De ce trebuie să fie Dumnezeu bun?

tradus de Cristian Monea (Centrul De Studii Facerea Lumii)

Ryan S. din Marea Britanie scrie:

Există motive filozofice pentru care Dumnezeu trebuie să fie bun și nu rău sau indiferent?

Shaun Doyle de la CMI răspunde:

Dragă Ryan,

Mulțumesc că ne-ai scris.

Dumnezeu este prin definiție demn de închinare. Poate o astfel de ființă să fie indiferentă sau rea? Desigur că nu. Pentru o ființă cu adevărat demnă de închinare, nu poate exista nimic mai mare sau egal cu ea. Este neapărat și în mod unic suprem. Iar o astfel de ființă va fi bună în cel mai bun mod posibil. Și cum vine aceasta? A fi în esență bun: însăși sursa și temeiul tuturor bunătăților. Evident, dacă ceva este fundamentul bunătății, nu poate să nu fie bun și, prin urmare, nu poate fi rău sau indiferent. Altfel, nu ar fi standardul de bunătate. Vezi Is God ‘forced by His nature’ to be loving? (n.t., Este Dumnezeu „forțat de natura Sa” să fie iubitor?)

Dar suntem îndreptățiți să credem că un astfel de Dumnezeu există? Aici, cred că două argumente sunt utile pentru a arăta acest lucru: argumentul ontologic și argumentul moral.

Argumentul ontologic spune că, din moment ce o ființă demnă de închinare poate exista, trebuie să existe, deoarece o parte a ceea ce înseamnă ca ceva să fie demn de închinare este că există în mod necesar. Astfel, dacă o astfel de ființă poate exista, trebuie să existe, și astfel există. Vezi Argumentul ontologic: Dumnezeu este unicul suprem și Reverse ontological argument?

Însă cheia acestui argument este dacă o astfel de ființă este posibilă. Dacă nu este, atunci nu poate exista. Dar cred că în cele mai multe cazuri, deși putem fi dispuși să acordăm necesitatea unui tip de dovezi pentru a declara că ceva există, majoritatea oamenilor vor recunoaște în general că, atâta timp cât nu există inconsecvențe sau absurdități implicate în existența unor ființe, o astfel de ființă poate exista. Cu alte cuvinte, înclinăm în general să avem nevoie de un motiv pentru a crede că ceva există, dar opusul este cazul existenței posibile; înclinăm să considerăm existența posibilă a oricărui lucru pentru care nu există inconsecvențe sau absurdități evidente. Astfel, toate celelalte fiind egale, cred că majoritatea oamenilor ar fi de acord că ar putea exista o ființă unică și supremă. Dar dacă da, atunci argumentul ontologic arată că ei cred în existența unei astfel de ființe prin forța logicii.

Totuși, o presupunere generală apriorică în favoarea unei existențe posibile, în absența oricăror inconsecvențe sau absurdități, poate părea pentru mulți o fundație destul de slabă pe care să construiască un argument pentru Dumnezeu. Există ceva care ar putea să ne „consolideze” gândirea cu privire la această chestiune? Există câteva argumente pentru existența posibilă a unei ființe supreme, dar ele tind să fie mai degrabă conceptuale, complicate și mistice. Din experiența mea, ele nu sunt ușor accesibile. Așadar, aici m-aș întoarce la argumente mai tradiționale pentru Dumnezeu și pentru a susține prezumția că El este posibil. Un interes deosebit îl prezintă argumentul moral pentru Dumnezeu:

1. Dacă Dumnezeu nu există, atunci morala obiectivă nu există.
2. Morala obiectivă există.

Prin urmare, Dumnezeu există.

Cred că putem lua premisa 2 ca un dat: știm că torturarea bebelușilor doar pentru distracție este greșită, indiferent de ce ar crede cineva. Este greșit în mod obiectiv; astfel există morala obiectivă. Vezi Why believe in objective morals? (n.t., De ce să crezi în morala obiectivă?) pentru mai multe informații.

Problema cheie este premisa 1: dacă Dumnezeu nu există, atunci morala obiectivă nu există. Cu alte cuvinte, dacă ateismul este adevărat, nu există morală obiectivă. Singura modalitate de a fi falsă este dacă morala obiectivă există într-o lume atee. Dar mulți atei resping acest lucru. Dawkins a spus-o foarte bine: „Universul pe care îl observăm are exact proprietățile la care ar trebui să ne așteptăm dacă nu există, în fond, niciun design, niciun scop, nici rău, nici bine, nimic decât indiferența nemiloasă.”¹ Vezi Can atheism possibly explain morality and reason? (n.t., Poate explica cumva ateismul moralitatea și rațiunea?) pentru mai multe informații.

Dar ce îl face pe Dumnezeu un fundament potrivit pentru moralitate? El este vrednic de închinare; cea mai mare ființă posibilă. Mai precis, El este sursa și standardul suprem al bunătății. Avem nevoie de un astfel de standard pentru ca moralitatea obiectivă să existe. Altfel, stările morale rămân nelegate de realitate.

Și acel standard trebuie să fie în sine perfect bun. La urma urmei, care este principal, binele sau răul? Bunătatea poate exista de la sine. Nu are nevoie de rău pentru a exista. Răul, însă, este doar bunătate pervertită (Why is sin attractive?). După cum explică C.S. Lewis:

… răutatea, când o examinezi, se dovedește a fi urmărirea unui bine în mod greșit. Poți fi bun doar de dragul bunătății: nu poți fi rău de dragul răului. …

Pentru a fi rea, [o putere pururea rea] trebuie să existe și să aibă inteligență și voință. Dar existența, inteligența și voința sunt în sine bune. Prin urmare, trebuie să le primească de la Puterea Bună: chiar și pentru a fi rea, trebuie să împrumute sau să fure de la adversarul său. Și acum începi să vezi de ce creștinismul a spus întotdeauna că diavolul este un înger căzut? Aceasta nu este o simplă poveste pentru copii. Este o recunoaștere reală a faptului că răul este un parazit, nu un lucru original. Puterile care permit răului să continue sunt puterile date de bunătate. Toate lucrurile care îi permit unui om rău să fie efectiv rău sunt în sine lucruri bune – hotărâre, inteligență, aspect fizic plăcut, existența însăși.²

Și așa, am făcut un cerc complet. Dumnezeu fiind în esență bun este necesar pentru ca morala obiectivă să existe. Morala obiectivă există. Prin urmare, Dumnezeu este în esență bun.

Salutări,
Shaun Doyle
Creation Ministries International