Explore
Also Available in:

De unde aflăm din Biblie că Pământul are o vechime de aproximativ 6000 de ani?

de 
tradus de Cristian Monea (Centrul De Studii Facerea Lumii)

©iStockPhoto.com/Sean_Warren8996-bible

Istoria biblică ne oferă răspunsul privind vârsta Pământului

Mulți oameni scriu și ne întreabă: „De unde aflăm din Biblie că Pământul are o vechime de 6000 de ani?” Având în vedere că cronogenealogiile—genealogii în care vârsta tatălui la momentul nașterii fiului este dată într-un lanț neîntrerupt—se încheie la scurt timp după Noe, cum ajungem de la anul ~1600 AM (anno mundi = ‘an al lumii’) până astăzi, adică până la aproximativ anul 6000 AM?

Cât de precis putem cunoaște vârsta Pământului?

Precizia prin care putem cunoaște calendarul evenimentelor istorice sau a vârstelor obiectelor este limitată de precizia datelor de care dispunem. Fiecare moment descris în cronogenealogii are o toleranța de maxim un an de la eveniment. Prin aceasta, mă refer la faptul că Adam avea 130 de ani când s-a născut Set, dar nu știm dacă avea 130 de ani și 3 luni, sau aproape împlinise 131 de ani. Acest lucru este valabil pentru toate vârstele.

Deci, când adunăm aceste cronogenealogii, știm că Potopul a avut loc în anul 1656 de la facerea lumii, plus încă maxim 10 ani, deoarece avem 10 numere adunate, care au mai puțin de un an de incertitudine. În cazul în care toate numerele au fost înregistrate în apropierea zilei de naștere următoare (de exemplu, Adam a avut 130 ani și 11 luni când s-a născut Set, Set a avut 105 ani și 11 luni când s-a născut Enos și așa mai departe), Potopul s-ar fi putut întâmpla mai târziu, chiar în 1665 AM. Dar, în mod evident, acest tip de incertitudine la scară mică nu va oferi niciun fel de satisfacție oamenilor care doresc să adauge istoriei omenirii mii de ani.

De la Potop la patriarhi

Există o cronogenealogie neîntreruptă de la Sem la Avraam în Facerea 11 și în plus avem informații și în altă parte în cartea Facerii1 pentru a prelungi cronologia până la mutarea lui Israel în Egipt, când Iacov avea 130 de ani. Conform acestor date, Iacov a plecat în Egipt în anul 642 după potop, plus mai puțin de 12 ani sau 2298 + mai puțin de 22 de ani. Crono-genealogia se termină aici, cu aproape 2000 de ani înainte de Hristos.2 Cum extindem cronologia?

De la patriarhi la ieșire 

Ieșirea 12:40 spune că Israelul era în Egipt de 430 de ani. Aceasta armonizează bine cu Facerea 15:13 în care Dumnezeu îi spune lui Avraam că urmașii săi vor fi înrobiți și maltratați timp de 400 de ani (sclavia nu s-a întâmplat la sosirea lor în Egipt, ci după ce Iosif a murit, când numărul populației lor a devenit amenințător). Ieșirea s-a întâmplat în 2728 + mai puțin de 23 de ani AM.

De la ieșire la regi

Știm că Israelul a rătăcit în deșert timp de 40 de ani, ceea ce înseamnă că au intrat în țara făgăduită în 2768 + mai puțin de 24 de ani AM. Dar aici cronologia devine un pic neclară pentru o vreme. Acest lucru se datorează faptului că nu știm exact cât timp a durat cucerirea sau exact cât timp a trecut înainte ca judecătorii să înceapă să conducă Israelul. Ni s-a spus cât timp a condus fiecare judecător și cât a durat fiecare perioadă de pace, dar unele dintre ele se suprapun în mod clar, iar unii judecători au condus numai o parte a Israelului, în timp ce un alt judecător a condus altă parte.

Ce ziceți de datele diferite ale Creației?

Mulți oameni au propus date pentru Creație, precum James Ussher (4004 î.Hr.), Johannes Kepler (3992 î.Hr.), Gerhard Hasel (4178 î.Hr.) și Isaac Newton (~4000 î.Hr.). În plus, există mai multe cronologii care concurează între ele (deși toate cu aproximativ același rezultat) care ar fi mai precise decât acest articol, dar se bazează și pe ipoteze care trebuie să provină dintr-o interpretare specifică a textului. Nu este scopul acestui articol de a alege o anumită cronologie, ci mai degrabă de a arăta cum interpretarea clară a Scripturii oferă o cronologie simplă care ne face să credem că lumea are în jur de 6000 de ani, indiferent de cadrele cronologice pe care le folosim.

Dar avem o afirmație clară în 1 Regi, care ne permite să continuăm o cronologie fiabilă. 3 Regi 6:1 spune: „Iar în anul patru sute optzeci, după ieșirea fiilor lui Israel din Egipt, în al patrulea an al domniei lui Solomon peste Israel, în luna Zif, care este a doua lună a anului, a început el să zidească templul Domnului.”

