Explore
Also Available in:

Originile darwiniste ale sistemului nazist.

de 
tradus de Armand Ionescu (Centrul De Studii Facerea Lumii)

Acest articol prezinta rădăcinile darwiniste ale sistemului juridic nazist. Articolul susține că darwinismul a stat la baza celor mai elementare trăsături ale ordinii și teoriei juridice naziste. În acest context, naziștii au dezvoltat o teorie „progresivă” a dreptului în care „legea” a fost interpretată ca rezultat al forței și al luptei sociale. Conform teoriei juridice naziste, sistemul juridic nu ar trebui să conțină reguli fixe de drept, ci să se dezvolte în flux continuu ca o „lege vie”. Deoarece naziștii erau darwiniști care credeau că ființele umane au coborât din regnul animal, ei nu au acceptat ideea drepturilor omului rânduite de Dumnezeu, ci mai degrabă că „cel mai puternic” ar avea „dreptul” de a deposeda și de a distruge „pe cel mai slab“. În acea perioadă, majoritatea judecătorilor și avocaților germani erau juriști pozitiviști care au respins conceptul de drepturi date de Dumnezeu așa cum sunt definite de Sfânta Scriptură și teoria clasică a dreptului natural. Drept urmare, a fost dezvoltată o „moralitate de netăgăduit”, și a devenit lipsit de sens să se apeleze la orice lege mai înaltă decât comenzile opresive ale statului nazist.

Poster al Tineretului Hitler; Sursa: <wikipedia>7162Hitler-youth-prayer
Figura 1. Copiii din Tineretul Hitler trebuiau să recite o rugăciune zilnică Führer-ului.

Darwinismul a susținut cele mai elementare trăsături ale teoriei și practicii naziste. Deși darwinismul nu este singura explicație a național-socialismului, este totuși una esențială. Naziștii au crezut cu tărie că acționează în numele „științei” evoluției, a rațiunii și a progresului. Ei s-au văzut ca oameni progresiști care, în nerăbdarea lor, doresc doar să grăbească ritmul lent al evoluției, oferindu-i o mână de ajutor principiului călăuzitor—„supraviețuirea celui mai adaptat/puternic”.

Articolul in sine se concentrează pe modul de formare a rădăcinilor din sistemul juridic nazist. Explică de ce sistemul juridic nazist nu poate fi perceput izolat de gândirea darwinistă a elitei juridice a Germaniei naziste. În timpul perioadei în cauză, majoritatea judecătorilor și avocaților germani erau juriști pozitiviști susținând un sistem juridic care respingea orice idee a unei legi superioare care supraveghea statul. În schimb, gândirea evoluționistă, așa cum a fost dezvoltată de la Darwin, a făurit statului nazist mijloacele prin „evoluția” care ar fi avansat; prin optimizarea mecanismului său de „supraviețuire a celui mai adaptat”.

Nazismul și darwinismul

Din moment ce Charles Darwin (1809–1882) credea că oamenii au evoluat din animale printr-un proces orb de selecție naturală, trei capitole ale cărții „The Descent of Man” sunt dedicate teoriei conforme căreia facultățile mentale și morale ale ființelor umane împart aceeași sursa ca și ale animalelor. Foarte eronate și rasiste, aceste argumente au avut un impact profund asupra disciplinelor social-științifice, cum ar fi psihologia, antropologia și dreptul. Potrivit profesorului de drept Phillip E. Johnson:

„Pentru că Darwin a fost determinat să stabilească continuitatea umană din animale, el a scris frecvent despre „sălbatici și rasele inferioare” ca intermediari între animale și oameni civilizați. Datorită faptului că Darwin a aceptat ideea de ierarhie între societățile umane… răspândirea și rezistența unei forme rasiste a darwinismului social datorează mai mult lui Charles Darwin decât lui Herbert Spencer.”1

Neo-ateii încearcă uneori să sugereze că liderul nazist Adolf Hitler (1889–1945) a fost o persoană religioasă. Deși Hitler a devenit un romano-catolic cu numele, el a respins învățătura catolică de la o vârstă fragedă, privind creștinismul ca o religie potrivită doar pentru sclavi.2 Potrivit unui biolog britanic recent, Sir Arthur Keith (1866–1955), evoluționist de top în Marea Britanie, Führer-ul german era un „evoluționist arzător… care căuta în mod conștient ca practica Germaniei să fie conformă teoriei evoluției.”3

