Explore

Black Friday sale on NOW! Ends 28 Nov. View deals

Also Available in:

Argumente filosofice pentru existența lui Dumnezeu

de
tradus de Ioana Marica (Centrul De Studii Facerea Lumii)

De ce cred că Dumnezeu există? Scepticii cer adesea ca teiștii să dovedească convingător că Dumnezeu există, înainte ca oricine dintre noi să creadă că El există. Dar doar pentru că s-ar putea să nu pot convinge un sceptic că Dumnezeu există, nu inseamnă că nu pot ști că Dumnezeu există. Dumnezeu se poate revela oamenilor în numeroase moduri, dintre care unele nu implică argumente. De exemplu, Duhul Însuși mărturiseste sufletelor creștinilor că suntem copii ai lui Dumnezeu (Romani 8:16). Și Dumnezeu poate, de asemenea, să-și retragă cunoștința despre Sine (Romani 1: 18-32). Nu trebuie să fiu un maestru în dezbateri pentru ca Dumnezeu să mi se dezvăluie suficient pentru a ști că există.

De fapt, nu există nici o dovadă concludentă, dacă prin aceasta se înțelege un argument care impune acceptarea universală. Nici un argument nu îi poate face pe oameni să creadă concluzia lui. Oamenii nu sunt roboți logici; ei vin cu prejudecăti, experiențe și gusturi care afectează modul în care văd argumentele. De exemplu, luați în considerare contrastul dintre C.S. Lewis, un fost ateu care mai târziu a imbrătisat filosofia idealistă, și Antony Flew, un filosof evidentialist. Lewis a fost convins de existența lui Dumnezeu prin argumentul moral, care arată că Dumnezeu este idealul moral: „este mai important că Raiul să existe decât ca oricare dintre noi să ajungă la el.”1 Flew a respins argumentul moral al lui Lewis pentru existența lui Dumnezeu, deși mai târziu în viată a fost convins de deism prin argumentul designului inteligent. El a adoptat poziția „convinge-mă cu dovezi clare” (o poziție pe care niciodată nu o abandonase).

Dar dacă nu există dovezi concludente pentru existența lui Dumnezeu (în sensul arătat mai sus), ce sens mai au argumentele? Dacă un argument este sănătos și solid, acesta actionează ca un semn îndreptat spre Dumnezeu. Dar semnele transmit doar informații limitate, iar oamenii care se uită la un semn trebuie să citească corect și să răspundă semnului. O persoană care ignoră un STOP sau citește greșit un semn de limitare de viteză va acționa în consecintă. Răspunsul lor poate avea chiar și consecințe dezastruoase. Dar asta nu e vina semnului! În același mod, argumentele bune pentru Dumnezeu nu trebuie să ne spună totul despre Dumnezeu. De asemenea, nu-i putem face pe oamenii să le înțeleagă și să le răspundă în mod corespunzător. Tot ce le oferă este o expunere publică care apreciază credința în Dumnezeu ca fiind rezonabilă. Tot ce putem face este să prezentăm cât mai explicit semnele. Noi plantăm și udăm, dar numai Dumnezeu poate să crească 1 Corinteni 3: 7).

Ca atare, citind argumentele de mai jos, trebuie să se inteleagă că ele sunt oferite în spiritul celor menționate. Nu sunt dovezi concludente, ci semne care indică spre Dumnezeu, arătand cel puțin credința în El ca fiind rezonabilă, dacă nu rațional obligatorie.

Argumentul moral: Putem fi buni fără Dumnezeu?

iStockphotoman-on-knees

Valorile morale și îndatoririle ne impresionează în fiecare zi. De exemplu, practic toată lumea știe că torturarea copiilor doar pentru distracție este în mod obiectiv rău, iar compasiunea pentru cei neajutorați este în mod obiectiv bună. Și recunoaștem cu usurintă pe cei care nu sunt de acord ca fiind anormali (de exemplu, sociopați). Dar de ce? Ce face lumea o lume morală? Cea mai bună explicație este Dumnezeu. Dumnezeu este standardul suprem al bunătătii și toată moralitatea este raportată la caracterul Său și răspândită prin poruncile Sale. Nimic altceva, fie evoluția, fie indivizii, sau chiar faptele morale însele, nu oferă un temei suficient pentru valorile morale, îndatoriri și responsabilitate. Putem formula acest argument astfel:

  1. Dacă Dumnezeu nu există, nu există standarde morale.
  2. Standardale morale există.
  3. Prin urmare, Dumnezeu există.

