Creierul nostru: folosim doar o mica parte din el?

de Carl Wieland

Wikipedia.org

Exista o convingere larg raspandita conform careia noi oamenii folosim doar 10-20% din capacitatea creierului nostru. Atribuita lui Albert Einstein, aceasta este una din acele afirmatii “de apucat” folosita pentru a recruta oameni in cultul “Scientologiei”. Este de asemenea una din convingerile favorite ale promotorilor “gandirii pozitive” din miscarea New Age.

Motivul pentru care aceasta convingere este acceptata pe o scara atat de larga ar putea fi faptul ca foarte populara carte a lui Dale Carnegie din 1936, Cum sa castigi prieteni si sa influentezi oameni, afirma ca majoritatea oamenilor folosesc doar 15% din creierul lor- o “afirmatie” scoasa probabil din neant.¹

S-au facut multe progrese recente in tehnicile de cercetare a creierului, incluzand scanari sofisticate. Totusi, sunt multe lucruri pe care nu le stim inca despre cum functioneaza creierul in intregime. Nu stim aproape nimic despre cum acesta proceseaza informatia.

Cunoastem anumite activitati care isi au originea in cortexul cerebral,² si ca anumite amintiri sunt stocate acolo. Dar nu stim unde si cum sunt stocate, nici in ce fel putem sa facem apel la amintiri, sau sa venim cu idei noi, de exemplu. Putinul pe care il stim s-a obtinut in mare parte prin studierea persoanelor a caror creier a fost deteriorat in urma unor accidente, tumori sau accidente vasculare cerebrale.

Asadar, aceasta convingere des repetata este pur si simplu gresita. Daca ar fi adevarata, lucrurile care deterioreaza creierul nu ar avea consecinte atat de grave asupra abilitatii noastre de a gandi, vorbi si de a ne aminti.³ Daca facem o comparatie cu un calculator, “hardware-ul” este in intregime acolo, gata sa proceseze sarcini de software complexe sau relativ simple, care pot varia din cand in cand. Nici un calculator nu foloseste toate circuitele de procesare deodata-in creierul nostru aceasta ar fi echivalentul unei crize majore de epilepsie.

Cand, in anii ’60, cercetatorii au inceput sa asocieze anumite zone cu anumite functii ale creierului, unele au ramas necunoscute, ceea ce ar fi putut consolida mitul.

Dar in anii ’20, experimentele pe sobolani aratasera deja ca orice indepartare a tesutului cerebral a cauzat pierderea randamentului. Sobolanii erau invatati sarcini simple (cum ar fi navigarea intr-un labirint), apoi o portiune din cortexul cerebral era indepartata. Rezultatele au indicat ca “amintirile erau stocate pretutindeni in cortex si nu doar intr-un loc anume: cu cat s-a indepartat o portiune mai mare din cortex cu atat randamentul sobolanilor a scazut.”

Luand in considerare un profil maret

Wikipedia.org

Atentia noastra a fost atrasa de aceasta fotografie din 1898 a sefului Wolf Robe (Haina de Lup) a tribului Cheyenne, facuta de Bill McClendon din Colorado. Bill subliniaza corect faptul ca evolutionistii atribuie foarte des un statut ‘inuman’ craniilor umane fosilizate (de exemplu Homo erectus) in baza unor caracteristici cum ar fi:

• Crestele sprancenelor marite
• Frunte inclinata, retrasa spre spate
• Prognatism (proiectie anterioara a maxilarului inferior si a fetei)

Daca acest sef de trib razboinic, mandru si priceput ar trai azi, ni s-ar alatura fara indoiala in contestarea ferma a unei astfel de clasificari a persoanei lui. Primii urmasi ai lui Noe de dupa potop au expus la un grad foarte inalt diversitatea genetica si de mediu in caracteristicile craniului si ale fetei, asa cum se poate vedea, de exemplu, in diferentele dintre speciile Cro-Magnon si Neandertal. Nu ar trebui sa fim surprinsi sa vedem trasaturi reminiscente ale acestor grupuri in oamenii din ziua de azi.