Darwinismul a susținut trăsăturile distinctive și esențiale ale național-socialismului. Într-adevăr, naziștii nu ar fi existat fără darwinism. Deși darwinismul nu este singura explicație a nazismului, este totuși una esențială. Naziștii credeau că sunt progresiști care propun „evoluția” conferindu-le forțelor oarbe ale naturii descrierea perfectă a arianului, foarte potrivite pentru principiul călăuzitor de „supraviețuire a celui mai adaptat”, pentru a vedea unde să meargă. Există o foarte mare corelație între viziunea darwiniană a naziștilor și politicile pe care le-au pus în aplicare. Este o viziune asupra lumii în care rasa ocupă un rol central, iar lupta pentru supraviețuire este condiția sine qua nona vieții.4

Deși este adevărat că Hitler a făcut uneori referire la „Dumnezeu” sau „Providență” în scrierile și discursurile politice, el nu a apelat la divinitatea creștină. Mai degrabă, el a echivalat „legea naturală” cu „supraviețuirea celui mai adaptat”, iar pe Dumnezeu cu „necunoscutul, natura sau orice alt nume”.5 Pentru Hitler, cele două dinamici fundamentale ale vieții erau foamea (ce promovează instinctul de autoconservare) și dragostea (care a păstrat specia).6 El a susținut că satisfacerea condițiilor naturale ale acestor două instincte sunt limitate, astfel încât organismele trebuie să se lupte pentru spațiu și resurse. În această luptă primordială, Hitler a văzut „evoluția” care are loc prin intermediul mecanismului de „supraviețuire a celui mai puternic”.7

Hitler s-a inspirat dintr-un fond bogat de idei social-darwiniste pentru a-și construi filosofia rasistă.8 Într-una din tiradele sale despre „virtuțile” vegetarianismului, el a susținut că „maimuțele, strămoșii noștri din timpurile preistorice, sunt strict vegetariene”.9 În octombrie 1941, el a spus: „Au fost ființe umane, în categoria babuinilor, de cel puțin trei sute de mii de ani. Există o distanță mai mică între omul-maimuță și omul obișnuit modern decât există între omul obișnuit modern și un om ca Schopenhauer. În ceea ce privește educarea africanilor pentru a deveni avocați și profesori, el a respins-o ca fiind imposibilă, spunând că este „o adevărata nebunie… să continui să cizelezi o jumătate de maimuță născută până când oamenii cred că l-au făcut avocat… Este exact ca antrenamentul unui pudel. 10

Nazismul și religia

Hitler credea că zidurile credinței religioase au fost depășite de rapiditatea descoperirilor științei. El vede „știința” evolutivă ca element vital în sarcina discreditării creștinismului.11 Astfel, potrivit istoricului Richard Evans, „naziștii au considerat bisericile drept cele mai puternice și mai dure rezervoare ale opoziției ideologice.”12 Într-o conversație care a avut loc la numai un an de la preluarea puterii naziste, în 1933, Hitler a declarat (printre altele cum creștinii liberali din biserică ar putea fi „idioți folositori”) :

„Religiile sunt toate identice, indiferent de ceea ce propovăduiesc. Ele nu au viitor – cu siguranță nu pentru germani. Fascismului, dacă-i place, poate să se împace cu Biserica. Deci și eu. De ce nu? Asta nu mă va împiedica să distrug rădăcina și ramurile creștinătății și să le anihilez în Germania… Dar pentru poporul nostru este decisiv să recunoaștem crezul creștin-evreu al lui Hristos, cu etica sa efeminată a păcatului sau cu o credință puternică și eroică în Dumnezeu în natura, în Dumnezeu din poporul nostru, în destinul nostru, în propriul nostru sânge… Lăsați-i pe alții să se ocupe de micile detalii. Fie că este vorba despre Vechiul Testament sau despre Noul Testament, fie pur și simplu de cuvintele lui Iisus… e vorba de aceeași înșelăciune evreiască veche. Nu ne va face liberi. O biserică germană, un creștinism german, este o denaturare. Poți fi ori german, ori creștin. Nu poți fi ambele. Te poți lepăda de epilepticul Pavel – alții au făcut-o înaintea noastră. Poți să-l accepți pe Hristos ca o ființă umană nobilă și să renunți la rolul său de mântuitor. Oamenii fac acest lucru de secole. Cred că astăzi există asemenea creștini astăzi în Anglia și America… Avem nevoie de oameni liberi care simt și știu că Dumnezeu este în ei înșiși.”13

