În șase zile

De ce 50 de oameni de știință alegsă creadă în creație.

Editat de Dr. John Ashton
tradus de Cristian Monea (Centrul De Studii Facerea Lumii)

Dr. George T. Javor, biochimist

Dr. Javor este profesor de biochimie la Facultatea de Medicină a Universității Loma Linda, California. Deține o licență în chimie de la Universitatea Brown, un doctorat în biochimie de la Universitatea Columbia, New York, și un post-doctorat la Universitatea Rockefeller. Dr. Javor a publicat peste 40 de lucrări și rezumate tehnice în domeniul biochimiei și un număr similar de articole pe teme științifico-biblice.

Sunt un om de știință practicant și credincios într-o creație de șase zile. Probabil că este sigur să presupunem că majoritatea oamenilor de știință contemporani nu acceptă autenticitatea relatării creației din Facerea 1 și 2. Motivul pentru aceasta nu este greu de ghicit. Nu există dovezi că scriitorul cărții Facerea era conștient de existența forței gravitaționale, a atomilor, neutronilor, protonilor și electronilor, a masei pământului sau a dimensiunilor sistemului solar. Cu alte cuvinte, dintr-o perspectivă modernă, relatarea despre creație a cărții Facerea a fost scrisă în contextul ignoranței științifice.

Așadar, să privim lumea din perspectiva noastră modernă și să ne întrebăm dacă este rezonabil să presupunem că a apărut. Acum știm că lumea noastră este incredibil de complexă. Componentele sale neînsuflețite, masele gigantice de pământ, apă și aer, se află într-un flux continuu și există încă multe de învățat despre dinamica lor. Acest lucru este extrem de clar atunci când vedem cât de insuficiente sunt eforturile de a prognoza vremea, uraganele sau cutremurele.

Observăm că izvoarele din munți dau naștere râurilor, care se varsă în lacuri și oceane. Apele oceanelor revin apoi în munți prin ploaie și zăpadă și căi subterane. Ciclul apei scaldă suprafața pământului și este indispensabil existenței vieții. La fel și ciclurile carbonului, azotului și sulfului prin biosferă.

Tema ciclului apare, de fapt, peste tot, de la mișcarea electronilor în jurul nucleului atomic până la rotația pământului în jurul soarelui. Ciclurile nu au începuturi sau sfârșituri. Pentru a le aduce la existență, forțele responsabile trebuie să fie echilibrate și, dacă sunt necesare mai multe etape pentru finalizarea unui ciclu, toate componentele ciclului trebuie să fie la locul lor. Ciclurile arată organizarea, proiectarea, implementarea rapidă și un proiectant.

Complexitatea lumii animate este de câteva ordine de mărime mai mare decât cea a naturii neînsuflețite. Pământul este acoperit cu multitudini de forme de viață. Cu excepția unor microorganisme, toate formele de viață funcționează cu energie solară, fie direct, fie indirect. Plantele captează energia luminii soarelui prin panourile lor solare verzi și o împachetează în entități chimice stabile, cum ar fi carbohidrații. Aceste zaharuri devin sursa de energie pentru toate organismele care sunt „provocate fotosintetic”.

Având capacitate fotosintetică, plantele nu sunt complet autosuficiente. În absența microorganismelor din sol care transformă azotul gazos al aerului în nitrați utili, plantele nu pot crește. Existența plantelor depinde complet de microbii care fixează azotul. Alte microorganisme din sol degradează materia organică moartă, reciclând astfel elementele prețioase de carbon, azot, sulf și fosfor.

Fotosinteza face oxigenul disponibil pentru toate organismele non-bacteriene. Oxigenul, desigur, este folosit de organisme pentru a arde carbohidrați. Acest lucru se face la viteze atât de lente încât energia soarelui nu se pierde ca și căldură, ci este prinsă sub forma „monedei” energetice universale, adenozintrifosfat sau ATP. Unul dintre produsele acestei arderi lente, dioxidul de carbon, nu se pierde, ci este folosit de plante pentru creșterea lor. Prin aceste mijloace, fiecare organism viu este legat într-o rețea gigantică care utilizează energia solară.

Ceea ce avem aici este o integrare perfectă a rotației pământului în jurul soarelui cu fenomenul vieții de pe planeta noastră. Este greu de crezut să sugerăm că Cel care a creat soarele și pământul este, de asemenea, inginerul care a proiectat organismele vii alimentate cu energie solară?

Progresele recente în biologie ne permit să ne întrebăm dacă este încă rezonabil să presupunem că organismele vii au evoluat pe un pământ ipotetic primordial din amestecuri de substanțe chimice organice. La vremea când versiunile moderne ale acestor teorii au fost propuse inițial, în anii 1920, se știau atât de puține despre realitățile biochimice care stau la baza organismelor vii, încât astfel de propuneri păreau rezonabile. Dar acum știm că până și cea mai simplă dintre celulele vii, bacteriile (care nu sunt parazite), trebuie să conțină mii de proteine structurale și catalitice complexe, o varietate de acizi nucleici, sute de bio-molecule mici, toate într-o stare stabilă de dezechilibru dinamic.

În celulele vii, vedem numeroase serii de conversii chimice interconectate („căi”) care funcționează neîntrerupt. Activitățile lor continue se datorează aprovizionării constante cu materii prime și utilizării continue a produselor finale. Reciclarea deșeurilor către precursori bio-sintetici completează ciclul materiei prin sistemele vii.

Absența oricărei componente a acestor serii complexe de modificări chimice va provoca funcționarea defectuoasă sau chiar moartea celulei. Este rezonabil, atunci, să presupunem că atunci când celulele vii au fost create inițial, toate componentele lor trebuie să fi fost prezente și să funcționeze? Dacă este așa, atunci celulele vii trebuiau create rapid.

Aceeași sugestie poate fi făcută pentru toate componentele ecosistemului, unde există sprijin reciproc și interdependență. Este logic să presupunem că acestea au fost create simultan. (Pentru siguranță, imaginea este pătată de prădători, care nu făceau parte din ordinea creată inițial.)

Dacă am avea cunoștințe complete despre fiecare aspect al lumii noastre fizice, atât animate, cât și neînsuflețite, am putea calcula numărul de invenții care există în ele. Când afirmăm că lumea noastră a fost creată de un Creator, implicăm existența unei minți care nu numai că a inventat natura, ci a și adus totul în existență. Măreția unui astfel de Dumnezeu nu poate fi exagerată.

Dacă nu înțelegem cum ar putea fi creată o lume ca a noastră în șase zile, trebuie să ne întrebăm cum ar putea fi creată o lume ca a noastră. Va trebui să recunoaștem că, pur și simplu, nu știm. Diferența dintre un credincios în Dumnezeul Creator de la sfârșitul secolului al XX-lea și cel care trăiește în anul 1500 î.Hr., pe vremea lui Moise, se rezumă la faptul că acum avem o perspectivă mai bună asupra măreției Domnului.

Pentru credinciosul care este și om de știință, cuvintele Bibliei: „Fiindcă în șase zile a făcut Domnul cerul și pământul, marea și toate cele ce sunt într-însele” (Ieșire 20:11), încă au un sens minunat.