Share
A- A A+
The Young Earth, Revised & Expanded
by John Morris

US $20.00
View Item
Creation Without Compromise
by Donald D. Crowe

US $15.00
View Item
Refuting Compromise (updated & expanded)
by Dr Jonathan Sarfati

US $15.00
View Item
The Geologic Column
by John K. Reed, Michael J. Oard

US $15.00
View Item
Rapid Rocks DVD
by Dr Tas Walker

US $13.00
View Item
The Dating Game DVD
by Dr Emil Silvestru

US $13.00
View Item

A creat Dumnezeu lumea în decurs de miliarde de ani?

Și de ce este acest lucru important?

de Lita Cosner și Gary Bates

Traducere de Flavia Haţiegan

Adesea, oamenii îi provoacă pe creaționiștii biblici prin comentarii precum “Cred că Dumnezeu este Creatorul și nu cred în evoluție, dar este posibil’să fi creat lumea în miliarde de ani, deci, până la urmă, de ce’să ne batem capul cu vârsta pământului?” Unii pretind că scoaterea în evidență a faptului că pământul a fost creat în “6 zile, propriu-zise, în urmă cu 6000 de ani” îi îndepărtează pe oameni de la credință, așa că “de ce’să fim atât de dogmatici? De ce’să scoatem așa mult în evidență ceva ce oricum nu influențează mântuirea?”

Poate sunteți surprinși de faptul că suntem de acord cu acest lucru – până la un punct. Scara timpului în sine nu este cea mai importantă problemă. Așa că de ce punem așa mare accent pe ea? Motivul pentru care acurateţea în prezentarea acestei perioade e importantă este că, în cele din urmă, se ajunge la întrebarea: “Oare sensul lucrurilor scrise în Biblie este cel adevărat?” Deci, devine o problemă de veridicitate a Scripturii. Așa că, prin a ne compromite cu acceptarea necesităţii perioadelor lungi de timp pentru împlinirea creaţiei, ajungem’să subminăm întregul mesaj al Evangheliei și, astfel, apar crizele de credință și dificultăţi în a evangheliza.

Ce implică o scară a timpului de miliarde de ani?

Pur și simplu, ideea de milioane sau miliarde de ani nu se găsește nicăieri în Scriptură; este un concept derivat din afara Bibliei.

În primul rând, trebuie’să înțelegem de unde a apărut conceptul de pământ “bătrân”. Pur și simplu, ideea de milioane sau miliarde de ani nu se găsește nicăieri în Scriptură; este un concept derivat din afara Bibliei. În 1830, Charles Lyell, un avocat scoțian, și-a lansat cartea numită Principii ale Geologiei. A declarat că unul dintre scopurile sale era de a “elibera știința [geologică] de Moise.”1 Și-a construit ideile pe baza unui alt geolog, James Hutton, care a sprijinit o interpretare uniformitaristă din punct de vedere geologic. Lyell a susținut că toți acei mii de metri de straturi sedimentare (depuse de apă sau de alte fluide în mișcare) de pe întreg pământul sunt rezultatul proceselor lungi, lente și graduale care au avut loc în decurs de milioane sau miliarde de ani (și nu datorită fenomenelor rezultate în urma Potopului lui Noe). El susținea că fenomenele observate în prezent trebuie folosite pentru a explica istoria geologică a pământului. Așa că, dacă, de exemplu, în momentul de față vedem că râurile depun, în medie, sedimente de 1 mm pe an, atunci un strat de rocă sedimentară, precum gresia, cu o grosime de 1000 de metri, s-ar fi format, probabil, în decursul unui milion de ani. Această presupunere, “prezentul este răspunsul trecutului” (și alte variante ale acesteia), reprezintă una dintre bazele geologiei moderne, lucru care presupune anularea relatării biblice care spune că a existat un dezastru global. Milioanele de ani atribuite diferitelor straturi din “coloana geologică” au fost adoptate cu mult timp înainte de apariția metodelor radiometrice de datare – ba chiar cu mult timp înainte’să fie descoperită radioactivitatea.