Hitler a fost de părere că „cea mai grea lovitură care a lovit vreodată omenirea a fost venirea creștinismului”.14 El a ordonat germanilor să oprească sărbătorirea Crăciunului și a forțat copiii de la Tineretul Hitler să-i recite o rugăciune zilnică pentru toate “binecuvântările” primite (figura 1). Nu este surprinzător că a învinuit evreii pentru că au inventat creștinismul15, cerând ca remediu ca germanii să fie „imunizați împotriva acestei boli”.16 Potrivit justiției americane, Robert Jackson (1892-1954), procurorul-șef al procesului de la Nürnberg, a declarat că naziștii au făcut „o reprimare sistematică și neîncetată a tuturor sectelor și bisericilor creștine”.17 Hitler a creat, de asemenea, o soluție finală pentru „problema” creștinismului, invocând din nou teologii liberali ca niște idioți folositori:

„Ce trebuie făcut, spui? Îți voi spune: Trebuie să împiedicăm bisericile să facă orice altceva decât ceea ce fac acum, trebuie să piardă teren zi de zi. Chiar crezi că masele vor fi din nou creștine? Prostii! Niciodată. S-a terminat povestea. Nimeni nu o va asculta din nou. Dar putem grăbi lucrurile. Preoții vor fi determinați să-și sape propriile morminte. Ei îl vor trăda pe Dumnezeul lor pentru noi. Ei vor trăda orice și pe oricine pentru serviciul lor mizerabil și pentru veniturile lor mici.

Ce putem face? Exact ce a făcut Biserica Catolică atunci când și-a forțat poziția ei față de păgâni: să păstreze ceea ce poate fi păstrat și să își schimbe sensul. Vom face drumul înapoi: Paștele nu mai este înviere, ci reînnoirea veșnică a poporului nostru. Crăciunul este nașterea salvatorului nostru: adică spiritul eroismului și libertatea poporului nostru. Credeți că acești preoți liberali, care nu mai au credință, ci doar un birou de lucru, vor refuza să propovăduiască dumnezeul nostru în bisericile lor? Pot să garantez că, așa cum i-au făcut pe Haeckel și pe Darwin, Goethe și Stefan George profeții „creștinismului” lor, ei vor înlocui crucea cu zvastica noastră [vezi figura 2]. În loc să se închine sângelui mântuitorului lor, ei se vor închina sângelui pur al poporului nostru. Ei vor primi roadele germane ca un dar divin și le vor mânca ca un simbol al comuniunii veșnice a poporului, așa cum au mâncat până acum trupul Dumnezeului lor. Și când am ajuns la punctul ăsta… bisericile vor fi aglomerate din nou. Dacă vrem asta cu adevărat, atunci așa va fi—când religia noastră este predicată acolo. Nu trebuie să grăbim acest proces.”18

Deoarece cei mai radicali și influenți conducători ai mișcării naziste s-au opus în mod explicit creștinismului în esența lui, ei au dorit să-l înlocuiască cu o religie națională germană care urma să înlocuiască ideile despre păcat, pocăință și har.19 Poporul german ar fi urmat să adore un zeu om în locul Dumnezeului Bibliei; și ar fi păstrat păgânismul închinării la natură ca înlocuitor al „robiei evreiești a legii”.20 Potrivit profesorului Ernst Bergmann, un intelectual nazist21, germanii ar trebui să urmeze idealurile „onoarei”, nu compasiunea; idealurile luptei veșnice, nu a păcii.22 În opinia sa, cel mai important lucru a fost renunțarea la „superstiția” că oamenii sunt păcătoși și, în schimb, să se dezvolte o nouă credință „în care noi înșine suntem Hristos”. Influențat de „forțele evoluției”, noul „Hristos” ar fi „nou-născut în pântecele Mamei-pământ”; dar nu pentru a fi Răscumpărătorul lumii, „pentru că lumea nu are nevoie de răscumpărare”.23 Bergmann a spus: „Distruge legenda lui Dumnezeu care s-a făcut om și omul însuși se va ridica ca Dumnezeu, ca și Hristos; el va deveni conștient de el însuși ca atare, iar esența lui va lua formă divină.24

Creștinismul păgânizat

© 1996-2007 Gedenkstätte Deutscher Widerstand7162german-christian-movement
Figura 2. Așa-numita „Mișcare Creștină Germană” a dorit să obțină conformitatea organizațională și ideologică absolută între biserica protestantă și statul național-socialist. Pe banner scrie așa: Creștinul german citește „Evanghelia în al treilea Reich”.

