Explore
Also Available in:

Crono-genealogiile biblice

de
tradus de Cristian Monea (Centrul De Studii Facerea Lumii)

Rezumat

O lectură simplă a genealogiilor biblice conform textului masoretic de încredere arată că Adam a fost creat în jurul anului 4000 î.Hr., iar aceasta a fost în a 6-a zi a Creației. Copiile existente ale Septuagintei și a Pentateuhului Samaritean nu sunt atât de sigure, dar cel mult ar putea împinge această dată până la aproximativ 5400 î.Hr. Nu există niciun motiv justificabil pentru a crede în lacunele de timp din crono-genealogiile Facerii, întrucât argumentele prezentate în favoarea unor astfel de opinii sunt respinse prin analize contextuale, lingvistice și istorice.


Ce text trebuie utilizat?

Există trei texte antice principale ale Vechiului Testament:

  • Textul Masoretic (TM) folosit de Biblia Ebraică modernă și care stă la baza majorității Vechilor Testamente englezești [VT]. Este denumit după copiștii speciali ai Bibliei, numiți masoreți („transmițători”), care au standardizat textul și au marcat vocalele pentru a ajuta la pronunția textului, care anterior avea doar consoane. Masoreții au standardizat marcarea vocalelor abia în secolul al VII-lea sau al VIII-lea d.Hr.1
  • Septuaginta (LXX) a fost o traducere greacă a VT. Numele provine din latinescul septuaginta (70), deoarece, potrivit legendei, 72 de rabini (șase din fiecare din cele 12 triburi) au fost responsabili pentru traducerea din Alexandria, la c. 250 î.Hr. În realitate, ea a fost compusă de-a lungul deceniilor, începând din secolul al III-lea î.Hr. Faptul că au existat mai mulți traducători înseamnă că pierde din precizie. Pentateuhul este considerat a fi de încredere, în timp ce alte secțiuni sunt mai puțin exacte. LXX a fost folosită pe scară largă de evreii din afara Israelului, în timpurile Noului Testament [NT]. Așa se explică de ce a fost citată în mod obișnuit în NT (dar departe de a fi exclusiv)—dacă nu, atunci oameni precum nobilii din Bereea, din Faptele Apostolilor 17:11, ar fi putut compara învățăturile Apostolilor cu VT și să spună: „Nu scrie așa în Biblia noastră.”2
  • Pentateuhul Samaritean (PS) este o versiune ebraică din secolul I î.Hr. După ce asirienii i-au deportat pe mulți dintre locuitorii Regatului de Nord al Israelului, au adus coloniști în zona centrală din jurul Samariei. Samaritenii erau descendenți micști ai acestor coloniști și evrei. Ei aveau propriile locuri de închinare în jurul Muntelui Garizim (Ioan 4:20–21) și se bazau doar pe Legea lui Moise sau Pentateuhul, care era ușor diferită de cea folosită de evrei. PS diferă de Textul Masoretic în aproximativ 6000 de locuri. În aproximativ 2000 dintre aceste cazuri, PS se aliniază cu LXX împotriva TM.

După cum se arată în tabelul 1, acestea trei dau vârste diferite pentru patriarhi la nașterea succesorilor și la moartea lor, dar toate se aliniază la vârsta de aproximativ 1400 de ani privind timpul trecut de la Facere la Avraam. Cronologia biblică ar trebui să se bazeze pe Textul Masoretic, deoarece celelalte texte prezintă dovezi de editare.3 De exemplu, cronologiile Septuagintei sunt exagerate și se poate demonstra acest lucru, deoarece conțin eroarea (evidentă) că Matusalem a trăit la 14 ani după Potop.

Data Creației

Putem defini anul facerii lumii ca AM 1 (AM = Anno Mundi = anul lumii). Adam a murit în AM 930, Noe s-a născut în AM 1056, și Potopul a avut loc 600 de ani mai târziu, adică în AM 1656. Avraam s-a născut când Terah avea 130 de ani, la 352 de ani după Potop, în AM 2008. Aceasta restrânge intervalul posibil pentru data creării. Singurul motiv al incertitudinii este datarea lui Avraam și aceasta depinde de datele călătoriei în Egipt și ale monarhiei israelite. Odată ce acest lucruri sunt cunoscute, celelalte date urmează matematic.

Regretatul Dr. Gerhard Hasel, care a fost profesor de Vechiul Testament și Teologie Biblică la Universitatea Andrews, a calculat din Textul Masoretic că Avraam s-a născut, cu aproximație, în anul 2170 î.Hr. Astfel, Potopul a avut loc la 2522 î.Hr. și Creația la 4178 î.Hr.4 Dr. Hasel a presupus, pe bună dreptate, că nu există lacune în genealogii, așa cum se va justifica mai jos.

Tabelul 1. Crono-genealogiile patriarhilor conform diferitelor texte.
NumeVârsta la nașterea succesoruluiAnii rămași de viață
LXXMasoretic TextPentateuhul SamariteanLXXMasoretic TextSamaritan Pentateuch
Adam 230 130 130 700 800 800
Set 205 105 105 707 807 807
Enos 190 90 90 715 815 815
Cainan 170 70 70 740 840 840
Matusal 165 65 65 730 830 830
Iared 162 162 62 800 800 785
Enoh 165 65 65 200 300 300
Matusalem 167 187 67 802 782 653
Lameh 188 182 53 565 595 600
Noe 500 500 500 450 450 450
Timp total de Adam la Potop 2242 1656 1307
Sem 100 100 100 500 500 500
Arfaxad 135 35 135 430 403 303
[Cainan](i) [130] [330]
Selah 130 30 130 330 403 303
Eber 134 34 134 370 430 270
Peleg 130 30 130 209 209 109
Ragav 132 32 132 207 207 107
Serug 130 30 130 200 200 100
Nahor 79 29 79 129 119 69
Terah(ii) 70 70 70 135 135 75
Timp total de la Potop la Avraam 1070 290 940
  1. TIncluderea unui Cainan suplimentar în Septuaginta este discutată într-o secțiune ulterioară.
  2. Rețineți că Avraam nu a fost primul născut al lui Terah. Fac. 12:4 spune că Avraam avea 75de ani când a părăsit Haranul, iar aceasta a fost la scurt timp după ce Terah a murit la vârstade 205 ani (Fac. 11:32), iar diferența (205–75) înseamnă că Terah avea, de fapt, 130 de anicând s-a născut Avraam, nu 70 (Ussher pare să fi fost primul cronolog modern care aobservat acest lucru). Ultima valoare se referă la vârsta lui Terah când s-a născut cel maimare dintre cei trei fii menționați, probabil Haran.

Genealogiile au lacune?

James Barr, pe atunci șeful catedrei de limba ebraică de la Universitatea Oxford, a scris în 1984:

„… probabil, din câte știu eu, nu există niciun profesor de ebraică sau Vechiul Testament la vreo universitate internațională care să nu creadă că scriitorii Facerii 1–11 au intenționat să le transmită cititorilor ideile că: … persoanele din genealogiile Facerii au oferit, printr-o simplă adăugare, o cronologie de la începutul lumii până la etapele ulterioare din povestea biblică.”5

Barr, în concordanță cu părerile lui neo-ortodoxe, nu crede în Facere, dar a înțeles ceea ce ebraica învăța atât de clar. Doar nevoia percepută de a se armoniza cu presupusa vârstă a Pământului i-a determinat pe oamenii ca el să gândească altceva – fără a avea nicio legătură cu textul în sine.

Susținătorul vârstelor îndelungate, Davis Young, subliniază:

„Părinții bisericii au sugerat, de asemenea, că lumea avea mai puțin de șase mii de ani la vremea lui Hristos din cauza cronologiei relatărilor genealogice ale Fac. 5 și 11 și din cauza altor informații cronologice din Scriptură”.6

Istoricul evreu Iosif Flavius (37/38 d. Hr. – c. 100), în Antichități iudaice, prezintă, de asemenea, o cronologie care nu indică niciun fel de lacună. Acest lucru este semnificativ, deoarece arată faptul că evreii din vremea sa nu au identificat niciodată lacune. Numele și vârstele din scrierile sale arată că Iosif Flavius a folosit mai ales Septuaginta.

„Această calamitate [Potopul] a început în al 600-lea an al lui Noe… Acum [Moise] spune că această inundație a început în a 27-a [a 17-a] zi a lunii menționate [Nisan]; iar acesta a fost la 2656 [1656]7 de ani de la Adam, primul om; iar timpul este scris în cărțile noastre sacre, cei care au trăit atunci au remarcat, cu mare acuratețe, atât datele de naștere, cât și datele oamenilor iluștri.

„Într-adevăr, Set s-a născut când Adam avea 230 de ani, care a trăit 930 de ani. Set a născut pe Enos în al 205-lea an, care, după ce a trăit 912 ani, a fost urmat de Cainan, fiul său, pe care l-a avut la 190 de ani; acesta trăind 905 de ani. Cainan, când a împlinit 910 ani, l-a avut pe fiul său, Malaleel, care s-a născut în al 170-lea an. Acest Malaleel, care a trăit 895 de ani, a murit, lăsându-l pe fiul său Iared, pe care l-a născut când a împlinit 165 de ani. A trăit 962 de ani; și apoi i-a succedat fiul său Enoh, care s-a născut când tatăl său avea 162 de ani. Acum, după ce a trăit 365 de ani, a plecat la Dumnezeu; de unde faptul că s-a consemnat moartea lui. Acum, Matusalem, fiul lui Enoh, care s-a născut când tatăl său avea 165 de ani, l-a avut pe Lameh, când avea 187 de ani, care a trăit 969 de ani. Acum, lui Lameh, după 777 de ani, i-a urmat Noe drept conducător al poporului, care s-a născut când Lameh avea 182 de ani și a condus timp de 950 de ani. Acești ani puși cap la cap formează timpul total; dar nimeni să nu cerceteze moartea acestor oameni, pentru că și-au prelungit viața împreună cu copiii și nepoții lor, ci să țină cont doar de nașterile lor. …”8

„Acum voi vorbi despre evrei. Fiul lui Peleg, al cărui tată era Eber, era Ragav, al cărui fiu era Serug, căruia i s-a născut Nahor; fiul său a fost Terah, care a fost tatăl lui Avraam, care, în consecință, a fost al zecelea de la Noe, și s-a născut în al 290-lea an după Potop; căci Terah a născut pe Avraam în al 70-lea an al său.9 Nahor a născut pe Haran [Terah?] când avea 120 de ani; Nahor i-a urmat lui Serug în al 132-lea an; Ragav l-a avut pe Serug la 130 de ani; la aceeași vârstă, de asemenea, Peleg avea pe Ragav; Eber l-a avut pe Peleg în al 134-lea an; el însuși i-a urmat lui Șelah la vârsta de 130 de ani, iar Arfaxad l-a avut pe fiul său la 135 de ani, Arfaxad fiind fiul lui Șem și născându-se la 12 ani după Potop.”10,16,17

Acestea vin din „Cartea 1, care conține intervalul de 3831 de ani: De la Creație până la moartea lui Isaac.” Încă o dată, acest lucru exclude orice lacune sau perioade lungi de creație.

Pentru a demonstra că citatele lui Barr și Josephus sunt deducții greșite, urmează câteva dovezi exegetice pentru strictețea cronologiei.

Gramatică

Creaționistul progresist, Hugh Ross, indică unele genealogii biblice care au lacune pentru a susține că Facerea 5 și 11 sunt, în mare parte, incomplete.11 El mai susține:

„Cuvintele traduse în engleză spun acest lucru: «Când X a trăit Y ani, el a devenit tatăl lui Z.” Cineva care citește același pasaj în ebraică ar vedea o a doua posibilitate: „Când X a trăit Y ani, el a devenit tatăl unei linii familiale care a inclus sau a culminat cu Z.»”12

Cu toate acestea, niciunul din exemplele sale de lacune în genealogii (Matei 1:8–9 vs. 1 Paralipomena 3:10–12) nu menționează vârsta tatălui la nașterea succesorului, astfel încât acestea sunt irelevante pentru problema genealogiilor Facerearii. De asemenea, genealogia lui Matei a fost, în mod clar, intenționată să fie incompletă, menționând clar trei grupuri de 14 nume (Matei 1:17). La rândul său, aceasta se datorează probabil faptului că literele ebraice pentru numele David, o figură cheie a narațiunii, însumează 14. În Facerea 5 și 11, nu există o astfel de intenție. Deci listele Facerearii 5 și 11 sunt numite uneori, în mod corect, crono-genealogii, deoarece includ atât informații de timp, cât și personale. Hasel a explicat diferența:

„În ceea ce privește genealogia din Matei, schematizarea este aparentă și poate fi susținută prin compararea cu datele genealogice din VT. Se poate demonstra același lucru pentru Facerea 5 și 11? Există o schemă de zece plus zece în Facerea 5 și 11? O simplă numărare a patriarhilor din Facerea 5 și 11 dezvăluie că nu există o secvență schematică de zece-zece. În Facerea 5 există o linie de zece patriarhi de la Adam la Noe care au avut trei fii, dar în Facerea 11:26 linia patriarhilor este formată doar din nouă membri, de la Șem la Terah, care „a devenit tatăl lui Avraam, Nahor și Haran” (Facerea 11:26, New American Standard Bible). Dacă Avraam trebuie socotit drept al zecelea patriarh din Facerea 11, atunci se impune ca Șem să fie socotit drept al unsprezecelea patriarh din Facerea 5, pentru că fiecare genealogie se încheie cu un patriarh pentru care sunt menționați trei fii. Se pare că o comparație a Facerea 5:32 cu 11:26 dezvăluie că nu există motive pentru a număra unul dintre cei trei fii într-o singură instanță și nu în cealaltă, când, de fapt, formula este aceeași. Astfel, dacă în Facerea 5 se numără zece patriarhi, consecvența cere numărarea a nouă patriarhi în Facerearea 11 sau, invers, dacă se numără unsprezece în Facerea 5, atunci trebuie să fie numărați zece în Facerea 11. Numerele 10/9, respectiv 11/10, cu greu se pot considera un aranjament intenționat sau o simetrie. Pe scurt, presupusa „simetrie a zece generații înainte de Potop și zece generații după Potop” [Ref.] nu există în textul ebraic. Astfel, analogia cu cele trei serii de paisprezece generații din Matei 1:1–17 este un non sequitur [nu se leagă]”.13

Ross subliniază, de asemenea, că, cuvântul ebraic ‘ab (tată) poate însemna bunic sau strămoș, în timp ce ben (fiu) poate însemna nepot sau descendent.14 Însă Ross greșește din nou prin adoptarea nejustificată a unui câmp semantic extins.14Adică, faptul că aceste cuvinte pot avea aceste semnificații în anumite contexte nu înseamnă că pot avea aceste semnificații în orice context. Genealogiile din Facerea 5 și 11 spun că X „a născut fii și fiice”, ceea ce implică faptul că Z este, de asemenea, un fiu al lui X în acest context specific.

Și chiar dacă suntem de acord că Z este descendent al lui X, Z este întotdeauna precedat de particula acuzativă את (‘et), care nu este tradusă, ci îl marchează Z ca obiect direct al verbului „a naște” (ויולד wayyôled). Aceasta înseamnă că nașterea lui Z din X a avut loc când X avea Y ani, indiferent dacă Z era un fiu sau un descendent mai îndepărtat. Gramatica ebraică oferă un sprijin suplimentar—wayyôled este forma hifil imperfectă a verbului ebraic yalad—rădăcina hifil comunică subiectul care participă la acțiunea ce provoacă un eveniment, de ex. Set drept cel căruia i s-a născut Enos. Hasel a subliniat:

„Expresia repetată „și i s-a născut PN [numele personal]”(wayyôled ”et-PN) apare de cincisprezece ori în VT – toate în Facerea 5 și 11. În două cazuri suplimentare sunt furnizate numele a trei fii (Facerea 5:32 și 11:26). Aceeași formă verbală ca în această frază (adică wayyôled) este folosită încă de șaisprezece ori în fraza „și i s-au născut fii și fiice” (Facerea 5:4, 7, 10, etc.; 11:11,13,17 etc.) Utilizările rămase ale acestei forme verbale în cartea Facerea arată că expresia „i s-a născut fiu” (wayyôled) este folosită în sensul unei descendențe fizice directe (Facerea 5:36:10). O descendență fizică directă este evidentă în fiecare dintre utilizările rămase ale formei hifil a expresiei wayyôled, „și i s-a născut”, în VT (Judecători 11:11 Paralipomena 8:914:32 Paralipomena 11:2113:2124:3). Aceeași expresie reapare de două ori în genealogiile din I Paralipomena, în care cuvântul „lui Avraam i s-a născut Isaac” (1 Paralipomena 1:34; cf. 5:37 [6:11]) exclude faptul că fiul numit nu este decât un descendent îndepărtat al patriarhului și nu un urmaș fizic direct. Astfel, expresia „și i s-a născut PN” din Fac. 5 și 11 nu poate însemna că Adam „a născut un strămoș al lui Set”. Părerea că Set și orice fiu numit din Fac. 5 și 11 nu sunt decât descendenți îndepărtați nu rezistă în fața dovezilor limbii ebraice utilizate”.15

Unde pot fi inserate „lacunele”?

