Iona și marele pește

de Russell Grigg
tradus de Emilia Comoniță (Centrul De Studii Facerea Lumii)

Este povestea lui „Iona și a balenei” o istorie adevărată cum pretind susținătorii Bibliei, este o alegorie așa cum susțin liberalii, sau o absurditate cum insinuează scepticii?

Biblia tratează povestea ca fiind o istorie adevărată. Cartea lui Iona este scrisă drept o istorie reală. Iona a fost cu adevărat un profet al Vechiului Testament, și este menționat în cartea 2 Regi 14:25. Iisus Însuși a crezut povestea lui Iona; El nu doar a afirmat faptul că ninivitenii s-au pocăit în urma predicii lui Iona, dar a și comparat propria Sa moarte și înviere cu experiența lui Iona (Matei 12:29–41; Luca 11:29–30). Henry Morris scrie, „Negând realitatea experienței lui Iona îl acuzăm pe Domnul Iisus Hristos fie de înșelăciune fie de ignoranță, ambele echivalând cu negarea Dumnezeirii Sale”.¹

Ce era această creatură a mării?

În cartea lui Iona, cuvântul ebraic pentru creatura mării este דג dag, care înseamnă „pește”. În Noul Testament, cuvântul grecesc folosit de Matei era κήτος „kētos”, însemnând „monstru de mare” și este redat astfel în traducerile bibliei. Traducătorii bibliei King James Version au tradus acest termen ca „balenă”, probabil pentru că aceasta era cea mai mare creatură de mare pe care o cunoșteau. Textul spune că ”Dumnezeu a dat poruncă unui peşte mare să înghită pe Iona” (Iona 1:17). Cuvintele implică fie un act special de creație, fie modificarea unei creaturi marine existente deja, pentru a-l adăposti pe Iona în siguranță. Iona s-a rugat lui Dumnezeu „din pântecele peștelui” (Iona 2:1). „Pântecele” este un termen destul de vag în engleză, cu atât mai mult în ebraica veche, așa că, dacă Iona a fost înghițit de o creatură asemănătoare unei balene, acesta s-ar fi putut afla în marsupiul laringian; dacă ar fi fost înghițit de către un rechin, s-ar putea să se fi aflat în stomacul unei creaturi special pregătite de Dumnezeu pentru a-l proteja de efectele sucurilor sale gastrice.

Nu există nici o îndoială că există creaturi marine cu fălcile suficient de mari pentru a înghiți un om întreg. Vezi fotografia făcută la Underwater World, Mooloolaba, în Queensland, Australia. Și în filmul Jaws, proprietarul bărcii de pescuit Quint este înghițit întreg de rechin, dar nimeni nu pare să fi luat în considerare astfel de excepții.

Alte relatări?

Există o povestire citată adesea despre un anume James Bartley, pe vremea când acesta era armator pe nava de pescuit balene „Steaua Orientului”, în 1891, sub comanda căpitanului Killam, în apropiere de Insulele Falkland. În timpul unei vânătoare de balene, Bartley a căzut în mare și a dispărut. Balena a fost ucisă și a doua zi, când marinarii au tăiat-o, au fost uimiți să îl găsească pe Bartley încă în viață în stomacul balenei. El a fost trezit la viață și recuperat la timp din experiența sa. Raportul preluat după acest incident spune: „În timpul călătoriei sale în stomacul balenei, pielea lui Bartley, care a fost expusă acțiunii sucului gastric, a suferit o schimbare uimitoare. Fața, gâtul și mâinile i s-au decolorat până au ajuns de o albeață morbidă și au luat aspectul de pergament. Bartley afirmă că probabil ar fi putut trăi în adăpostul său carnal până când ar fi murit de foame, căci și-a pierdut simțurile datorită fricii și nu din cauza lipsei de aer.”²

Se spune că această istorisire a apărut pentru prima dată în octombrie 1892, în ziarul englez Great Yarmouth Mercury. A fost mai apoi tipărită în alte lucrări și a fost inclusă de Sir Francis Fox în cartea sa, Sixty-three Years of Engineering, Scientific and Social Work, publicată în 1924.

Relatarea a fost contracarată de către sceptici, potrivit cărora, în 1906, un cleric anglican pe nume Canon Williams i-a scris căpitanului Killam pentru a verifica povestea, dar a primit o scrisoare de la soția căpitanului, din 24 noiembrie 1906, care spunea: „Nu există nici un cuvânt adevărat în toată povestea. Am fost alături de soțul meu toți anii în care a fost pe „Steaua Orientului”. Niciodată un bărbat nu a căzut peste bord și să fi fost pierdut în timp ce soțul meu era în ea. Marinarul a povestit doar o mare minciună pescărească.³

Din rapoartele contradictorii de mai sus, se pare că cineva a fost zgârcit cu adevărul în această privință. Dar ceea ce nu este atât de clar este doar cine?

