Also Available in:

A creat Dumnezeu lumea în decurs de miliarde de ani?

Și de ce este acest lucru important?

de ,
tradus de Ortodoxia Tinerilor

8112Geologic-time

Oamenii adesea îi provoacă pe creaționiștii biblici cu observații de genul: "Cred că Dumnezeu a creat totul, nu cred în evoluție, dar El ar fi putut crea lumea în milioane de ani… prin urmare care e marea scofală? De ce se insistă pe vârsta pământului". Unii susțin că a insista pe o creație în "6 zile și de 6000 de ani" chiar îi ține departe de credință pe oameni, deci "de ce să fim așa dogmatici? De ce să insistăm așa de mult pe o chestiune care nu influențează mântuirea noastră?"

Surprinzător poate, până la un punct suntem deacord. Scara timpului nu este o problemă în sine. Și totuși de ce noi (Creation Ministries International) insistăm pe ea ? Insistăm pentru că până la urmă chestiunea se rezumă la următoare problemă: "Mesajul Bibliei chiar înseamnă ceea ce de fapt spune clar?" Chestiunea merge prin urmare în esență la veridicitatea Scripturii. A accepta compromisul unor ere îndelungate subminează sever mesajul Evangheliei, aruncându-ne într-o criză a credinței și pe mulți într-o mare problemă legată de evanghelizare (propovăduire).

Consecințele unei scări a timpului foarte îndelungate

Mai întâi trebuie să înțelegem de unde provine acest concept despre un pământ vechi. Ideea despre milioane și miliarde de ani pur și simplu nu se găsește nicăieri în Sfânta Scriptură; este un concept provenit din afara Scripturii. În 1830 Charles Lyell, un avocat scoțian, și-a publicat cartea "Principiile Geologiei". A afirmat că unul dintre scopurile sale era să "elibereze știința (geologiei) de Moise".1 Și-a construit ideile pe ale altui geolog, James Hutton, care pleda pentru o interpretare uniformitariană a geologiei lumii. Lyell susținea că straturile sedimentare de mii de metri (depuse de apă sau de alt fluid mișcător) pe tot întinsul pământului sunt rezultatul unor procese lungi, încete și graduale de milioane și miliarde de ani ani (în locul fenomenelor întâmplate în timpul Potopului lui Noe). El credea că procesele pe care le observă în prezent trebuie folosite pentru a explica istoria geologică a pământului. Dacă prin urmare vedem astăzi că râurile depun sedimente la o rată de 1 milimetru pe an atunci un strat de rocă sedimentată cum ar fi gresia, care are 1000 de metri grosime, ar dura 1 milion de ani să se formeze. Prezumția "prezentul este cheia înțelegerii trecutului" (cu toate variantele sale) este piatra de temelie a geologiei moderne. Aceasta implică o respingere a evenimentului biblic al marelui cataclism acvatic. Milioanele de ani atribuite diferitelor straturi în "coloana geologică" au fost adoptate cu mult înaintea apariției metodei de datare radiometrică - cu mult înainte ca radioactivitatea să fie descoperită.

Fotografie de Daniel Smartt8112grandcanyonlayers

Dar iată care este problema teologică. Straturile de roci nu au în ele doar pietre și granule. Ele conțin și fosile. Iar aceste fosile (părți putrezite din trupurile animalelor, peștilor, păsărilor, etc.) sunt o dovadă de netăgăduit a morții - și nu doar a morții, ci a carnivorismului (viețuitoarele se mănâncă unele pe altele), a bolii și suferinței. Sunt rămășițe care au în ele semne ale dinților, și chiar animale fosilizate în momentul în care mâncau alte animale. Există dovezi de boală, cancer și infecție; și de suferințe cauzate de răni, de oase rupte, etc. Biblic înțelegem că aceste fenomene au avut loc doar după cădere. Dar datorită unui referat detaliat al facerii din Sfânta Scriptură, nu se poate ca Adamul biblic să fi existat cu milioane de ani, înainte de începerea morții și a suferinței pe scare uniformitariană. Consecințele unei lumi create în milioane de ani sunt că Dumnezeu ar fi poruncit moartea înainte de căderea omului, dar Biblia spune clar că faptele lui Adam au adus în lume moarte. (Romani 5, 12)