Este un adevăr trist faptul că mulți germani, creștini practicanți, au făcut eforturi pentru a face compromisuri cu nazismul (figura 2). Inutil să spun, acești „creștini germani” erau hotărâți să confere un sens opus creștinismului autentic. Ca atare, au respins toate aspectele evreiești ale creștinismului, în special Vechiul Testament, și L-au interpretat pe „Dumnezeu” ca un fel de super-Hitler la scară extinsă. În cele din urmă, i-au ridicat pe conducătorii nazismului în poziția de interpreți finali ai voinței divine. În mod firesc, acest tip de „creștinism” nu avea absolut nicio legătură cu învățătura biblică, ci era mai degrabă un produs al teologiei protestante liberale.

Potrivit profesorului emerit de istorie de la Universitatea din Columbia Britanică, J.S. Conway:

“Liderii mișcării [creștine germane], pastorii Julius Leutheuser, Joachim Hossenfelder și Siegfried Leffler, s-au străduit să-și convingă colegii din cler că doar o interpretare complet nouă a creștinismului… ar putea satisface nevoile noii epoci. Ei au căutat să scape Biserica de mentalitatea ei „pre-științifică” și de liturghiile ei arhaice și să o înlocuiască cu o nouă revelație așa cum se găsește în Adolf Hitler. Esențialul nu a fost dreapta învățătură creștină, ci activismul creștin care urma exemplul „eroic” al lui Iisus… În crearea noului partid nazist, ei au considerat părtășia caracteristică adevăratului creștinism ca fiind o oportunitate pentru programul lor. Dacă Hitler ar putea face ceea ce ei numeau fapte creștine, atunci învățătura cea dreaptă ar putea fi abandonată.”25

În ceea ce privește numeroasele atacuri îndreptate pe mai multe paliere împotriva creștinismului de către liderii naziști, așa zișii „creștini germani” s-au consolat cu faptul că o astfel de ostilitate emana doar de la membrii individuali ai partidului. Astfel, în aprilie 1937, un grup de „creștini germani” din zona Rinului a publicat o rezoluție care a înlocuit autoritatea Bibliei cu cea a lui Hitler: „Cuvântul lui Hitler este legea lui Dumnezeu; decretele și legile care îl reprezintă posedă autoritate divină. Führer-ul fiind singurul sută la sută național-socialist, doar el împlinește legea. Toți ceilalți trebuie considerați vinovați în fața legii divine ”.26

Acei „creștini” îmbrăcaseră o formă păgânizată a „creștinismului” care îi elibera de orice implicații morale ale credinței creștine. Ei au practicat o formă de amoralism păgân care se bazează pe închinarea Puterii și Sinelui sub o acoperire „creștină” mai mult sau mai puțin transparentă.27 Au postulat că Hristos nu venise să-i împace pe toți cu Dumnezeul Creației și Legea morală, ci mai degrabă. „pentru a-i salva de sub presiunea cerințelor și a pretențiilor Sale”.28 Prin urmare, orice încercare de a depăși „răul din noi” a fost considerată fără obiect, deoarece urmărirea „dreptății” a fost interpretată ca fiind incompatibilă cu condiția păcătoasă a ființei umane. Potrivit „creștinului german” Wilhelm Stapel, un teolog prolific german care a crezut că fiecare națiune avea dreptul să posede „propria sa etică”:

„Mântuirea are o legătură la fel de mare cu înălțarea morală ca și cu înțelepciunea lumească… Creștinul știe că-i este strict imposibil „să trăiască” în afara păcatului; că nu poate lua nicio decizie fără a cădea în nelegiuire; că nu poate face binele decât dacă face răul în același timp… Dumnezeu a făcut această lume pierită, sortită distrugerii. Fie ca aceasta lume să ajungă la câini, daca așa va fi destinul ei! Bărbații care își imaginează că sunt capabili să o îmbunătățească, care doresc să creeze o moralitate superioară, încep o revoltă ridicolă împotriva lui Dumnezeu.29

