Viziunea biblică asupra lumii oferă cel mai mult sens dovezilor existente

Cum ar putea o viziune biblică asupra lumii despre dovezile existente să aiba cel mai mult sens, astfel încât un necredincios ‚să nu aibă nici o scuză’

de Don Batten
tradus de Emilia Comoniță (Centrul De Studii Facerea Lumii)

‚Dovediți-mi că Dumnezeu a creat totul!’ Ați întâlnit vreodata pe cineva care să vă spună asta? Sau ‚Dovedește-mi că Dumnezeu există’? Ați încercat vreodată să raspundeti acestor provocari, dar ați întâmpinat un zid de rezistență din partea interlocutorului, care respingea tot ceea ce aveați de oferit? Prietenul tău ar fi putut chiar să-ți spună: ‚Ai doar credință, nu și dovezi, iar eu mă bazez doar pe dovezi’.

Ce se intâmplă de fapt aici? Prietenul tău pornește cu o viziune diferită asupra lumii, o vedere generală asupra a tot ceea ce există, prin intermediul căreia interpretează dovezile. Opinia necreștină frecventă în occident în ziua de azi este secularismul / ateismul bazat pe naturalism. Această viziune nu lasă spațiu pentru un Creator divin și, cu siguranță, nu pentru Unul pe care Biblia îl dezvăluie sau pentru etapele cronologice ale Lucrării Sale prezentate în Biblie. Argumentele dvs. par să vorbească la pereți.

Biblia spune că astfel de oameni nu au nici o scuză pentru a adopta o viziune care îl exclude pe Dumnezeu. Romani 1:18 spune că ei suprimă adevărul în nelegiuirea lor, deoarece existența lui Dumnezeu este evidentă din ceea ce a creat El (versetul Romani 1:19).

În cadrul concepției seculare despre lume, oamenii inteligenți încearcă cu ardoare să folosească modalități inteligente pentru a explica cum a luat naștere universul, viața, precum și diversitatea formelor de viață de pe pământ. Acesta este marele proiect al evoluției cosmice. Ei iși consumă o mare parte din energie încercând să pretinda că știu cu adevărat cum s-au întâmplat aceste lucruri. O mare parte din acest efort poate fi chiar și încercarea de a se convinge singuri—deoarece suprimarea adevărului, menționată mai sus nu este în niciun caz conștientă în toate cazurile. Ei pretind la nesfârșit faptul că viziunea lor este una ‚științifică’, dar tot ceea ce ia nastere din nimic contrazice ceea ce este afirmat de fiecare experiment științific făcut vreodată. În sine, știința funcționează pe baza legii cauzei și efectului; lucrurile nu se întâmplă fără ceva suficient pentru a le face să se întâmple.¹ Dar acest ‚aspect minor’ este trecut cu vederea.

Vorbim aici despre presupuneri; ipoteze fundamentale sau axiome pe care oamenii le aduc dovezilor și pe care le folosesc pentru a le interpreta în consecință. Este foarte important să ne amintim și să subliniem faptul că fiecare persoană aduce în discuție o anumită viziune asupra lumii, atunci când vine vorba de originea tuturor lucrurilor. În prezent cu toții avem aceleași dovezi pe care le interpretăm conform unei istorii presupuse a originii tuturor lucrurilor—fie că lucrurile au aparut singure într-un anumit fel, fie că Dumnezeu le-a creat.

Deci, nu este vorba de ‚știință versus religie’ sau ‚fapte versus credință’, ci de o credință față de o altă credință. Este important să arătăm cuiva că punctul lui de vedere, oricare ar fi el, nu este reprezentat doar de ‚dovezile’ aduse, ci și de presupunerile (axiomele) aduse în discuție, pentru care nu există dovezi, și că aceste presupuneri determină modul în care el interpretează informațiile avute, pe care mai apoi le pretinde că sunt dovezi pentru viziunea lui asupra lumii.

Creaționiștii biblici interpretează faptele / datele în termenii axiomelor revelate de Scriptură: creația cu aproximativ 6.000 de ani, în urmă, căderea care aduce păcatul și moartea și Potopul global. Din axiome diferite se deduc istorii diferite ale lumii, pentru a explica modul în care au apărut dovezile actuale. În realitate, evoluția este o idee istorică dedusă din asumarea materialismului sau naturalismului—cum că materia este tot ce există. O altă modalitate de a spune acest lucru, așa cum a făcut Dr Carl Wieland într-un articol important din 1988, este că evoluționiștii exclud în cele din urmă creația a priori nu din cauza dovezilor ci din pricina încălcării ‚regulilor materialistice ale jocului’ arbitrar declarate.

Cum rămâne cu ‚faptele’ / dovezile?

