Explore
Also Available in:
©iStockphoto.com/Bowie158397boywithplanet

Sistemul nostru solar este tânăr

de 
tradus de Ortodoxia Tinerilor

Teoriile acceptate de știința evoluționistă spun că Pământul și sistemul nostru solar s-au format cu aproximativ 4,6 miliarde de ani în urmă. Pe de altă parte, biblia sugerează că Pământul are doar câteva mii de ani. Mai mult, capitolul 1 din cartea Facerii 1 și alte pasaje, cum ar fi versetul de la Ieşire 20:11, sugerează faptul că tot universul fizic a fost creat în săptămâna Creației de șase zile. Astfel, ca și Pământul, sistemul solar are o vârsta numai de mii de ani. Există dovezi științifice că sistemul nostru solar nu are o vechime de miliarde de ani? Da! Și aceste dovezi se constituie într-o problemă serioasă pentru oamenii de știință care cred în miliarde de ani.

Teoriile evoluției propun că sistemul nostru solar s-a format din rotația unei mari nebuloase (nor de gaz) în spațiu. 1

Se crede că nebuloasa s-a aplatizat formând un disc rotativ de gaz, praf și gheață cunoscut sub numele de disc de acumulare. De-a lungul a milioane de ani, forța gravitației a dus la formarea planetelor și a altor obiecte de pe acest disc, iar apoi excesul de gaz și praf s-au disipat și s-au îndepărtat, lăsând sistemul solar așa cum îl vedem.

Un concept important în acest model al apariției lumii este acela că toate obiectele din sistemul nostru solar, care sunt legate de forța de gravitație a soarelui nostru, au fost făcute din materialul din această primă nebuloasă. Deci, această nebuloasă devine sursa comună din care se formează totul în sistemul nostru solar.

În orice caz, această viziune de lungă durată a sistemului nostru solar implică multe probleme științifice, care pot fi enumerate în trei categorii, și anume problemele de schimbare chimică, problemele de căldură și problemele dinamice.

Nu lipsește metanul

Una dintre problemele legate de schimbările chimice pentru modelul unui univers de miliarde de ani este prezența gazului metan pe Titan, o lună a lui Saturn. Titan are o atmosferă mai densă decât cea a Pământului, formată din azot și o lungă listă de gaze organice, cum ar fi metanul, etanul, acetilena și altele. După studierea îndelungată a atmosferei lui Titan și a recentei sonde de misiune Cassini care a aterizat pe suprafața sa, apare o problemă interesantă.

Oamenii de știință care modelează tridimensional atmosfera lui Titan au calculat că nu ar trebui să conțină metan, care ar fi trebuit să se consume în zeci de milioane de ani.2 Acest lucru ar fi trebuit să se întâmple pentru că multe reacții chimice din atmosfera lui Titan folosesc metanul.3 Deși există o reumplere cu metan în atmosferă, care se evaporează de la suprafața lui acest lucru nu este suficient pentru a rezolva problema. De fapt, probabil că metanul din atmosfera lui Titan se evaporează în spațiu, 4,5 ceea ce ar însemna că ‚vârsta’ maximă calculată pentru Titan ar putea fi chiar mai mică de 10 milioane de ani. În mod evident, acest lucru este contrar vârstei de miliarde de ani pentru sistemul solar. Pe de altă parte, asemenea dovezi ale tinereții sunt firești într-un un sistem solar de vârstă biblică.

©iStockphoto.com/adventtr8397solarsystem

O altă problemă chimică, una care implică Soarele, este rezumată într-un titlu recent: „Soarele și planetele s-au construit diferit decât știam, sugerează misiunea NASA.”6 În special, Soarele are o compoziție diferită de Pământ: mult mai mult oxigen-16 mai puțin azot-14. Un scriitor în revista Science, a comentat: „Principala concluzie a studiilor … este că Pământul nu a fost construit din materialele obișnuite ale sistemului solar”. 7

Soarele tânăr era prea rece

Un exemplu al unei probleme de căldură pentru gândirea de miliarde de ani, care afectează Pământul și Soarele este de obicei cunoscută sub numele de paradoxul Soarelui stins. Evoluționiștii cred că prima celulă vie s-a format din substanțe chimice de pe Pământul vechi cu aproximativ 3,8 miliarde de ani în urmă. În acel moment al ciclului său de viață, Soarele ar fi eliberat cu aproximativ 30% mai puțină energie luminoasă decât astăzi,8,9 și Pământul ar fi fost mult mai rece. Pământul probabil ar fi arătat ca o minge de gheață în loc de cum arată astăzi. Conform acestei teorii, într-o astfel de atomosferă viața nu ar supraviețui sau evolua.