Sistemul juridic nazist

Ideea că legea umană trebuia să fie supusă legii lui Dumnezeu a început să fie contestată mai profund în secolul al XIX-lea, când teoria evoluției lui Charles Darwin a fost interpretată ca o încercare de a promova o viziune asupra lumii care se bazează pe inexistența lui Dumnezeu. Însă, de fiecare dată când valoarea dreptului este legată de o astfel de credință în „evoluție”, legea își pierde automat demnitatea transcendentă și întreaga idee de guvernare în condițiile legii, își pierde fundamentul filozofic cel mai important. În timp ce creștinismul vede legile lui Dumnezeu ca o manifestare a rațiunii divine și a dreptății, darwinismul nu oferă o bază transcendentă pentru lege, astfel încât legalitatea este considerată a nu fi decât codificarea prozaică (banală) a politicilor guvernului. Ca atare, ideea de drept se reduce la o abilitate managerială angajată în serviciul ingineriei sociale, fiind punctul de vedere dominant în profesia de avocat astăzi.30

În acest sens, juriștii pozitiviștii au elaborat o teorie conform căreia „legea” este un simplu produs al voinței umane, în esență rezultat al forței și al luptei sociale.31 Pentru juriștii pozitiviștii stricți, orice lege care poate fi adoptată în mod corespunzător de către stat trebuie să se respecte și nu poate să fii invalidă din cauza imoralității sale.32 Astfel, a fost elaborată o teorie juridică; una care poate fi definită în termeni de „filozofie fără metafizică, epistemologie fără certitudine de adevăr sau jurisprudență fără idee de drept”.33

Juristul austriac Hans Kelsen (1881–1973), un faimos jurist pozitivist la începutul secolului XX, a explicat că pozitivismul legal se limitează la o teorie a dreptului pozitiv și la interpretarea sa. În consecință, pozitivismul juridic este nerăbdător să mențină diferența, chiar și contrastul, între un lucru just și unul legal. Dar, după cum a explicat și Kelsen, această separare accentuată a jurisprudenței de știința juridică nu a existat până la începutul secolului al XIX-lea. Înainte de ascensiunea școlii istorice germane de drept, „chestiunea justiției era considerată problema fundamentală a științei juridice”.34

Kelsen a susținut că normele juridice nu sunt valabile în virtutea conținutului lor de fond, ci doar ca o lege pozitivă adoptată de autoritatea juridică corespunzătoare. Ca atare, orice conținut de drept ar putea fi valabil, deoarece, în opinia sa, „nu există un comportament uman care să nu poată funcționa drept conținut al unei norme legale. O normă devine lege doar pentru că a fost constituită într-un anumit mod, născută dintr-o procedură certă și o regulă certă.35 O astfel de teorie „pură” a legii pozitive este preocupată să prezinte legea statului așa cum este ea, „fără a o califica fiind o lege dreaptă sau nedreaptă; ea urmărește legea reală, pozitivă (învelișul), nu legea corectă (ca atare)”.36 Cu alte cuvinte, el a elaborat o teorie juridică care a refuzat să evalueze conținutul legilor pozitive.

Când naziștii au ajuns la putere în 1933, Kelsen, care era evreu, a fost forțat să iasă din funcția de decan al Facultății de Drept la Universitatea din Cologne.37 Cu toate acestea, în anii care au urmat celui de-al doilea război mondial, s-a susținut că pozitivismul legal (instituit de Kelsen) nu punea nicio piedica regimului nazist. În schimb, astfel de doctrine ale pozitivismului juridic ar fi oferit un anumit grad de validitate legilor malefice ale celui de-al treilea Reich al lui Hitler. Potrivit profesorului de drept american și apologului catolic Charles Edward Rice (n. 1931), „atunci când naziștii i-au atacat pe evrei, avocații germani au fost dezarmați… de pozitivismul legal”.38 Rice spune, de asemenea, că acest lucru nu s-ar fi întâmplat daca cea mai mare parte a avocaților germani nu ar fi îmbrățișat pe deplin pozitivismul juridic, ci ar fi răspuns în schimb la nedreptățile naziste timpurii cu o „denunțare temeinică” și bazată pe principiile tradiționale ale dreptului natural.

