Ne spune Biblia CUM a creat Dumnezeu lumea?

de Chris Smith
tradus de Claudiu Balan (Centrul De Studii Facerea Lumii)

istockphoto

Cei din cercurile creștine cărora nu le place ideea că Facerea este o istorie reală, le place să le spună creștinilor că „Biblia nu ne spune cum a creat Dumnezeu”—ca și cum am insista că face acest lucru în fiecare detaliu. Ei cred că asta înseamnă că Biblia permite lui Dumnezeu să „folosească evoluția” de-a lungul a milioane de ani. Dar acesta este un „adevăr parțial”, înșelător.

Biblia ne spune (Facere 1): „La început a făcut Dumnezeu cerul și pământul”, și „a făcut Dumnezeu tăria”, „cei doi luminători mari”, „stelele” și „omul”. Și bineînțeles până acum nu avem detalii despre mecanica științifică și despre aspectele practice ale modului în care a creat Dumnezeu. A făcut Dumnezeu lucrurile să apară instantaneu, sau Dumnezeu a creat totul în timp? A făcut El anumite lucruri să crească? A durat câteva secunde sau câteva ore? A topit și a amestecat ingredientele? Cât de mult a fost ex nihilo (din nimic, decât să lucreze cu materiale preexistente)? Cum a făcut El, mai exact, acest lucru?

Biblia ne spune, în același capitol, că Dumnezeu a spus: „să fie lumină”, „să fie o tărie”, „să dea pământul din sine verdeață”, „să fie luminători pe tăria cerului”, „să mișune apele de vietăți, ființe cu viață în ele și păsări să zboare pe pământ” și „să scoată pământul ființe vii” și, în fiecare caz, „a fost așa” și, din nou, avem puține detalii despre mecanica și aspectele practice ale modului în care a creat Dumnezeu, în afară de lecția în care aflăm că Dumnezeu a zis și s-a făcut—care, desigur, este în sine foarte semnificativă. Mai departe Biblia ne spune că Dumnezeu a creat omul din pământ. Și spune că a creat pe Eva din coasta lui Adam, implicând în fiecare caz o formă de prelucrare a materialului preexistent, dar totuși Biblia pare să ne spună altceva despre modul în care El a creat în fiecare caz.

Deci, aici vedem „partea” adevărului, care, în mod superficial, pare să justifice pe denigratorii care folosesc această abordare. Dar, de fapt, ceea ce Dumnezeu ne spune despre metoda Sa de creație, și în special despre secvența și calendarul Lui, este mai mult decât suficient pentru a stabili ceva cu certitudine. Nu există absolut nicio cale ca Dumnezeu, care a inspirat scrierea cărții Facerea, să fi folosit evoluția, sau să fie creat secvențial de-a lungul veacurilor îndelungate de timp geologic presupus.

Calendarul foarte important

Dumnezeu ne spune cum crearea întregului univers („cerul și pământul”) a fost realizată în șase zile de rotație obișnuită a Pământului, de la nimic la o stare de funcționare deplină, inclusiv omenirea.

Dovezile biblice pentru acest lucru sunt pur și simplu copleșitoare. Doar un exemplu: „Lucrează şase zile şi-ţi fă în acelea toate treburile tale” (Ieșirea 20,9) parte din a patra poruncă către israeliți (odihna Sabatului), spune că ei trebuie să-și facă toate treburile în „șase zile”. Peste două versete dă motivul, folosind aceeași construcție lingvistică ebraică pentru „șase zile”: „Că în şase zile a făcut Domnul cerul şi pământul, marea şi toate cele ce sunt într-însele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit” (Ieșirea 20,11).

Din acest calendar, putem deduce multe despre „modul” creației. Pentru a crea un univers pe deplin funcțional într-o perioadă atât de scurtă de timp necesită o putere supranatură imensă. Așadar, chiar dacă o mare parte din crearea vieții biologice a implicat prelucrarea materialului existent, clar nu există loc pentru ca acesta să fie un proces „naturalist”, un proces care nu ar avea nicio legătură cu un „Dumnezeu care folosește ”un proces treptat de încercare-eroare timp de miliarde de ani, așa cum presupune teoria evoluției. Și, bineînțeles, orice material preexistent ar fi fost folosit (de exemplu, pământul în cazul lui Adam, carne și oase în cazul Evei), toate ar fi avut o origine miraculoasă din nimic cu foarte puțin timp în urmă (cel mult zile).

