Teoria lui Darwin a fost în mod inerent anti-plan, anti-scop, anti-sens (materialism filozofic pur)

by Carl Wieland
Traducator: Virgil Stoica (ortodoxiatinerilor.ro)

Renumitul Profesor Stephen Jay Gould¹ de la Harvard a fost un anticreaționist tenace (și marxist – vezi documentația), și poate studentul cel mai bine informat al istoriei gândirii evoluționiste și al întregului darwinism. [Gauld a murit în 2002.]

Am fost de aceeași părere cu el cu privire la cel puțin un lucru – adevăratul sens al „revoluției lui Darwin”. Și amândoi am fost de acord că marea majoritate a oamenilor din lumea de astăzi nu vrea cu adevărat să accepte acest sens. Gould a argumentat că teoria lui Darwin a fost în mod inerent anti-plan, anti-scop, anti-sens (cu alte cuvinte, a fost materialism filozofic pur). De asemenea, el a adaugat faptul că Darwin însuși știa și dorea acest lucru.

Prin „materialism” el nu se referea la a poseda mai multe lucruri materiale, ci la credința filosofică că materia este singura realitate. În acest mod de a gândi, materia singură, a produs toate lucrurile, inclusiv creierul uman. Acest creier a inventat apoi ideea supranaturalului, a lui Dumnezeu, a vieții veșnice și așa mai departe.

Este evident de ce creștinii care doresc să facă compromisuri cu evoluția, și mai ales acei care îi încurajează pe alții să facă acest lucru, nu ar dori să accepte adevăratul înțeles al darwinismului. Astfel de „evoluționiști teiști” cred că pot accepta „partea bună” a evoluției (salvând astfel reputația in fața lumii) și in acealși timp pot renunța la materialism. Nu voi menționa aici motivele variate pentru care evoluția/vârstele geologice lungi este atât de mult in antiteză cu Evanghelia² (chiar dacă evoluția ar putea fi văzută ca fiind planul și scopul unui „zeu”).

Scopul meu (ca și al lui Gould, dar care a avut un alt motiv) este să conștientizez oamenii asupra acestui punct filozofic care se poate pierde ușor din vedere, acest refuz de a ințelege ce dorea Darwin cu adevărat. De ce este adevărat, așa cum subliniază și Gould, că până și printre necreștinii care cred în evoluție, marea majoritate nu dorește să se confrunte cu lipsa de plan a teoriei lui Darwin? Pentru că atunci nu se mai pot consola cu sentimentul că există un plan sau scop al existenței noastre.³

Ce se acceptă în mod vag de această majoritate a oamenilor (acceptând în același timp evoluția) este un fel de abur nedefinit, eteric, mai degrabă un fel de “forța să fie cu tine” din Razboiul Stelelor decât Dumnezeul personal al Scripturii. De obicei, aceaști oameni au o credință vagă, crezând în posibilitatea unui fel de viață după moarte, ceea ce explică succesul unor filme precum Flatliners și Ghost.⁴

Gould părea să condamne aceste credințe populare considerându-le nefericite, ilogice și inutile. El, desigur, a pornit de la afirmația că evoluția există. Știa adevăratul mesaj al lui Darwin că „nimic altceva nu există – doar organisme luptându-se să-și transmită genele generației următoare. Atât.” În acest caz, este timpul ca oamenii să renunțe la basme reconfortante și să se trezească la acest materialism al evoluției.

Și eu consider astfel de credințe (într-un scop cosmic într-o lume darwiniană, viață după moarte fără convingerea existenței Dumnezeului sfânt al Bibliei) ca fiind niște fabule tragice, dar din alte motive. Ele îndepărtează lumea de adevărurile vitale revelate ale Scripturii, adevăruri comunicate de însuși Creatorul universului. Este, de asemenea, tragic faptul cum creștinii practicanți pot fi înșelați în a îmbrățișa o filozofie (evoluția) care este atât de inerent opusă valorilor intrinseci ale creștinătății, și au făcut atât de mult rău Bisericii și societății.

Urcând pe scară

Ca dovadă a acestei dorințe generale de a vedea un scop și un plan în teoria evoluției, profesorul Gould a evidențiat tendința copleșitoare printre evoluționiști din toate nivelurile de educație de a vedea mesajul lui Darwin ca progres. Evoluția a fost ilustrată, de obicei, (chiar și pe coperțile unor traduceri străine ale cărților lui Stephen Gould – spre dezamăgirea acestuia), ca o „scară a progresului” sau ceva asemănător.

De ce?

Dacă scenariul evolutiv este adevărat, atunci apariția omului pe scenă nu a venit decât la sfârșitul unui inexplicabil lung lanț de evenimente. De exemplu, ar fi fost nevoie de 99,999% din istoria universului pentru a ajunge la om. După ce apare viața, două treimi din istoria sa de pe pământ nu trece de bacterii, iar jumătate din restul rămâne la nivelul celulei! Pentru a scăpa de ceea ce este evident (și anume că într-un astfel de univers evolutiv, omul nu are nici o semnificație posibilă și accidental a aparut), cultura noastră, susține el, a trebuit să vadă aceste perioade vaste de timp ca un fel de pregătire pentru eventuala apariția a omului. Afirmația este corectă dacă ideea de progres se acceptă. Universul, apoi organismele, s-au dezvoltat din ce în ce mai mult, până când am apărut noi.

Desființarea miturilor

Cu toate acestea, nu există nici un indiciu al acestui concept popular a „evoluției-ca-progres” în „marea idee” a lui Darwin. Variațiile se întâmplă accidental. Organismele care, din întâmplare, se adaptează mai eficient la mediul lor local și astfel au șanse mai mari să-și transmită genele la generația următoare, sunt favorizate prin selecția naturală. Asta e tot. În teorie, girafa care dezvoltă un gât mai lung nu este o girafă mai bună – doar una cu un gât mai lung. Având în vedere o anumită schimbare a mediului, acest gât lung poate fi la fel de ușor un dezavantaj.

Nu există, prin urmare, nimic „inevitabil” în ceea ce privește apariția omului sau a ființelor conștiente de sine și inteligente. Aș adăuga la comentariile lui Gould părerea mea că această credință în evoluție, ca o forță care trage înainte și în sus și care a condus la noi, și apoi la o inteligență mai mare ca și o inevitabilitate istorică, este ceea ce îi face pe mulți evoluționiști atât de siguri că există creaturi inteligente (extratereștri) in spațiu.

Radical

Image wikipedia.org

Nu a mers Gould prea departe în a sugera că Darwin era conștient de cât de radicală împotriva lui Dumnezeu era filozofia lui? La urma urmei, nu a fost Darwin un naturalist amabil, care s-a întâmplat să fie la locul potrivit la momentul potrivit, convins fiind de ceea ce a văzut în Galapagos?

Fals în toate privințele. Dacă ceea ce urmează sună prea revizionist, amintiți-vă că Gould (un mare intelectual indiscutabil care a făcut un studiu foarte atent) nu este singur în concluziile sale și a avut acces la notele nepublicate ale lui Darwin de când acesta era tânăr. Se pare că:

1. Mitul „naturalistului prostuț care se impiedică accidental de evoluție” a fost încurajat de o autobiografie scrisă deliberat de Darwin ca o predică pentru copiii săi, fără intenția de a fi publicată. Era un lucru obișnuit al acelor vremuri victoriene. Notițele sale spun o poveste diferită, despre un tânăr ambițios care știa că are una din cele mai radicale idei din istoria gândirii.

