Ce spune Iisus Hristos despre vârsta pământului?

Isus a crezut într-o lume tânără, dar evoluţioniştii teişti de frunte spun că El greşeşte

de Carl Wieland
tradus de Cristian Monea (Centrul De Studii Facerea Lumii)

Cronologia seculară standard, de la un presupus „big bang” în urmă cu aproximativ 15 miliarde de ani până în prezent, este acceptată de majoritatea oamenilor din lumea creștină evanghelică, chiar dacă mulți neagă evoluționismul. Unii ar spune chiar că a contrazice miliardele de ani înseamnă a pune o piedică inutilă în calea oricărei persoane potențial convertite, având gândire științifică.

Acest lucru este în contrast cu învățătura Domnului Iisus Hristos, Creatorul Care S-a întrupat,¹ precum și cu mai mulți dintre autorii biblici,² ceea ce arată clar că acest lucru este greșit—oamenii au fost prezenți aici de la începutul creației. Dar în cronologia evolutivă, oamenii au apărut abia în ultimii 1 sau 2 milioane de ani—acest lucru așezându-i spre sfârșitul cronologiei. Aceasta înseamnă că Iisus Hristos susține cu siguranță că lumea nu poate avea miliarde de ani.

De exemplu, vorbind despre căsătorie, Iisus spune în Marcu 10:6 (subliniere aldine adăugate):

„Dar de la începutul făpturii, bărbat şi femeie i-a făcut Dumnezeu.”³

În Luca 11:50–51, Iisus mai spune: „Ca să se ceară de la neamul acesta sângele tuturor proorocilor, care s-a vărsat de la facerea lumii, de la sângele lui Abel până la sângele lui Zaharia… ”. Iar în Romani 1:20, Apostolul Pavel spune despre Dumnezeu: „Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înţelegându-se din făpturi, adică veşnica Lui putere şi dumnezeire, aşa ca ei să fie fără cuvânt de apărare”

Pavel spune clar că oamenii au putut să perceapă aceste atribute ale lui Dumnezeu în creația Sa încă de la crearea lumii. Nu de când au fost creați oameni.

Compararea apariției oamenilor în cronologia de mai jos este folositoare. Iisus, vorbind la aproximativ 4.000 de ani de la facere,⁴ a spus corect că ziua a 6-a, când oamenii au fost creați, a fost efectiv „începutul creației”, așa cum s-a văzut de la mii de ani mai târziu. În schimb, o creație veche de 15 miliarde de ani, pe scara evoluționistă, ar așeza pe oamenii la sfârșitul scării de timp. Aceasta arată clar modul în care acceptarea cronologiei seculare contrastează puternic cu afirmațiile lui Iisus.

Astăzi, marea majoritate a creștinilor nu numai în mediul academic laic, ci și în instituțiile teologice, colegiile biblice, etc. cred—și mulți învață—că „miliardele de ani” evoluționiste sunt un fapt. Când cineva încearcă să afle cum răspund ei la aceste pasaje biblice de mai sus, răspunsurile variază. Dar „devierea de la subiect” care are loc (ori de câte ori problema nu este pur și simplu ignorată), invariabil, arată clar că autoritatea care este acceptată nu este Cuvântul lui Dumnezeu, ci opinia seculară actuală.

Cel mai izbitor (și trist) exemplu al acestei schimbări al sursei de autoritate, despre care știu, vine dintr-o experiență personală. În Melbourne, Australia, cu mulți ani în urmă, am stabilit să mă întâlnesc la o băutură fierbinte cu un distins profesor universitar, un creștin cunoscut pentru opoziția sa activă față de o viziune simplă asupra Facerii.⁵ La acea vreme, el era de fapt, șeful unui grup de academicieni creștini, care a fost înființat în mod deschis pentru a se opune față de incursiunile pe care misiunea noastră le făcea.⁶ Dealungul timpului, acest grup a fost foarte eficient din păcate, în a convinge multe organizații creștine că a face un compromis în favoarea gândirii seculare este singura poziție „respectabilă”.

Chiar acest profesor, pe lângă calificările sale științifice laice, a fost considerat în zona teologică ca fiind foarte bine pregătit și pe domeniul biblic. La acel moment, el era deja un invitat frecvent la mai multe instituții australiene de pregătire evanghelică.

În timpul schimbului nostru amabil, l-am întrebat despre comentariile de mai sus ale lui Iisus în legătură cu vârsta lumii. Am întrebat: „Nu este clar că Iisus a învățat și a crezut că lumea este tânără?”

Un răspuns uimitor

M-am așteptat ca el să facă așa cum au făcut și alți evoluționiști creștini—pentru a încerca să găsească modalități de a tortura textul pentru a scăpa de aceste implicații evidente. În schimb, el a spus că este total de acord că Iisus a crezut într-o creație recentă a tuturor lucrurilor.

Oarecum surprins, am spus: „Păi, cum te descurci cu asta?” (Bineînțeles că el presupunea, corect, că eu știam despre poziția sa despre vârstă îndelungată a pământului pe care o susține această organizație proeminentă a evoluționistilor teiști.) Răspunsul lui pur și simplu m-a uimit, pentru a fi blând. El a spus:

„Iisus nu știa atâta știință cât știm noi astăzi.”

Cuvintele lui au răsunat în memoria mea într-un mod în care nu le voi uita niciodată, în timp ce amintirea răspunsului meu s-a stins oarecum. Dar îmi amintesc că am spus ceva despre Iisus că este Creatorul, că Dumnezeu S-a întrupat; El a fost acolo la facere, El nu minte, sau cam așa ceva. La care răspunsul său a fost din nou de neuitat:

„Ah, dar tocmai de aici lucrurile se complică—are legătură cu teologia Întrupării, unde Iisus a lăsat în mod deliberat deoparte multe dintre lucrurile care au avut de-a face cu divinitatea Sa preîntrupată.”

