Explore
Also Available in:

Enigma cometelor

de
tradus de Cristian Monea (Centrul De Studii Facerea Lumii)

comet-conudrum

În iulie 2015, sonda spațială New Horizons a trecut pe lângă Pluto și a transmis fotografii senzaționale înapoi pe Pământ. De atunci, s-au primit imagini mai detaliate pe măsură ce datele au fost descărcate lent datorită distanței mari dintre noi și nava spațială. Recent, au fost făcute publice imagini ale satelitului Charon a lui Pluto1 care i-au uimit pe astronomi.

Unul dintre multele mistere ale sistemului solar este existența cometelor scurt periodice, care sunt comete ce orbitează în jurul Soarelui în mai puțin de aproximativ 200 de ani. Cu fiecare orbită, o parte din masa cometei se pierde pe măsură ce trece aproape de soare. Deci, după aproximativ 10 000 de ani, cometele ar fi trebuit să se fi dezintegrat complet. Dacă sistemul solar are o vechime de miliarde de ani, de ce mai există comete scurt periodice care orbitează în jurul Soarelui?2

Evoluționiștii au propus o soluție la această problemă prin postularea unui disc de obiecte numit Centura Kuiper3 dincolo de orbita lui Neptun. Acesta ar trebui să furnizeze comete sistemului solar interior pe măsură ce cometele vechi se dezintegrează.

(Se spune că, cometele lung periodice, cu perioade orbitale mai mari de 200 de ani, provin dintr-o regiune sferică ipotetică numită Norul Oort4, mult mai îndepărtată decât Centura Kuiper. Norul Oort nu este considerat a fi o sursă de comete scurt periodice.)

Cometele scurt periodice au nuclee mici, așa că dacă vreun obiect mic din Centura Kuiper (KBO—n.t., Kuiper Belt Object) ar fi deranjat și ar cădea pe o orbită eliptică în jurul Soarelui, ar putea deveni o cometă scurt periodică. Cu toate acestea, având în vedere limitele tehnologiei actuale, până acum au fost observate doar KBO-uri mari—mult prea mari pentru a fi comete. Chiar și Pluto, reclasificat acum ca planetă pitică, este un KBO, iar cel mai mare satelit al său Charon este, de asemenea, un KBO. Așa că s-a presupus că formarea craterelor pe Pluto și Charon va aduce dovezi pentru micile KBO—adică până la sosirea imaginilor lui Charon.

Există cratere mari pe Charon, în concordanță cu KBO-uri mari, dar un deficit de cratere mici. Nu există un mecanism cunoscut prin care doar craterele mici ar putea fi șterse, dar nu și cele mari, deoarece Charon este inert din punct de vedere geologic și, prin urmare, ar trebui să ofere un registru stabil al impacturilor. Acest lucru implică faptul că există într-adevăr foarte puține KBO-uri mici—prin urmare, această absență nu este doar un artefact al capacității noastre de detectare.5

Lipsa KBO-urilor mici înlătură singura explicație naturalistă actuală pentru originea cometelor scurt periodice. Dar existența unor astfel de comete este în concordanță cu o creație recentă a sistemului solar, așa cum scrie în Facerea.

Referințe și note

  1. Southwest Research Institute, New Horizons research indicates small Kuiper Belt objects are surprisingly rare; phys.org, 28 Feb 2019. Înapoi la text.
  2. Sarfati, J., Comets—portents of doom or indicators of youth? Creation 25(3):36–40, 2003; creation.com/comets. Înapoi la text.
  3. Newton, R., Kuiper Belt Objects: solution to short-period comets? J. Creation 16(2): 15–17, 2002; creation.com/kuiper. Înapoi la text.
  4. Faulkner, D., More problems for the ‘Oort comet cloud’, J. Creation 15(2):11, 2001; creation.com/oort. Înapoi la text.
  5. Singer, K.N. și colab., Impact craters on Pluto and Charon indicate a deficit of small Kuiper belt objects, Science 363(6430):955–959, 2019. Înapoi la text.