Deci, dacă scădem 124 de ani (câte 40 pentru rătăcirea în deșert, domnia lui Saul și domnia lui David și 4 pentru domnia parțială a lui Solomon), avem o perioadă de aproximativ 356 de ani pentru judecători, care se potrivește bine cu datele din Judecători dacă îngăduim câteva suprapuneri. Deci, Solomon a început să construiască templul în 3208 + mai puțin de 23 de ani AM. Observați că, deși suntem la mii de ani în istorie în acest moment, incertitudinea cu privire la date este mai mică de 25 de ani!

De la regi la exil

Dacă urmărim domniile regilor lui Iuda, fără a considera coregențele, de la templu la exilul lui Iuda ar fi fost 429,5 ani + mai puțin de 21 de ani. Dar știm că au existat coregențe în Iuda, cel puțin parțial, prin compararea regilor lui Iuda cu regii lui Israel.3 Dacă facem acest lucru știm că de la templu până la exilul lui Iuda sunt, de fapt, în jur de 345 de ani, în anul 3553 AM. În acest moment, putem să spunem aproximativ care ar fi data, în termenii noștri, și când se ajustează diferențele dintre sistemele calendaristice: consensul este 586 î.Hr. Aceasta ar însemna că anul 1 după Hristos ar fi în anul 4150 AM, plus sau minus mai puțin de 50 de ani, iar astăzi am fi în jur de 6150 AM, plus sau minus mai puțin de 50 de ani.

Biblia este istorie!

Este clar că începând cu primul verset al Facerii, Biblia este preocupată să ofere date reale privind modul în care Dumnezeu a interacționat cu pământul. Aceasta înseamnă că trebuie să dea detalii exacte din punct de vedere istoric, precum și din punct de vedere teologic. De fapt, ceea ce credem despre Dumnezeu se bazează pe afirmații istorice, deci dacă istoria este inexactă, atunci teologia trebuie să fie la fel! Unul dintre modurile în care autorii biblici ne-au arătat că oferă date istorice reale este prin înregistrarea duratei de viață sau măsurarea intervalului de timp dintre anumite evenimente.

Putem fi încrezători în Cuvântul lui Dumnezeu și în faptul că este precis în detaliile sale istorice, precum și în ceea ce ne spune despre teologie.

Tată / Eveniment 1

Fiu / Eveniment 2

Vârstă / Durată de timp

Total

Referință

Adam Set 130 130 Facerea 5
Set Enos 105 235 Facerea 5
Enos Cainan 90 325 Facerea 5
Cainan Matusal 70 395 Facerea 5
Matusal Iared 65 460 Facerea 5
Iared Enoh 162 622 Facerea 5
Enoh Matusalem 65 687 Facerea 5
Matusalem Lameh 187 874 Facerea 5
Lameh Noe 182 1056 Facerea 5
Noe Potop 600 1656 Facerea 7:11
Potop Arfaxad 2 1658 Facerea 11
Arfaxad Șelah 35 1693 Facerea 11
Șelah Eber 30 1723 Facerea 11
Eber Peleg 34 1757 Facerea 11
Peleg Ragav 30 1787 Facerea 11
Ragav Serug 32 1819 Facerea 11
Serug Nahor 30 1849 Facerea 11
Nahor Terah 29 1878 Facerea 11
Terah Avraam 130 2008 Facerea 11
Avraam Isaac 100 2108 Facerea 21:5
Isaac Iacob 60 2168 Facerea 25:26
Iacob Egipt 130 2298 Facerea 47:9
Iacob în Egipt Ieșire 430 2728 Ieşirea 12:40
Ieșire Templu început 480 3208 3 Regi 6:1
Templu Exil 345 3553

Referințe și note

  1. Facerea 5 durează de la Adam la Noe și fii săi; Facerea 11:10 durează de la Sem la Avraam;Facerea 21:5 afirmă că Avraam avea 100 de ani când s-a născut Isaac; Facerea 25:26 afirmă că Isaac avea 60 de ani când s-au născut Iacob și Esau, și Facerea 47:9spune că Iacob avea 130 de ani când a călătorit în Egipt. Înapoi la text.
  2. Anumite persoane susțin că există goluri în genealogiile din Facerea 5 și Facerea 11. Pentru argumente că genealogiile sunt neîntrerupte, vedeți Sarfati, J. Biblical chronogenealogies, J. Creation 17(3):14–18, Decembrie 2003, creation.com/chronogenealogies. Înapoi la text.
  3. Pentru mai multe detalii despre provocările interpretării cronologiei regilor lui Israel și Iuda, vedeți Kaiser W., A History of Israel: From the Bronze Age Through the Jewish Wars (Broadville & Holman: Nashville, TN, 1998), p. 292–300. Înapoi la text.