Conversația noastră s-a apropiat de sfârșitul perioadei alocate în orice caz, dar îmi amintesc că am fost atât de uimit de acest lucru, încât mi-a luat până mult timp să prelucrez pe deplin implicațiile.

Ce înseamnă totul

În primul rând, și asta este foarte important, comentariile profesorului au fost o admitere clară că ale Domnului Iisus Hristos cuvinte, așa cum sunt consemnate în Biblie, confirmă că El credea că toate ale lumii au fost create recent.

Amintiți-vă că acest profesor a fost la acea vreme cel mai proeminent dintre toți profesorii evanghelici, care au fost primiți cu entuziasm în colegiile și seminariile Biblice—pentru a le spune de ce era bine să credem în evoluție și în veacuri lungi. În mod evident, a văzut că este lipsit de speranță să încerce să pretindă altceva decât ceea ce Domnul spune clar în acest text biblic. Și asta în ciuda multor încercări ale altora de a devia discuția din acest imens blocaj pentru veacurile îndelungate de miliarde de ani.

Modul său de a putea să-și păstreze viziunea evolutivă teistică era să pretindă că Iisus nu mințea, ci doar că El era prost informat. Acest lucru se întâmpla din cauza faptului că atunci când El, ca Dumnezeu Fiul, S-a întrupat, a lăsat la o parte aspecte ale divinității Sale, inclusiv dezgolindu-se / debarasându-se de toată știința despre ceea ce de fapt s-a întâmplat când a creat toate lucrurile.

Dacă aș fi avut prezența de spirit atunci, un răspuns adecvat ar fi fost să întreb ceva de genul:

„OK, să presupunem de dragul argumentului că, în primul rând, creația a fost prin evoluție, de-a lungul a milioane de ani de moarte și suferință—și că Iisus a efectuat un fel de lobotomie⁷ pe Sine Însuși, astfel încât El să nu mai poată să-și amintească ceea ce s-a întâmplat. Astfel că El a înțeles doar Facerea în cel mai firesc mod simplu, nerealizând care era adevărul real. Ceea ce pretindeți în acest caz înseamnă acest lucru: faptul că Dumnezeu Tatăl, cunoscând adevărul real, a permis nu numai Apostolilor, ci Fiului Său iubit, pe Pământ, să creadă și să învețe lucruri care au fost false. Mai mult, înseamnă că Tatăl a permis ca aceste învățături false să apară—în mod repetat—în Cuvântul Său descoperit. În consecință, timp de aproximativ 2000 de ani, marea majoritate a creștinilor au fost înșelați în mod serios despre astfel de lucruri, nu doar despre timpul și felul în care a fost creată lumea, ci și în chestiuni cruciale ale Evangheliei, cum ar fi originea păcatului, a morții și a suferinței.„

Domnul Iisus a lămurit în repetate rânduri că cuvintele și acțiunile Lui au fost săvârșite cu autoritatea Tatălui, din toate punctele de vedere. Câteva exemple sunt în primul rând Ioan 8:28: Iisus le-a spus: „Când veţi înălţa pe Fiul Omului, atunci veţi cunoaşte că Eu sunt şi că de la Mine însumi nu fac nimic, ci precum M-a învăţat Tatăl, aşa vorbesc.” Și Ioan 12:49–50: „Pentru că Eu n-am vorbit de la Mine, ci Tatăl care M-a trimis, Acesta Mi-a dat poruncă ce să spun şi ce să vorbesc. Şi ştiu că porunca Lui este viaţa veşnică. Deci cele ce vorbesc Eu, precum Mi-a spus Mie Tatăl, aşa vorbesc.”;

Un lucru este foarte clar din toate acestea. Anume că, eronata credință prin care „știința” insistă că evoluția și perioadele îndelungate de timp sunt un „fapt”, se constituie în cea mai serioasă provocare la adresa autorității biblice, și la adresa credinței în general, pe care Creștinismul a suportat-o vreodată. Dacă chiar și cuvintele lui Iisus din Scriptură nu pot fi de încredere în anumite probleme, cum să mai avem încredere în altceva din Biblie?

Alți evoluționiști teistici de frunte și-au arătat în mod similar credința că Iisus a greșit. De exemplu, pe site-ul american de evoluție teistică BioLogos, condus de Francis Collins, au apărut următoarele:

„Dacă Iisus ca ființă umană finită greșea din când în când, nu există niciun motiv să presupunem că Moise, Pavel sau Ioan au scris Scriptura fără greșeală. Mai degrabă, suntem înțelepți să presupunem că autorii biblici s-au exprimat ca ființe umane care scriu din perspectivele propriilor lor orizonturi finite și limitate.”⁸

Acest lucru este cu atât mai grav, deoarece Iisus și apostolii au folosit istoria pe care au aflat-o pentru a susține teologia pe care au propovăduit-o. Învierea (1 Corinteni 15), căsătoria (Marcu 10:1–12), ispășirea (Romani 5:12–21) și Cerul (Apocalipsa 21–22:5) sunt doar câteva dintre zonele în care creștinii care au făcut compromisuri sunt teologic mutilați, pentru că nu au aceeași poziție puternică asupra Facerii pe care au avut-o Iisus și apostolii când au învățat despre aceste lucruri.

Ce tragedie că atât de mulți lideri creștini au fost păcăliți și intimidați în a presupune că interpretările seculare ale dovezilor ar trebui să dicteze înțelegerea Cuvântului lui Dumnezeu. Și chiar într-un moment al istoriei, când există mai multe motive științifice ca niciodată pentru a confirma raționalitatea de a avea încredere în Biblie, nu concluziile evolutive.