O altă problemă este aceea în care lacunele ar putea fi inserate în mod plauzibil. Există o serie de locuri în care o lacună este exclusă în mod explicit:

  • Set: Set este cu siguranță un fiu direct al lui Adam și al Evei, și văzut ca un înlocuitor pentru Abel, ucis de Cain (Facere 4:25).
  • Enos: trebuie să fie un fiu al lui Set, pentru că Set l-a numit (Fac. 4:26).
  • Enoh: Iuda 14 spune că Enoh a fost al șaptelea de la Adam, ceea ce indică relații simple de tip tată-fiu, de la Adam la Enoh.
  • Noe: Lameh l-a numit, așa că Lameh trebuie să fie tatăl său, nu doar un strămoș (Fac. 5:29).
  • Șem, Ham și Iafet au fost, cu siguranță, fiii lui Noe, deoarece l-au însoțit pe Arcă.
  • Arfaxad era, pur și simplu, un fiu al lui Șem, pentru că s-a născut la doi ani după Potop (Fac. 11:10).
  • Avram, Haran și Nahor au fost fiii lui Terah, întrucât au plecat împreună din Urul Caldeii (Fac. 11:31).
  • Matusalem: Enoh, un profet de dinaintea Potopului (Iuda 14), i-a dat fiului său un nume care înseamnă „atunci când moare, va fi trimis”, iar cronologia masoretică situează moartea, fără niciun fel de lacune, în anul Potopului.

Unele comentarii susțin că Matusalem înseamnă „omul suliței”, dar savantul creștin ebraic Dr. Arnold Fruchtenbaum argumentează:

„Numele Matusalem ar putea însemna unul din două lucruri. Prin urmare, va însemna fie „omul suliței”, fie „când moare, va fi trimis”. Dezbaterea nu se referă la a doua parte a cuvântului care, în ebraică, este shalach; iar shalach înseamnă „a trimite”. În timp ce conceptul de a trimite reprezintă semnificația principală a cuvântului shalach, el are și semnificația secundară de a fi aruncat într-un context în care trimiterea este forțată sau rapidă. Pe această bază, unii ar concluziona că shalach ar însemna fie „achetă”, fie „săgeată” sau „suliță”. Totuși, acesta este un sens derivat, deoarece sensul principal al cuvântului shalach este de „a trimite”, așa cum îl arată orice dicționar.

„În cele din urmă, modul în care cineva se ocupă de shalach depinde de modul în care abordează prima parte a cuvântului, care are două litere ebraice ce scriu mat. Pe baza rădăcinii, atunci sensul ar fi într-adevăr „om”. Prin urmare, comentariile concluzionează că înseamnă „omul suliței” sau „omul săgeții”. Cu toate acestea, folosirea termenului „suliță” sau „săgeată” nu este înțelesul cuvântului shalach în niciun dicționar pe care îl cunosc. Este pur și simplu un sens derivat de la trimiterea la aruncare la încercarea de a face un obiect specific. Dacă mat ar fi vrut să însemne om, dacă cineva ar fi să interpreteze strict literal, atunci nu ar însemna „omul suliței” sau „om al săgeții”, ci „om trimis”.

„A doua opțiune pentru mat este că provine de la rădăcina care înseamnă „a muri”. Mai mult, litera „vav” dintre mat și shalach îi conferă o forță verbală. De aceea, prefer să o interpretez strict literal, folosind rădăcina „a muri” și, literalmente, ar însemna „moare, va fi trimis”.

