Lumina stelelor îndepărtate și cadrul de timp biblic

de Don Batten
tradus de Cristian Monea (Centrul De Studii Facerea Lumii)

Când reprezentanții CMI țin prezentări în întreaga lume, una dintre cele mai frecvente întrebări trebuie să fie: „Cum poți să crezi într-un cadru de timp biblic simplu și să explici lumina de la stelele îndepărtate?”

„Problema” este formulată astfel:

• Cadrul de timp biblic este de aproximativ 6000 de ani de la creație („La început a făcut Dumnezeu cerul și pământul”, Facerea 1:1)
• Există stele care se află la milioane și miliarde de ani lumină distanță pe care le putem observa. Călătorind cu viteza luminii, lumina de la acele stele ar avea nevoie de milioane sau miliarde de ani pentru a ajunge la Pământ, în funcție de distanță, ca să le putem vedea.

Scepticii cu privire la istoria Bibliei consideră adesea că aceasta este o întrebare pentru care nu există un răspuns satisfăcător. Evoluționiștii teiști, care acceptă marea poveste evoluționistă și „Îl adaugă pe Dumnezeu”, pun adesea această întrebare. La fel și așa-numiții „creaționiști ai pământului vechi” care acceptă intervalul de timp secular, dar păstrează alte părți ale relatării Bibliei. Ei cred că o astfel de întrebare fără răspuns distruge credința în intervalul de timp biblic—și, astfel, Facerea „trebuie” să fie poetică, „doar teologie”, sau „zilele sunt perioade lungi de timp” etc.

Întrebarea nu mă deranjează din trei motive:

1. Săptămâna Creației a presupus o serie de minuni

De-a lungul relatării din Facerea 1:1, Biblia spune că Dumnezeu creat lucrurile prin Cuvânt—de opt ori, „Și a zis Dumnezeu…”. Și după ce El a vorbit, se încheie adesea cu „și a fost”. Noul Testament ne spune:

Prin credință înțelegem că s-au întemeiat veacurile prin cuvântul lui Dumnezeu, de s-au făcut din nimic cele ce se văd. (Evrei 11:3)

Cuvântul lui Dumnezeu a adus universul în existență din ceva care nu este vizibil, ceva diferit de materia și energia obișnuită vizibilă/tangibilă. Acest lucru este în concordanță cu concluzia științifică că materia și energia care cuprind universul nu pot fi eterne. Astfel, cauza universului trebuie să fie supranaturală.

Și astfel Biblia descrie Cuvântul lui Dumnezeu ca fiind puternic:

Așa va fi cuvântul Meu care iese din gura Mea; el nu se întoarce către Mine fără să dea rod, ci el face voia Mea și își îndeplinește rostul lui. (Isaia 55:11)

Noul Testament ne spune că acest mijloc al lui Dumnezeu, Cuvântul prin care El a creat totul, nu a fost nimeni altul decât Domnul Iisus Hristos:

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; și fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. (Ioan 1:1–3)

Facerea 2 ne spune că Dumnezeu a creat pe primul bărbat și prima femeie. El a luat țărână și l-a creat pe bărbat, Adam (Facerea 2:7), și i-a luat coasta și a făcut femeia, Eva, mama tuturor.

Nimeni nu mi-a cerut vreodată să explic cum a făcut Dumnezeu un om din țărână. Și totuși există această cerere ca să explicăm cum ar fi putut Dumnezeu să creeze stelele astfel încât să putem vedea lumina de la cele îndepărtate.

Relatarea biblică arată clar că facerea corpurilor cerești a fost la fel de miraculoasă ca și crearea primilor oameni:

Și a zis Dumnezeu: Să fie nişte luminători … A făcut Dumnezeu cei doi luminători mari: luminătorul cel mai mare pentru cârmuirea zilei și luminătorul cel mai mic pentru cârmuirea nopții, și stelele. (Facerea 1:14–16).

A fost aceasta un miracol mai mic decât crearea omului din praf? Și totuși există o cerere pentru o explicație naturalistă a modului în care Dumnezeu a făcut acestea! Mi se pare destul de inconsecvent și nerezonabil să ceri așa ceva ca o condiție pentru a crede relatarea Bibliei, în special intervalul de timp.

