Big-bang-ul: o poveste fără sfârșit

susținută de multe alte povești inventate

de John Hartnett
tradus de Cristian Monea (Centrul De Studii Facerea Lumii)

Big Bang-ul este într-adevăr o poveste bună… în ceea ce privește povestea în sine. Și după cum afirmă un site web de afaceri,

„Depănarea poveștilor a fost singurul și cel mai puternic instrument de comunicare de mii de ani și abia începem să înțelegem cât de relevant și semnificativ este astăzi”¹

Asta ilustrează deasemenea și afirmația celebră a lui Mark Twain:

„Să nu lăsați niciodată adevărul să împiedice o poveste bună”.

Iar propagandistul lui Hitler, Joseph Goebbels, a pretins că „dacă spui o minciună suficient de mare și o repeți, oamenii vor ajunge în cele din urmă să o creadă”.

Povestea contează mai mult decât știința

Ca profesor de fizică care lucrează într-o universitate seculară din Australia, publicând în reviste științifice și cunoscând importanța comunicării științei către o comunitate mai largă, am avut multe oportunități să văd cum funcționează sistemul. În afara de experții din domeniu, pentru care detaliile contează, pentru ceilalți contează dar o poveste bună.

De exemplu, la începutul anului 2013 am publicat o lucrare de cosmologie într-un jurnal specializat,² unde am constatat că folosind un univers limitat, expansiv, drept centru și o margină unică, se poate descrie foarte bine structura observată pe scară largă a universului.

Și s-ar putea face acest lucru fără a include „energie întunecată” sau „materie întunecată”, factori născociți în modelul Big Bang standard.

În scurt timp am primit un apel de la cineva de la departamentul de publicitate al universității, care dorea să scrie un comunicat de presă. Ea m-a întrebat ce simțeam că este important în legătură cu lucrarea. I-am spus că lucrarea era în concordanță cu ideea că galaxia noastră ar putea fi localizată într-o locație privilegiată din univers. Acest lucru a fost contrar principiului cosmologic adesea citat, care afirmă că nu există locații privilegiate – locația noastră este pur aleatoare și universul nu are niciun centru sau margine. Lucrarea mea a sugerat că acest lucru nu este neapărat așa.

Odată ce a înțeles ce-am spus, expresia ei facială mi-a spus totul. Ea a spus: „Nu cred că putem face ceva cu asta”. Nu m-a mai contactat niciodată. Am publicat acest material științific, trecând testul recenziilor seculare (umaniste / evoluționiste), dar povestea adevărată nu a putut fi spusă pentru că era contrară celei promovate de instituție.

Cosmologia are nevoie de o poveste bună

Cosmologia modernă a dezvoltat o „poveste” bună. Publicul larg o cunoaște foarte bine. Dar ei nu au absolut nicio cunoaștere a detaliilor, nici dacă li s-ar fi prezentat, foarte mulți n-ar putea să le înțeleagă.

Sistemul se folosește de scenariul obișnuit. Dacă nu te îndepărtezi de aceasta, poți să îți transmiți mesajul. Dar, dacă sugerezi ceva diferit—de exemplu, că galaxia noastră se află într-o locație specială din univers—răspunsul este o tăcere asurzitoare. Tu, autorul, vei fi ignorat. Dar cei care acceptă paradigma standard—povestea Big Bang-ului—nu vor avea nicio problemă să își transmită mesajul.

Povestea aceasta, relatată de nenumărate ori, este plină de lucruri inventate: materia întunecată, energia întunecată, radiația întunecată, fluxul întunecat, fluidul întunecat, fotonii întunecați,³ inflația cosmică, expansiunea spațiului, singularitatea Big Bang-ului, fluctuațiile cuantice ale unui vid metastabil fals,⁴ ciocniri de brane hiperdimensionale, și multe altele.

Cine înțelege ce sunt aceste lucruri? Publicul larg, cu siguranță, nu. Nici măcar experții nu pot, într-adevăr, deoarece niciunul dintre aceste concepte nu a fost descoperit vreodată sau demonstrat într-un experiment de laborator. Dar toate acestea sunt necesare în povestea modernă a big bang-ului și este o poveste foarte mare. Dacă tot spui o minciună, măcar spune una mare.

Povestea Big Bang a devenit cea mai populară explicație a structurii și a originii universului. Această poveste a evoluției cosmice este o epopee completă, care pornește doar de la hidrogen gazos și după 13,7 miliarde de ani se termină cu oameni (Fig. 1) și cu tot felul de creaturi vii pe o planetă frumoasă albastră, fertilă, la exact „distanța corectă” de soare care „doar pare că” a fost proiectată pentru viață. Povestea încă se scrie, deoarece descrierea big bang-ului continuă să se schimbe și să se dezvolte.