Prin urmare, mesajul general al „modului” creației este foarte clar din acest calendar—trebuia să fie miraculos, folosind puterea și procesele supranaturale mult mai rapide decât procesele „naturale” de astăzi. Psalmul 32:9 spune bine: „Că El a zis și s-au făcut, El a poruncit și s-au zidit”.

Marile minuni ale lui Iisus Hristos, despre care Scriptura spune că prin El s-a făcut lumea , ne dau un indiciu despre acest „cum” a creat Dumnezeu: când Dumnezeu-Fiul Atotputernic a rostit cuvântul, un om paralizat din naștere a fost vindecat în întregime și a plecat sărind de bucurie. Asta înseamnă că mușchii uscați au trebuit sa fie recreați instantaneu în toată masa lor, iar articulațiile deformate și înghețate de mult timp au trebuit să aibă o revitalizare biologică extinsă, incluzând crearea unor ligamente noi și a trabeculelor osoase la locul potrivit—într-o clipă.

La animale te vei întoarce?

Chiar și formula simplă „de la pâmânt la Adam”, departe de a fi lipsită de informații și de a permite evoluția, are efectul opus. Textul spune clar că Adam nu a fost creat din viața animală preexistentă. Și pentru ca altcineva să nu pretindă că poate „pământul” ar putea fi o metaforă pentru regnul animal, Dumnezeu le face mai dificil planul, spunând lui Adam în timp ce pronunță Blestemul (Facere 3:19): „Întru sudoarea feței tale îți vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care ești luat; căci pământ ești și în pământ te vei întoarce.” În mod evident, ne întoarcem la „pământul” real când murim, nu la un strămoș de animale.

Desigur, există, de asemenea, motive biblice puternice pentru care această Săptămână miraculoasă a Creației nu ar fi putut exista cu milioane de ani în urmă. Unul dintre acestea sunt genealogiile Bibliei. Scriptura le prezintă cu o atenție incredibil de minuțioasă și preocupare mare pentru precizia istorică. Ea ne informează că „Adam a trăit două sute treizeci de ani și atunci i s-a născut un fiu … Set” și că Adam a trăit încă opt sute de ani,¹ și „Set a trăit o sută cinci ani și a devenit tatăl lui Enoh” și așa mai departe prin Cainan, Maleleel, Iared etc.² În aceste „crono-genealogii”, așa cum sunt ele numite, Biblia ne spune vârsta fiecărui tată atunci când fiul s-a născut, prin generații succesive, astfel încât cu o anchetă aritmetică și istorică simplă, putem descoperi atunci când s-a întâmplat acest lucru în istorie (de ex. începând cu aproximativ șase mii de ani în urmă).

Deci, motivele respingerii ipotezei evoluționiste nu au fundament în faptul că Biblia ne spune detaliile fine ale mecanismelor modului în care a creat Dumnezeu. Mai degrabă, Biblia se prezintă ca o analiză istorică atentă și exigentă³ a ceea ce s-a întâmplat, când s-a întâmplat și cât a durat, și suntem convinși de autoritatea ei, autentificată de Domnul Iisus Însuși, sigilată cu Învierea Lui.

Concluzie

Istoria prezentată în Biblie este îndepărtată și foarte diferită față de povestea evoluționistă, în special privind genealogia,⁴ scara temporală,⁵ ordinea evenimentelor,⁶ și explicarea morții.⁷ Când este combinată cu alte considerente biblice⁸ și dovezi științifice liniștitoare (explozia cambriană⁹ și staza generalizată a fosilelor¹⁰, pentru a menționa doar două), istoria biblică este absolut incompatibilă cu povestea evoluționistă. Povestea evoluționistă trebuie respinsă dacă autoritatea biblică este respectată cuviincios, iar fidelitatea față de adevăr și integritatea intelectuală riguroasă sunt prețuite cu seriozitate.

Faptul că Biblia nu ne oferă toate detaliile despre „cum” (a creat Dumnezeu) în Săptămâna Creației (cât de mult am fi înțeles, oricum?) este văzut ca fiind copleșitor de nepătruns în schema generală a lucrurilor, iar presupusa „obiecție” din titlul articolului nostru primește răspuns.