Dar această problemă dispare atunci când interpretăm dovezile dintr-o perspectivă biblică. În această privință, Soarele a fost creat în esență așa cum este astăzi și nu s-ar fi schimbat prea mult în 6000 de ani. Astfel, Dumnezeu a creat Soarele cu proprietăți bine adaptate nevoilor noastre și a fost o sursă foarte stabilă de energie pentru noi și pentru toată viața de pe Pământ.

Io este prea cald

NASA-JPL8397io
Luna a lui Jupiter Io

Un alt tip de problemă legată de căldură apare pe o lună a lui Jupiter numită Io. Jupiter este de aproximativ cinci ori mai departe de Soare ca Pământul, și are o masa de peste 300 cât planeta noastră. Io are diferite forme de sulf pe suprafața sa și mulți vulcani care sunt mult mai activi decât vulcanii Pământului. Cantitatea de căldură emisă de vulcani pe Io este mult mai mare decât pe Pământ pe unitatea de suprafață.

Deși oamenii de știință se așteptau ca Io să fie activ vulcanic, cantitatea de căldură produsă de Io a fost surprinzătoare. În consecință, ei au încercat să afle ce se află în interiorul ei și care este cantitatea de căldură generată de toți vulcani.

Jupiter influențează în mod direct căldura de pe luna sa, Io. Deoarece Io are o orbită eliptică în jurul lui Jupiter, iar Jupiter este atât de mare, forțele mareice masive datorate gravitației comprimă Io și face ca forma sa să oscileze, generând căldură în interiorul Io—un proces numit de oameni de știință ‚disipare mareică’. Cu toate acestea, cantitatea de căldură produsă de Io, observată de oamenii de știință cu ajutorul telescoapelor infraroșii și ale navelor spațiale, este de aproximativ 10 ori mai mare decât cantitatea de căldură generată de toate sursele cunoscute de căldură, inclusiv disiparea mareică10. Problema căldurii rămâne valabilă în cazul teoriei cu miliarde de ani.

Cu toate acestea, geologia lui Io este ușor de explicat atunci când presupunem că are o căldură rămasă de la crearea sa și că această lună este tânără. Procesele propuse de oamenii de știință pentru a explica apariția lui sunt improbabile pe o perioadă lungă de timp, deoarece nu pot continua în același mod de miliarde de ani. Cu toate acestea, procesele funcționează bine dacă căldura prezentă după creația lui Io este pur și simplu consumată și disipată dealungul a câteva mii de ani.

Comete de scurtă durată

Un exemplu de problemă dinamică pentru gândirea de miliarde de ani sunt cometele de scurtă perioadă, care orbitează Soarele dealungul căilor eliptice. Pe măsură ce se apropie de Soare, cometele își pierd materialul în spațiu și lasă o ‚coadă’ numită coamă, care îi dă acea frumusețe vizuală. Cometele de scurtă perioadă fac o orbită întreagă în mai puțin de 200 de ani, dar cometele de lungă durată durează mai mult de 200 de ani.

8397satellite

NASA-JPL

Oamenii de știință care cercetează universul consideră cometele de lungă durată provenind dintr-o regiune ipotetică departe de Soare numită Norul Oort. Având forma unei cochilii sferice, regiunea se presupune a conține mai multe comete, care sunt extrase ocazional din Norul Oortului și trimise spre Soare. Cu toate acestea, datorită distanței nu există dovezi observaționale despre existența acestui nor și nu poate fi sursa unor comete de scurtă perioadă.

Se cunoaște de mult faptul că aceste comete pot supraviețui doar unui număr limitat de treceri în apropierea Soarelui, deoarece pierd o parte din materialul lor la fiecare tur de orbită. Cometele cu perioadă scurtă ar deveni în cele din urmă invizibile, deoarece în cele din urmă s-ar opri să producă o coamă—nu ar mai avea nimic de pierdut.11

Estimările ‚vieții’ vizibile ale cometelor cu perioadă scurtă sunt incerte, dar sunt în general de ordinul a mii de ani. Nu puteau dura milioane sau miliarde de ani. Astfel, oamenii de știință care cred că sistemul solar este de miliarde de ani au propus diferite mijloace de a furniza noi comete cu o perioadă scurtă de timp, pe măsură ce ‚ard’ cele vechi.

O teorie populară spune că aceste comete cu perioadă scurtă provin dintr-o regiune dincolo de Neptun, cunoscută sub numele de Belt Kuiper. Câteva sute de obiecte au fost observate dincolo de planeta Neptun în orbite aproximativ circulare. Deși este posibil ca Neptun sau alte planete să mute aceste obiecte din Belt Kuiper în orbite de comete de scurtă durată, acest lucru nu pare să apară suficient de frecvent pentru a fi sursa tuturor cometelor de scurtă durată. 12

De asemenea știm că obiectele din Belt Kuiper sunt de fapt mult mai mari decât cometele.

