Explore
Also Available in:

Verigile care lipsesc din registrul fosilelor

de Jonathan Sarfati
tradus de Anamaria Voin (Centrul De Studii Facerea Lumii)

Publicat mai întâi în cartea Refuzând Evoluția, capitolul 3.

Cartea “Învățând despre evoluţie şi natura ştiinţei” discută în mai multe locuri despre registrul fosilelor. Creaţioniştii şi evoluţioniştii, cu diferitele lor presupuneri, prezic lucruri diferite despre registrul fosilelor. Dacă fiinţele vii chiar ar fi evoluat din alte tipuri de creaturi, atunci ar fi existat mai multe forme tranziţionale şi intermediare. Însă, dacă diferitele feluri (soiuri) au fost create separat, registrul fosilelor ar trebuie să ne arate creaturi care apar brusc şi complet formate.

Problema fosilelor de tranziţie

Charles Darwin era îngrijorat pentru faptul că registrul fosilelor nu arăta ceea ce teoria lui prezicea:

“De ce fiecare formaţie geologică şi fiecare strat nu sunt pline de aceste verigi intermediare? Geologia, cu siguranţă nu relevă un asemenea lanţ organic gradual; şi aceasta este cea mai evidentă şi serioasă obiecţie care poate fii ridicată împotriva teoriei.”1

Este ceva schimbat în ziua de astăzi? Răposatul dr. Colin Patterson, paleontolog al Muzeului Britanic de Istorie Naturală, a scris o carte “Evoluţia”. Într-un răspuns oferit unei persoane care l-a întrebat de ce nu a inclus deloc imagini cu formele tranziţionale, el a scris:

“Sunt complet de acord cu comentariile tale despre lipsa ilustraţiilor cu formele tranziţionale din cartea mea. Dacă aş fii cunoscut vreuna, vie sau fosilă, cu siguranţă le-aş fii inclus… . O voi spune direct – nu există nici o astfel de fosilă pentru care să existe un argument fără cusur.”2

Cunoscutul evoluţionist (și marxist – vezi documentația) Stephen Jay Gould scria:

“Absenţa dovezilor fosile pentru stadiile intermediare între tranziţiile majore în designul organic, este într-adevăr o neputinţă, chiar şi în imaginaţia noastră, de a construi nişte fosile intermediare funcţionale, şi este o problemă persistentă şi deranjantă pentru o detaliere gradualistică a evoluţiei.“3

Gould a mai zis:

“Consider eşecul de a găsi un vector de progres clar ȋn istoria vieţii ca fiind cel mai intrigant fapt al registrului fosilier.”4

După cum Sunderland explică:

“Nu ar fi deloc deranjant, dacă Gould nu s-ar fi decis înainte să examineze dovezile, că evoluţia dintr-un strămoş comun este un fapt, “ca merele care pică din copac”, şi că ne putem permite să discutăm doar mecanismele posibile care să explice presupusul fapt.”5

Lacunele sunt uriaşe

Cartea “Învăţături despre evoluţie” evită să discute despre imensa prăpastie între materia fără viaţă şi prima celulă vie, între celule unicelulare şi pluricelulare, între nevertebrate şi vertebrate. Golurile între aceste grupuri ar trebui să fie suficiente pentru a demonstra că evoluţia de la moleculă la om este complet fără fundament.

Există o multitudine de alte exemple de diferite organisme complet formate care apar abrupt în registrul fosilelor. De exemplu, primii lilieci şi primele păsări erau zburătoare depline. Figura de mai sus arată că liliecii au fost întotdeauna lilieci.6

Ţestoasele sunt un grup de reptile bine proiectat şi specializat , cu o carapace specifică protectoare. Totuşi, evoluţioniştii admit că “verigile intermediare între ţestoase şi cotylosauri, reptilele primitive din care se crede că ţestoasele au evoluat, lipsesc în întregime”. Nu pot invoca că registru fosilelor este incomplet deoarece “ţestoasele lasă mai multe şi mai bune rămăşite fosiliere decăt oricare altă vertebrată.”7 Cea mai veche ţestoasă cunoscută era o ţestoasă complet formată, nu o formă tranziţională a țestoaselor. Avea un sistem de eliminare a sării, fără de care o reptilă marină s-ar fii deshidratat rapid. Acest lucru este demonstrat de craniul care conţine mari glande excretoare de sare în jurul ochilor.8

3832-bat
Dreapta: Palaeochiropteryx tupaiodon – una dintre cele mai vechi fosile de liliac. A fost găsit în groapa de șist petrolier Messel de lângă Darmstadt, Germania și este „datat” cu o vârstă între 48 și 54 de milioane de ani. Avea în mod clar aripi complet dezvoltate, iar urechea sa internă avea aceeași construcție ca a liliecilor moderni, arătând că avea echipament sonar complet (vezi capitolul 9 pentru mai multe detalii ale acestui sistem rafinat proiectat).
Stânga: Desen artistic despre o liliac viu cu potcoavă.9.