În cercurile creaționiste, această înțelegere a importanței presupozițiilor în dezbaterile legate de începuturile vieții a fost denumită în mod liber ‚presupoziționalism’ (pentru a o distinge de ‚evidențialism’, care presupune naiv că dovezile vorbesc de la sine). Acest lucru a fost foarte semnificativ în promovarea cauzei creaționiste. Totusi, lucrurile pot fi duse prea departe. Unii vorbesc ca și cum dovezile nu contează, că este doar o chestiune de interpretare: ‚Aceleași date, interpretări diferite.’ Această viziune se poate transforma cu ușurință într-un tip de postmodernism, unde ‚totul este în capul tău’ și tot ce putem spera să facem este să lucrăm la schimbarea viziunii personale asupra lumii astfel încât el / ea să poată începe să vadă aceleași dovezi într-o lumină diferită, compatibilă cu o viziune creștină asupra lumii. Susținătorii recomandă adesea această abordare, mai degrabă decât să se ocupe de problemele creației versus evoluție, ceea ce presupune tragerea covorului filosofic de sub un necredincios, prin sugerarea modului în care presupozițiile lui nu reflectă dovezile.

Unii chiar merg atât de departe încât disprețuiesc ‚logica umană’, implicând (adesea chiar argumentând în mod explicit) că adevărul, logica și sensul omului diferă de cel al lui Dumnezeu. Ei consideră că păcatul originar cauzează o astfel de gândire total depravată astfel încât omul neregenerat (necreștin) nu poate să emită gânduri logice. Cu toate acestea, dacă ar fi fost așa, atunci asta ar anula învățătura clară primită de la Romani 1:18. Dacă oamenii suprimă adevărul în nelegiuire (v.Romani 1:18), ei trebuie să știe la un anumit nivel ce este adevărul pentru a-l putea suprima. Mai mult, Scriptura spune că ei sunt „fără scuză” (v.Romani 1:20) deorece neagă existenta lui Dumnezeu. Dacă ei nu pot vedea acest lucru, pentru că nu pot gândi suficient de clar, atunci ei ar avea o scuză.

De asemenea, în epistolele a 2-a și a 3-a a Sfântului Apostol Petru citim că „în zilele cele de apoi, vor veni, cu batjocură, batjocoritori” (2 Petru 3:3), ce vor nega că Dumnezeu a creat totul și că lumea a fost distrusă în potopul lui Noe. Aici se spune că „ei în chip voit uită aceasta” (2 Petru 3:5). Și aici, ei nu sunt ignoranți ai adevărului; ei îl suprimă pur și simplu. Este vorba de ignoranță intenționată, nu doar de ignoranță. Dumnezeu nu condamnă oamenii pentru ceea ce nu știu sau nu pot să priceapă, ci pentru că ei aleg să meargă în mod intenționat împotriva a ceea ce știu; că Dumnezeu există. Acesta este păcatul.

Așa că Biblia ne învață că unele adevăruri fundamentale despre Dumnezeu și despre lucrările Lui sunt sesizate de necredincios, pe care apoi el sau ea le suprimă.

Legi ale logicii universale?

Pentru ca toți oamenii să poată vedea aceste lucruri, înseamnă că trebuie să existe anumite principii de logică / raționare universale, pe care le-a construit Dumnezeu pentru noi.

Reflectând asupra scrierilor marelui apologetic creștin din secolul al XVIII-lea Jonathan Edwards, Martin Murphy a scris: „Legea necontradicției,² legea cauzalității,³ și fiabilitatea de bază a percepției logice sunt trei componente necesare comunicării adevărului.”⁴ Astfel de legi ale logicii sunt încorporate în ordinea creată, astfel încât ele sunt descoperite în creație. Fără toate cele trei, nu ar fi posibil să traversăm strada în siguranță. De asemenea, creștinii și necreștinii pot traversa strada în siguranță, deoarece Dumnezeu a înzestrat toți oamenii cu aceste principii de rațiune, prin care putem înțelege, de asemenea, adevărurile propoziționale.

Această logică este ‚încorporată’, e parte a modului în care creația dezvăluie atributele lui Dumnezeu (Romani 1:19). Am putea vedea acest lucru ca parte a ceea ce teologii numesc ‚harul comun’ prin care Dumnezeu a binecuvântat pe toți oamenii.

Unii susțin că, pentru a înțelege Biblia, trebuie să ne dăm seama cum să ajungem la înțelegerea Bibliei, chiar prin intermediul Bibliei—așa zisa ‚hermeneutică biblică’⁵ Cu toate acestea, cum să obții ceva din Biblie fără o hermeneutică preexistentă? Această hermeneutică trebuie să fie înrădăcinată în cele trei principii universale enumerate de Murphy mai sus.