Argumentul cosmologic: La început …

La început … ce? Facerea 1: 1 spune: „La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul.”, dar de ce să credem că este adevărat? În primul rând, nimic nu apare fără o cauză, acesta este un principiu de bază al științei și al raționalitătii. Tot ceea ce vedem că a început să existe are o cauză. Dar știm, de asemenea, că universul însuși are un început. Legile termodinamicii implică acest lucru cu tărie. O regresie infinită de cauze secundare nici măcar nu poate exista pentru că se poate arăta matematic că acest lucru ar duce la absurdități! Dar asta inseamnă că universul în sine a avut o cauză. Dar care ar putea fi „cauza” universului? Universul este o realitate de spațiu, timp și materie, astfel încât cauza nu poate fi legată de aceste lucruri. În plus trebuie să fie ceva puternic pentru a provoca universul! Soluția cea mai simplă este o cauză veșnică, nematerială, neprevăzută. Dar cum să obții un efect temporal dintr-o cauză veșnică? Această cauză trebuie să fi ales liber să creeze, deci trebuie să fie o cauză personală. Deci, cea mai simplă cauză a universului este o cauză unică, puternică, personală, veșnică, imaterială, neschimbată – seamănă mult cu Dumnezeu! Putem formula argumentul astfel:

  1. Tot ce are un început are o cauză.
  2. Universul a avut un început.
  3. Prin urmare, universul a avut o cauză.

Argumentul contingentului: De ce este Ceva mai degrabă decât Nimic?

De ce există ceva mai degrabă decât nimic? La baza intrebării este un principiu: totul există cu un motiv. Ce fel de motive ar putea fi? Se pare că există doar două tipuri de bază. Un lucru ar putea fi cauzat de un alt lucru sau ar putea să existe prin natura sa.

Dar ar putea universul să fie scutit de a avea nevoie de un motiv pentru care există? Dacă da, de ce ar trebui să fie scutit? Dimensiunea nu contează. Dacă am înlocui universul cu o carte de mărimea universului, cartea tot ar avea nevoie de un motiv pentru care este acolo. Prin urmare, și universul. Și dacă exceptăm universul, nu există nici un motiv să nu excludem și alte lucruri, cum ar fi lucrurile din univers. Dar nici o persoană sănătoasă nu crede că rațele, stelele și scaunele ar putea exista fără niciun motiv. Și imaginați-vă ce s-ar întâmpla cu știința dacă am adopta acest principiu. Știință inseamnă a găsi explicații pentru lucruri. Deci, dacă unele lucruri nu au nici o explicație, cum putem ști dacă știința li se aplică și lor sau nu? Nu am putea face știință deloc! Până aici a fost ateismul prietenul științei.

Deci, de ce există universul? Este evident că nu trebuie să existe. Este făcut din lucruri care nu trebuie să existe! În schimb ar putea să existe oricâte universuri, sau niciunul. Și totuși există. Deci, dacă există un motiv pentru care universul există, care ar fi acesta? Dumnezeu l-a făcut.