Image by Daniel Smartt

Însă apare și o problemă teologică. Straturile de rocă nu sunt formate doar din piatră și nisip, ci conțin și fosile. Iar aceste fosile sunt dovezi incontestabile ale morții – nu doar ale morții, ci și ale existenței carnivorelor, ale bolilor și ale suferinței. Există rămășițe care prezintă urme de dinți, ba chiar există animale fosilizate în timp ce mâncau alte animale. Există dovezi ale bolilor, cancerului și ale infecțiilor; și suferință la nivel general, în urma rănilor, oaselor fracturate etc. Biblic, înțelegem că aceste lucruri au început’să se întâmple doar după Cădere. Iar, datorită genealogiilor detaliate ale Bibliei, vedem că este imposibil ca Adam’să fi existat în urmă cu milioane de ani, înainte de apariția morții și a suferinței din scara uniformitariană de timp. Credința erelor lungi spune că Dumnezeu a instituit moartea înainte de Căderea omului, însă Biblia spune clar că acțiunile lui Adam sunt cele care au adus moartea în lume (Romani 5:12).

Dumnezeul unui pământ bătrân

Ideea că moartea a existat înainte de Cădere are mari implicații asupra caracterului lui Dumnezeu. La fel este și cu teoria că Dumnezeu s-a folosit de evoluție pentru a crea. Evoluția este un proces aleatoriu și distructiv pentru care e nevoie ca milioane de organisme “nepotrivite” să moară. S-ar fi născut nenumărate forme de tranziție doar pentru a cădea victime ale marelui “marș înainte”. La un moment dat, acest așa numit Dumnezeu “bun” a înființat o loterie a morții care, în final, a avut ca rezultat oamenii, după care a privit la cel pe care l-a făcut după imaginea Sa, stând deasupra straturilor de roci pline de rămășițe ale miliardelor de ființe moarte, și a proclamat că întreaga Sa creație – alături de dovada morții și a suferinței implicate în crearea acesteia – este “foarte bună” (Geneza 1:31). Așa că, putem vedea că erele lungi nu se potrivesc cu perspectiva biblică, chiar dacă credem sau nu în evoluție.

Pentru a rezuma această idee, vârsta pământului s-a dedus după straturile de roci care conțin fosile și poziționează moartea, suferința și boala înainte de Cădere. Biblia ne spune foarte clar că nu a existat moarte înainte de Adam (Romani 5:12).

Evanghelia unui pământ bătrân

Death pain

At the end of day 6 God pronounced his finished creation as ”very good”. If evolution were true, would Adam and Eve have been standing on a fossil graveyard of death and struggle over millions of years that God called ”very good”. The Bible describes death as the last enemy to be destroyed.

Unii așa-numiți “experți” încearcă să dea la o parte ideea de “foarte bine”, spunând că la Cădere a apărut doar moartea și boala umană. Lucru care nu poate fi adevărat. În primul rând, Romani 8:19-22 ne învață clar că blestemul morții și al suferinței care a urmat Căderii lui Adam a afectat “întreaga creație”, adică întregul univers fizic.

Însă, chiar dacă lăsăm acest lucru de-o parte de dragul argumentării, există încă o problemă pentru că avem rămășițe umane “datate” ca fiind vechi de sute de mii de ani. Aceste date sunt cu mult înainte de perioada biblică de viață a lui Adam, care spune că a trăit în Grădină în urmă cu aproximativ 6000 de ani. Multe teorii compromițătoare spun că aceste rămășițe ar fi cele ale animalelor “pre-adamice”-inumane și fără suflet. Însă aceste schelete fac parte din sfera normală de variație umană. Iar Neandertalii, de exemplu, prezintă semne de artă, cultură și chiar religie. Iar descoperirile recente ale secvențelor reale de ADN neandertale arată că mulți dintre noi purtăm gene neandertale – adică suntem creați la fel. Ideea de a-i numi “animale inumane” pare a fi născocită doar pentru a salva sistemul de convingeri bazat pe erele lungi de timp.