Alte modele propuse pentru a explica prezența cometelor cu perioadă scurtă într-un sistem solar de miliarde de ani au deasemenea dificultăți. Spre exemplu, oamenii de știință au analizat posibilitatea cometelor de scurtă perioadă să provină din cometele de lungă durată.13 Dar apar o serie de probleme în acest sens, inclusiv înclinațiile scăzute ale orbitelor cometelor de scurtă perioadă. De asemenea, ar trebui să fie mai mult praf detectat dacă atât de multe comete s-au ‚convertit’ dintr-o lungă perioadă într-una scurtă.

Este mai simplu și mai plauzibil ca sistemul solar să fie tânăr iar cometele de scurtă durată să nu fie ‚realimentate’ deloc. Acest lucru evită multe dificultăți în a explica de unde provin toate cometele și ce s-a întâmplat cu ele. Astfel putem accepta că Pământul și sistemul solar sunt vechi doar de câteva mii de ani.

Sistemul nostru solar este tânăr

Acestea sunt câteva exemple de dovezi științifice care prezintă probleme pentru cei care pretind că sistemul solar este vechi de miliarde de ani. Aceste dovezi sugerează că sistemul nostru solar este tânăr, și s-ar putea aduce și alte dovezi. Există mereu alternative la teoriile naturaliste de lungă durată care sunt acceptate de majoritatea comunității științifice. Biblic, Pământul și universul au aproximativ 6000 de ani. Odată cu explorarea sistemului nostru solar, se descoperă din ce în ce mai multe dovezi care indică un sistem solar tânăr, în concordanță cu scara de timp înregistrată în Biblie. Sistemul nostru solar este tânăr.

Referințe și note

  1. Pentru probleme cu modelul, în afară de considerentele de vârstă din acest articol, a se vedea Sarfati, J., Solar system origin: Nebular hypothesis, Creation 32(3):34–35, 2010 Înapoi la text.
  2. Mitri, G., Showman, A.P., Lunine, J.I. and Lorenz, R.D., Hydrocarbon lakes on Titan, Icarus 186:385–394, 2007. Înapoi la text.
  3. The missing methane, Astrobiology Magazine, 17 March 2005; Saturnian surprises, Creation 27(3):7, 2005. Înapoi la text.
  4. Michael, M., et al., Ejection of nitrogen from Titan’s atmosphere by magnetospheric ions and pick-up ions, Icarus 175:263–267, 2005. Înapoi la text.
  5. Sillanpaa, I., et al., Hybrid simulation study of ion escape at Titan for different orbital positions, Advances in Space Research 38(4):799–805, 2006. Înapoi la text.
  6. Science News, 24 June 2011; Coppedge, D., Wrong again: planetologists embarrassed, crev.info/content/​110623-wrong_again_planetologists_​embarrassed, 23 June 2011. Înapoi la text.
  7. Clayton, R., Planetary science: The Earth and the Sun, Science 332(6037):1509–10, 24 June 2011 | DOI: 10.1126/science.1206965. Înapoi la text.
  8. Sarfati, J., Our steady sun: a problem for billions of years, Creation 26(3):52–53, 2004, creation.com/faint-sun; Samec, R., The sun in time, Journal of Creation 18(3):8–9, 2004. Return to text. Înapoi la text.
  9. Faulkner, D., The young faint Sun paradox and the age of the solar system, Journal of Creation 15(2):3–4, 2001. Înapoi la text.
  10. Spencer, W., Tidal dissipation and the age of Io, Proceedings of the Fifth International Conference on Creationism, Ivey, R.L. Jr., Ed., Creation Science Fellowship, pp 585–595, 2003. Return to text. Înapoi la text.
  11. Faulkner, D., Comets and the age of the solar system, Journal of Creation 11(3):264–273, 1997, creation.com​/comet; Sarfati, J., Comets—portents of doom or indicators of youth? Creation 25(3):36–40, 2003; creation.com​/comets. Înapoi la text.
  12. Newton, R., The short-period comets ‚problem’ (for evolutionists): Have recent ‚Kuiper Belt’ discoveries solved the evolutionary/long-age dilemma? Journal of Creation 16(2):15–17, 2002. Return to text. Înapoi la text.
  13. Napier, W.M., Wickramasinghe, J.T. and Wickramasinghe, N.C., Extreme albedo comets and the impact hazard, Monthly Notices of the Royal Astronomical Society 355:191–195, 2004. Înapoi la text.