Toate cele 32 ordine de mamifere apar abrupt şi complet formate in registrul fosilelor. Paleontologul evoluţionist George Simpson scria în 1944:

“Cele mai primitive membre din fiecare categorie au deja caracterele de bază, şi în niciun caz nu este o serie aproximativ continuă de la o categorie la alta. În cele mai multe cazuri ruptura este atât de abruptă şi distanţa este atât de mare, încât originea categoriei de mamifere este speculativă şi foarte controversată.”10

Nici în ziua de astăzi nu există mai multe informaţii.11

Scuzele

La fel ca majoritatea propagandei evoluţionare, cartea “Învăţături despre evoluţie” afirmă că există multe forme tranziţionale, şi chiar dă câteva aşa-zise exemple. Pagina 15 din carte conține o casetă cu articolul gloriosă al evoluţionistului E.O. Wilson “Descoperirea unei verigi lipsă”, în care pretinde că a studiat ‘forme intermediare aproape exacte între viespi si furnicile moderne’. Dar un alt evoluţionist W.B. Provine, îl contrazice şi spune că “afirmaţiile lui Wilson sunt contrazise de propriul text, iar comentariile lui sunt derutante, în cel mai fericit caz”.12

“Învățând despre Evoluție” vorbește despre Archaeopteryx-ul, un pretins animal dintr-o serie intermediară între mamifer și balenă, detaliat în capitolele 4 și 5 ale acestei cărți. Cartea prezintă următoarea scuză, la pagina 57:

“Unele schimbări ale populaţiei se pot petrece prea repede pentru a lăsa prea multe forme tranziţionale. De asemenea, este improbabil ca multe dintre organisme să lase în urma lor fosile din cauza habitatului sau pentru că nu aveau părţi ale corpului care se puteau fosiliza uşor.”

Scuza lui Darwin pentru lipsa de fosile tranziţionale era ca “înregistrarea fosilelor este imperfectă”. Dar după cum am văzut, chiar şi organismelor care lasă în urmă fosile excelente, ca ţestoasele, le lipsesc verigile intermediare. Michael Denton subliniază faptul că 97,7 % dintre clasele de vertebrate terestre în viaţă sunt reprezentate ca fosile, şi 79,1 % dintre familiile de vertebrate terestre – 87,8 % incluzând păsările, ca fiind mai puţin probabile de a devenii fosile.13

Este adevărat că fosilizarea cere nişte condiţii specifice. În mod normal, când un peşte moare, pluteşte la suprafaţă şi este mâncat de necrofagi. Chiar dacă unele părţi ajung pe fundul mării/oceanului, alţi necrofagi le vor mânca. Scafandrii nu găsesc fundul mării acoperit de peşti morţi care se fosilizează încet. Acelaşi raţionament se aplică pentru animalele terestre. Milioane de bivoli au murit în America în ultimul secol, dar se găsesc foarte puţine fosile.

În natură o fosilă bine păstrată necesită o îngropare rapidă (pentru a nu permite necrofagilor să consume rămaşiţele), şi necesită agenţi de cimentare pentru a întării fosila rapid. Cartea “Învăţând despre evoluţie” prezintă figuri a unei fosile de peşte cu trăsături bine prezervate (p.3) şi a unei meduze (p.36). Asemenea fosile în mod sigur nu s-ar fii putut forma gradual – cât timp ar putea o meduză să îşi păstreze trăsăturile? Dacă vrei ca asemenea fosile sa se formeze, cea mai bună cale este de a descărca o grămadă de beton deasupra creaturii. Doar condiţiile catastrofice pot explica majoritatea fosilelor – spre exemplu un potop global şi consecinţele sale, catastrofe regionale pe scală largă.

Cartea continuă să afirme :

“Totuşi, în multe cazuri, de exemplu între peştii primitivi şi amfibieni, între amfibieni şi reptile, între reptile şi mamifere şi între reptile şi păsări, există excelente forme tranziţionale.”

Dar nu continuă să ofere nici măcar o dovadă pentru susţinerea afirmaţiei! Putem examina în continuare pe scurt câteva dintre revendicările evoluţioniste.