În acest sens, sistemul juridic nazist nu poate fi izolat, ca un fel de accident, de punctul de vedere al puterii elitei juridice din Germania. Deși Germania în 1933 avea o ordine constituțională, tradiția dreptului constituțional se baza doar pe principii juridice pozitiviste. Majoritatea judecătorilor și avocaților germani erau nerăbdători să stabilească o regulă autoritară, susținută de un sistem juridic care să respingă orice protecție a individului împotriva statului. Astfel de avocați fuseseră ostili Republicii Weimar și au salutat în general regimul nazist în 1933.39

Fotografie de la <wikipedia>7162Hans-Frank
Figura 3. Avocatul principal nazist Hans Frank a susținut că Hitler ar trebui să stea deasupra legii. El a fost ministru în Reich fără portofoliu, șeful Asociației Naționale a Barourilor Socialiste (1933–1942), membru al Reichstagului, președinte al Camerei internaționale de drept (1941–42) și al Academiei de Drept German și guvernator general al teritoriile poloneze ocupate in octombrie 1939–1945.

Unul dintre principalii avocați ai Partidului Nazist, Hans Frank (1900–1946; spânzurat la Nuremberg), a susținut în acest sens necesitatea ca temelia societății germane sa se bazeze pe un sistem juridic ce promovează și lucrează prin carisma unui lider puternic.40 El a dorit sa legitimeze ideea unui „conducător puternic” care ar putea apela direct la mase. Führer-ul ar trebui să stea deasupra legii, deoarece un guvern „eficient” este mai important decât constituționalismul.

În mod similar, Ernst Rudolf Huber (1903–1990), care era la acea vreme un proeminent profesor de drept constituțional la Universitatea din Kiel, a considerat că sunt “imposibil de măsurat legile Führer-ului versus un concept superior de drept”, deoarece „în Führer principiile esențiale ale Volkului (poporului) se manifestă”.41 În calitate de “executant al voinței comune a națiunii”, Huber a susținut că puterea Führer-ului ar trebui să fie „cuprinzătoare și totală”, deoarece o astfel de putere era o putere politică personalizată care ar trebui să rămână „liberă și independentă, exclusivă și nelimitată” .42

Conform teoriei Volks-Nomos dezvoltată în timpul regimului nazist, juriștii naziști au negat existența vreunui drept individual împotriva puterii statului. În opinia juridică nazistă, explică Aurel Kolnai, legea nu a fost o salvare a cetățeanului împotriva violenței și a opresiunii, ci un alt mijloc de a asigura omnipotența pentru stăpânii statului… Într-un cuvânt, scopul legii nu mai era verificarea (un act de a pune in balanța drepturile), ci mai degrabă, pentru a încuraja exercitarea arbitrară a puterii publice ”.43 În mod firesc, „astfel de interpretări ale teoreticienilor juriști apreciați au avut o valoare inestimabilă în legitimarea unei forme de dominație care… a compromis efectiv statul de drept în favoarea exercitării arbitrare a voinței politice ”.44

În mod curios, cu cât comunitatea juridică a făcut eforturi pentru a legitima regimul nazist, cu atât mai mare a fost abuzul și disprețul cu care a fost întâmpinat de acesta. Hitler i-a considerat pe avocați „defectuoși prin natură” și a fost de părere că fundamentele legii naziste sunt pretutindeni. Astfel, sursa și principiul permanent al dreptului nazist au devenit legea vie, care în practică s-a materializat din deciziile arbitrare („decizionismul”) ale deținătorilor puterii. În sistemul de dominație nazist, legea a fost înțeleasă în termenii unui ordin progresiv al vieții comunitare și al progresului social, care nu a fost rigid, ci a evoluat mai degrabă în flux continuu.

Concluzii

Reflecțiile asupra sistemului juridic nazist ne ajută să înțelegem de ce promovarea „zeului din noi înșine” este atât de periculoasă pentru atingerea libertății și fericirii umane. Căci acceptarea legilor superioare ale lui Dumnezeu sunt cele care le permite mai bine societăților civile să-și alunge tiranii; întrucât ideea oamenilor de a fi dumnezei nu face decât să divinizeze conducătorii politici, ajutându-i să ignore principiile superioare de dreptate și moralitate, împotriva cărora ar fi măsurate acțiunile lor rele.

