„Efectul Lazăr”—„învierea” rozătoarelor

de David Catchpoole
tradus de Cristian Monea (Centrul De Studii Facerea Lumii)

Printre obiectivele și mirosurile unei piețe alimentare asiatice există o mulțime de lucruri care pot surprinde vizitatorii din țările occidentale.

Grafica de Mark A. Klingler / CMNH

În mai 2005, New Scientist a raportat că atunci când Robert Timmins, de la New York Wildlife Conservation Society, rătăcea printr-o piață din Laos, a descoperit un animal complet necunoscut științei.¹

Acest exemplar special fusese deja ucis și era destinat suportului de frigăruii de kebab.

„Era pus de vânzare pe o masă, lângă câteva legume”, a spus Timmins. „Mi-am dat seama imediat că este ceva ce nu mai văzusem până acum.”

Creatura o rozătoare numită Laonastes aenigmamus, arată asemănător cu ceva între o veveriță și un șobolan mare. Nu numai că la acel moment era o specie complet necunoscută², dar era suficient de diferită de alte mamifere încât a primit propria sa familie, Laonastidae—prima familie de mamifere care a fost creată din 1974 (în urma descoperirii liliacului-bondar).

ilustrație (vezi referințe 2) de Mark A. Klingler / CMNH

Însă după doar 10 luni, unii oameni urmau să aibă o altă surpriză mare.

Nu este nou, ci „înviat”!

În martie 2006, revista Science a aruncat o “bombă”, spunând că rozătoarea Laonastes nu este o vietate nouă. Sub titlul „Învierea rozătoarelor”, jurnalul a raportat că, comparațiile anatomice ale exemplarului Laonastes cu fosilele din Miocenul timpuriu, provincia Shandong, China (figurile A, B, C), au arătat că exemplarul care trăiește astăzi în Laos este, de fapt, un membru supraviețuitor al familiei Diatomyidae, un grup de rozătoare dispărut de mult timp.³

„Prin urmare, spune Science, „Laonastes „învie” un grup de mamifere despre care se credea că a fost dispărut de mai bine de 10 milioane de ani. De fapt, conform dr. Mary Dawson și colegilor săi paleontologi care au publicat o analiză detaliată în acel număr al revistei Science,⁴ se credea că Diatomidele au dispărut de mai bine de 11 milioane de ani. Conform acestora: „Laonastes este un exemplu extraordinar al „efectului Lazăr” la mamiferele recente…”. Prin aceasta se înțelege „reapariția” unui grup de organisme „dispărute” după „o lipsă masivă în registrul fosilelor”.

Dar așteptați un pic—care este cauza „efectului Lazăr”? Cu siguranță paleontologii (mulți dintre ei nu acceptă creația biblică) nu se gândesc că Cel care l-a înviat pe Lazăr din morți după ce a stat patru zile în mormânt (Ioan 11:1–12:11), l-a ridicat și pe Laonastes din morți după 11 milioane de ani?

Într-adevăr, nu. În schimb, ei sugerează că fosilele din perioada intermediară pur și simplu nu au fost găsite încă sau condițiile care pot conduce la fosilizare apar foarte rar.⁵

Dar această „explicație” pare din ce în ce mai nesatisfăcătoare când se ia în considerare (așa cum au spus paleontologii) că Laonastes este „un exemplar extraordinar” al „efectului Lazăr”, ceea ce înseamnă că nu este unic. Există multe alte organisme care, potrivit „unei lipse masive în registrul fosilelor”, ar fi trebuit să dispară de mult timp și totuși se descoperă că trăiesc astăzi.

Pește proaspăt—Surpriză!

Fotografie de Joachim Scheven, LEBENDIGE VORWELT Museum

Una dintre cele mai disprețuite „fosile vii” este celacantul, considerat cândva strămoșul tuturor animalelor de pământ și al păsărilor și dispărut de 65 de milioane de ani. Însă, când pescarii au scos la suprafață un celacant viu din apele adânci ale oceanului din largul Madagascarului, evoluționiștii au văzut că nu era o formă de tranziție (de la o creatura a mării la animalele terestre). În primul rând, anatomia sa nu a fost deloc asemănătoare cu a unui amfibian. În al doilea rând celacantul își folosește aripioarele mai puternice pentru a naviga printre formațiunile de roci oceanice de la adâncime, dar niciodată pentru a „merge” de-a lungul fundului oceanic (să nu mai vorbim de a veni pe uscat). Aripioarele sale erau aripioare—nu picioare semi-evoluate, așa cum a fost sugerat—și, apropo, era la fel ca omologul său fosil, bine conservat (adică nu a avut loc nicio evoluție).⁶

Atât de cunoscut a devenit celacantul, încât dr. Mary Dawson l-a descris pe Laonastes drept „celacantul rozătoarelor”⁷. Este interesant că la câțiva ani după ce celacantul a fost găsit în largul Madagascarului, el a fost, de asemenea, „descoperit” în mod neașteptat în sud-estul Asiei, într-o manieră similară cu Laonastes. Un biolog marin din America rătăcea printr-o piață de pește din Manado, Indonezia, și a recunoscut un celacant în coșul unui negustor de pește.⁸ Raportând descoperirea, jurnalul Nature a publicat o fotografie a pescarilor indonezieni cu un celacant viu.⁹ Pentru un pește presupus a fi dispărut de 65 de milioane de ani, nu poți să îl prinzi mai proaspăt de atât.