Dar observați că am spus: „dacă universul are un motiv pentru care există, acest motiv este Dumnezeu”. Ateii pot răspunde: „Dar dacă ateismul este adevărat, universul nu are nici un motiv pentru care există.” Aceasta este ideea! Dacă ei spun „dacă ateismul este adevărat, nu există niciun motiv pentru care universul există”, este, de asemenea, adevărat că „dacă universul are un motiv pentru care există, ateismul este fals”. Și de ce ar fi ateismul fals dacă există un motiv pentru care universul există? Simplu: dacă există un motiv, Dumnezeu este acela.2

Dar dacă totul are un motiv pentru care există și motivul pentru care universul există este că Dumnezeu l-a făcut, atunci Dumnezeu există. Răspunsul final la motivul pentru care cauza este Ceva mai degrabă decât Nimic este Dumnezeu. Putem rezuma acest lucru după cum urmează:

  1. Totul are un motiv pentru care există – fie prin necesitatea propriei sale naturi, fie datorită faptului că a fost cauzat de altceva.
  2. Dacă universul are un motiv pentru care există, acesta este că Dumnezeu l-a făcut să existe.
  3. Universul există.
  4. Prin urmare, Dumnezeu a făcut ca universul să existe.
  5. Așadar, Dumnezeu există.3

Argumentul de proiectare: utilitatea matematicii în știință

De ce este matematica un instrument atât de util în știință? Este ca și cum natura ar fi scrisă în limbaj matematic. Pare ca o mare întâmplare!4 Cel puțin dacă nu Îl iei în calcul pe Dumnezeu.

iStockphotonumbers

Dar este oare posibil ca utilitatea matematicii în știință să fie un noroc chior în afară existenței lui Dumnezeu? La urma urmei, este foarte greu să ne imaginăm o lume consistentă prin ea însăși fără să putem aplica o matematică de bază (de ex. 2 + 3 = 5). Dar nu este matematica de bază cea care face ca legătura dintre matematică și știință să pară o coincidentă. Mai degrabă, sunt idei matematice complexe precum numerele imaginare, calculul tensorial și spațiul Hilbert. Multe dintre aceste idei nu au o existență fizică (cum ar fi spațiul Hilbert). Dar ele sunt vitale pentru a descrie modul în care funcționează natura. Chiar dacă lumea fizică trebuie să fie matematică, aceasta nu explică de ce matematica complexă pe care o folosim lucrează în descrierea lumii fizice.

Ar putea structurile matematice să provoace lumea fizică? Numai dacă acestea ar putea să dea naștere lucrurilor. Dar, de ex. cifra „5” ar putea face ca mâna mea stângă să aibă 5 degete? Asta nici nu are sens! Numărul „5” descrie câte degete sunt la mâna stangă; ea nu face ca acest fapt să se întâmple. Dacă ele există măcar, obiectele matematice nu provoacă nimic.

Dar, în schimb, universul ar putea fi o structură matematică? Fizicianul Max Tegmark crede chiar acest lucru.5 Dar el ne oferă, de asemenea, un motiv puternic pentru a respinge punctul său de vedere:

„Această credință a mea care pare o nebunie … ne face părți conștiente de sine ale unui obiect matematic gigantic… În cele din urmă, el demonstrează noțiuni familiare, cum ar fi întâmplarea, complexitatea și chiar ne aduce la statutului de iluzii…”5

Convingerea lui Tegmark sună a nebunie deoarece este o nebunie. Ne obligă să privim aproape orice lucru legat de experiența umană ca o iluzie! Orice argument pentru acest lucru va avea întotdeauna premise mai puțin convingătoare decât convingerea noastră că experiențele noastre sunt reale. Mai bine să credem că universul are o structură matematică. Cel puțin asta nu inseamnă că trăim într-o matrice matematică! În esență, chiar dacă obiectele matematice sunt reale, ele nu pot explica singure de ce natura este scrisă în limbaj matematic.

Dar dacă structurile matematice nu există? În afara Lui Dumnezeu, problema este și mai rea. Utilitatea matematicii în ştiintă este ceva ce noi am descoperit. Nu am inventat-o! Natura chiar este scrisă în limbaj matematic, indiferent ce spunem noi. Dar dacă obiectele matematice nu o pot explica și nici noi nu o putem explica și nu este nici o coincidență, atunci de ce natura este scrisă în limbaj matematic? Răspunsul este o minte transcendentă. Cu alte cuvinte, Dumnezeu. Putem rezuma argumentul astfel:

  1. Dacă Dumnezeu nu există, aplicabilitatea matematică în lumea fizică este doar o coincidență.
  2. Aplicabilitatea matematică în lumea fizică nu este doar o coincidență.
  3. Prin urmare, Dumnezeu există.6

Acesta este doar unul dintre diferitele argumentele de design. Unii se concentrează pe reglarea fină a universului pentru viață sau originea vieții sau originea structurilor biologice sau originea conștiintei. Consultați „Creat sau evoluat?” pentru o vedere de ansamblu. Pe creation.com, veți găsi multe exemple de proiectare în natură care indică spre Dumnezeul Bibliei.