De asemenea, Romani 5:12 spune că “așa cum păcatul a intrat în lume printr-un singur om, iar prin păcat a intrat moartea, și astfel moartea a trecut la toți oamenii, prin aceasta toți au păcătuit”. Nu spune nimic despre cum Căderea ar fi cauzat doar moartea umană. A distorsiona interpretarea capitolul 5 din Romani spunând că moartea a fost limitată doar la oameni, ar însemna că păcatul lui Adam a provocat doar o Cădere parțială a creației lui Dumnezeu; totuși, Romani 8:19-22 ne spune că întreaga creație geme sub greutatea păcatului și este supusă deșertăciunii. Iar Geneza 3:17-19 ne spune că însuși pământul a fost blestemat’să producă spini și mărăcini.2 Dacă a avut loc doar o Cădere parțială, atunci de ce va distruge Dumnezeu întreaga creație pentru a înfăptui una nouă, în loc’să facă doar o restaurare parțială? De ce’să nu restaureze doar oamenii dacă restul creației este, în continuare, “foarte bună”?

Dacă a avut loc doar o Cădere parțială, atunci de ce va distruge Dumnezeu întreaga creație pentru a înfăptui una nouă, în loc’să facă doar o restaurare parțială? De ce’să nu restaureze doar oamenii dacă restul creației este, în continuare, “foarte bună”?

Moartea, ultimul dușman

Un aspect important al Evangheliei este că moartea va fi ultimul dușman care va fi distrus (1 Corinteni 15:26). Moartea a intrat într-o lume perfectă din cauza păcatului și este atât de grav încât victoria lui Isus asupra morții nu poate fi manifestată în întregime atâta timp cât chiar și un singur credincios mai este în mormânt. Ar trebui’să credem că ceva ce autorii Bibliei îl descriu ca fiind un vrăjmaș a fost folosit sau controlat de Dumnezeu timp de milioane de ani și a fost numit “foarte bun”?

Un alt aspect important al Evangheliei este speranța pe care o avem în această Înviere și restaurare a creației înapoi la starea originală de perfecțiune. Biblia vorbește clar despre Noul Cer și Noul Pământ ca fiind un loc în care nu există carnivore, moarte, suferință și păcat (Isaia 65:17-25; Apocalipsa 21:1-5). Însă cum se poate numi aceasta restaurare, dacă un astfel de stadiu nu a existat niciodată?

Adam and Eve

Un preot anglican, evoluționist, a prezentat foarte bine, pe scurt, ce înseamnă pentru teologia creștină a accepta că a existat moarte înainte de Cădere:

“[ … ] Fosilele sunt rămășițe ale creaturilor care au trăit și au murit cu milioane de ani în urmă, înainte de evoluția rasei Homo Sapiens. Moartea are aceeași vechime ca și viața în sine, cu o diferență de fracțiune de secundă. S-ar putea, așadar, ca aceasta’să fie pedeapsa lui Dumnezeu pentru Păcat? Arhiva de fosile demonstrează că a existat o anumită formă de răutate de-a lungul timpului. La nivel global acest lucru este evident din cauza dezastrelor naturale. [ … ] La nivel individual există destule dovezi ale bolilor dureroase, de diformitate și ale activității paraziților. Putem vedea că vietățile au avut parte de o moarte dureroasă cauzată de artrită, tumori sau, pur și simplu, prin faptul că au fost mâncate de alte creaturi. Încă de la începuturile timpului a existat posibilitatea de viață și de moarte, de bine sau de rău. Nu există nicio discontinuitate; nu a existat niciodată un moment în care’să fi apărut moartea, sau un moment în care răul’să fi schimbat natura universului. Dumnezeu a făcut lumea așa cum este [ … ] evoluția fiind instrumentul de schimbare și diversitate. Oamenii încearcă să ne spună că Adam a avut o relație perfectă cu Dumnezeu până în momentul în care a păcătuit, iar tot ce trebuie noi’să facem e’să ne pocăim și’să îl acceptăm pe Isus pentru a restaura acea relație originală. Însă nu a existat niciodată o astfel de perfecțiune. Nu a existat niciodată o astfel de lume. A încerca’să ne întoarcem la ea, fie în realitate, fie spiritual, este o deziluzie. Din nefericire, această idee este, în continuare, fundamentală în majoritatea predicilor evanghelice.”3