  • De la peşte la amfibian: Unii evoluţionişti cred că amfibienii au evoluat din peştele Rhipidistian, asemănător cu peştele celacant. Se credea că îşi folosesc aripioarele cărnoase şi lobate pentru a merge pe fundul mării înainte de a ieşii la suprafaţă. Această speculaţie părea imposibil de contrazis, din cauza că se credea că ultimul celacan a trăit acum 70 milioane de ani, conform interpretării evoluţioniste a registrului fosilier bazată pe milioane de ani, Doar că în 1938 a fost descoperit un celacan (Latimeria chalumnae) în viaţă. Şi s-a descoperit că aripioarele nu erau folosite pentru mers, ci pentru manevre in timpul înotului şi nu prezenta părţi tranziţionale. De fapt prezintă nişte trăsături unice: are o perioadă de gestaţie de un an, născând pui vii, mai are o coadă secundară pentru înot, şi o glandă care detectează semnale electrice.14 Cel mai timpuriu amfibian, Ichthyostega, nu prea este o formă tranziţională, dar are membre complet formate inclusiv brâul pelvian, în timp ce nu există urmă de ele în Rhipidistiani.
  • De la amfibian la reptilă: Seymouria este proclamată ca fiind o formă intermediară între amfibieni şi reptile. Dar această creatură este datată (după metode evoluţionare) ca veche de 280 milioane de ani, cu 30 milioane de ani mai tânără decât cele mai timpurii reptile Hylonomus şi Paleothyris. Adică reptilele sunt cu milioane de ani mai în vârstă decât presupuşii lor strămoşi. De asemenea nu există nici o dovadă pentru a crede că nu avea o reproducere complet amfibiană. Trecerea de la amfibian la ouă de reptilă necesită dezvoltarea mai multor structuri noi plus o schimbare în biochimia creaturii.
  • De la reptile la mamifere: Aşa-zisele reptilele asemănătoare cu mamiferele sunt prezentate a fii forme tranziţionale. Dar, conform unui specialist asupra acestor creaturi:

    “Fiecare specie de reptilă asemănătoare cu mamiferele care a fost descoperită apare brusc ȋn registrul fosilelor şi nu este precedată de specia cu care este direct ȋnrudită. Dispare după un timp, la fel de abrupt, fără a lăsa o specie direct descendentă.”15

    Evoluţioniştii cred că oasele urechii de mamifer au evoluat din nişte oase de fălci ale reptilelor. Dar Patterson a recunoscut că nu există nicio legătură ȋntre acestea. De fapt, evoluţioniştii se contrazic asupra acestui aspect, care oase corespund căror oase.16

Funcţia posibilelor forme intermediare

Imposibilitatea de a imagina formele tranziţionale funcţionale este o reală problemă. Dacă un liliac sau o pasăre a evoluat dintr-un animal terestru, formele tranziţionale ar avea membre superioare care nu ar fi bune nici de picioare nici de aripi. Deci cum ar fii asemenea membre selectate? Membrele lungi şi fragile ale presupuselor forme intermediare ȋntre liliac şi pterosaur ar părea mai mult un obstacol decât un avantaj.

Părţile moi modificări

Desigur, părţile moi ale multor creaturi ar trebui să sufere modificări drastice, şi sunt foarte puţine şanse de a fi prezervate ȋn registrul fosilier. De exemplu, dezvoltarea unui ou amniotic ar cere foarte multe diferite inovaţii, incluzând:

  • Coaja;
  • Cele doua membrane noi: amnionică şi alantoidă;
  • Excretia acidului uric, decât urea (urea ar otravii embrionul);
  • Albumenul ȋmpreună cu un acid special care ȋi aduce apa;
  • O schimbare ȋn sistemul genital, care permite fertilizarea oului inainte de a se ȋntării coaja.17

Un alt exemplu ar fi chiar mamiferele, care au foarte multe părţi moi diferite de reptile. De exemplu:

