Paștele: Ce sărbătorim și de ce?

de Russell Grigg
tradus de Cristian Monea (Centrul De Studii Facerea Lumii)

© Romolo Tavani | Dreamstime.com

De Paște, creștinii sărbătoresc moartea lui Iisus Hristos pe cruce, urmată de Învierea Sa din morți. Deci, pentru ce a murit Iisus, văzând că a înviat după aceea? Apostolul Petru ne dă răspunsul: „Pentru că și Hristos a suferit odată moartea pentru păcatele noastre, El cel drept pentru cei nedrepți, ca să ne aducă pe noi la Dumnezeu, omorât fiind cu trupul, dar viu făcut cu duhul” (1 Petru 3:18). Deci, să examinăm ce înseamnă acest lucru și ce implică.

Ce este păcatul?

În cap. 1 și 2 din Facerea citim relatarea istorică conform căreia Dumnezeu i-a creat pe protopărinții noștri Adam și Eva, „după chipul lui Dumnezeu” și fără păcat. Dumnezeu le-a oferit tot ce aveau nevoie pentru a trăi într-o relație minunată cu Sine și pentru a împărtăși viața și iubirea Lui. De asemenea, Dumnezeu le-a dat o interdicție simplă: să nu mănânce rodul unuia dintre copacii din Grădina în care locuiau. Ascultarea ar arăta dragostea și încrederea lor în Dumnezeu, precum și dependența lor de El. Neascultarea ar arăta disprețul lor față de Dumnezeu, într-adevăr răzvrătirea lor împotriva lui Dumnezeu și, ca atare, neascultarea implica o pedeapsă: nu mai puțin decât despărțirea de Dumnezeu și moartea (Facerea 2:16–17).

Satana¹ a ispitit-o pe Eva să nu asculte de Dumnezeu, iar „momeala” pe care a folosit-o a fost afirmația: „Veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul” (Facerea 3:5). Astfel, când Adam și Eva au mâncat fructul interzis, ei L-au sfidau pe Dumnezeu, au respins autoritatea Lui asupra lor și și-au ridicau propriile voințe deasupra voinței lui Dumnezeu. Astfel, păcatul și pedeapsa sa au intrat în rasa umană. Păcatul, în esență, este dorința omenirii de a se elibera de dependența de Dumnezeu și, într-adevăr, de orice relație cu Dumnezeu, în special de ascultare.

Acest eveniment este cunoscut sub denumirea de „Cădere” și un rezultat al acesteia a fost că Adam și Eva au avut descendenți cu înclinație spre păcat. Astfel, cu toții ne-am născut cu o natură păcătoasă—așa că păcatul aparține acum naturii umane, neputând fi eradicat de om. Și atâta timp cât rămânem în această condiție, Dumnezeu nu ne mai poate primi pe niciunul dintre noi în prezența Sa, în afara judecății.

Sacrificiul potrivit

Cu toate acestea, Dumnezeu nu a abandonat omenirea. El a oferit o cale prin care putem fi iertați pentru păcatele noastre și să intrăm într-o relație corectă cu El. Aceasta a fost prin Sacrificiul pe Cruce al Fiului lui Dumnezeu, Domnul Iisus Hristos, urmată de Învierea Sa. În pregătirea pentru acesta, Dumnezeu a instituit un sistem de jertfe în Vechiul Testament, în care moartea animalelor a oferit jertfe de sânge care erau o ispășire (sau o acoperire) pentru păcat (Leviticul 17:11).

Aceste sacrificii din Vechiul Testament au reprezentat un „tip” al sacrificiului viitor și perfect al lui Hristos, sau o prefigurare a acestuia. Ele au avut rolul de a „acoperi” păcatul (Psalmul 31:1), până când a avut loc jertfa perfectă a lui Hristos pentru ridicarea păcatelor (1 Ioan 3:5) și a fost finalizată prin Învierea Sa (1 Corinteni 15:17, 20).

Iisus Mielul lui Dumnezeu

Când a venit timpul potrivit, Ioan Botezătorul L-a vestit lumii pe Iisus Hristos cu cuvintele: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29). Astfel, Ioan L-a mărturisit pe Iisus ca fiind împlinirea sistemului de sacrificii din Vechiul Testament.

De aici, motivul pentru care Iisus, ca Mesia, a murit pe Cruce a fost acela de a oferi o dată pentru totdeauna jertfa de sânge perfectă necesară pentru păcat. Spre deosebire de sacrificiile de animale din Vechiul Testament, moartea lui Iisus pe Cruce avea să aducă mai degrabă răscumpărarea veșnică decât ispășirea temporară.

Dacă Dumnezeu, care este sfânt, îi va ierta pe oameni pentru păcatul lor, El poate face acest lucru numai într-un mod care este sfânt sau perfect moral. El nu poate face acest lucru într-un mod care nu este sfânt sau este nedrept. 1 Ioan 1:9 spune: „Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios și drept, ca să ne ierte păcatele și să ne curățească pe noi de toată nedreptatea.” Observați cuvântul „drept” din acest verset. Dumnezeu îi poate ierta pe oameni pentru păcatele lor, deoarece pedeapsa totală pentru păcatul lor a fost plătită de Hristos când El a murit pe cruce și a Înviat (1 Corinteni 15:3–4).

Acceptare

Aceasta înseamnă că Dumnezeu îi poate ierta pe oameni pentru păcatul lor, dar nu înseamnă că toți oamenii sunt, prin urmare, mântuiți. Dumnezeu are dreptul să pună orice condiție pe care o alege pentru iertarea de păcat, iar condiția pe care a ales-o este: „Dacă mărturisim păcatele noastre” (I Ioan 1:9). Un alt mod de a spune acest lucru este: acei oameni pentru care a fost plătită pedeapsa pentru păcatul lor sunt aceia care arată că doresc să o accepte prin pocăință (în greaca din Noul Testament, μετάνοια, metanoia = „schimbare a gândirii”) și cerând iertarea lui Dumnezeu.

Așa că despre asta este Paștele. În Vinerea Paștelui, creștinii își amintesc în mod special de moartea lui Hristos pe Cruce ca fiind jertfa necesară pentru păcat. Și în Duminica Paștelui, creștinii își amintesc în mod special de Învierea lui Iisus din mormânt ca biruința Sa asupra morții și ca acceptarea de către Dumnezeu a jertfei lui Iisus pentru păcat.

Romani 10:9–10 ne spune: „Că de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul și vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morți, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturisește spre mântuire.”