Biblia vorbește clar despre Noul Cer și Noul Pământ ca fiind un loc în care nu există carnivore, moarte, suferință și păcat. Însă cum se poate numi aceasta restaurare, dacă un astfel de stadiu nu a existat niciodată?

Așadar, putem observa panta alunecoasă care rezultă dacă suntem de acord cu milioanele de ani, cu sau fără evoluție, deoarece plasează moartea și suferința înainte de Cădere. Consecința logică a acestui lucru este că, de asemenea, pune și răul înainte de Cădere (care nici măcar nu mai există, din punctul lui de vedere, din moment ce nu am avut de la ce’să cădem). Și, între timp, exclude speranța de reîntoarcere la stadiul perfect, din moment ce nu ne putem întoarce la ceva ce n-a existat niciodată. Iar, între timp, însăși evanghelia a fost distrusă.

Așa că de la ce a venit Isus’să ne salveze, dacă nu de la moarte, de la suferință, de la păcat și de la separarea de Dumnezeu? Ce facem cu pasajele precum cel din Evrei 9:22, care spune că “[ … ] Potrivit Legii, aproape totul este curățit cu’sânge, iar fără vărsare de’sânge nu este iertare”, dacă moartea și vărsarea de’sânge au avut loc timp de milioane de ani înainte de Adam, ca procese “naturale”? Dacă așa stau lucrurile, atunci moartea lui Cristos devine nesemnificativă și incapabilă de a plăti pentru păcatele noastre. Și care este speranța noastră dacă nu este în Înviere și în Noul Cer și Noul Pământ?

Dacă moartea este naturală, atunci de ce o jelim atât de mult? De ce nu putem accepta moartea ca fiind o parte “naturală” din viață? Această perspectivă golește Evanghelia de putere, iar sacrificiul lui Isus devine fără sens. Concluzia naturală a acestei gândiri a determinat mulți oameni ca, până la urmă, să renunțe la credința creștină.

Efectul asupra bisericii

Practic, fiecare lider și teolog creștin care își expune motivele pentru care crede în erele lungi de timp și nu în scara biblică de timp, trebuie’să ajungă să recunoască că Geneza – atunci când este citită fără a fi interpretată, în ebraică, precum și traducerile în engleză – ne învață despre o creație ușor de înțeles, realizată în șase zile de durată normală.

Din cauza învățăturii foarte răspândite a evoluționismului se răsfrâng consecințe grave asupra tineretului nostru, care pleacă cu grămada din biserică. Creștinilor care “rezistă”, însă care acceptă scara timpului de miliarde de ani, le este mult mai greu’să-și apere credința și, astfel, afectează creșterea bisericii. Unul dintre obstacolele majore ale credinței este întrebarea: “De ce permite un Dumnezeu bun’să existe atâta moarte și suferință în lume?” Astfel de credincioși nu pot explica așa cum se cuvine că originea morții și a suferinței este o reacție la păcatul uman.

Contrar acestui lucru, credincioșii care au o perspectivă biblică asupra istoriei lumii, au o bază teoretică logică pentru a-l prezenta pe Dumnezeu oamenilor care nu au cunoștințe biblice. Apropo, aceasta a fost exact abordarea folosită de Pavel pentru a predica unui public asemănător, neamurile (Faptele Apostolilor 14:15-17; 17:23-31). În Listra a folosit creația ca un factor principal de identificare care’să-l deosebească pe Dumnezeu de oamenii simpli precum el și Barnaba. Iar în Atena s-a folosit de stoici și de ceilalți filosofi din acele vremuri și până “înapoi la Geneza” pentru a stabili o fundație pe care sa li-l prezinte pe adevăratul Dumnezeu, cu speranța că se vor pocăi de idolatria lor inutilă.

Din moment ce atunci când credem în Biblie, pur și simplu așa cum este ea scrisă, ni se mărește capacitatea de a explica ce este scris în Evanghelie, iar compromisul poate avea atâtea efecte distructive, de ce ar alege cineva compromisul? Practic, fiecare lider și teolog creștin care își expune motivele pentru care crede în erele lungi de timp și nu în scara biblică de timp, trebuie’să ajungă să recunoască că Geneza – atunci când este citită fără a fi interpretată, în ebraică, precum și traducerile în engleză – ne învață despre o creație ușor de înțeles, realizată în șase zile de durată normală. Și că acest lucru este puternic sprijinit de Exodul 20:11, fragment din Cele Zece Porunci, care arată că zilele din Geneza erau înțelese ca fiind zile de lungime normală, fără să existe loc în text unde’să introducem milioanele de ani sau pauzele lungi de timp dintre zilele creației. Însă, din nefericire, aceștia acceptă că știința “a dovedit” cumva milioanele de ani, lucru care, de fapt, nu este așa.

Creștinism contradictoriu?

Dacă ar fi posibil’să fii creștin și’să crezi într-un pământ bătrân, ar însemna că, ori nu au fost examinate în întregime consecințele, ori că Biblia nu reprezintă autoritatea de bază pentru credința creștinului. Dacă Geneza nu este o istorie reală, literală, atunci cum se poate ști de unde începe de fapt adevărul în Scriptură? De asemenea, “știința” de azi “dovedește” că oamenii nu pot învia din morți. Așa că, dacă permitem aceleiași științe’să ne spună că Isus nu a înviat din morți (lucru care ar fi compatibil cu perspectiva celui care acceptă compromisuri) “atunci predicarea noastră este zadarnică și, de asemenea, și credința voastră este zadarnică”, așa cum a scris apostolul Pavel (1 Corinteni 15:14). Prin faptul că ne punem încrederea în filosofiile inventate de om, ne asemănăm cu omul pe care l-a descris Isus în Matei 7:26, când a spus: “Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele și nu le pune în practică va fi asemănat cu un om nesăbuit, care și-a construit casa pe nisip”. În mod opus, în versetele 24-25 a spus: “oricine aude aceste cuvinte ale Mele și le împlinește va fi asemănat cu un om înțelept, care și-a construit casa pe stâncă. S-a revărsat ploaia, au venit șuvoaiele de apă, au suflat vânturile și au izbit în casa aceea, dar ea nu s-a prăbușit, pentru că avea temelia pusă pe stâncă”.

Iar din moment ce este clar că Isus a crezut într-o Geneză istorică, propriu-zisă, la fel ar trebui’să credem și noi.

Referinte

  1. Charles Lyell, scrisoare personală către George Poulett Scrope, 14 iunie 1830; vezi creation.com/Lyell. Înapoi.
  2. În mod interesant, arhiva de fosile conţine spini. O interpretare convenţională a arhivei de fosile (care neagă Potopul global) le plasează în timp cu “sute de milioane” de ani înainte de existenţa fiinţelor umane. Vezi W.N. Steward şi G.W. Rothwell, Paleobotany and the Evolution of Plants (Cambridge, UK: Cambridge University Press, 1993), p. 172–176. Înapoi.
  3. Tom Ambrose, “Just a pile of old bones”, The Church of England Newspaper, secţiunea A Current Affairs, 21 octombrie 1994. Înapoi.

Related Articles


You are probably accessing this site because you had questions—just like everyone else. That’s why CMI exists. You can help keep the free answers on this site coming. Support this site

Copied to clipboard
8951
Product added to cart.
Click store to checkout.
In your shopping cart

Remove All Products in Cart
Go to store and Checkout
Go to store
Total price does not include shipping costs. Prices subject to change in accordance with your country’s store.