Cum au devenit Adam și Eva „ca Dumnezeu cunoscând binele și răul”?

tradus de Cristian Monea (Centrul De Studii Facerea Lumii)

Julie M. din Australia scrie:

Shaun Doyle de la CMI răspunde:

Dragă Julie,

Mulțumesc că ai scris.

În primul rând, șarpele nu a mințit-o complet pe Eva în Facerea 3:4–5. El a avut dreptate când a spus: „Dumnezeu știe că în ziua în care veți mânca din el vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul”. Minciuna a fost că el a spus că aceasta presupunea că Eva nu va muri (v. 4). Defectul în raționamentul șarpelui (pe care Eva nu a reușit să-l vadă) a fost că mâncarea fructului ar putea provoca atât moartea, cât și „a cunoaște binele și răul”. Șarpele se baza pe Eva trăgând concluzia ilegală că fructul o va face mai asemănătoare cu Dumnezeu (sau „zei”, adică ființe spirituale) din toate punctele de vedere, nu doar în ceea ce privește „cunoașterea binelui și a răului”.

Dar ce înseamnă să devii ca Dumnezeu (și îngerii) prin „cunoașterea binelui și a răului” (Facerea 3:22)? În multe locuri din Biblie, această pereche „bine și rău” apare în contexte judiciare. De exemplu, darul înțelepciunii lui Dumnezeu pentru Solomon este descris ca fiind abilitatea de a „discerne binele și răul”:

„Dăruiește-i dar robului Tău minte pricepută, ca să asculte și să judece poporul Tău și să deosebească ce este bine și ca este rău?” (3 Regi 3:28)

Solomon era un om matur când a cerut aceasta. El a știut clar să discearnă diferența dintre bine și rău. Deci, despre ce vorbea? El cerea capacitatea de a conduce cu înțelepciune. Acest lucru se reflectă în următoarea narațiune (v. 16–28), în care Solomon a judecat un caz între două femei, fiecare susținând că un copil era al ei. Și cum a reacționat Israel la judecata înțeleaptă a lui Solomon? 3 Regi 3:28:

Și a auzit tot Israelul do judecata aceasta pe care a făcut-o regele. Și au început să se teamă de rege, căci vedeau că înțelepciunea lui Dumnezeu este în el, ca să facă judecată și dreptate.

Prin urmare, pentru Solomon, „cunoașterea binelui și a răului” se referea la capacitatea lui de a face dreptate cu înțelepciune. Nu a fost vorba despre dobândirea de cunoștințe; era vorba de a judeca. Același lucru a fost valabil și pentru David. Într-adevăr, acest context judiciar este deslușit în multe locuri unde este folosită această pereche „bine și rău” (Facerea 24:50; 31:24, 29; Leviticul 27:12,14; Numeri 24:13; Deuteronom 1:39; 2 Regi 13:22, 14:17, 19:35, 3 Regi 3:9, Ieremia 42:6).¹

De exemplu, Laban din Facerea 31 avea autoritate asupra lui Iacov, deoarece el era capul familiei din care a făcut Iacov parte prin căsătorie. El avea superioritatea militară în această situație (v. 29). De asemenea, a crezut că are nemulțumiri legitime cu privire la Iacov (v. 26–30, 43). Cu toate acestea, Dumnezeu i-a spus să nu-i spună „bine sau rău” lui Iacov când Iacov a fugit înapoi în Canaan cu familia sa; adică să nu caute despăgubiri legale de la Iacov. Mai mult, în Deuteronom 1:39, cei care nu „știau binele și răul” s-au referit la cei prea tineri pentru a avea responsabilitate legală pentru refuzul lui Israel de a intra în pământul făgăduit.

În mod similar, Evrei 5:14 ne spune că cei maturi spiritual discern între bine și rău printr-o practică constantă. Cuvântul a discerne, în greacă, diakrisis, provine din aceeași rădăcină a cuvântului krino—a judeca.

În lumina acestui context judiciar, pomul cunoașterii binelui și a răului a fost probabil un copac al judecății. Nu se referă la obținerea unei înțelegeri mentale sporite a unui subiect. Se referă la a face dreptate. Cu alte cuvinte, era locul unde Adam și Eva aveau să experimenteze pentru prima dată dreptatea înfăptuită—discernând între bine și rău și experimentând consecințele judiciare ale acestei acțiuni.²

Ei înșiși ar fi putut face dreptate. Desigur, aceasta însemna să nu mănânci fructele conform poruncilor. Dar probabil că s-a aplicat și la șarpe. Cum? El a fost un intrus care spunea minciuni despre Dumnezeu, poruncile Lui și promisiunile Lui. Deci, dacă Adam și Eva ar fi făcut dreptate, ei ar fi rezistat ispitei șarpelui și l-ar fi judecat pentru păcatul său înaintea lui Dumnezeu la pom (vezi Iosua Navi 24:26 pentru o scenă judiciară similară sub un copac în prezența lui Dumnezeu și 1 Corinteni 6:3 pentru faptul că poporul lui Dumnezeu îi va judeca pe îngeri). În acest fel, ei ar fi „învățat binele și răul”.

În schimb, au păcătuit. Au ascultat șarpele și unul pe celălalt și au mâncat fructele. Dreptatea era făcută și, astfel, ei „învățau binele și răul”. Dar ei au învățat fiind judecați ei înșiși (alături de șarpe).

Astfel, există o anumită ironie în declarația lui Dumnezeu din Facerea 3:22:

Da, Adam și Eva dobândiseră cunoașterea binelui și a răului. Șarpele avea dreptate în această privință. Dar, din moment ce au obținut-o într-un mod greșit, starea lor finală a fost mai căzută decât cea anterioară. Odată erau în Adevăr, acum erau înstrăinați de Adevăr și întunecați în înțelegerea lor. Pretinzând că sunt înțelepți, au devenit contrariul. Au fost cândva în viață, dar acum au murit fizic și spiritual. Ei au fost făcuți după chipul lui Dumnezeu, dar au vrut să devină asemenea lui Dumnezeu. Acum, în natura lor căzută, ei erau și mai puțin ca Dumnezeu. Puteau mânca din toți copacii cu excepția unuia, acum nu mai puteau mânca din niciun copac din Grădină.

Deci, trebuie oare Dumnezeu să aibă o cunoaștere experiențială a răului (adică să îl fi făcut El însuși) pentru a „cunoaște binele și răul” în Facerea 2‐3? Nu. Solomon putea „cunoaște binele și răul” ca rege și judecător înțelept. Și a făcut aceasta prin darul lui Dumnezeu, care este desigur Judecătorul drept al tuturor. Deci, întrucât Dumnezeu este Judecătorul atotînțelept și drept al tuturor, El „cunoaște binele și răul” în sensul relevant pentru Facerea 2‐3.

Cu drag,
Shaun Doyle
Creation Ministries International