Argumentul ontologic: Dumnezeu este unicul suprem

De când Anselm de Canterbury și-a prezentat prima dată versiunea în secolul al XI-lea, argumentele ontologice au fost sursa multor discuții și dezbateri. Ele se bazează pe două idei de bază. Prima provine de la Anselm însuși – Dumnezeu este „acela față de care nimic mai mare nu poate fi conceput”. Cu alte cuvinte, prin definiție, nimic nu poate fi egal sau mai mare decât Dumnezeu. Al doilea este că, dacă este posibil ca Dumnezeu să existe, trebuie să existe. Dumnezeu nu poate să existe, din întâmplare deoarece o parte a ceea ce inseamnă „Dumnezeu” este o ființă care există în mod necesar. Deci fie Dumnezeu trebuie să existe, fie El nu poate exista.

Deci, cum arată aceste argumente? Iată un exemplu:

  1. „Acela față de care nu se poate concepe ceva egal sau mai mare” (adică Dumnezeu) poate să existe. (Premisă)
  2. Să presupunem că Dumnezeu poate să nu existe. (Presupunere)
  3. O ființă care nu poate să nu existe este mai mare decât o fiintă care poate să nu existe. (Premisă)
  4. Dacă „Acela față de care nu se poate concepe ceva egal sau mai mare” poate să nu existe, atunci nu este „Acela față de care nu se poate concepe ceva egal sau mai mare” (din 3).
  5. Dar această este o contradicție.
  6. Prin urmare, „Acela faţă de care nu poate fi conceput nimic egal sau mai mare”, adică Dumnezeu, nu poate să nu existe.

Ce inseamnă toate acestea? În primul rând, presupune că Dumnezeu există. Apoi, să presupunem că Dumnezeu nu există. Dar ce inseamnă să nu concepem că există ceva mai mare sau egal decât Dumnezeu? Gândiți-vă cum pot exista lucrurile. Un lucru fie nu poate să nu existe (adică există în mod necesar), fie poate să nu existe (adică există în mod accidental). Care e mai bun? Existența necesară, nu? Aplicați acest lucru lui Dumnezeu. Dacă nu există nimic mai mare sau egal cu Dumnezeu, poate el să nu existe? În mod evident nu. De ce? Dacă ar putea, atunci Dumnezeu nu ar putea fi „acela față de care nimic mai mare sau egal să nu poată fi conceput”. Dar asta e un nonsens! Nu exista nimic mai mare sau egal cu Dumnezeu prin definiție. Prin urmare, să presupunem că Dumnezeu nu există, nu are sens (cu condiția că Dumnezeu poate să existe). Deoarece prin definiție nu există nimic mai mare sau egal cu Dumnezeu, dacă El există, trebuie să existe în cel mai mare fel posibil. Aceasta este existența necesară. Dar dacă Dumnezeu există în mod necesar, atunci El există într-adevăr.

Mulți consideră acest lucru doar un joc de cuvinte. Dar nu este. Declarația „Nu este nimic mai mare sau egal cu Dumnezeu” implică faptul că „Dumnezeu nu poate să nu mai existe”. Dar cele două afirmații nu inseamnă același lucru. Oamenii adesea cred că „Dumnezeu” este un concept coerent, fără a realiza că asta implică faptul că Dumnezeu trebuie să existe. Aceste argumente ne pot ajuta să vedem acest lucru. Concluzia este implicită în premise, dar acest lucru este valabil pentru orice argument deductiv valid.

