Explore
Also Available in:

Cometa Manx și ipotezele naturaliste

de
tradus de Cristian Monea (Centrul De Studii Facerea Lumii)

Publicat: Journal of Creation 30(3):12–14, decembrie 2016
Manx-Comet
cometă este denumită 2011 L4, cunoscută și sub numele de cometa PANSTARRS. Cometa PANSTARRS este numită după proiectul de cercetare care a descoperit-o. PANSTARRS este un acronim pentru Panoramic Survey Telescope and Rapid Response System (n. t., Telescopul de Studiu Panoramic și Sistem de Răspuns Rapid). Telescopul PANSTARRS se află pe vârful vulcanului Haleakala din Hawaii. Sistemul PANSTARRS realizează astrometrie optică și fotometrie utilizând o gamă de camere CCD de 1,4 gigapixeli. Se utilizează pentru a detecta multe obiecte slab vizibile, inclusiv obiecte din apropierea Pământului, asteroizi, comete și obiecte din centura Kuiper. PANSTARRS a fost folosit pentru a detecta cometa C/2014 S3.

Recent a fost raportat de o echipă internațională de cercetători care lucrează în cadrul programului PANSTARRS.1,2 un obiect descris ca o „cometă telurică” sau o cometă „Manx”. Termenul „Manx” o descrie ca o pisică fără coadă. Obiectul a primit denumirea de cometă C/2014 S3 („S3”, pe scurt). Obiectul S3 a fost observat la o distanță de 2,1 UA (unități astronomice) de la Soare, la 22 septembrie 2014. Este un obiect destul de neobișnuit prin faptul că are o orbită asemănătoare unei comete lung periodice, dar spectrele prafului emise de el sunt foarte apropiate de cele ale unui asteroid de tip S, sugerând că ar avea în compoziție silicați. Astfel se ridică întrebarea care este importanța unui obiect teluric pe o orbită asemănătoare unei comete lung periodice.

Oamenii de știință sugerează că dacă se vor observa mai multe obiecte asemănătoare cu S3, ar putea confirma noile teorii ale originii sistemelor solare, care sunt dezbătute astăzi de oamenii de știință planetară. Obiectul C/2014 S3 orbitează Soarele într-o direcție contrară, cu o înclinație orbitală de 169,3°.1 Excentricitatea sa este de 0,977,1 făcând orbita mult mai eliptică decât cea a unui asteroid. Periheliul său (distanța minimă de la Soare) este de 2,049 UA, iar afeliul său (distanța maximă de la Soare) este estimat la 178,9 UA.1 Aceasta face ca orbita să pară ca o serie de comete lung periodice. Obiectul S3 are o perioadă orbitală de 860,3 ani.1 Descoperitorii S3 susțin că trebuie să fie un obiect care a fost „stocat” în norul Oort pentru cea mai mare parte a vârstei sistemului solar, fiind deviat în interior relativ recent. Deci, acesta este, în mod esențial, un mod evolutiv de a spune că S3 este un obiect tânăr, datorită naturii prafului pe care-l creează. Totuși, pentru oamenii de știință care studiază sistemul solar, se presupune că este un obiect vechi și „neprelucrat”.

Astăzi, în mod normal, este posibil ca spectrele să facă distincția între un asteroid de tip S, o cometă înghețată care generează o coadă și o cometă dispărută care nu mai poate crea o coadă. Oamenii de știință pot considera că această descoperire confirmă unele dintre modelele mai noi privind formarea sistemului nostru solar. Modelul tradițional al nebuloasei pentru formarea sistemului nostru solar nu prevede migrația planetelor. Dar modelele mai noi, cum ar fi modelul Nice3,4,5 și modelul Grand Tack,6,7 sugerează că Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun au migrat în sistemul solar mai demult. În aceste noi modele, mișcarea lui Jupiter și a lui Saturn ar face ca multe planete și obiecte mici să fie deviate spre exterior. Aceste noi modele pentru formarea sistemului nostru solar spun că ar putea exista obiecte telurice în Norul Oort, dar modelul tradițional al nebuloasei spune că este puțin probabil.

