Also Available in:

Jupiter: Regele planetelor

Composition of images from NASA, stock.xchng and stockxpertJupiter: King of the planets and testament to our Creator

de
tradusă de Adrian Bunea

Jupiter este cea mai mare planeta din sistemul nostru solar. Aceasta planeta mamut, este de peste 1300 de ori mai mare decat Pamantul. Si are o masa mai mare de 2.5 ori decat masele combinate ale tuturor celorlalte planete, din sistemul nostru solar.

Cum a aparut aceasta planeta? Biblia ne spune ca Jupiter, impreuna cu toate celelalte corpuri ceresti, a fost creat in ziua a 4-a a Creatiei (Geneza 1:14–19).

Totusi, astronomii evolutionisti neaga aceasta marturie biblica. Ei pretind ca Jupiter a fost creat, prin procese naturale, cu aproape 4.6 miliarde de ani in urma. Din pacate pentru ei, Jupiter prezinta probleme enorme pentru cei care doresc sa nege crearea sistemului nostru solar.

Un gigant gazos

Spre deosebire de Pamant, care este in mare parte solid, Jupiter este o planeta preponderent gazoasa.Poate avea un mic nucleu solid, nu se stim sigur.

Jupiter este la o distanta de 5 ori mai mare fata de Soare, decat Pamantul. Din cauza acestei distante vaste, Jupiter apare noaptea pe cer, ca o stea de un alb stralucitor. Totusi, multumita diametrului sau enorm, chiar si un telescop modest va arata ca nu este o stea, ci o planeta – arata ca un disc, in vreme ce stelele arata ca niste puncte luminoase.

Cea mai faimoasa caracteristica a planetei este Marele Punct Rosu. Este un sistem enorm, o furtuna extrem de violenta, mai mare chiar decat Pamantul! Aceasta furtuna s-a dezlantuit continuu, timp de cel putin 300 de ani. Din cat de mult stim, ar putea sa existe inca de la crearea planetei.

Cum poate exista Jupiter?

Jupiter este mai mult decat un obiect frumos, pe cer. Chiar existenta sa, ridica niste intrebari pentru cei care vor sa creada in originea evolutionista a universului nostru.

NASAJupiter earth
Jupiter și Pământ dovedit a scară.

Explicatia clasica evolutionista, pentru existenta sistemului nostra solar, este ca s-a format dintr-un nor de gaz si praf cosmic. Acum 4,6 miliarde de ani, acest nor s-a contractat sub forma unui disc. Praful s-a condensate in granule, acestea se presupune ca s-au unit pentru a forma roci de mici dimensiuni, si aceste roci, la randul lor, s-au unit pentru a forma roci de mari dimensiuni. Dar, o mare problema a acestei teorii este ca pietrele care se misca cu o viteza foarte mare, au tendinta sa ricoseze si nu sa se uneasca.1

Conform evolutionistilor, planetele solide ca Venus si Pamant, s-au format atunci cand aceste roci s-au ciocnit si s-au sudat impreuna. Gigantii gazosi ca Jupiter si Saturn, s-au format initial in acelasi mod. Dar, in contrast cu planetele aflate mai aproape de centrul sistemului solar, acestea erau destul de departe de soare pentru ca gheata sa condenseze. In consecinta, o masa suplimentara s-a putut acumula, de peste 10 ori mai mult material decat contine Pamantul. Cu ajutorul acestei gheti, aceasta acumulare avea o gravitatie atat de mare incat gazul a fost atras spre ele, in final formand planetele pe care le vedem astazi. Datorita faptului ca acumularea de fragmente solide a devenit miezul acestor planete gazoase, aceasta idee este numita “modelul acumularii miezului”.

Acest model este prezentat si astazi pe toate canalele stiintifice. Cu toate acestea, oamenii de stiinta stiu de mult timp ca acest model nu este adevarat.

Un model falsificat

Aceasta teorie are cel putin patru probleme fatale.

NASAA storm on Jupiter has been raging continuously for at least 300 years.
Aceasta furtuna s-a dezlantuit continuu, timp de cel putin 300 de ani.