De asemenea, criticii spun adesea că ar putea fi aduse argumente similare pentru orice așa-numită ființă necesară. Cu alte cuvinte, ei spun că dacă ceva ar putea exista în mod necesar, ea există în mod necesar. Și acesta este un mod valid de a replica. Trucul este să arate că sunt posibile alte așa-numite ființe necesare. Dar cel mult ar arăta numai că Dumnezeu nu este singura ființă necesară. Dar asta nici măcar nu este relevant pentru această versiune! Această versiune folosește măretia existenței necesare (în comparație cu existența contingentă) pentru a arăta că Dumnezeu trebuie să existe. Dacă sunt și alte lucruri care trebuie să existe, Dumnezeu tot trebuie să fie mai mare decât ele.

Criticul ar putea spune și că „cel față de care nu poate fi conceput ceva egal sau mai mare” este incoerent, ca și ideea unui „burlac căsătorit”. Aceasta este probabil cea mai bună obiecție a lotului, deoarece este cel mai ușor de imaginat. Dar observați ce îl obligă pe ateu să spună: nu doar că Dumnezeu nu există, dar chiar ideea că „Dumnezeu există” este incoerentă. Este destul de ușor să spui asta. Dar cum să justifici o astfel de revendicare? Asta nu este chiar ușor!

Și există motive să credem că Dumnezeu este posibil. De exemplu, celelalte argumente enumerate aici ne dau motive să credem că este cel puțin posibil ca Dumnezeu să existe. Ateii au încercat, de asemenea să găseasca o incoerență clară în ideea lui Dumnezeu de milenii, și au eșuat. Chiar și ideea unei ființe față de care nimic nu poate fi mai mare sau egal impune posibilitatea propriei existențe.7

Anselm credea că a găsit în argumentul ontologic o dovadă concludentă pentru existența Lui Dumnezeu. Dar nu este așa. E greu de înțeles. Și nu este imediat evident că afirmația „Dumnezeu nu există” este în mod necesar falsă. Dar poate ajuta la subminarea îndoielilor cu privire la Dumnezeu pentru cei înclinați să creadă că Dumnezeu există. Și chiar și pentru ateu, poate ajută să le arătăm costul intelectual al respingerii posibilității lui Dumnezeu.

open-tomb

Argumentul din minuni: învierea lui Iisus

Iisus a învățat cu un simț unic al autorității divine. El a pretins că are autoritatea de a ierta păcatele. El a spus că a-L urma pe El omul își împlinește destinul etern. El a profețit cu propria Lui autoritate („Adevărat vă spun …”). El a pretins că este Domnul Sabatului (Marcu 2:27). Titlul său favorit pentru el însuși („Fiul omului”) arăta, de asemenea, că El S-a considerat pe Sine că este moștenitorul Împărăției veșnice a lui Dumnezeu (luând acest termen din Daniel 7: 13-14)! Iisus a lăsat o impresie evidenta că, însuși, Dumnezeul lui Israel S-a întors in Sion pentru a-și stabili împărăția. Și aceasta a fost impresia pe care a lăsat-o în mod clar asupra urmașilor Lui, de ex. Iacov 2: 1Ioan 1: 1Romani 10: 9-13 și Marcu 6: 45-53.

Dar de ce credem asemenea pretenții extraordinare? Iisus a spus, de mai multe ori, că va fi ucis și apoi va învia din morți (de exemplu, Matei 12: 38-40Marcu 8:31). Acesta este modul în care Iisus credea că Dumnezeu Îl va justifica. Învierea verifică pretențiile Sale, dacă sunt adevărate. Se presupune ca Iisus a fost inviat pentru a nu mai muri niciodată, ceea ce este un miracol pe care doar Cel care controleaza cosmosul, adică Dumnezeu, l-ar putea face.