Teologul Herman Hoeksema a spus clar: nu există un ‚înțeles distinct’ al lui Dumnezeu pentru cuvinte diferit ‚de semnificația pe care o dă omul’ acestora cuvinte, și nici nu există o ‚logică divină’ separată de ‚logica umană’, altfel Scriptura nu ar fi capabilă să comunice Adevărul lui Dumnezeu omului, așa cum se prezintă și în 2 Timotei 3:15–17:

Fie logica revelației divine este logica noastră, fie nu există nici o revelație!⁶

Este adevărat că, în afara lucrării lui Dumnezeu, nu am putea avea gânduri raționale; oamenii pot gândi rațional tocmai pentru că Dumnezeu și-a înzestrat creația cu această capacitate, cu rațiune; ea reflectă însăși natura Sa. Fără această logică / raționalitate înnăscută, nu ar fi posibil să trăim. Și din această cauză nimeni nu are nici o scuză.

Vedem chiar această logică la copii, care reacționează surprinzător la situații improbabile. Cercetătorii au arătat copiilor pre-vorbitori mingi care se zbateau în interiorul unui recipient cu o gaură pe unde mingea putea ieși. Atunci când o minge a apărut prin acea gaură fără a călători pe o traiectorie care să permită acest lucru, copiii și-au exprimat surpriza. Ei au gândit logic, în ciuda faptului că nu au aveau nici un cuvânt cu care să formuleze astfel de gânduri.⁷ De asemenea, copiii japonezi preșcolari cred într-un creator inteligent nevăzut al tuturor lucrurilor.⁸ Acest luru există într-o cultură în care religiile budiste și shinto ale adulților nu recunosc un astfel de Creator-Dumnezeu. Logica este firească și concluziile care derivă din această logică, de exemplu că Dumnezeu există, trebuie să fie suprimate.

Schimbarea viziunii asupra lumii

Cum putem ajuta pe cineva să-și dea seama că viziunea sa asupra lumii (religia) nu se poate măsura? Afirmând pur și simplu că a noastră este cea mai bună nu ne va duce departe. Nici nu va ajuta să susținem, așa cum fac unii, că restul oamenilor trebuie să accepte viziunea noastră asupra lumii (derivată din axioma că Biblia este revelația lui Dumnezeu pentru om și adevărată în tot ceea ce afirmă) înainte ca ei să poată gândi ceva rațional—mai ales că, am arătat mai devreme, pot în mod clar să facă acest lucru, chiar încă din copilărie. De fapt noi trebuie să demonstrăm că cealaltă viziunea asupra lumii nu face de fapt o treabă prea bună de contabilizare a dovezilor pe care le avem în fața noastră. Cu alte cuvinte, dovezile contează.

O viziune asupra lumii, cum este cea derivată din Biblie, reflectă de fapt ceea ce vedem în jurul nostru; există o ‚coerență a adevărului’, timp în care putem arăta că o viziune ateistă, de exemplu, este incoerentă.⁹

Binecunoscutul filosof necreștin Thomas Nagel a recunoscut că viziunea evoluționistă modernă a originii vieții—mitul creației ateiste—este incoerentă, după cum comentatorul Andrew Ferguson a remarcat:

„Ipoteza de lucru a lui [Nagel] este, în climatul intelectual de astăzi, radicală: dacă ortodoxia materialistă, neo-darwiniană contrazice bunul-simț, atunci acesta este un semn împotriva ortodoxiei, nu împotriva bunului simț. Atunci când un lanț de raționamente ne conduce la a nega ceea ce este evident, ar trebui să verificăm dublu lanțul de raționament înainte de a renunța la ceea ce este evident.”¹⁰

Aceasta se vede din nou la Romani 1, unde se spune că atunci când oamenii suprimă adevărul despre existența Lui, Dumnezeu le dăruiește în plus o gândire inutilă: „Deoarece, cunoscând pe Dumnezeu, nu L-au slăvit ca pe Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit, ci s-au rătăcit în gândurile lor şi inima lor cea nesocotită s-a întunecat.” (Romani 1:21)

Vedem acest lucru mai ales în mentalitatea seculară occidentală modernă care promovează evoluția cosmică, cum că ‚totul s-a făcut de la sine’, ceea ce este o idee uimitoare care contrazice cele mai fundamentale principii ale științei și raționalității.¹¹

Materialismul / ateismul eșuează la mai multe nivele. Mulți atei susțin că știința este singura modalitate de a cunoaște adevărul,¹² dar, din moment ce nu există nici o cale pentru știință care să dovedească acest lucru, doar revendicarea în sine nu poate să fie recunoscută ca fiind adevărată. Deci această poziție (‚științifică’) se infirmă singură. Într-adevăr, o concluzie a teoremei incompletitudinii lui Gödel, un principiu acum bine-acceptat în matematică și filozofie, este faptul că nu poate exista un ansamblu de cunoștințe auto-doveditoare. Cu alte cuvinte, știința nu își poate dovedi validitatea. (Ca o paranteză, nu poate exista nici o ‚teorie a întregului’, cum spera ateul Stephen Hawking.)

Postulările necesare pentru a face știință nu provin din știință; ele vin din afara științei. Într-adevăr, acestea au provenit dintr-o viziune creștină biblică asupra lumii.¹³

Ateii / materialiștii cred că existența noastră este un accident cosmic; originile noastre depind în cele din urmă de evenimente aleatorii (în mutațiile evoluției biologice sunt, de exemplu, evenimente aleatorii). Cu toate acestea, după cum a subliniat apologetul creștin C.S. Lewis, originile întâmplătoare nu ar oferi nici-un temei pentru credința bazată pe idei solide (ne-aleatorii) privind aceste origini.¹⁴ Poziția aceasta se auto-respinge din nou.

Există multe ‚realități’ care nu au prea mult sens într-o viziune atee asupra lumii: existența altruismului, a iubirii și a inteligenței, de exemplu. Există un design incredibil în lucrurile vii—cum ar fi limbajul codat al ADN-ului, care este imposibil de explicat fără un design inteligent.¹⁵ Aproape fiecare caracteristică biologică, în special la nivel molecular, prezintă o complexitate ireductibilă, fiind compusă la rândul ei din multe alte componente complexe care-i fac posibilă funcționarea în ansamblu.¹⁶ Designul reprezintă așa zisul ”elefant din camera” biologilor evoluționiști moderni și cu fiecare zi care trece elefantul devine mai mare și din ce în ce mai greu de ignorat.

Putem, de asemenea, să ne uităm la unele dintre dovezile copleșitoare ale potopului global din timpul lui Noe și la problemele legate de convingerile că pământul ar avea o vechime de miliarde de ani (cum ar fi existența compusului de carbon 14 în cărbune în toate erele geologice presupuse și compuși organici fragili în fosile cu o vechime presupusă de milioane de ani).

După cum a remarcat dr. Rob Carter,

„Consider creația ca fiind o explicație mult mai bună pentru lumea din jurul nostru și facem pași mari aproape zilnic în această direcție, în tot mai multe domenii. Cazul nostru devine tot mai puternic, nu mai slab, deoarece aflăm mai multe despre complexitatea genomului, geologia catastrofală, cosmologia, speciația, climatul, datarea radiometrică, etc., etc. Sunt un ‚presupoziționalist’, nu un ‚evidențiist’ dar nu sunt un creaționist doar pentru că sunt creștin și cred în Biblie. Sunt, de asemenea, un creaționist, deoarece cred că ponderea probelor indică un univers tânăr, creat. Presupunerea mea este puternică, dar simt că este bine justificată.”¹⁷

Abordarea filosofică a Creation Ministries International angajează cu seriozitate dovezile concrete ale lumii reale, recunoscând în același timp importanța ipotezelor și a unor puncte de vedere de ansamblu, în interpretarea lor. Poziția noastră poate fi cel mai bine etichetată drept presupoziționalism clasic.¹⁸ Aceasta recunoaște că, deși înțelegerea noastră este grav afectată de prezumțiile noastre, există o realitate obiectivă independentă de ceea ce am putea crede (poate că nu credem Legea gravității, dar tot ne vom face praf dacă sărim de pe o stâncă). De asemenea, recunoaște importanța demonstrării faptului că o viziune asupra lumii (creația biblică) și axiomele pe care se bazează aceasta permite o explicație mai coerentă și mai rațională a realității decât altă viziune existentă (cum ar fi naturalismul).

Beneficiile unei abordări adecvate

O abordare corectă face cât un martor eficient (2 Corinteni 10:5, 1 Petru 3:15). Ne conectăm cu necredincioșii ‚acolo unde sunt’ și nu îi insultăm încercând să dovedim sau să presupunem că nu pot gândi logic. De asemenea, nu folosim argumente esoterice filosofice la care majoritatea oamenilor nu se raportează și care pot fi interpretate ca o evitare a dovezilor.

După cum scrie Martin Murphy, „apologetul creștin trebuie să întâlnească pe cel în căutarea adevărului, la propriul său nivel”¹⁹

În toate acestea, recunoaștem rolul vital al Duhului Sfânt în a permite unei persoane să-și schimbe atitudinea față de Dumnezeu (pocăință / credință). Citatul lui Murphy continuă astfel: „Apologetica nu poate și nu va salva pe nimeni. Lucrarea puternică a Duhului Sfânt poate și va schimba inima.”¹⁸