  • Mamiferele au sistemul circulator diferit, incluzând celulele de sânge roşii fără nucleu, o inimă cu 4 camere, ȋn loc de 3, o aortă ȋn loc de 2, şi un sistem fundamental diferit de furnizare a sângelui spre ochi.
  • Mamiferele produc lapte, pentru pui.
  • Pielea mamiferelor are 2 straturi ȋn plus, păr şi glande sudoripare.
  • Mamiferele au diafragmă, o partiţie fibroasă, musculară ȋntre torace şi abdomen, care este vitală pentru respiraţie.
  • Mamiferele ȋşi ţin temperatura pielii constantă, pentru care este necesar un mecanism de control al temperaturii foarte complex.
  • Urechea mamiferelor conţine organul complex al lui Corti, absent de la orice ureche de reptilă.18
  • Rinichii mamiferelor au o rată foarte mare de ultrafiltrare a sângelui. Aceasta ȋnseamnă că inima trebuie să fie capabilă să producă o tensiune ridicată a sângelui necesară. Rinichii excretă urea ȋn loc de acid uric, care ar cere o chimie diferită. Rinichii sunt de asemenea foarte fin reglaţi pentru a menţine niveluri constante ale substanţelor ȋn sânge, acest lucru necesitând un foarte complex sistem endocrin.19

Referințe și note

  1. C.R. Darwin, Originea speciilor, ediția a 6-a, 1872 (Londra: John Murray, 1902), p. 413. Înapoi la text.
  2. C. Patterson, scrisoare către Luther D. Sunderland, 10 Aprilie 1979, publicată în Enigma lui Darwin (Green Forest, AR: Master Books, 4th ed. 1988), p. 89. Patterson a încercat mai târziu să se retragă din această declarație clară, aparent alarmat că creaționiștii ar folosi acest adevăr. Înapoi la text.
  3. S.J. Gould, în Evolution Now: A Century After Darwin, ed. John Maynard Smith, (New York: Macmillan Publishing Co., 1982), p. 140. Învățând despre Evoluție, paginile 56-57 publică o plângere făcută de Gould despre creaționiști care-l citează despre raritatea formelor tranzitorii. El îi acuză pe creaționiști că îl reprezintă pe el însuși negând evoluția în sine. Această plângere este nejustificată. Creaționiștii arată foarte clar că este un evoluționar entuziasmat, cu toate că el este un „martor ostil”. Înapoi la text.
  4. S.J. Gould, The Ediacaran experiment, Natural History 93(2):14–23, Feb. 1984. Înapoi la text.
  5. L. Sunderland, ref. 2, p. 47–48. Înapoi la text.
  6. Fotografia și informațiile sunt oferite de Dr. Joachim Scheven din Muzeul Lebendige Vorwelt din Germania. Înapoi la text.
  7. Reptiles, Encyclopedia Britannica 26:704–705, 15th ed., 1992. Înapoi la text.
  8. Ren Hirayama, Oldest known sea turtle, Nature 392(6678):705–708, 16 April 1998; comentariu de Henry Gee, p. 651, pe aceași problemă. Înapoi la text.
  9. Courtesy of Steve Cardno, 1998. Înapoi la text.
  10. G.G. Simpson, Tempo and Mode in Evolution (NY: Columbia University Press, 1944), p. 105–106. Înapoi la text.
  11. O carte utilă despre înregistrarea fosilă este D.T. Gish, Evolution: The Fossils STILL Say NO! (El Cahon, CA: Institute for Creation Research, 1995). Înapoi la text.
  12. Teaching about Evolution and the Nature of Science, A Review by Dr Will B. Provine, fp.bio.utk.edu/darwin/NAS_guidebook/provine_1.html, 18 February 1999; disponibil aici: web.archive.org. Înapoi la text.
  13. M. Denton, Evolution, a Theory in Crisis (Chevy Chase, MD: Adler & Adler, 1985), p. 190. Înapoi la text.
  14. M. Denton, footnote 13, p. 157, 178–180; vezi deasemenea și W. Roush, ‘Living fossil’ is dethroned, Science 277(5331):1436, 5 September 1997, and No stinking fish in my tail, Discover, March 1985, p. 40. Înapoi la text.
  15. T.S. Kemp, The reptiles that became mammals, New Scientist 92:583, 4 March 1982. Înapoi la text.
  16. C. Patterson, Morphological Characters and Homology; in K.A. Joysey and A.E. Friday (eds.), Probleme ale reconstrucției filogenetice, lucrări ale unui simpozion internațional care a avut loc la Cambridge, Vol. 21 (Academic Press, 1982), 21-74. Înapoi la text.
  17. M. Denton, footnote 13, p. 218–219. Înapoi la text.
  18. D. Dewar, The Transformist Illusion, 2nd edition, (Ghent, NY: Sophia Perennis et Universalis, 1995), p. 223–232. Înapoi la text.
  19. T.S. Kemp, Mammal-like Reptiles and the Origin of Mammals (New York: Academic Press, 1982), p. 309–310. Înapoi la text.