Photo stock.xchng

Viata–un dar de la Dumnezeu

de Mathew Piercy

“Nu voi incredinta nimanui otravuri, daca-mi va cere, si nici nu voi indemna la asa ceva; tot astfel nu voi incredinta nici unei femei leacuri care sa o ajute sa lepede” Juramantul lui Hippocrate.¹

Aceste cuvinte, spuse cu aproximativ 400 de ani inaintea lui Hristos, au o imensa relevanta si in ziua de azi. Hippocrate, considerat a fi parintele medicinii, a studiat filosofia greaca antica. Juramantul lui Hippocrate cuprinde pozitia multor filosofi greci care condamnau sinuciderea, in special Pythagora, acestia socotind-o vecina cu crima si a devenit un standard de etica pe care medicii sa-l urmeze.

In multe tari din Occident studentilor la Medicina inca li se cere sa depuna acest “Juramant al lui Hippocrate”. Totusi, clauza anti-avort, cel putin in tara mea – Australia, a fost foarte convenabil (si tragic totodata) indepartata din juramant, fiind o reflexie a secularizarii culturii noastre evoluate. Medicina moderna nu a facut decat sa abandoneze principiul sanctitatii vietii umane pe care a enuntat-o Hippocrate si care se regaseste de asemenea in relatarea din Genesa, unde se spune ca omul a fost creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. De exemplu, in ziua de azi avortul este considerat de multi ca fiind o “alegere facuta in sarcina” si nu distrugerea unei alte fiinte umane. Tratamentele medicale sunt intrerupte in cazul unor persoane pe motivul ca acestora le lipseste “o viata de calitate”, in loc sa se ia in considerare faptul ca acel tratament va ajuta acea persoana sa se faca mai bine sau va mentine viata acelei persoane pana la sfarsitul care va surveni pe cale naturala.

Credinta ca am evoluat din creaturi mai simple este deseori folosita ca justificare pentru a-L respinge pe Dumnezeu ca si Creator si deci pentru a respinge autoritatea care vine din Legea Sa. Fara Dumnezeu viata nu are sens. Dizabilitatea, suferinta si fazele terminale ale vietii sunt vazute ca si stadii fara sens, iar aceasta contribuie la “cultura mortii” care afecteaza lumea vestica in domenii cum sunt medicina si sistemul de asistenta medicala, in care vietile oamenilor depind de alti oameni.

Acceptarea tot mai crescuta a eutanasiei face parte din schimbarea mentalitatii fata de “cultura mortii”. Intreaga lume a vazut recent cum tribunalele Statelor Unite au dat o lege ca o persoana cu dizabilitati, Terri Schiavo, sa moara prin flamanzire si dezhidratare. Cum se poate permite ca o persoana nevinovata sa moara in acest fel?

Adevarul este ca oamenii au pierdut sensul a ceea ce inseamna cu adevarat sa fii om. Viata, in loc sa fie considerata un dar pretios, este evaluata dupa “calitatea” ei. Cat timp o persoana este tanara, activa si productiva are un nivel ridicat al “calitatii vietii”, dar dupa ce aceasta persoana imbatraneste, are handicapuri sau devine dependenta de cineva, calitatea vietii se reduce, si se considera ca viata lui/ei nu mai merita traita sau protejata. Daca nu mai exista posibilitatea de recuperare, dizabilitatea sau dependenta de altii devin motive de reziliere a vietii acelei persoane. Acest lucru a fost din nefericire confirmat in cazul lui Terri Schiavo.

Ecouri ale acestui simtamant se regasesc de asemenea si in filmul bine cunoscut al lui Clint Eastwood.Personajul principal, o femeie boxer, incepe plina de indrazneala si succes, dar sufera un accident grav la nivelul coloanei vertebrale care o lasa cu un handicap pe viata, dependenta de un ventilator (aparat care o ajuta sa respire), incapabila sa isi miste mainile si picioarele.

Pentru ea, pierderea abilitatilor pe care le-a avut e prea mult si incearca sa moara, ventilatorul ei fiind oprit, fapt care este descris de Hollywood ca un profund act de compasiune. (Este interesant sa observam ca cel de-al Treilea Reich a folosit filme similare pentru a promova acceptarea eutanasiei inainte de exterminarea persoanelor cu handicap mental si fizic din Germania Nazista).² Departe de a arata compasiune, medicii au ales pur si simplu calea mai usoara. In loc sa o sprijine in infirmitatea ei si sa o ajute sa se adapteze la circumstantele vietii, ei au luat parte la omorarea ei. Un asemenea act respinge aspectul esential ca viata nu ii apartine ca sa si-o poata lua singura. Creata dupa chipul lui Dumnezeu, ea nu are nici un drept sa isi distruga propria viata, sau sa permita altora sa faca acest lucru, indiferent de situatia in care se afla.

Povestea lui Iov din Biblie ne aminteste cum el a refuzat sa “il blesteme pe Dumnezeu si sa moara” in ciuda sfaturilor care i s-au dat de mai multe ori. Acest lucru s-a intamplat deoarece Iov se temea de Dumnezeu si a inteles ca doar El are dreptul sa dea si sa ia viata. Chiar daca nu mai este bucurie in viata, asa cum a fost in cazul lui Iov, acest lucru tot nu justifica luarea vietii. Chiar si in cele mai adanci suferinte, imaginea lui Dumnezeu ramane in om, iar viata ramane un bun intrinsec, demn de a fi protejat si sustinut.

Biserica crestina, si chiar si societatea in general, nu ar trebui sa accepte niciodata minciuna ca eutanasia reprezinta o “moarte buna”. Eutanasia, in adevaratul sens al cuvantului, reprezinta o respingere, in cel mai profund sens, a darului vietii, si deci a lui Dumnezeu Insusi. In schimb, ar trebui sa se recunoasca faptul ca omul, creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, are o valoare si o demnitate intrinseca de la nastere si pana la moartea naturala.

Scaderea respectului pentru viata in cultura occidentala este un simptom in plus al transferului fundamental si tragic de la o perspectiva biblica a lumii la una bazata pe umanism evolutionar