Corectarea titlului: „Coelacanth” da; „Antic” nr

de David Catchpoole
tradus de Cristian Monea (Centrul De Studii Facerea Lumii)

Știu unii creștini care, prudenți fiind (și pe bună dreptate) față de puternica influență evoluționistă anti-Dumnezeu a mass-mediei laice, acordă puțin interes știrilor zilnice și reportajelor sau le evită complet.

Eu susțin, mai degrabă, dorința creștinului serios de a gândi „câte sunt adevărate,… câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit…” (Filipeni 4:8), este important să reținem că nu tot ce este raportat în mass-media seculară este fals. O parte din ceea ce este raportat nu numai că este adevărat, ci este și foarte util în mâinile creștinilor credincioși. Ideea este să puteți separa faptele de ideologia evoluției de milioane de ani care neagă Biblia, regăsit în articolele atâtor reporteri și jurnaliști. Desigur, acest lucru necesită mai mult efort și vigilență din partea credinciosului în comparație cu simpla evitare. Totuși, abilitatea de a urma exemplu credincioșilor din Berrea (Faptele Apostolilor 17:11) în viața noastră de zi cu zi este un lucru foarte util (Evrei 5:14), permițând creștinilor să sorteze zgura și să afle pietre valoroase pentru robirea ideilor evoluționiste (2 Corinteni 10:5) proclamând adevărul Cuvântului lui Dumnezeu.

Un exemplu clasic a fost titlul recent „Celacant străvechi capturat în Indonezia”.¹ Cât de străvechi? Articolul relata că celacantul (Latimeria chalumnae) a fost „o specie dispărută asemenea dinozaurilor”, adică faptul că se credea că a dispărut acum 65 de milioane de ani, până când a fost găsit un exemplar în 1938, în largul coastei Africii. Descoperirea din 1938 „a stârnit interesul întregii lumi” și această ultimă captură indoneziană a unei „fosile vii” (așa cum a descris-o articolul) a fost notabilă, deoarece pescarul a reușit să-l mențină în viață pentru încă 17 ore—„un timp extraordinar de supraviețuire” pentru un astfel de pește de ape adânci, potrivit unui biolog marin local. În ultimii ani au fost capturate alte exemplare de celacant, inclusiv unul în aceleași ape din largul regiunii Sulawesi de Nord, în 1998, dar cele 17 ore în care acest ultim celacant a rămas în viață după ce a fost prins depășește timpul exemplarelor capturate anterior.

Separarea faptelor de ficțiune

Să distingem acum faptele observate de martorii oculari din articol de povestea evoluționistă țesută în articol.

Acum, după ce am eliminat povestirile evoluționiste, cât de utile și avantajoase sunt faptele prezentate de martorii oculari din articol pentru creștinii credincioși în Biblie?

Folosind faptele pentru a distruge ficțiunea

Atunci când ne adresăm non-creștinilor care presupun că evoluția ne explică originile, putem folosi noutăți de genul acesta pentru a arăta cum ideile evolutive despre milioane de ani nu se „împacă” cu dovezile, fiind în contrast puternic cu relatarea istorică din Biblie.

Evoluționiștii presupun că straturile de rocă purtătoare de fosile au fost depuse de-a lungul a milioane de ani, de aceea, atunci când lipsesc creaturi precum celacantul din straturile superioare (despre care evoluționiștii spun că reprezintă ultimii 65 de milioane de ani), ei presupun că trebuie să fi dispărut. Prin urmare, o știre ca aceasta completată cu o fotografie a pescarului în piscină cu celacantul său viu, proaspăt prins, contrazice interpretările evolutive ale „înregistrării fosile”.

Așadar, când vă adresați non-creștinilor, puteți să indicați fotografia pescarului care își ținea captura nemișcată și să spuneți ceva de genul: „Pentru un pește pe care evoluționiștii l-au presupus dispărut de 65 de milioane de ani, nu puteți obține ceva mai proaspăt de atât!”

Apoi, puteți sublinia că Biblia descrie un eveniment care ne ajută să înțelegem de ce găsim atât de multe fosile frumos conservate, cum ar fi celacantul, în întreaga lume—a existat un Potop global. Numeroase fosile dovedesc că au fost îngropate rapid sub sedimente aduse de apă, înlăturând necrofagii și împiedicând degradarea—de unde și gradul de conservare deosebit. Așadar, „înregistrarea fosilelor” este o moștenire cruntă a Potopului global de acum 4500 de ani (și urmările acestuia) și reflectă ordinea îngropării în timpul acelui eveniment, și nu ordinea evoluției („apariția”) și extincției („dispariția”) de-a lungul a milioane sau miliarde de ani.

