Also Available in:
5340parrot

Ce se ascunde într-o expresie?

de 
tradus de Sămânţa Adevărului (Seed of Truth, July 2013, page 26)

Atunci când spui despre cineva că repetă ceva „ca un papagal” sau „papagaliceşte”, nu te referi la penajul colorat al acestor păsări. Expresia derivă de la prezumţia că papagalii imită pur şi simplu vorbele oamenilor, fără să le ataşeze vreun sens, şi sugerează faptul că vorbitorul care a fost etichetat în felul acesta nu şi-a folosit inteligenţa sau mecanismele de gândire logică atunci atunci când a spus ceva.

Cercetătorii însă au demonstrat ceea ce mulţi iubitori şi crescători de papagali ştiau sau bănuiau: şi anume, că papagalii pot folosi cuvinte specifice în situaţii specifice. De exemplu, studiile făcute de cercetătoarea Irene Pepperberg, de la Universitatea Brandeis (SUA), pe un papagal african numit „Alex” au demonstrat faptul că aceste păsări sunt foarte inteligente, având aproximativ inteligenţa unui copil de cinci ani.1,2 Atunci când subiecţii cercetătoarei vorbeau engleza, n-o făceau deloc „papagaliceşte”. Irene Pepperberg spunea: „Dacă îl întreb pe Alex câte chei am, îmi va spune „două”. Dacă îl întreb ce culoare, îmi va spune „verde”, şi dacă îl voi întreba ce formă, îmi va spune „ovală”. Era în stare să indentifice în mod corect 100 de obiecte, să facă adunări simple şi să identifice şapte culori, exact cât ştie un copil mic.

Dar dacă Alex nu voia să colaboreze, arăta că putea în mod deliberat să nu dea răspunsurile corecte - exact aceeaşi atitudine pe care educatorii şi învăţătorii o observă uneori la copiii încăpăţânaţi care, deşi ştiu răspunsul corect, nu vor pur şi simplu să-l spună.

Acest exemplu şi altele documentate privind extrema inteligenţă a unor păsări3 pune beţe în roate evoluţionismului. Dacă cimpanzeii, şi nu păsările, sunt rudele noastre cele mai apropiate, cum se face că păsările, care au şi creierul mult mai mic, pot să-i întreacă pe cimpanzei în inteligenţă?

Când Alex a murit, în 2007, doamna doctor Pepperberg a relatat ultima sa conversaţie cu el. Era seara şi îi spusese papagalului că trebuie să intre în colivie.4 Pasărea a răspuns: „Să fii cuminte. Te iubesc.” Pepperberg i-a spus: „Şi eu te iubesc.” Alex a continuat: „Să fii aici mâine”, iar cercetătoarea l-a asigurat: „Da, o să fiu aici mâine.”

Referinţe şi note

  1. Bird-brain matches chimps (Creierul păsărilor e asemănător cu cel al cimpanzeilor), Creation 19(1):47, 1996; creation.com/alex. Înapoi.
  2. Veness, K., Parrots “as intelligent” as young children, (Papagalii sunt la fel de inteligenţi precum copiii) ABC News Online, abc.net.au/news/newsitems/200607/s1693309.htm, 21 July 2006. Înapoi.
  3. See, e.g., Crows out-tool chimps, Creation 25(4):7, 2003; creation.com/focus-254#crows. Înapoi.
  4. Alex, papagalul inteligent, a murit, CNN.com, www.cnn.com/2007/TECH/science/09/12/parrot.obit.ap/index.html. Înapoi.

Helpful Resources