noe și soția sa în Arcă, a fost creată de creștini în catacombele romane (vezi caseta).

Apameia Kibotos s-a bucurat de a pune o serie de imagini istorice pe spatele monedelor sale, astfel încât probabil că folosirea Arcei lui Noe ar fi putut fi o modalitate prin care acest oraș roman să recunoască sau să-și onoreze cetățenii evrei și/sau creștini.10 Acest fapt pare adecvat având în vedere amestecul de romani, evrei, creștini și mulți alții, având în vedere istoria Arcei lui Noe și cum se trage omenirea din cei opt care au ieșit din ea după Potop. Este, de fapt, punctul istoric ideal pentru a accentua unitatea unor astfel de grupuri atât de diverse de oameni.

Ce se află pe monedă?

Asociația Numismatică Americană din IsraelNoahs-Ark-coins

Fața monedei poartă imaginea și numele împăratului, care se schimbă în mod evident în funcție de timpul în care a fost bătută, dar caracteristicile principale rămân, în esență, aceleași. Pe partea din spate, îl descrie pe Noe și pe soția sa în interiorul Arcei în formă de cutie, cu valuri la baza ei. Numele lui Noe în limba greacă, ΝΩΕ (Nōe), poate fi citit în mod clar în mijlocul Arcei. În partea dreapta sus a Arcei este corbul, iar în partea stângă sus este porumbelul cu o ramură de măslin în cioc. Pe partea stângă a monedei, Noe și soția lui sunt înfățișați din nou, stând în afara Arcei, pe teren solid, cu mâinile ridicate în sus spre Dumnezeu, slăvindu-L. Această caracteristică importantă arată că ei au recunoscut că Dumnezeu Și-a adus aminte de ei (Facerea 8:1), păstrându-i în siguranță în timpul Potopului global.

Este foarte interesantă forma folosită pentru Arca lui Noe pe monedă, aceasta fiind, în mod clar, cea a unui cufăr—exact ceea ce înseamnă cuvântul grecesc kibōtos (κιβωτό). Nu există niciun element al formei tipice hidrodinamice a bărcii sau a oricărui tip de înotătoare dorsală adăugată design-ului care este atât de des văzut astăzi. Forma cutiei/cufărului este foarte distinctă în toate reprezentările timpurii ale Arcei lui Noe (vezi caseta).

O selecție a monedelor romane ‘Arca lui Noe’

Asociația Numismatică Americană din IsraelRomnan-Noahs-Ark-coins

Povestirea adevărată

Potopul lui Noe a fost un eveniment istoric important, nu numai pentru evreii și creștinii care au trăit în oraș, ci și pentru romani, indiferent dacă au înțeles acest fapt sau nu. El prezintă moștenirea și istoria lor comună, căci toți sunt descendenți ai lui Noe și ai familiei sale, la fel ca toți ceilalți astăzi.

Istoria descrisă pe monedă vorbește despre o umanitate căzută, descendentă de la Adam, Dumnezeu judecând lumea pentru păcatul său prin inundarea ei, iar Dumnezeu își amintește de Noe și îl păstrează în siguranță în timpul Potopului, pentru care El a primit preaslăvire. Noul Testament indică faptul că Arca este un „tipos” al lui Iisus (1 Petru 3:20–21); venind la El în credință și pocăință, se asigură mântuirea de la judecata lui Dumnezeu a păcatului. Prin urmare, povestea monedei poate fi folosită de creștini pentru a îndruma oamenii către Iisus, Mântuitorul lumii.

The Ark in the catacombs?

Noah-wife-catacombsImagini din Google Maps
Noah-catacombs

Există o singură altă imagine cunoscută din antichitate (posibil) a lui Noe și a soției sale împreună în Arcă singuri—din catacombele creștine din Roma.1 Catacombele creștine din Via Latina2, din secolul al IV-lea, au fost redescoperite în 1955 și imaginea (foarte degradată) se află pe unul dintre plafoane. Noe și soția lui sunt în cutie împreună, în partea stânga jos a imaginii. Persoana de deasupra, eventual o personificare a vremii, se crede că aruncă apă pe ele din „ferestrele cerului”, de mai sus. Imaginea este o imagine a lui Noe în Arcă din aceeași catacombă.3 Imaginile primelor cutii/cufere, deși conforme sensului cuvântului kibōtos (κιβωτό), nu reflectă dimensiunea și proporțiile adevărate ale Arcei așa cum sunt date în Scriptură, pe care Creation Ministries International încearcă mereu să o reprezinte cu exactitate.

  1. Kötzsche-Breitenbruch, L., Die neue katakombe an der Via Latina in Rom, Aschendorffsche Verlagsbuchhandlung, Münster Westfalen, pp. 51–54, 1976.
  2. Tronzo, W., The Via Latina Catacomb, Penn State University Press, Pennsylvania, USA, 1986.
  3. Catacombele (digitizate) se pot viziona în Google Maps.

Arca pe monede ulterioare

De la moneda romană, Arca lui Noe a apărut pe o serie de monede și medalii moderne, cum ar fi:

Noah-coin
Ducat de aur, 1649, comemorând sfârșitul războiului de treizeci de ani, de orașul Regensburg (Germania) Credit: parategoldcoin.com
Noah-coin-2
Monedă regală franceză, 1742
Noah-coin-3
1970, Monetăria din Franklin, Biblia medallică Thomason
Noah-coin-4
1975, Monedă de 10 lire, Orașul Vatican
Noah-coin-5
Moneda comemorativă a Israelului din 1998 de doi sicli
Noah-coin-6
Monedă armeană de argint de 500 de drame

Referințe și note

  1. Muzeul Britanic, Originile monedelor; britishmuseum.org. Primele monede au fost produse în regatul Lidia (vestul Turciei de astăzi) și au fost bătute în electrum, un amestec natural de aur și argint. Înapoi la text.
  2. Trebilco, P., Jewish Communities in Asia Minor, Cambridge University Press, Cambridge, p. 90, 1991. Înapoi la text.
  3. Cea mai importantă traducere greacă a Vechiului Testament, circa 250 î.e.n. Înapoi la text.
  4. Aceasta este consemnată în cartea 1:320 a Oracolelor sibiline, o colecție de cărți grecești despre care se credea că au fost scrise în secolele II și III d.Hr. Înapoi la text.
  5. Josephus, Antiquities, 12.3.4. Înapoi la text.
  6. Cicero, Pro Flacco (In Defense of Lucius Valerius Flaccus for extortion). Informația relevantă se poate găsi în secțiunea 68. Înapoi la text.
  7. Collier, S., Noah’s ark in Roman Apamaea, blogs.warwick.ac.uk, 3 August 2016. Înapoi la text.
  8. Thonemann, P. and Price, S., The Birth of Classical Europe: A History from Troy to Augustine, Allen Lane, London, chapter 8, 2010. Înapoi la text.
  9. Friedberg, A., Coins of the Bible, Whitman Publishing, Atlanta, p. 44, 2004. Înapoi la text.
  10. Trebilco, ref. 2, p. 87. Înapoi la text.