Adolf Hitler și regimul nazist sunt ilustrarea perfectă a ceea ce s-ar putea întâmpla atunci când un guvern civil se declară complet independent de legea lui Dumnezeu. Naziștii credeau că oamenii nu au fost creați de Dumnezeu, ci mai degrabă descendenți din regnul animalelor, idee pe care au adoptat-o de la Darwin. Ei credeau că oamenii „superiori” aveau „dreptul” de a-i elimina pe cei „inferiori”, din aceleași motive pentru care leii mănâncă antilopele. Prin urmare, s-a dezvoltat o „moralitate principală” și a devenit lipsit de sens să apelezi la orice lege superioară ca apărare împotriva unei astfel de tiranii brutale. Acest lucru ar fi, în viziunea naturalistă a naziștilor, asemănător cu a spune leilor că ar trebui să înceteze să fie lei .45

Referințe și note

  1. Johnson, P.E., Objections Sustained, pp. 35–36, IVP, 1998. Înapoi la text.
  2. Bullock, A., Hitler and Stalin: Parallel Lives, Vintage Books, NY, p. 381, 1993. Înapoi la text.
  3. Keith, A., Evolution and Ethics, Putnam, New York, p. 230, 1947. Înapoi la text.
  4. Hawkins, M. Social Darwinism in European and American Thought 1860–1945, Cambridge University Press, p. 290, 1997. Înapoi la text.
  5. Hitler’s Table Talk, 1941–1944, translated by Cameron N. and Stevens, R.H., Oxford University Press, pp. 6, 44, 1988 Înapoi la text.
  6. Hawkins, ref. 4, p. 278. Înapoi la text.
  7. Hawkins, ref. 4, p. 274 Înapoi la text.
  8. Weikart, R., From Darwin to Hitler: Evolutionary Ethics, Eugenics, and Racism in Germany, Palgrave Macmillan, NY, p. 9, 2004. Înapoi la text.
  9. Hawkins, ref. 4, p. 283. Înapoi la text.
  10. Hitler, A., Mein Kampf, translated by Manheim, R., Hutchinson, London, p. 391, 1974 Înapoi la text.
  11. Hawkins, ref. 4, p. 283. Înapoi la text.
  12. Evans, R., The Third Reich in Power, Penguin, New York, p. 256, 2005. Înapoi la text.
  13. Rauschning, H., Hitler Speaks, Thornton Butterworth, London, p. 57, 1939. Înapoi la text.
  14. See Dowley, T. (Ed.), A Lion Handbook: The History of Christianity, Lion, Oxford, pp. 589–590, 1997. Înapoi la text.
  15. Hitler credea că apostolul Pavel a planificat o „revoluție mondială” pentru a răsturna Imperiul Roman. În ciuda abandonului vechii sale credințe, Pavel ar fi continuat să acționeze în numele evreimii. Înapoi la text.
  16. Hitler’s Table Talk. ref. 5, p. 217 Înapoi la text.
  17. Jackson, R., Procesul de judecată din Nuremberg Volumul 2, Proiectul Avalon la Școala de Drept Yale. Sir Winston Churchill, în faimosul său discurs din 5 octombrie 1938 din Parlamentul britanic, a declarat: „Nu poate exista niciodată o prietenie între democrația britanică și puterea nazistă, acea putere care respinge etica creștină, care își înveselește cursul cu un păgânism barbar, care dă putere și plăcere pervertită de persecuție și folosește așa cum am văzut cu brutalitate nemilos, amenințarea forței criminale. Această putere nu poate fi prietenul de încredere al democrației britanice.” Citată în Adams, V., Men in Time, Ayer Publishing, p. 77, 1969 Înapoi la text.
  18. Rauschning, ref. 13, p. 58 Înapoi la text.
  19. Shirer, W., The Rise and Fall of the Third Reich, Simon and Schuster, NY, p. 240, 1960. Înapoi la text.
  20. Kolnai, A., The War Against the West, Victor Gollancz, London, p. 241, 1938 Înapoi la text.
  21. Profesorul Ernst Bergmann a scris o carte importantă intitulată Die 25 Thesen der Deutschreligion (Breslau, 1934). În această carte, a înființat o religie nazistă pentru școlile germane, bazată pe panteism, subiectivitate, închinarea la natură și instincte „Volk”, prin intermediul școlii romantice a filosofului francez J.J. Rousseau. Profesorul Bergmann a numit teza sa „un catehism al religiei germane”. Vezi Viereck, P.R.E., Metapolitics: From Wagner and the German Romantics to Hitler, Transaction Publishers, p. 292, 2004. Înapoi la text.