Problema 1. Teoria face predictii foarte clare despre compozitia chimica a planetei Jupiter. Cu toate acestea, in 1995, sonda Galileo a lansat un modul care a analizat atmosfera planetei Jupiter. Evolutionistii au fost socati sa descopere ca atmosfera continea concentratii mari de argon, xenon si krypton. Modelele evolutioniste spun ca aceste elemente nu pot exista acolo, in concentratii atat de mari.2

Asa cum a explicat un astronom evolutionist:

“Jupiter este planeta cea mai mare. Dar rezultatele…. ne arata acum, ca de fapt nu stim aproape nimic despre cum sau unde s-a format.“3

Problema 2. Aceasta teorie presupune ca Jupiter are un miez solid, de mari dimensiuni ( de 10 pana la 30 de ori mai mare decat masa intregului Pamant). Dar Galileo a descoperit ca miezul lui Jupiter nu poate fi atat de mare, nici pe departe. In cel mai bun caz, ar fi doar de 6 ori mai mare decat Pamantul. Si chiar exista posibilitate ca el sa nu existe deloc.4

Problema 3. Acest model necesita cel putin 10 milioane de ani, pentru ca destul roci si gaz sa se acumuleze pentru a forma Jupiter. Unii oameni de stiinta cred ca ar dura chiar mai mult, cateva sute de milioane de ani. Dar totodata oamenii de stiinta, recunosc ca un disc de gaz si praf nu avea cum sa reziste atata timp, in jurul soarelui nostru. Multi oameni de stiinta cred ca un astfel de disc, s-ar fi disipat in mai putin de 5 milioane de ani, nelasand suficient timp pentru formarea lui Jupiter.

Problema 4. Chiar daca acest disc, format din praf cosmic si gaz, ar fi rezistat atata timp, tot nu s-ar fi putut forma Jupiter. Simulari computerizate recente, au dezvaluit o eroare fatala in aceasta teorie. Pe masura ce gigantii gazosi s-au format in interiorul discului, ei ar fi interactionat gravitational cu praful ramas in disc. Aceste interactiuni, ar fi tras planetele in curs de formare, inspre interiorul sistemului solar, inspre Soare.

Asadar, Jupiter si Saturn s-ar fi deplasat spre interiorul sistemului, lovindu-se de Soare. Si asta s-ar intampla “repede” in termeni evolutionisti, doar 300.000 de ani de la inceperea procesului de formare.

Evident, conform evolutionismului, Jupiter nu ar trebui sa existe.5 Nu este de mirare ca evolutionistii fac astfel de declaratii:

“Formarea lui Jupiter este de mult timp o problema pentru teoreticieni.”6

Sau:

“Nu cred ca existenta lui Jupiter ar fi putut fi prezisa, dacar nu ar fi fost observata.”7

Cand respingi adevarul, trebuie sa accepti o minciuna.

Evolutionistii au respins invatatura biblica a Creatiei. Prin urmare, ei trebuie sa accepte “cea mai buna” alternativa evolutionista. Chiar daca modelul lor a fost infirmat de dovezi, “trebuie” sa fie adevarat.

In multiple randuri, modelul evolutionist a fost demascat ca fiind fals. Asa cum se plangea un evolutionist recent, ”…proape orice teorie despre formarea planetelor a fost dovedita ca fiind falsa.“8

Un altul spunea, ”Ceea ce am invatat in ultimii ani este ca modelul standard nu poate functiona.“9

Totusi, evolutionistii se agata de acest model, in ciuda dovezilor coplesitoare impotriva lui. Nu sunt dispusi sa accepte ca Jupiter arata maretia Creatorului.

In adevar, marimea lui Jupiter, frumusetea si grandoarea sa constituie o minunata marturie despre maretia Creatorului nostru – Dumnezeul Bibliei, care nu numai ca a facut stelele si planetele, ci chiar si pe noi! (Geneza 1:14–19)

Jupiter fapte*

Adică de la soare distanta 778.0 million km or 483.4 million miles (5.20 × Pământ)
Excentricitate de orbită 0.049 (Pământ’s = 0.017)
Diametru Ecuator142,800 km (11.2 × Pămân); polar 133,400 km
masă 1.8986×1027 kg (317.8 × Pământ, 11,047 Soare)
Volum 1.43128 x 1015 km3 (1321.33 × Pământ, 1990 Soare)
Densitate medie 1.33 g/cm3 (24% Pămân, 94% Soare)
Gravity suprafață 24.79 N/kg (2.530 × Pămân)
Escape Velocity 59.5 km/s (5.32 × Pămân)
Perioada orbitala siderală
(în jurul valorii de soare, adică an)
11.86 Ani de pământ
înclinare orbital 1°19′ (Pămân’s = 0 prin definitie)
Perioada de rotație (ziua) 9 hr 55.5 min (41.5% × pământ)
prelate axial 3°4′ (cf. Pămân23°27′)
compoziției atmosferice ~90% H2, ~10% He (Pămân78% N2, 21% O2, 0.9% Ar)
Intensitatea câmpului magnetic la ecuator 4.3 gauss (13.8 × Pămân’s surface field)
Numărul de luni 63 confirmat
* ‘Sistemul solar, Jupiter’, The New Encyclopædia Britannica 27:561, 1992; Jupiter, Wikipedia, en.wikipedia.org/wiki/Jupiter, 7 February 2008; Jupiter Fact Sheet, NASA, 7 February 2008.

Referinţe şi note

  1. See also Sarfati, J., Earth is ‘too special’? Creation 28(3):42–44, 2006; creation.com/earthspecial. Înapoi la text.
  2. According to the evolutionary model, these elements could only be present in such concentrations if Jupiter had formed further out in the solar system—at more than 10 times Jupiter’s current distance from the sun. Some have suggested that maybe Jupiter formed at that distance, and then moved inwards later. However, this doesn’t solve the problem. There wouldn’t have been enough material at that distance for Jupiter to form. Also, Jupiter doesn’t contain the heavy elements that it would have, if it had actually formed way out there. Înapoi la text.
  3. Ball. P., Giant mistake, Nature science update, 18 November 1999, www.nature.com/news/1999/991118/full/news991118-10.html. Înapoi la text.
  4. See comments from Alan Boss and Hal Levison in Mullen, L., Birth of a giant: how did Jupiter get so big?, 17 May 2001, www.space.com/scienceastronomy/solarsystem/jupiter_origins_010517-3.html. Înapoi la text.
  5. Recent attempts to solve the migration problem have only made matters worse. One suggested answer is that Jupiter is only the last of a series of gas giant planets, each of which did migrate inwards into the sun. Jupiter was merely the last one in the series, which happened to form right as the gas/dust disk was dissipating. Even many evolutionists are bothered by the obviously ad hoc nature of this fable—there’s no evidence for it, and its only purpose is to rescue evolution from the facts. Plus, Jupiter couldn’t have formed from a disk that was depleted by previous generations of gas giant formation. So this suggested solution solves nothing.
    Another suggestion is the new ‘disk instability’ model, which proposes that the gas/dust disk collapsed quickly into planets, before migration could occur. This model has a long list of fatal problems: Uranus and Neptune don’t match its predictions, the comets and other trans-Neptunian objects don’t match its predictions, and the model’s proponents have yet to demonstrate that rapid disk collapse is even possible anyway. Înapoi la text.
  6. Wetherill, G.W., How special is Jupiter? Nature 373(6514):470, 9 February 1995. Înapoi la text.
  7. Wetherill, G.W., The Formation and Evolution of Planetary Systems, Cambridge University, p. 27, 1989, as quoted in Stuart Ross Taylor, Solar System Evolution: A New Perspective, Cambridge University Press, Cambridge, UK, p. 205, 2001. Înapoi la text.
  8. Scott Tremaine, as quoted by Kerr, R.A., Jupiters like our own await planet hunters, Science 295(5555):605, 25 January 2002. Înapoi la text.
  9. Harold Levison of the Southwest Research Institute as quoted in Solar system makeover: wild new theory for building planets, www.space.com/scienceastronomy/solarsystem/planet_formation_020709-2.html, 9 November 2007. Înapoi la text.

Helpful Resources