Se crede că asteroizii și cometele s-au format în sistemul solar timpuriu când au fost prezente mai multe planete mici. Teoriile acceptate despre sistemul nostru solar afirmă cum cometele s-au format, în principal, în regiunea planetelor exterioare (de la Jupiter la Neptun).8,9 Asteroizii s-au format, în principal, în regiunea dintre Marte și Jupiter, unde temperaturile erau mai mari. Unele dintre obiectele mici deviate în exterior ar avea suficientă viteză datorită lui Jupiter și Saturn pentru a le permite să scape de gravitația Soarelui. Un mic procent dintre ele ar putea avea suficientă energie pentru a le duce la distanțe de câteva zeci de mii de UA și, în același timp, să rămână în orbite eliptice. Acestea ar deveni obiecte ale Norului Oort. La afeliul, aceste obiecte se mișcă lent și astfel pot fi „capturate” de Norul Oort, fiind considerat de mulți ca rămân stabile acolo timp de milioane sau miliarde de ani.

În înțelegerea modernă a teoriei Oort, există mai multe regiuni care trec în Norul Oort. Din jurul orbitei lui Neptun la o distanță de aproximativ 55 UA este regiunea cunoscută sub numele de Centura Edgeworth-Kuiper. Apoi, de la aproximativ 55 UA până la 200 UA este o regiune numită Discul împrăștiat. Regiunea de la aproximativ 3 000 UA până la aproximativ 20 000 UA este numită, în mod obișnuit, Norul Oort interior. Se consideră că Discul împrăștiat și Norul Oort interior conțin obiecte cu orbite care au o serie de înclinații. Obiectele au fost observate, de fapt, în regiunea Centurii Kuiper și au fost observate câteva cu orbite care le-ar purta în regiunea Discului împrăștiat. Partea interioară a Discului împrăștiat reprezintă marginea a ceea ce poate fi observat cu tehnologia actuală. Cu toate acestea, au fost observate mai puține obiecte în Centura Kuiper și în Discul împrăștiat decât sugerează modelele acceptate.8,10

O cometă este definită, în general, ca fiind un obiect care poate genera o coadă. Dar distincția dintre comete și asteroizi nu este întotdeauna atât de clară. Asteroizii pot emite o coadă de praf și pot elimina apă. Cometele pot avea două tipuri de cozi, o coadă de ioni și o coadă de praf. Dar cometele au tendința de a elimina mult mai mult material în cozile de praf decât asteroizii. Observațiile lui C/2014 S3 indică faptul că are o coadă de praf foarte limitată, asemănătoare unui asteroid de tip S; este mult mai puțin activă în „coadă” decât o cometă tipică.1 Spectrul în infraroșu apropiat este folosit pentru aceste observații. Au existat și alte „comete fără coadă”, dar lucrul unic despre C/2014 S3 este că spectrul său este asemănător unui asteroid de tip S. Articolul lui Meech et al. (2016), care au raportat descoperirea lui C/2014 S3, afirmă că primul obiect „aproape inactiv” observat pe o orbită lung periodică a fost 1996 PW. Meech et al. continuă să compare aceste două obiecte:

O explorare a istoriei dinamice a lui 1996 PW … a arătat că era la fel de probabil ca 1996 PW să fi fost o cometă dispărută sau un asteroid expulzat în Norul Oort, în timpul evoluției timpurii a sistemului solar. Mai recent, au fost descoperiți și alți candidați Manx. Am observat cinci dintre ei, care arată, de asemenea, culori roșiatice asemănătoare cometelor, similare lui 1996 PW. C/2014 S3 este primul și singurul candidat Manx până în prezent cu un spectru de reflectivitate de tip S.1

Creaționiștii au susținut un sistem solar tânăr, ținând cont de duratele de viață ale cometelor scurt periodice.8,11,12,13 Astăzi se consideră, în general, că sunt două clase de comete scurt periodice, comete din familia lui Jupiter (Jupiter Family Comets – JFC) și comete din familia Halley (Halley Type Comets – HTC). Pe de o parte, JFC au orbite cu înclinație scăzută și se crede că provin din obiecte din Centura Kuiper, ale căror orbite au fost modificate de către Jupiter. Cometele din familia Halley, pe de altă parte, au o gamă largă de înclinații orbitale și orbite mai mari decât obiectele JFC. Cometele din familia Halley sunt uneori și în orbite retrograde. Astăzi, cercetătorii de comete cred că obiectele HTC provin din Discul împrăștiat, dar demonstrarea dinamicii orbitale a acestui lucru nu a fost în întregime realizată.14 Există mai puține obiecte HTC decât au prezis modelele. O lucrare a estimat ceea ce numea „rata de moarte” a cometelor HTC ca fiind de 69 000 de ani.14 Acesta este momentul când ele devin, în esență, neobservabile. Cometele familiei lui Jupiter ar avea durate de viață (sau „rate de moarte”) mai mici decât aceasta. Deci, argumentul de vârstă tânără pentru cometele scurt periodice este încă valabil. Argumentul creaționiștilor bazat pe comete scurt periodice cred că se aplică, în principal, cometelor din familia lui Jupiter. Dar obiectul C/2014 S3 nu este o cometă scurt periodică.

Cum ar trebui atunci creaționiștii să înțeleagă cometele lung periodice? Cometele cu orbite având perioade orbitale mai mari de 200 de ani sunt considerate a fi „comete lung periodice”. Există o gamă largă de perioade orbitale pentru cometele lung periodice, de la 200 de ani până la milioane de ani. Dar perioada orbitală a orbitei unei comete lung periodice nu are nimic de-a face cu vârsta unei comete sau cu vârsta sistemului solar. După cum s-a menționat mai sus, cometele din familia lui Jupiter ar putea fi obiecte din Centura Kuiper, ale căror orbite au fost modificate de Jupiter. Dar comele din familia Halley și cometele lung periodice ar fi putut fi create mai ales în orbitele actuale. Astfel, într-o perspectivă de vârstă tânără, nu este nevoie să inventezi un loc ca Norul Oort pentru a „depozita” comete timp de miliarde de ani. Multe comete lung periodice cu perioade orbitale cuprinse între sute de mii și milioane de ani, ar parcurge numai o mică parte a orbitei lor în 6000 de ani. Multe dintre cometele lung periodice se află încă la prima călătorie spre Soare. De fapt, astronomii ar fi de acord, chiar dacă cred într-un sistem solar bătrân. Există o dezbatere între cercetătorii de comete cu privire la numărul de comete lung periodice care sunt „noi” și nu au ajuns încă la periheliul lor.

Un obiect cum ar fi C/2014 S3 ar fi putut face doar aproximativ 7 orbite în 6000 de ani. Este foarte plauzibil ca un obiect teluric să poată elimina praf chiar după un astfel de interval de timp. Alte comete lung periodice observate pot avea o coadă mai semnificativă decât S3, dar ar putea fi tinere din aceleași motive. Unele comete se întrerup complet atunci când trec prin apropierea Soarelui. Dar oamenii de știință au estimat că, în mod obișnuit, cometele se pot parcurge de la câteva zeci la sute de perihelii înainte de a „dispărea”. Astfel, din punctul de vedere al vârstei tinere, nu este nevoie ca un obiect ca S3 să fie „stocat” timp de miliarde de ani într-un nor ipotetic (Norul Oort) care nu poate fi observat.

Concluzie

Oamenii de știință care studiază sistemul solar încearcă adesea să clasifice obiecte și să le definească în funcție de originea lor. Cu toate acestea, nicio ființă umană nu a putut observa originea sistemului nostru solar sau a obiectelor din el. Există o mare tendință ca oamenii de știință să privească descoperiri noi printr-o lentilă care este construită din mai multe ipoteze naturaliste. Dar ipotezele naturaliste sunt adesea inadecvate în privința originilor. Obiectul S3 pare a fi o cometă cu o compoziție neobișnuită. Presupunerea că toate cometele sunt „bulgări de zăpadă murdari” merită, probabil, să fie pusă la îndoială. Este posibil să avem nevoie de un sistem de clasificare a compoziției cometelor. După câte cunosc, un astfel de sistem nu a fost conceput. În calitate de credincioși în Biblie putem să ne construim gândirea pe ipoteze diferite de cele ale științei seculare și uneori să ajungem la răspunsuri mai bune.

Referinţe

  1. Meech, K.J. et al., Inner solar system material discovered in the Oort cloud, Science Advances 2(4):e1600038, 29 Aprilie 2016, doi:10.1126/sciadv.1600038. Înapoi la text.
  2. European Southern Observatory (ESO), Unique fragment from Earth’s formation returns after billions of years in cold storage: Tailless Manx comet from Oort Cloud brings clues about the origin of the solar system, ScienceDaily, 29 Aprilie 2016; www.sciencedaily.com/releases/2016/04/160.429.192802.htm. Înapoi la text.
  3. Tsiganis, K. et al., Origin of the orbital architecture of the giant planets of the solar system, Nature 435:459–461, 26 Mai, 2005, doi:10.1038/nature03539. Înapoi la text.
  4. Morbidelli, A. et al., Chaotic capture of Jupiter’s Trojan asteroids in the early solar system, Nature 435:462–465, 26 Mai 2005, doi:10.1038/nature03540. Înapoi la text.
  5. Gomes, R. et al., Origin of the cataclysmic Late Heavy Bombardment of the terrestrial planets, Nature 435:466–469, 26 Mai 2005, doi:10.1038/ nature03676. Înapoi la text.
  6. Walsh, KJ. et al., A low mass for Mars from Jupiter’s early gas-driven migration, Nature 475:206–209, 14 Iulie 2011, doi:10.1038/nature10201. Înapoi la text.
  7. Walsh, K.J. et al., Populating the asteroid belt from two parent source regions due to the migration of giant planets—“The Grand Tack”, Meteoritics & Planetary Science, pp. 1–7, 2012, doi: 10.1111/j.1945-5100.2012.01418.x. Înapoi la text.
  8. Spencer, W.R., Critique of modern Oort comet theory, Creation Research Society Quarterly 50:146–153, 2014. Înapoi la text.
  9. Dones, L., Weissman, P.R., Levison, H.F. and Duncan M. J., Oort cloud formation and dynamics; in: Festou, M.C., Keller, H.U. and Weaver, H.A. (Eds.), Comets II, University of Arizona Press, Tucson, AZ, pp. 153–174, 2004. Înapoi la text.
  10. Jewitt, D.C., From cradle to grave: the rise and demise of the comets; in: Festou, M.C., Keller, H.U. and Weaver, H.A. (Eds.), Comets II, University of Arizona Press, Tucson, AZ, pp. 659–676, 2004. Înapoi la text.
  11. Slusher, H.S., Age of the Cosmos, Institute for Creation Research, San Diego, CA, 1980. Înapoi la text.
  12. DeYoung, D.B., Astronomy and the Bible: Questions and Answers, Baker Book House, Grand Rapids, MI, 1989. Înapoi la text.
  13. Faulkner, D.R., Comets and the age of the solar system, creation.com/comets-and-the-age-of-the-solar-system Creation Ex Nihilo Technical J. (now J. Creation) 11(3):264–273, 1997. Înapoi la text.
  14. Levison, H.F., Duncan, M.J., Dones, L. and Gladman, B.J., The scattered disk as a source of Halley-type comets, Icarus 184: 619–633, 2006. Înapoi la text.

Articole conexe

Alte lecturi

Helpful Resources