  22. Kolnai, ref. 20, p. 238. Înapoi la text.
  23. Kolnai, ref. 20, p. 246. Înapoi la text.
  24. Kolnai, ref. 20, p. 267. Înapoi la text.
  25. Conway, J.S., Nazi Persecution of the Churches, 1933–1945,Regent College, p.11, 2001. Return to text.
  26. Kolnai, ref. 20, p. 276 Înapoi la text.
  27. Kolnai, ref. 20, p. 249. Înapoi la text.
  28. Kolnai, ref. 20, p. 249–250 Înapoi la text.
  29. Kolnai, ref. 20, p. 256–257 Înapoi la text.
  30. Colson, C. and Pearcey, N., How Now Shall We Live? Tyndale, p. 93, 1999 Înapoi la text.
  31. See Noebel, D., The Battle for Truth, Harvest House Publishers, p. 232, 2001 Înapoi la text.
  32. Hughes, R.A., Leane, G.W.G. and Clarke, A., AustralianLegal Institutions: Principles, Structure and Organisation, Lawbook, Sydney,p. 32, 2003. Return to text.
  33. Rommen, H.A., The Natural Law: A Study in Legal and Social History and Philosophy, Liberty Fund, Indianapolis, MN, p. 35, 1989 Înapoi la text.
  34. Kelsen H., General Theory of Law and State, H., Russell & Russell, NY, p. 391, 1945. Școala istorică germană de drept a accentuat limitele istorice ale dreptului și s-a opus dreptului natural. Pe baza scrierilor și învățăturii lui Friedrich Carl von Savigny (1779-1861), premiza de bază a Școlii istorice este că legea este expresia convingerilor oamenilor, că este întemeiată într-o formă de conștiință populară numită „Volksgeist”. Volksgeistul evoluează astfel în mod organic în timp, astfel încât nevoile în continuă schimbare ale oamenilor ar justifica dezvoltarea organică continuă a legii.. Înapoi la text.
  35. Kelsen, H., The pure theory of law Part 2, Law Quarterly Review 51:17, Parag. 29, 1935 Înapoi la text.
  36. Kelsen, ref. 35, p. 474. Înapoi la text.
  37. Kelsen s-a mutat în Statele Unite în 1940, obținand titlul de profesor la catedra de științe politice de la Universitatea din California, Berkeley, în 1945 Înapoi la text.
  38. Rice, C., Some reasons for a restoration of natural law jurisprudence, Wake Forest Law Review 24:539ff., 1989; p. 567. De fapt, imediat după cel de-al doilea război mondial, juristul german Gustav Radbruch (1878–1949) a susținut aceeași afirmație că un pozitivism legal predominant a ajutat la deschiderea drumului către socialismul național. Înapoi la text.
  39. De exemplu, Carl Schmitt (1888–1985), faimosul profesor de drept constituțional la Universitatea din Berlin, a susținut apariția structurilor puterii naziste considerând că practicile instituționale ale guvernului parlamentar din Republica Weimar nu prevede o guvernare puternică și stabilă și că erau justificate în mod neconvingător printr-o simplă credință în discuțiile raționale și deschiderea minții. Schmitt, care a dezvoltat o concepție a dreptului în care legea și moralitatea sunt simple produse ale unei bătălii pentru supremația politică între grupurile ostile, s-a alăturat partidului nazist în mai 1933. Între 1933 și 1936 Schmitt a scris mai multe eseuri în sprijinul politicilor brutale ale regimului nazist. Înapoi la text.
  40. Kershaw, I., Hitler: Profiles in Power, Longman, London, p. 77, 1991 Înapoi la text.
  41. Huber, E.R., Verfassungsrecht des Grossdeutshen Riches. Hamburg, Hanseatishe Verlagsanstalt, 2nd ed. , p. 197, 1939; cited in: Lepsius, O., The problem of perceptions of national socialist law, or: was there a constitutional theory of national socialism? in: Joerges, C. and Ghaleigh, N.S. (Eds.), Darker Legacies of Law in Europe: The Shadow of National Socialism and Fascism over Europe and its Legal Traditions, Hart, Oxford, p. 25, 2003 Înapoi la text.
  42. Huber, ref. 41, p. 78. Înapoi la text.
  43. Kolnai, ref. 20, p. 300 Înapoi la text.
  44. Kershaw, ref. 40, p. 78 Înapoi la text.
  45. D’Souza, D., What’s so Great About Christianity, Regnery, Washington DC, p. 221, 2007; see review by Cosner, L., J. Creation 22(2):32–35, 2008 Înapoi la text.