Dumnezeul unei lumi de milioane de ani

Ideea că moartea era în creație înainte de cădere are implicații majore în caracterul lui Dumnezeu. Aceeași problemă apare și dacă cineva crede că Dumnezeu a creat lumea prin evoluție. Evoluția este un proces aleator și risipitor care necesită să moară milioane de organisme "necorespunzătoare". Nenumărate forme de tranziție ar fi apărut, doar să fie victime în marșul "înainte". La un moment dat, acest Dumnezeu pretins "bun" a predestinat o loterie a morții care a dus în cele din urmă la apariția oamenilor, iar apoi Dumnezeu s-a uitat la purtătorii chipului Său, stând în vârful straturilor pe straturi de pietre umplute cu rămășițele a miliarde de lucruri moarte, și a proclamat întreaga sa creație - împreună cu dovezile despre toate moartea și suferința care au dus la crearea ei - ca fiind "bune foarte" (Facere 1, 31). Observăm astfel că epocile lungi nu se încadrează în viziunea biblică, indiferent dacă cineva crede sau nu în același timp și în evoluție.

Pentru a rezuma, vârsta pământului a fost derivată din straturile de rocă, care au fosile în ele, ceea ce pune moartea, suferința și boala înainte de cădere. Biblia arată clar că nu a existat nici o moarte înaintea lui Adam (Romani 5, 12).

Evanghelia unui lumi de milioane de ani

8951-eden-on-bones-romanian
La sfârșitul celei de a 6-a zile Dumnezeu a declarat creația sa finalizată ca fiind "foarte bună". Dacă evoluția ar fi adevărată, Adam și Eva ar fi stat pe un cimitir de fosile ale morții și chinurilor dealungul a milioane de ani, pe care Dumnezeu l-a numit "foarte bun". Biblia descria moartea ca ultimul dușman care trebuie distrus.

Unii presupuși "experți" încearcă să evite această problemă a lumii create "bună foarte" spunând prin căderea s-a provocat doar moartea și bolile umane. Acest lucru nu poate fi adevărat. Dintr-un singur motiv, versetele de la Romani 8, 19-22 învață clar că blestemul morții și suferințelor care au urmat căderii lui Adam au afectat "întreaga creație", adică întregul univers fizic.

Dar chiar dacă am lăsa această dovadă deoparte de dragul argumentului, apare o altă problemă, pentru că avem rămășițe umane "datate" ca fiind de sute de mii de ani. Asta înseamnă cu mult înainte de orice dată biblică posibilă pentru Adam, care îl plasează în grădină acum 6 000 de ani. Multe opinii compromițătoare văd aceste rămășițe ca fiind ale animalelor non-umane "pre-Adamite" - fără suflete. Dar aceste schelete intră în limitele normale ale variației umane. Și neandertalienii, de exemplu, aveau semne despre existența artei, culturii și chiar religiei. Și, recent, secvențializarea ADN-ului neandertalic real arată că mulți dintre noi poartă genele Neandertal - adică. noi suntem același tip creat. A le numi "animale non-umane" pare a fi născocit pe de-a-ntregul pentru a salva credința într-o lume veche (îndelungată, de milioane și milarde de ani).

De asemenea, în Epistola către Romani 5, 12 Sfântul Apostol Pavel afirmă că "precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el". Nu dă niciun indiciu despre o cădere care a cauzat numai moartea umană. A distorsiona interpretarea acestui verset pentru a spune că moartea era limitată la oameni ar însemna că păcatul lui Adam a adus doar o cădere parțială a creației lui Dumnezeu; totuși versetele de la Romani 8,19-20 ne spun că întreaga creație geme sub greutatea păcatului și este supusă deșărtăciunii. Iar versetele de la Facere 3, 17-19 ne spun că chiar și solul a fost blestemat pentru a produce spini și pălămidă.2 Dacă s-ar fi întâmplat doar o cădere parțială, atunci de ce Dumnezeu va distruge toată creația pentru a aduce una nouă în locul unei restaurări parțiale? De ce nu refacem doar oamenii dacă restul creației este încă "foarte bun"?

Moartea - ultimului inamic

O parte centrală a mesajului Evangheliei este că moartea este ultimul dușman care va fi distrus (1 Corinteni 15, 26 - "Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, este moartea."). Moartea a intrat într-o lume desăvârșită din cauza păcatului și lucrarea ei este atât de serioasă încât victoria lui Iisus asupra morții nu se poate manifesta în întregime atât timp cât un singur credincios se mai află încă în mormânt. Să credem oare că ceva descris de autorii Bibliei ca fiind un dușman a fost folosit sau supravegheat de Dumnezeu de milioane de ani și a fost numit "foarte bun"?