„Prefer această traducere a numelui, „când moare, va fi trimis”, din două motive. Primul motiv este că se potrivește mult mai bine analizei ebraice a numelui. În al doilea rând, este mai potrivită în contextul mai larg, deoarece, dacă urmăm cronologia Facerii, anul în care a murit a fost anul Potopului. Nu cred că acest lucru a fost pur întâmplător”.18

Numărul generațiilor dispărute ar trebui să fie imens

Este important de menționat că cei care doresc să extindă timpul dintre Creație, Potop și Avraam pentru a se potrivi cu interpretările lor geologice, au nevoie de mult mai mult decât doar de câteva nume care lipsesc. În mod normal, oamenii doresc să împingă Potopul chiar înapoi și, cum cronologiile Facerii 11 sunt cele care leagă Potopul de Avraam, acestea sunt cele care trebuie „extinse”. Ross „datează” Potopul ”între douăzeci de mii și treizeci de mii de ani în urmă”.19 Dar, din moment ce oamenii din Facerii 11 aveau fii la 35 de ani sau mai puțin, pentru a adăuga doar 10.000 de ani ar fi nevoie de peste 250 de generații dispărute! Trebuie să ne întrebăm cum o genealogie ar putea pierde toate aceste generații fără nicio urmă. Și, din moment ce multe dintre numele menționate nu includ nicio urmă de fapte sau afirmații ale acestora, de ce s-ar fi deranjat scriitorul să le menționeze atunci când au fost omise atât de multe generații?

Este Cainan o lacună?20,21

De asemenea, Ross subliniază că Luca 3:36 conține numele suplimentar Cainan, care nu este menționat în Facerii 11:12.16 El folosește acest lucru pentru a revendica, de fapt, că aici este o lacună, deci nu există nimic care să împiedice înmulțirea nelimitată a lacunelor.

Acest Cainan în plus apare în majoritatea manuscriselor grecești ale lui Luca și Septuaginta privind Facerii 11. Dar numele probabil nu se regăsește în autografiile originale, așa cum se arată în următoarele dovezi textuale:

  • Cel de-al doilea Cainan din Facerii 11 se regăsește doar în manuscrisele Septuaginta care au fost scrise cu mult după Evanghelia după Luca. Cele mai vechi manuscrise Septuaginta nu au pe acest Cainan suplimentar.
  • Cea mai cunoscută copie existentă a lui Evangheliei după Luca omite pe cel de-al doilea Cainan. Acesta este codicele papirus de 102 pagini (inițial 144) al colecției Bodmer, etichetat P75 (datat între 175 și 225 AD22).
  • Iosif Flavius a folosit adesea Septuaginta drept sursă, dar nu l-a menționat pe cel de-al doilea Cainan (vezi mai sus).
  • Iulius Africanul (c. 180 d.Hr. – 250 d. Hr.) a fost „primul istoric creștin cunoscut să fi realizat o cronologie universală.” În cronologia sa, scrisă la c. 220 d.Hr., el a urmat și vârstele Septuaginta, dar l-a omis din nou pe acest Cainan misterios.

După ce se arată că, cel de-al doilea Cainan nu a fost în manuscrisele originale, este util să încercăm să reconstituim modul în care eroarea s-a strecurat în copii.

Rețineți că Noul Testament grecesc a fost scris inițial fără semne de punctuație sau spații între cuvinte. Deci, Luca 3:35–38 ar fi fost scris inițial ca în Figura 1a. În acest manuscris, TOYKAINAN (fiul lui Cainan) ar fi putut fi la sfârșitul liniei a treia.

Dar să presupunem că un prim-copist al Evangheliei după Luca copia prima linie, dar a aruncat o privire spre finalul celei de-a treia linii de la TOYKAINAN. Apoi ar fi scris și pe prima linie (Figura 1b).

În engleză, păstrând aceeași linie de formatare și folosind italice ca să indice cuvintele adăugate de traducători, care au fost înțelese în limba greacă, atunci pasajul are sens (Figura 1c).

Deci, dacă un copist al Evangheliei după Luca este responsabil de eroare, de ce apare și în Septuaginta? După cum s-a arătat, el nu se află în copiile anterioare, așa că trebuie să fi fost adăugat mai târziu, de către un copist care a dorit să-l alinieze cu Luca. Și alte dovezi care vin în sprijin provin din faptul că vârstele lui „Cainan” la nașterea fiului său și la moartea sa sunt identice cu datele lui Șelah,următorul în linia genealogică. Acest lucru nu este surprinzător—copistul se confruntă cu numele suplimentar în Luca, dar acesta nu oferă vârste. Deci tot ce poate face copistul pentru a menține tiparul este de a repeta vârstele următorului patriarh.