De asemenea, este interesant faptul că intervalul de timp de șase zile cu a șaptea zi de odihnă—baza săptămânii noastre de 7 zile (Ieşirea 20:11)—subliniază natura miraculoasă a acțiunilor lui Dumnezeu. Și aceasta face parte din problemă pentru cei care nu cred sau nu vor crede intervalul de timp, cum ar fi evoluționiștii teiști și creaționiștii de vârstă îndelungată. Când refuză să creadă intervalul de timp, ei tind să se gândească la „creație” într-un mod naturalist, de-a lungul miliardelor de ani. Și apoi la ideile seculare despre cum au ajuns lucrurile să aibă prioritate față de relatarea clară a Bibliei. Astfel, natura miraculoasă a Săptămânii Creației ocupă un loc secundar și avem această cerere pentru o explicație naturalistă a modului în care putem vedea lumina stelelor îndepărtate.

Concluzia: Săptămâna Creației a implicat o serie de miracole, unul după altul. Astfel, acestea sunt lucruri pentru care nu putem oferi o explicație naturală. Nu știm cum a putut Dumnezeu să ducă în existență stelele prin Cuvânt și, prin urmare, nu putem ști cum El a creat lucrurile în așa fel încât să putem vedea lumina de la obiectele cerești aflate la milioane și miliarde de ani lumină distanță.

Cu alte cuvinte, întrebarea neagă în mod tacit natura supranaturală a evenimentelor din Săptămâna Creației. Făcând acest lucru, fură atotputernicia de la Dumnezeu și Îl limitează să lucreze numai în moduri pe care noi le putem înțelege. Aceasta are ca rezultat o viziune foarte redusă asupra lui Dumnezeu. De fapt, cei care fac aceasta construiesc un zeu compatibil cu propria lor înțelegere limitată, care este o formă de idolatrie.

2. Oricum, există explicații potențiale

Astrofizicienii creștini au propus diverse explicații cu privire la modul în care Dumnezeu ar fi putut crea lucrurile în așa fel încât chiar și Adam și Eva ar fi putut să vadă lumina stelelor îndepărtate. Această secțiune este puțin tehnică, dar am încercat să o facem cât mai ușor de înțeles. Ideile sunt captivante pentru că par să intre în conflict cu experiența noastră de zi cu zi a lumii.

Modele de dilatare a timpului

Einstein este renumit pentru că a descoperit că timpul nu este constant, ci este afectat de mișcare (viteză) și de forțele gravitaționale. Aceasta este cunoscută sub denumirea de relativitate specială și, respectiv, relativitate generală. Când un obiect se mișcă foarte repede, timpul încetinește pentru acel obiect sau chiar se oprește la viteza luminii. De asemenea, atunci când un obiect se află în prezența altui obiect masiv, care are o atracție gravitațională puternică, timpul încetinește. Aceste efecte sunt măsurabile și au fost verificate prin experiment. Sunt atât de reale încât sateliții GPS, care depind de ceasuri de precizie pentru calculele de poziționare globală, trebuie să aibă ceasurile de bord ajustate pentru gravitația mai mică (fiind situate la altitudine) și viteza de mișcare a satelitului.

Acum putem încerca să ne imaginăm pe Dumnezeu creând universul, „întinzând cerurile” (Psalmul 104:2) în ziua a 4-a a Săptămânii Creației. Acest lucru ar implica forțe gravitaționale enorme și diferențe foarte mari de viteze, ambele modificând timpul „acolo” în comparație cu planeta Pământ. Astfel, într-o zi a Pământului (Ziua 4) o perioadă enormă de timp ar putea trece „acolo”, permițând luminii să călătorească către Pământ. Pe baza acestor idei au fost propuse diverse modele.¹

O idee nouă?