O parte esențială a Evangheliei este nădejdea pe care o avem în această Înviere și restaurare a creației la starea ei originală desăvârșită. Biblia vorbește clar în legătură cu un Cer și un Pământ Nou ca un loc în care nu există carnivor, nici moarte, nici suferință și nici păcat (Isaia 65,17-25Apocalipsa 21, 1-5). Dar cum se poate numi restaurare o astfel de cădere care n-a existat niciodată?

Un preot anglican evoluționist a făcut un rezumat bun despre ce înseamnă pentru teologia creștină a accepta moartea înainte de cădere:

"… fosilele sunt rămășițele creaturilor care au trăit și au murit de peste un miliard de ani înainte de a evolua Homo Sapiens. Moartea este la fel de veche ca și viața în sine, la un interval de doar câteva fracțiuni de secundă. Prin urmare, poate exista o pedeapsă a lui Dumnezeu pentru păcat? Registrul fosilelor demonstrează că a existat o formă de rău pe parcursul timpului. Pe o scară largă, ea este evidentă în dezastrele naturale… Pe scara individuală există dovezi ample despre boala dureroasă, mutilare și activitatea paraziților. Vedem că vietățile au suferit în moarte, cu artrită, cu o tumoare sau pur și simplu mâncate de alte făpturi. Din zorii timpului, posibilitatea vieții și a morții, binele și răul, au existat întotdeauna.Nu există nicio discontinuitate în timp; nu a existat niciodată un moment în care să fi apărut moartea sau un moment în care răul să fi schimbat natura universului.Dumnezeu a făcut lumea așa cum este… evoluția ca instrument al schimbării și al diversității. Oamenii încearcă să ne spună că Adam a avut o relație perfectă cu Dumnezeu până când a păcătuit și tot ce trebuie să facem este să ne pocăim și să-l acceptăm pe Iisus pentru a restabili acea relație originală. Dar această perfecțiune nu a existat niciodată. Nu a existat niciodată o astfel de lume.Încercarea de a reveni la ea, fie în realitate, fie în spirit, este o amăgire. Din păcate, ea este încă esențială pentru propovăduirea evanghelică."3

Deci, acum se poate vedea panta alunecoasă care rezultă acceptând o teorie a unui pământ de miliarde de ani cu sau fără evoluție: așezarea morții și a suferinței înainte de cădere. Corolarul logic al său este acela că pune și răul înaintea căderii (care nu mai există în opinia sa, ca atare, deoarece nu era unde să cadă). Și în acest proces exclude nădejdea revenirii la o stare perfectă, deoarece nu se poate reveni la ceea ce nu a fost niciodată.Evanghelia însăși a fost distrusă în acest proces.

Deci de la ce ne salvează Iisus Hristos, dacă nu din moarte, suferință, păcat și separarea de Dumnezeu? Ce ne facem cu pasaje ca versetele de la Evrei 9:22, care spun că "după Lege, aproape toate se curăţesc cu sânge, şi fără vărsare de sânge nu se dă iertare", dacă moartea și vărsarea de sânge au avut loc ca procese "naturale" de milioane de ani înaintea lui Adam? Dacă așa este, atunci moartea lui Hristos devine nesemnificativă și neputincioasă să plătească pentru păcatele noastre. Și care este nădejdea noastră dacă nu în Înviere și în Cerul și Pământul Nou?

Dacă moartea este naturală, de ce o plângem așa? De ce nu putem accepta moartea ca o parte "normală" a vieții? Această teorie fură Evangheliei puterea sa și jertfei lui Iisus Hristos semnificația ei. Urmărind această teorie până la concluziile ei finale, mulți oameni au renunțat la credința creștină.

Efectul asupra Bisericii

Predarea pe scară largă a evoluției are consecințe directe pentru tinerii noștri, care părăsesc biserica în număr mare.Creștinii care "rezistă acolo", dar acceptă o perioadă de timp de miliarde de ani, se vor chinui și mai mult să-și apare credința lor și, prin urmare, acest lucru va afecta creșterea Bisericii. Unul dintre principalele obstacole în calea credinței este întrebarea: "De ce un Dumnezeu bun permite toată moartea și suferința din lume?" Acești credincioși nu pot explica în mod adecvat originea morții și suferinței ca o o consecință a păcatului uman.