Astfel, atunci când creaturi precum celacantul sunt găsite în viață și în stare bună, nu este o surpriză pentru creștinii care știu că pot avea încredere în Biblie încă de la primul verset. Însă, pentru evoluționiști, descoperirea unei „fosile vii” nu este doar o surpriză—de ce nu există evoluție în 65 de milioane de ani?—dar, de asemenea, poate răsturna complet noțiunile evolutive anterioare. De exemplu, evoluționiștii au spus cândva că amfibienii au evoluat dintr-un pește ripidistian, asemănător celacantului. S-a explicat că și-au folosit înotătoarele cărnoase și lobate pentru a merge pe fundul mării înainte de a ieși pe uscat. Atât timp cât celacantul a fost dat „dispărut”, o astfel de speculație părea imposibil de respins. Însă, odată cu descoperirea unui celacant viu în 1938 și observarea lor ulterioară, s-a constatat că aripioarele nu au fost folosite pentru mers, ci pentru manevrarea abilă în timpul înotului. De asemenea, părțile sale moi s-au dovedit a fi total asemănătoare peștilor, nu de tranziție. Acum se știe și faptul că celacantul are câteva caracteristici unice. Dă naștere, ca să trăiască tânăr după gestația de aproximativ un an, are a doua coadă mică pentru a-i fi de ajutor în timpul înotului și o glandă care detectează semnale electrice. (Toate acestea sunt cu siguranță dovezi care arată că a fost proiectat.) Astfel, descoperirea celacanților vii s-a dovedit fatală ideii că acestea ar fi o „formă de tranziție” din care descind amfibienii (și ulterior animalele și păsările).²

În consecință, celacantul este o „bijuterie” mică a unui instrument martor, iar fascinația mass-mediei laice pentru o „fosilă vie”, „străveche” deschide creștinilor atenți oportunități de a folosi „veștile zilei” în mesajul lor. (Vedeți articolele noastre din trecut despre celacant, inclusiv: Living fossil fish turns up—again, More ‘living fossil’ coelacanths, ‘Dinosaur fish’ lady dies, „Efectul Lazăr”.

Desigur, este înțelept să fii pregătit pentru „întrebările care apar”; de ex. cea referitoare la ultimul articol este „Dar ce ziceți despre dinozauri? Dacă dinozaurii nu au dispărut acum 65 de milioane de ani, unde sunt astăzi? ”

Pentru a răspunde, puteți sublinia următoarele:

• Există „observații” intrigante și persistente în zilele noastre ale unor creaturi neidentificate care seamănă puternic cu reconstrucțiile oamenilor de știință din fosile. Vedeți, de exemplu, A living dinosaur?, Dinosaurs living in Africa?, Mokele-mbembe: a living dinosaur?
• Există inscripții și descrieri documentate ale „dragonilor” și ale altor creaturi asemănătoare dinozaurilor în istoria relativ recentă. A se vedea, de exemplu, Bishop Bell’s brass behemoths!, Dinosaurs and dragons: stamping on the legends, Balaurii: animale … nu aparitii, Settlers feared the bunyip, capitolul 10: ‘Dinosaurs from Anglo-Saxon and other records’, în cartea lui Bill Cooper After the Flood.
• A fost descoperit un țesut proaspăt de dinozaur care nu ar putea avea o vechime de milioane de ani. Vedeți, de exemplu, Dinosaur bone blood cells found, Raport de sânge dinozaur senzațional!, Still soft and stretchy, ‘Schweitzer’s dangerous discovery’.

Când arătați aceste dovezi altora, fiți pregătiți pentru o atitudine sceptică, întrucât va dura ceva timp ca unii să depășească „șocul” auzirii acestor informații pentru prima oară, și vă pot provoca cu o întrebare a paradigmei evolutive: „Dar dacă dinozaurii și oamenii au trăit împreună, cu siguranță le-am fi găsit fosilele împreună, nu?”

Deci, cum ar trebui să fim pregătiți (1 Petru 3:15) să răspundem? În astfel de cazuri, uneori poate fi mai avantajos să răspundeți la întrebare, punând o întrebare—una care evidențiază ipotezele defectuoase din spatele întrebării inițiale, de exemplu, „Celacanții și balenele trăiesc împreună—dar de ce nu găsim fosilele lor împreună?”³

Îndemnându-l astfel pe interlocutor să se gândească la el însuși (sau la ea însăși) și reamintindu-i cuvintele dvs. anterioare despre Potopul biblic, cine știe unde ar putea continua conversația? Dacă apar întrebări suplimentare, sunt disponibile o mulțime de materiale online gratuite pentru a vă ajuta să oferiți răspunsuri. Și nu fiți descurajați dacă interlocutorul dvs. nu arată nicio schimbare în inima sa—până la urmă, oricine lucrează în Domnul, nu muncește în zadar (1 Corinteni 15:58). Și cum vi se pare aceasta ca motivație pentru a vă încuraja să perseverați cu „împărtășirea înțelepciunii” în fața indiferenței sau a ostilității:

„Și cei înțelepți vor lumina ca strălucirea cerului și cei care vor fi îndrumat pe mulți pe calea dreptății vor fi ca stelele în vecii vecilor.” Daniel 12:3