Ei bine, acest lucru nu este atât de nou; se întoarce la epoca lui Einstein. Descoperirile lui Einstein despre schimbarea timpului în funcție de mișcare înseamnă că viteza luminii (c) nu poate fi măsurată într-o singură direcție. Poate fi măsurată doar pentru călătoria dus-întors (viteza dus-întors). Aceasta dă viteza medie, dar nu putem ști dacă viteza este aceeași în ambele direcții.

Einstein a presupus că viteza luminii este aceeași în toate direcțiile (numită convenție de sincronie), dar și-a dat seama că era o presupunere fără dovezi.

Fizicienii și-au stors creierul încă de la Einstein încercând să descopere cum să măsoare viteza luminii într-o direcție. De exemplu, am putea dori să trimitem o rază laser către Lună și să măsurăm cât timp durează până ajunge acolo. Cu toate acestea, trebuie să plasăm pe Lună un ceas care indică aceeași oră ca unul de pe Pământ. Aceasta este o problemă, pentru că pe măsură ce zburăm cu ceasul către Lună, ora se schimbă pe ceas! Altfel spus, singurul mod în care observatorul de pe Lună poate ști când fasciculul de lumină este trimis de pe Pământ este să i se trimită un mesaj, care călătorește cu viteza luminii. Totul devine circular!

Au existat destule discuții despre acest lucru în ultima vreme, inclusiv din partea secularilor—că viteza luminii ar putea să nu fie aceeași în toate direcțiile.

Deci, ce se întâmplă dacă viteza luminii înspre noi ar fi infinită, iar viteza dinspre noi ar fi c/2? Aceasta ar da o viteză medie c, pe care o măsurăm. Nu există nicio modalitate de a ști că nu este așa. Și aceasta ar însemna că lumina de la stelele îndepărtate va ajunge pe Pământ în momentul în care au fost create. Nicio problemă!

3. Toată lumea crede în minuni!

Cei care cer de la creștini o explicație naturalistă (care nu permite minuni!) pentru lumina stelelor îndepărtate, nu par să-și dea seama că viziunea seculară standard „big bang” implică minuni—dar fără un făcător de minuni! Problema este că distribuția radiației cosmice de fond în univers este destul de uniformă, dar nu a existat suficient timp pentru ca radiația să se împrăștie (cu viteza luminii) într-un univers atât de mare. Aceasta se numește „problema orizontului”. Este într-adevăr problema „călătoriei în timp” a Big Bang-ului. Pentru a „explica” acest lucru, cosmologii au invocat o perioadă de expansiune super-rapidă a universului—mult mai rapidă decât viteza luminii—pentru o perioadă scurtă de timp, imediat după „bang”. Aceasta a fost numită „inflație”. Cum a început, cum ar putea continua și ce a oprit-o sunt toate mistere. Acestea sunt de fapt miracole naturaliste, fără o cauză sau o explicație suficientă.² Sunt folosite pentru a susține o teorie care nu ar funcționa fără ele.

Deci, nu este faptul că miracolele nu sunt permise în explicarea originilor. În mod ironic, ele sunt interzise doar când vine vorba de creația biblică, despre care Biblia spune că este miraculoasă!

Creștinii care cred în Biblie sunt „înaintea” secularilor, deoarece avem un Dumnezeu atotputernic care este capabil să facă lucruri dincolo de priceperea noastră.

Mare este Domnul nostru și mare este tăria Lui și priceperea Lui nu are hotar. Domnul înalță pe cei blânzi și smerește pe cei păcătoși până la pământ. (Psalmul 147:5–6)

Dumnezeu ne cheamă să ne supunem cu smerenie Lui și Cuvântului Său.

Am fost încurajat recent de această mărturie a unei persoane care a ajuns să creadă în Cuvântul lui Dumnezeu, ajutată de noi:

„Viziunea mea despre creație prin evoluție s-a schimbat în creația biblică de șase zile prin citirea materialelor creaționiste în urmă cu aproximativ 30 de ani. Mi-a schimbat credința nesigură într-o credință sigură în Dumnezeu și Cuvântul Său. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate resursele furnizate de Creation Ministries.” (W.J.)

Vă mulțumim că sunteți alături de noi în timp ce ne străduim să chemăm oamenii înapoi la autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu.