Explore
Also Available in:

Secretul aderenței pânzei de păianjen

de Jonathan Sarfati
tradus de Roxana Melinte (Centrul De Studii Facerea Lumii)

Compilare: ©istockphoto.com/ExcellentPhoto; Emily Hilverts8673-web-2

Creaturile vii au o mare varietate de moduri ingenioase de a se lipi de lucruri1 , despre care am scris în această revistă. Acestea includ: firele subțiri de păr de pe șopârlele gecko2 și de pe picioarele păianjenilor3 care exploatează forțele chimice slabe și care au reprezentat o sursă de inspirație pentru banda adezivă auto-curățitoare,4 mașinăriile mecanice și hidraulice ale picioarelor furnicilor și ale albinelor5 și midiile care secretă proteine speciale care se pot lipi chiar și de tigăile de prăjit cu strat „anti-lipire”.6

Unul dintre cele mai cunoscute lucruri lipicioase din natură este pânza păianjenului. Am mai scris și înainte despre puterea uimitoare a fibrelor—ele sunt mai puternice decât orice fibră artificială de aceeași grosime, inclusiv Kevlar și oțel,7 și sunt de asemenea rezistente la căldură.8 Totuși, puterea nu este un element suficient pentru a prinde insectele—păianjenii depozitează și mici picături de adeziv pe fibre, aproximativ 20 de picături pe milimetru. A fost o taină cum fucționează acest fapt—până când biologii de la Universitatea din Akron, Ohio, SUA, au descoperit secretul.9

Majoritatea adezivilor sunt uni-funcționali: singura lor funcție este de a ține lipite lucrurile între ele. Dar adezivul păianjenului este multi-funcțional—un „material inteligent”.10 Este format din polimeri—molecule lungi formate din molecule mici legate împreună—numite glicoproteine, iar moleculele mici sunt aminoacizi și zaharuri. Acestea sunt legate încrucișat, ceea ce înseamnă că forțele pot fi transmise eficient—așa cum a menționat unul dintre cercetători: „Succesul unui adeziv depinde totuși de cât de eficient este transmisă forța prin adeziv.” 11 Reticularea face ca picăturile să fie de o sută de ori mai lipicioase.

Dar aceasta ar putea reprezenta o problemă atunci când păianjenul dorește să elimine o insectă prinsă în pânză. Soluția este un adeziv cu rezistență variabilă: mult mai puternic la viteze mari decât la viteze reduse. Astfel, se poate lipi puternic de o insectă care zboară, dar atunci când insecta se luptă, cu mișcări mai lente decât zborul, atunci lipiciul se comportă mai mult ca o bandă de cauciuc. Atunci când insecta se oprește din mișcare, păianjenul o poate îndepărta destul de ușor deoarece forța adezivă este încă mică.

Ca de obicei, cercetătorii acordă un omagiu fără fapte evoluției, deși nu a avut relevanță în cercetarea lor. Eliminând astfel de absurdități stupide, comentariile cercetătorilor oferă dovezi puternice pentru un design inteligent:

„În natură au evoluat o multitudine de adezivi bine proiectați care ajută la locomoție, autoapărare și captură de pradă”.

Apoi enumeră câteva exemple în primele paragrafe.9

©istockphoto.com/stphillips8673-spider
„Existența unor strategii similare de aderență în cadrul speciilor de animale cu grade îndepărtate de rudenie sugerează un principiu uzual de proiectare în evoluția adezivilor naturali”.11

Pentru a evidenția realitatea proiectului, proiectanții umani încearcă acum să învețe din secretele păianjenului. Un cercetător a spus:

„Această concluzie ar trebui să contribuie în mod semnificativ la dezvoltarea adezivilor sintetici pentru aplicațiile biomedicale, ortopedice și pentru vindecarea rănilor. Înțelegerea modului în care păianjenii folosesc acest lipici unic va permite oamenilor de știință să dezvolte adezivi reversibili care funcționează în prezența apei”.11

Acesta nu este singurul exemplu în care omul învață de la Marele Proiectant12—în realitate, „Nimic în biologie nu are sens decât în lumina unui design.”13

Singura întrebare rămasă este: de ce ar crea Dumnezeu ceva folosit pentru a încurca insectele? În primul rând, acest lucru este irelevant pentru design. În al doilea rând, poate că inițial au încurcat altceva înainte de Cădere. Chiar și astăzi, unii pui de păianjeni prind polen pentru mâncare,14 și există chiar și un păianjen vegetarian.15 În al treilea rând, insectele probabil nu au viață biblică (ebraicul nephesh chayyah), din moment ce nu erau pasageri în Arcă—Potopul urma să distrugă creaturile terestre care respirau prin nări (Facere 7:22).

Referințe și note

  1. Vezi Sarfati, J., By Design, capitolul 7, CBP, 2008. Înapoi la text.
  2. Great gecko glue? Creation 23(1):54–55, 2000. Înapoi la text.
  3. Spectacular spider stickiness, Creation 27(4):54–55, 2005. Înapoi la text.
  4. Gecko foot design—could it lead to a real ‘spiderman’? Creation 26(1):22–23, 2003. Înapoi la text.
  5. Startling stickiness, Creation 24(2):37, 2002. Înapoi la text.
  6. Mussel muscle, Creation 22(4):7, 2000. Înapoi la text.
  7. God’s webspinners give chemists free lessons, Creation 23(2):20–21, 2001. Înapoi la text.
  8. Hot spider silk, Creation 27(3):9, 2005. Înapoi la text.
  9. Sahni, V., Blackledge, T.A., and Dhinojwala, A., Viscoelastic solids explain spider web stickiness, Nature Communications 1(19):1–4, 17 May 2010 | doi:10.1038/ncomms101. Înapoi la text.
  10. Lee, H., Biomaterials: Intelligent glue, Nature 465:298–299, 19 May 2010 | doi:10.1038/465298a. Înapoi la text.
  11. Cercetătorii descoperă adevărata „putere de lipire” a pânzelor de păianjen, physorg.com, 17 mai 2010. Înapoi la text.
  12. Vezi Expert engineer eschews “evolutionary design”: Philip Bell interviews creationist and Professor of Engineering Design, Stuart Burgess, Creation 32(1): 35–37, 2010; creation.com/biomimetics. Înapoi la text.
  13. Întorcând cliseul de la faimosul evoluționist Theodosius Dobzhansky (1900-1975), înlocuind cu „proiect” acolo unde apărea „evoluție”. Înapoi la text.
  14. Pollen-eating spiders, Creation 22(3):5, 2000; White, T., Pollen-eating spiders, Nature Australia 26(7):5, Summer 1999–2000. Înapoi la text.
  15. Catchpoole, D., Vegetarian spider, Creation 31(4):46, 2009 Înapoi la text.