Celacantul și Laonastes nu sunt singurele organisme de tip „Lazăr” care trăiesc astăzi. Marsupialul sud-american rar asemănător cu oposumul, Dromiciops gliroides (cunoscut local sub numele de „Monito del Monte”) este un membru al unui „grup” (Microbiotheria), crezut dispărut de mai bine de zece milioane de ani.^10,11,12 Și furnica fosilizată Gracilidris, crezută dispărută în urmă cu 15-20 de milioane de ani, a apărut recent în Paraguay, Brazilia și Argentina.^13,14 Acestea și alte sute de exemple cunoscute drept „fosile vii” (de ex., tuatara¹⁵, salamandra¹⁶, crabul-potcoavă^17,18 și pinul Wollemi^19,20) ridică întrebarea: de ce nu există o „înregistrare” a acestora ca fosile pentru toate acele „milioane de ani”?

Răspunsul: nu au existat niciodată „milioane de ani”.

Nu poți obține dovezi istorice uitându-vă la roci; ai nevoie de o înregistrare istorică reală—o relatare a istoriei din partea martorilor oculari. Biblia susține că este exact o astfel de relatare—încă de la începutul timpului. Ne spune ea despre ceva ce s-a întâmplat în istorie, care ar putea explica „efectul Lazăr”?

„Înecată și distrusă”

Fotografie de Joachim Scheven, LEBENDIGE VORWELT Museum

Fotografie de Joachim Scheven, LEBENDIGE VORWELT Museum

Conform unei citiri simple a Bibliei, „cerul și pământul, marea și toate cele ce sunt într-însele” (Ieşirea 20:11) au fost create în urmă cu aproximativ 6000 de ani (nu milioane sau miliarde de ani). Dar lumea de astăzi nu mai este lumea „bună foarte” (Facerea 1:31) pe care a făcut-o Dumnezeu. De atunci, au intrat păcatul și moartea (Facerea 2:17; Facerea 3:6–19; Romani 8:19–22) și a avut loc un eveniment major care a rearanjat catastrofal geografia, topografia și geologia Pământului—un Potop global (Facerea 6–9), acum aproximativ 4500 de ani.

Acest lucru explică minunat de ce găsim, în zone vaste din întreaga lume, straturi de roci sedimentare, dispuse evident în succesiune rapidă, care conțin o mulțime de fosile vegetale și animale. Multe dintre aceste fosile sunt atât de bine conservate încât trebuie să fi fost acoperite rapid. Așadar, „înregistrarea fosilelor” este în mare parte o moștenire a Potopului global de acum doar câteva mii de ani, reflectând ordinea îngropării în acel eveniment. Nu este o „înregistrare” a ordinii evoluției („apariției”) de-a lungul a milioane sau miliarde de ani.

Dar acest fapt nu-l veți citi în New Scientist sau Science. Biblia ne oferă mai mult indicii. Ne spune că „întâi, trebuie să știți că, în zilele cele de apoi, vor veni, cu batjocură, batjocoritori care vor umbla după poftele lor, și vor zice: unde este făgăduința venirii Lui? Că de când au adormit părinții, toate așa rămân, ca de la începutul făpturii. Căci ei în chip voit uită aceasta, că cerurile erau de demult și că pământul s-a închegat, la cuvântul Domnului, din apă și prin apă, și prin apă lumea de atunci a pierit înecată.” (2 Petru 3:3–6).

Și pentru că mulți oameni de știință nu știu sau „uită în mod deliberat” de acest lucru, ei interpretează în mod greșit absența anumitor organisme din mai multe straturi de rocă sedimentară ca fiind „un gol îndelungat” de-a lungul a milioane de ani. Și acea interpretare greșită a „înregistrării fosilelor” înseamnă că oamenii nu se așteptau să găsească în ziua de azi un celacant sau un pin Wollemi, care au fost cunoscute doar din fosile presupuse „vechi de milioane de ani”. De aici surpriza lor când apar astfel de „fosile vii”. Așadar, când Robert Timmins și echipa sa s-au întâlnit cu Laonastes, cine ar putea să-i învinovățească pentru că au presupus că este ceva nou.

Dar Laonastes nu era nou și nici fosilele sale nu aveau mai mult de 11 milioane de ani. Nu există un „efect Lazăr” de-a lungul a milioane de ani. Aceste „fosile vii” au fost aici de-a lungul timpului, reproducându-se „după felul lor” atât înainte, cât și după Potop, așa cum a intenționat Cel care le-a creat în urmă cu aproximativ 6000 de ani. El este Același care l-a înviat pe adevăratul Lazăr din morți; și același care, fiind Creator, a avut puterea de a-și duce propria viață după ce a fost condamnat la moarte pe o cruce de lemn. Acesta este Cel care a fost înviat cu adevărat; de fapt, Cel care este Învierea—Domnul și Mântuitorul nostru, Iisus Hristos.²¹ Feriți-vă de înșelători!

UNDE SE ASCUND?

Compoziție de Steve Cardno, fotografie a modelului de dinozaur de Allen Browne.

Descoperirea „surpriză” a kha-nyou-ului (Laonastes aenigmamus) într-o piață asiatică, care trăiește în zone stâncoase izolate, ridică problema cât de multe alte „animale ascunse”—de ex., dinozauri—s-ar putea să trăiască în continuare în pădurile tropicale și în mlaștinile din Asia, Congo și alte părți. (Mulți oameni nu își dau seama că majoritatea dinozaurilor erau mai mici decât o oaie.) Așa cum s-a întâmplat cu celacantul, evoluționiștii ar fi foarte surprinși de descoperirea unei „fosile vii” de dinozaur, crezută dispărută de milioane de ani. Dar n-ar fi o surpriză pentru creaționiști, care știu din Biblie că universul are în jur de 6000 de ani și că toate tipurile diferite de animale de pământ și păsări—inclusiv dinozaurii—au ieșit din Arca lui Noe și au locuit pământul din jur acum 4500 de ani.