Dr. Harry Rimmer, D.D., Sc.D., povestește despre întâlnirea personală cu un marinar care a căzut peste bord dintr-un vapor de pescuit în Canalul Englezesc și a fost înghițit de o balenă-rechin Rhincodon uriașă. Întreaga flotă a început să vâneze rechinul și, la 48 de ore de la accident, balena a fost localizată și ucisă cu o armă de punte de o jumătate de kilogram. Carcasa acesteia era prea grea pentru ca utilajele navei să o poată manevra, așa că echipajul a remorcat-o spre țărm, intenționând să îi ofere prietenului lor o înmormântare creștinească. Când balena a fost deschisă, bărbatul a fost găsit inconștient, dar în viață. El a fost transportat în grabă la spital, unde s-a găsit că era doar în stare de șoc, fără alte afecțiuni, iar ulterior a fost externat. El a fost expus într-un muzeu londonez la pretul de 1 șiling biletul, și a fost prezentat drept „Iona al secolului XX”.⁴

Reproduce cu permisiunea.

Ce spuneți despre cele 3 zile și 3 nopți?

Vechii evrei numărau axiomatic o parte a zilei ca fiind o zi întreagă⁵, astfel încât „trei zile și trei nopți” ar fi putut să dureze 38 de ore. Acest lucru explică modul în care Iisus ar fi putut spune că timpul în care El va fi în mormânt (de la sfârșitul zilei de vineri după-amiază până duminică dimineața devreme) este similar cu „trei zile și trei nopți” din experiența lui Iona (Matei 12:40). Este interesant de menționat că în Marcu 8:31 Iisus este consemnat spunând: „Fiul Omului va învia din morți după trei zile”, în timp ce în Matei 16:21 El spune: „El va învia a treia zi”. Iisus a folosit astfel cele două perioade de timp în mod alternativ și nu există nici o eroare sau contradicție cu privire la timpul în care Iisus a fost în mormânt, comparativ cu timpul în care Iona a fost în pește, așa cum susțin scepticii.⁶

Una dintre numeroasele părți remarcabile ale acestei povești este motivul pentru care Iona a așteptat atât de mult în burta peștelui înainte să se roage lui Dumnezeu (Iona 2:1). Poate că a leșinat și Dumnezeu l-a trezit a treia zi, deoarece intenția lui Dumnezeu era ca Iona să prefigureze moartea și învierea lui Iisus.

În concluzie, ce ar trebui să gândim sau să credem?

Nu există nici un dubiu că evenimentul în sine a fost un miracol. De fapt, povestea lui Iona este o relatare nu a uneia, ci a a șase fapte miraculoase ale lui Dumnezeu, unele dintre ele implicând folosirea divină a fenomenelor naturale. Acestea erau:

• „Domnul a ridicat un vânt năpraznic pe mare şi o furtună puternică s-a stârnit” (Iona 1:4),
• „Dumnezeu a dat poruncă unui peşte mare să înghită pe Iona” (Iona 1:17),
• „Domnul a dat poruncă peştelui şi peştele a aruncat pe Iona la ţărm!” (Iona 2:10),
• „Domnul Dumnezeu a făcut să crească un vrej care s-a ridicat deasupra capului lui Iona” (Iona 4:6),
• „Dumnezeu, a doua zi, la revărsatul zorilor, a poruncit unui vierme să reteze vrejul. Iar el s-a uscat” (Iona 4:7),
• „Dumnezeu a pornit un vânt arzător de la răsărit…” (Iona 4:8).

Aceste minuni nu sunt mai incredibile decât cele consemnate în Biblie cu privire la Potop, amestecarea limbilor de la Turnul Babel, bolile din țara Egiptului în vremea Exodului, împărțirea în două a Mării Roșii, vindecările făcute de Elisei, nașterea din fecioară a lui Iisus Hristos, minunile pe care le-a făcut Iisus și învierea lui Iisus. Creștinismul stă sau cade în functie de credința noastră în cele relatate în Biblie și nu ar trebui niciodată să uităm sau să ne cerem scuze deoarece Creștinismul este o religie a miracolului.

De ce ar fi trebuit Dumnezeu să recurgă la asemenea măsuri extraordinare, omenește vorbind, în ceea ce privește pe Iona? Este de ajuns doar motivul de a-i răscumpăra din păcate pe locuitorii din Ninive. Într-adevăr, întreaga poveste prefigurează masura până la care a mers Dumnezeu pentru ca El să ne poată răscumpăra, și anume jertfa unicului Său Fiu, Domnul Iisus Hristos, pe Crucea Calvarului și învierea Sa din morți, pentru ca noi, oamenii să ne împăcam cu Dumnezeu (1 Petru1:18–19).