Dar sunt minunile chiar posibile? Un miracol nu este altceva decât un eveniment istoric cu o cauză supranaturală. Și nu avem nici o problemă să deducem entități nevăzute, cum ar fi quark-uri sau vechi artizani, pentru a explica evidentele observabile. Miracolele sunt problematice numai dacă limităm plaja de cauze posibile la cauzele naturale înainte de a examina dovezile. Dar de ce să ne constrângem astfel, mai ales dacă o cauză supranaturală este cea mai bună explicație a probelor, sau poate chiar singura?

Deci ce dovezi există pentru învierea lui Iisus? Mai întâi, Iisus a murit. Nu poți avea o înviere dacă persoana nu a murit! Moartea lui Iisus prin crucificare este atestată mai bine decât aproape orice alt eveniment istoric din antichitate. Este peste tot în Noul Testament și în scrierile Părinților apostolici. Și este menționat de Josephus, Tacitus și Pliniu cel Tânăr, pentru a numi doar câteva surse necreștine care o menționează.

În al doilea rând, avem o tradiție bisericească pentru înviere care datează de la aproximativ trei ani după moartea lui Iisus: 1 Corinteni 15: 3-8. Aceasta mărturisește despre multiplele apariții ale lui Iisus printre indivizi și grupuri în mai multe locuri. Pavel a scris despre aceasta aproape 25 de ani după moartea lui Iisus și a spus: „v-am dat, întâi de toate, ceea ce şi eu am primit „. El trebuie să fi primit acest mesaj de la apostolii pe care îi menționeaza epistola în versetul 11. Și i-a întâlnit pe acești apostoli prima data cam la trei ani după convertirea lui (Galateni 1: 19-20), care a fost la aproximativ 3 ani după moartea lui Iisus .

În al treilea rând, mormântul lui Isus era gol. Toate Evangheliile (în mod explicit) și 1 Corinteni 15 (implicit) mărturisesc acest lucru. Chiar și dușmanii bisericii presupun acest lucru în explicația lor alternativă, că ucenicii au furat trupul lui Iisus (Matei 28: 11-15). Chiar dacă Matei a pus cuvinte în gurile dușmanilor săi, nu are sens să-i pună sa recunoască un mormânt gol dacă mormântul nu era de fapt gol.

În al patrulea rând, primii martori oculari ai mormântului gol și ai învierii erau femei, iar Biserica nu a ascuns acest lucru. Mărturiile femeilor nu valorau nimic în secolul I, așa că primii creștini aveau toate motivele să înlature acest detaliu. Este ți mai puțin logic să începi o minciună „plauzibilă” cu femeile ca martori principali! Așadar, nu are sens să considerăm descierile învierii din Evanghelii drept legende, deoarece toate încep cu martori femei.

În al cincilea rând, ucenicii au crezut cu adevărat că Iisus le-a apărut ca inviat din morți. Ei nu se așteptau; conducătorul lor era mort. Un Mesia crucificat era o contradicție în termeni. Și nu era nimic în tradiția evreiască care să sugereze că un om s-ar ridica din morți nemuritor în mijlocul istoriei. Și dacă revendicarea era o minciună, apostolii trebuiau să o știe. Și totuși, cei mai mulți au suferit pentru acest fapt, și mulți chiar au murit pentru El. De ce ar muri atâția ucenici pentru o minciună inventata de ei?

În cele din urmă, Pavel și Iacob, fratele lui Iisus au crezut, în ciuda faptului că erau sceptici înainte de a li se arăta Iisus. Frații lui Iisus nu credeau în El înainte de moartea sa (Ioan 7: 5), dar Iacov a devenit lider în Biserica din Ierusalim și a fost în cele din urmă martirizat pentru credința creștină pentru că „El I s-a aratat lui Iacov” (1 Corinteni 15,7 ). Pavel a încercat să distrugă biserica, dar după ce a avut ceea ce el a considerat că a fost o întâlnire cu Iisus înviat, a devenit cel mai mare misionar al său și, de asemenea, a ajuns martirizat. De ce scepticii ar minți pentru biserică, ca să nu mai vorbim de a muri pentru mesajul său central?