În schimb, credincioșii care au o viziune biblică asupra istoriei lumii au o platformă logică pentru a-L prezenta pe Dumnezeu oamenilor care nu au cunoștințe biblice. De altfel, aceasta a fost tocmai tactica pe care a folosit-o Sfântul Pavel atunci când a propovăduit unui audiențe similare cum este cea a neamurilor (Faptele Apostolilor 14, 15-1717, 23-31). În Listra, el s-a folosit de argumentul facerii lumii pentru a-L detașa pe Dumnezeu (Creatorul) aparte de el și Barnaba care erau niște oameni simpli. Și în Atena i-a condus pe stoicii și alți filozofi înapoi la zilele facerii pentru a pune o fundație pe baza căreia să le introducă pe adevăratul Dumnezeu în speranța că se vor pocăi din idolatria lor inutilă.

Dacă a avea încredere în ceea ce scrie în Biblie în mod clar întărește capacitatea cuiva de a interpreta Evanghelia și compromisul dimpotrivă, poate avea efecte dăunătoare, de ce ar alege cineva compromisul? Practic, fiecare lider creștin și teolog care își expune motivele pentru a crede într-o lume de milioane de ani, mai degrabă decât calendarul biblic, trebuie să recunoască faptul că Facerea- atunci când este citită în original, în traducerile ebraică și engleză - învață o creație directă în șase zile normale ca lungime. Și că acest lucru este susținut cu putere de versetul din Ieșire 20:11, care este parte din cele zece porunci, aratând că zilele Facerii au fost înțelese ca zile normale, fără loc pentru milioane de ani sau lacune în text pentru a le introduce. Dar, din păcate, aceștia acceptă faptul că știința a dovedit cumva "milioanele" de ani, ceea ce nu este de fapt adevărat.

Un creștinism inconsistent?

Este posibil să fii creștin și să crezi într-un pământ de milioane de ani, fie pentru că nu te-ai gândit la consecințele care decurg din această teorie sau fie că Biblia nu este autoritatea supremă pentru credința ta. Dacă Facerea nu este o istorie literală reală, cum se poate ști unde începe adevărul de fapt în Scriptură? Știința "de astăzi" de asemenea "dovedește" că oamenii nu se ridică din morți. Așadar, dacă permitem aceleiași științe să ne spună că Iisus nu a înviat din morți (ceea ce ar fi consecvent în viziunea compromisului cu lumea), atunci "zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră.", așa cum scria apostolul Pavel (1 Corinteni 15, 14). A ne încredința în filozofiile făcute de om amintește de omul pe care Iisus la descris în Matei 7:26 când a spus: "Iar oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi nu le îndeplineşte, asemăna-se-va bărbatului nechibzuit care şi-a clădit casa pe nisip". În schimb, în versetele 24-25 a spus: "De aceea, oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi la îndeplineşte asemăna-se-va bărbatului înţelept care a clădit casa lui pe stâncă. A căzut ploaia, au venit râurile mari, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea n-a căzut, fiindcă era întemeiată pe stâncă".

Și pentru că Iisus a crezut în mod clar într-o Facere a lumii la propriu, așa trebuie și noi.

Referințe și note

  1. Charles Lyell, personal letter to George Poulett Scrope, 14 June 1830; see creation.com/Lyell. Return to text. Înapoi la text.
  2. Interestingly, the fossil record contains thorns. A conventional interpretation of the fossil record (which denies the global Flood) places them at ‘hundreds of millions’ of years before any human being. See W.N. Stewart and G.W. Rothwell, Paleobotany and the Evolution of Plants (Cambridge, UK: Cambridge University Press, 1993), p. 172–176. Return to text. Înapoi la text.
  3. Tom Ambrose, ‘Just a pile of old bones’, The Church of England Newspaper, A Current Affairs section, 21 October 1994. Return to text. Înapoi la text.

Helpful Resources

Refuting Compromise, updated & expanded
by Dr Jonathan Sarfati
From
US $15.00
Rapid Rocks
From
US $10.00
DVD
The Geologic Column
by John K Reed, Michael J Oard
US $15.00
Soft cover