Galaxii și stele: realitate vs. poveste

De exemplu, o galaxie recent descoperită (vezi Fig. 2) foarte, foarte departe, nu era atât de mare pe cât era de așteptat.⁵ Multe alte galaxii găsite în această etapă a poveștii lor erau mult mai masive, dar conținutul mare de praf al acestei noi galaxii a însemnat că, într-un fel, trebuie să fi evoluat de la gazul primordial mult mai devreme decât era de așteptat. Ar fi trebuit să fie o galaxie „copil” datorită mărimii sale, dar s-a dovedit a fi o galaxie „matură” datorită conținutului său de praf, chiar dacă este de dimensiuni mici.

Acum, aceasta este pur și simplu etichetată ca fiind „tipică”. Pe scurt, nu contează ce s-a descoperit, acum sau în viitor. Povestea va fi mereu rescrisă sau modificată sau înflorită. În cosmologie, aceasta este ceea ce se numește „știință”. Așa cum am indicat, eu o numesc povestire bună.

Dar, de fapt, nu există procese cunoscute care să permită stelelor să se formeze singure, în primul rând. Evoluționiștii cred că primele stele s-au format atunci când un nor uriaș, în cea mai mare parte hidrogen și ceva heliu, s-a contractat sub propria gravitate. În cele din urmă, s-a încălzit atât de mult încât a început fuziunea termonucleară în centrul său.

Cu toate acestea, știința reală ne spune că un nor de gaze care se contractă și se încălzește, are o presiune crescută a gazelor rezultante, împiedicând orice colaps suplimentar al norului. Unii au propus metode ingenioase de răcire, prin radiații infraroșii de la nori de hidrogen molecular, dar aceste mecanisme de răcire sunt nepractice.⁶ De asemenea, câmpurile magnetice, de rotație, și de turbulență vor rezista în continuare colapsului.

Dar povestea trebuie să continue. Deci, răspunsul este evident, spun ei. Materia întunecată, misterioasă, invizibilă și nevăzută, furnizează soluția.⁷ Pentru ca norii de gaz, care s-au format în primele stele, să înceapă să se prăbușească, trebuie să existe o mulțime de materie întunecată pentru a determina colapsul norului sub acțiunea gravitației. Astfel, se poate obține o forță gravitațională mult mai puternică, mai ales dacă începi povestea cu până la 90% sau mai multă materie întunecată în univers. Aceasta trebuie să fie povestea corectă, pentru că așa s-a întâmplat, ni se spune, și noi știm acest lucru pentru că suntem aici pentru a vorbi despre asta.

Deci, materia întunecată este invocată la momentul critic în formarea primelor stele. În cadrul poveștii, stelele se formează și în galaxii. Este nevoie de mai multă materie întunecată pentru ca acest lucru să se întâmple, deoarece, din nou, fără această chestiune ipotetică și neobservată, nicio formare de galaxii nu poate apărea în mod naturalist.

Este o ironie faptul că astrofizicienii profesioniști pot propune tot felul de lucruri ipotetice necunoscute, dar nu pot accepta acțiunea creatoare a Creatorului. O excepție pare să fie faptul că evoluționiștii teiști cel puțin permit lui Dumnezeu să înceapă universul prin big bang.

Acum, conform poveștii, primele galaxii erau mici și, prin urmare, „tinere”. Numai prin acumularea unei mase mai mari prin fuzionarea cu alte galaxii, ar putea „crește” și deveni mai „mature”. În epoca presupusă pentru galaxia din fig. 2, erau de așteptat doar galaxii mici și „tinere”. Dar un procent mare dintre cele observate sunt mai mari decât se așteptau. Dar nu este nevoie să vă faceți griji, că se va ajusta povestea. La urma urmei, este o poveste fără sfârșit.

Concluzie

Ce am învățat din aceasta? În mare parte, cosmologia nu este știință. Este o filosofie, un sistem de credință—o poveste—în care sunt plasate toate dovezile, observațiile. O poveste crezută deja; subiectul general este aparent cunoscut și, indiferent de cât de incredibilă devine povestea, cu necunoscute și cu factori născociți, este în regulă, atât timp cât se menține povestea principală.

De unde a apărut povestea? Nu de la Dumnezeu. Nu are nicio asemănare cu povestea Lui,⁸ adevărata istorie descrisă în Facerea din Biblie. Această poveste este folosită pentru a înșela lumea în a gândi că nu există niciun Creator și, prin urmare, niciun Dumnezeu, universul și totul ce se află în el, doar s-a făcut pe sine. Dar eu nu o cred—și nici tu nu ar trebui.