Doctrina lipsei greșelilor biblice nu este afectată în niciun caz de diferența legată de Cainan. După cum se arată, nu este o eroare în autografiile originale ale Scripturii, ci una din extrem de puținele erori ale copiștilor din manuscrisele disponibile astăzi.

Figure 1
Figura 1. Graficul de mai sus arată cum s-a putut introduce numele lui Cainan în versiunile ulterioare ale lui Luca 3:36.

Concluzie

O lectură simplă a genealogiilor biblice din textul masoretic de încredere arată că Adam a fost creat în jurul anului 4000 î.Hr. și că Potopul a avut loc în jurul anului 2500 î.Hr. Analizele contextuale, lingvistice și istorice ale cărții Facerii confirmă faptul că, crono-genealogiile sunt o înregistrare completă fără lacune. Creaționiștii care doresc să împingă înapoi data Potopului și a Creației pentru a se potrivi teoriilor lor geologice sau arheologice nu au niciun motiv să facă acest lucru pe baza istoriei biblice. Mai degrabă ar trebui să se uite la teoriile lor științifice pentru a vedea unde se află discrepanțele.

Referințe și note

  1. Archer, G.L., Jr, Encyclopedia of Bible Difficulties, Zondervan, Grand Rapids, p. 40, 1982. Înapoi la text.
  2. Gleason Archer remarcă această idee (Ref. 1). Înapoi la text.
  3. Pentru o apărare a Textului Masoretic față de Septuaginta modificată (LXX), vedeți Williams, P., Some remarks preliminary to a biblical chronology, Journal of Creation 12(1):98–106, 1998. Înapoi la text.
  4. Hasel, G.F., The meaning of the chronogenealogies of Genesis 5 and 11, Origins 7(2):53–70, 1980. Înapoi la text.
  5. Barr, J., Letter to David C.C. Watson, 1984. Înapoi la text.
  6. Young, D.A., Christianity and the Age of the Earth, Zondervan, Grand Rapids, p. 19, 1982. Înapoi la text.
  7. Datele din paranteze se referă la Textul Masoretic. Înapoi la text.
  8. Josephus, Antiquities of the Jews 1(3):3–4; în: Whiston, W., tr., The Works of Josephus, p. 28, William P. Nimmo, Edinburgh, n.d.; numbers rendered into numerals. Înapoi la text.
  9. Dar vedeți nota ii, Tabelul 1. Înapoi la text.
  10. Josephus, Antiquities of the Jews 1(6):5, în Whiston, Ref. 8, p. 32. Înapoi la text.
  11. Ross, H., The Genesis Question, Navpress, Colorado Springs, ed. a 2-a, p. 108–109, 2001. Înapoi la text.
  12. Ross, Ref. 11, p. 109. Înapoi la text.
  13. Hasel, Ref. 4. Înapoi la text.
  14. Carson, D.A., Exegetical Fallacies, Baker Book House, Grand Rapids, ed. a 2-a, p. 60, 1996. Înapoi la text.
  15. Hasel, Ref. 6. Înapoi la text.
  16. Josephus, Jewish Antiquities, Books I–IV, Harvard Press, Cambridge, p. 73, 1930, Loeb Classical Library No. 242. Înapoi la text.
  17. Young, R., Analytical Concordance to the Holy Bible, 1879; 8th Ed., Lutterworth Press, London, p. 210, 1939. Josephus a calculat data creației la 5555 î.Hr., deoarece a folosit, în principal, valorile exagerate ale LXX (5508 sau 5586 î.Hr.) Înapoi la text.
  18. Fruchtenbaum, A.G., personal communication, 7 Noiembrie 2000. Înapoi la text.
  19. Ross, Ref. 11, p. 177. Înapoi la text.
  20. Sarfati, J., Cainan de Luca 3:36 (Cainan of Luke 3:36), Journal of Creation 12(1):39–40, 1998. Înapoi la text.
  21. Sarfati, J., Cainan: How do you explain the difference between Luke 3:36 and Gen. 11:12? Înapoi la text.
  22. Geisler, N.L. and Nix, W. E., A General Introduction to the Bible, Moody Press, Chicago, revizuit și extins, p. 390–391, 1986. Înapoi la text.