Nu se pot explica toate aceste fapte, precum nici afirmația lui Iisus că este Dumnezeu întrupat, altfel decât prin faptul ca Dumnezeu L-a ridicat pe Iisus din morți. Iar aceasta ar însemna că Dumnezeu care l-a înviat pe Iisus din morți există.

Putem rezuma acest argument după cum urmează:

  1. Există mai multe argumente solide despre soarta lui Iisus: moartea Sa prin răstignire, mormântul gol, aparițiile Sale după moarte și credința autentică a ucenicilor în învierea Lui.
  2. Aceste fapte sunt cel mai bine explicate prin teza „Dumnezeu l-a înviat pe Iisus din morți”.
  3. Dacă Dumnezeu L-a înviat pe Iisus din morți, atunci Dumnezeul revelat de Iisus, există.
  4. Așadar, Dumnezeul revelat de Iisus există.8

Mai multe argumente pentru Dumnezeu!

Acestea sunt doar câteva exemple de argumente pentru Dumnezeu. S-ar putea aduce si altele. Dumnezeu a oferit o mulțime de mărturii despre Sine, atât în creație cât și în lucrarea Sa de mântuire, pentru a arăta cum credința în Dumnezeu este rezonabilă. Aceste argumente ne pot ajuta să vedem cum S-a revelat Dumnezeu. Dar nici un numar de argumente nu poate face pe oameni să creadă; Dumnezeu trebuie să lucreze în inimilor oamenilor. Iar Dumnezeu nu este interesat doar ca oamenii să creadă că El există. Dacă ar fi fost, ar fi putut să o facă și mai clar decât este deja! Dar El vrea ca noi să avem încredere în El și să-L iubim prin Fiul Său. Iar dovezile pe care le-a oferit Dumnezeu sunt într-adevăr suficiente pentru asta.

Rerferințe și note

  1. Lewis, C.S., Surprised by Joy, Harper Collins, London, p. 245, 2002. Înapoi la text.
  2. Dar există un motiv pentru care există Dumnezeu? Da, există: Dumnezeu este în mod necesar necesar – prin însăși natura Sa, El nu poate să nu mai existe. Înapoi la text.
  3. Forma acestui argument vine de la Craig, W.L., On Guard, David, C. Cook, Colorado Springs, CO, p. 54, 2010. Vezi deasemenea și Kumar, S. and Sarfati, J., Christianity For Skeptics, Creation Book Publishers, Atlanta, GA, pp. 17–19, 2012. Înapoi la text.
  4. Wigner, E., The unreasonable effectiveness of mathematics in the natural sciences, in: Communications in Pure and Applied Mathematics 13(1), John Wiley & Sons, New York, 1960; www.dartmouth.edu/~matc/MathDrama/reading/Wigner.html. Înapoi la text.
  5. Tegmark, M., Is the universe made of math? www.scientificamerican.com, 10 January 2014. scientificamerican.com/article/is-the-universe-made-of-math-excerpt. Înapoi la text.
  6. Pentru formularea și apărarea originală a acestui argument, see Craig, W.L., God and the ‘unreasonable effectiveness of mathematics’, Christian Research Journal 36:31–35, 2013. Înapoi la text.
  7. Vezi Maydole, R.E., Argumentul ontologic; în: Craig, W.L. (Ed.), The Blackwell Companion to Natural Theology, Kindle Locations 15314-15325, John Wiley & Sons Ltd, Chichester, Marea Britanie, 2009 (ediția Kindle). O expunere utilă a argumentului lui Maydole despre perfecțiunea modală poate fi găsită aici: Miller, C., Robert Maydole’s modal perfection argument, calumsblog.com/apologetics/arguments-for-gods-existence/modal-perfection-argument, accesat la 23 iunie 2016. Aspectul crucial pentru acest punct este primul pas al argumentului lui Maydole, care susține posibilitatea unei ființe supreme (adică o ființă care nu poate fi mai mare sau egală cu). Înapoi la text.
  8. Acest rezumat a fost adaptat de la Craig, W.L., Does God exist? reasonablefaith.org, accessed 23 June 2016. Înapoi la text.