2. Ideile lui Darwin nu își au inspirația în cintezele din Galapagos – Gould chiar spune că „era clar că el nu știa că erau cinteze”. Despre broaștele țestoase din Galapagos, el spune că Darwin „a ratat și această poveste și a reconstruit-o abia mai târziu.” I-au venit ideile obervând rezultatele creșterii animalelor? Peter Bowler, scriind în revista Nature (Vol. 353, 24 octombrie 1991, p.713), spune că „mulți acceptă că analogia lui Darwin între selecția naturală și cea artificială a fost un produs al previziunii”.Deci de unde i-a venit idea?

   Chiar înainte de faimoasa sa “revelație”, Darwin a petrecut luni de zile studiind teoriile economice ale lui Adam Smith. În perspectiva extremă a pieței libere a lui Smith, lupta indivizilor care concurează pentru câștigul personal într-o piață neîngrădită (de exemplu, prin eliminarea participanților ineficienți) ar trebui să ofere o economie ordonată și eficientă. Deși nimic nu îl ghidează pe individ, este ca și cum ar exista o „mână invizibilă care îl îndrumă”. „Beneficiile vin ca un efect secundar întâmplător al acestei lupte egoiste”.

   Desigur, nu este greu să vedem unde Darwin a aplicat această idee în natură. Designul aparent și ordinea în natură reprezintă un efect secundar incidental al luptei egoiste de a lăsa mai mulți urmași.

3. De ce a așteptat Darwin 20 de ani pentru a-și publica studiul? Nu a fost din cauza modestității sale (un alt mit popular pe care Gould îl demontează), deci este clar că îi era frică să dezvăluie ceva.

   Să fi fost chiar credința sa în evoluție? Nu. Evoluția a fost un concept destul de comun în zilele lui Darwin. A fost din cauza bombei care se afla în spatele teoriei sale, materialismul radical. Ca tânăr știa că a avut „cheia uneia dintre marile idei reformatoare ale istoriei și, sistematic, a încercat să reformuleze fiecare disciplină de la psihologie la istorie”.⁵ Cheia teoriei lui Darwin fost de a explica conceptul de design aparent fără un designer, și nu ideea de „evoluție” în sine.

4. Este probabil ca acest atac asupra designului să aibă de a face cu o reacție împotriva căpitanului Fitzroy⁶ de pe Beagle. Opiniile căpitanului pe aproape toate subiectele politice erau diametral opuse lui Darwin. De exemplu, Darwin era un aboliționist înfocat, în timp ce Fitzroy credea că sclavia era bună.Aparent, căpitanul folosea mult și elocvent argumentul lui Paley din design,⁷ pentru a justifica multe din ideile sale. Nimic nu ar fi putut fi mai eficient impotriva argumentul lui Paley decât conceptul persuasiv al lui Darwin potrivit căruia designul este un efect secundar incidental al unei schimbări aleatoare.⁸

5. Darwin știa că al său concept, ce implica o lipsă totală a planului, nu ar putea să implice nici un fel de progres intenționat, care este noțiunea romantică a evoluției susținută de atât de mulți dintre adepții săi (în special teiștii). De fapt, este foarte probabil ca acesta să fi fost motivul pentru care el să nu fi folosit cuvântul „evoluție” decât în ultima sa carte în 1881, când termenul era deja popular. [Ed. nota: informația profesorului Gould pare să fi fost greșită cu 9 ani: Darwin a făcut referire la teoria sa ca „evoluție” în cea de-a șasea ediție a cărții Originea Speciilor, în 1872.] Sensul comun al termenului „evoluție” în acele zile implica „progres”.Într-o scrisoare către paleontologul Hyatt, Darwin a scris:

   „… nu pot evita concluzia că nu există o tendință inerentă către dezvoltarea progresistă”

6. Mențiunea trecătoare despre un „creator” în primele ediții ale cărții „The Origin of Species” pare să fi fost un instrument pentru a atenua din implicațiile teoriei sale materialiste. Cartea lui Ernst Mayr despre Darwin, One Long Argument: Charles Darwin and the Genesis of Evolutionary Thought, Harvard, 1991, recunoaște, de asemenea, că referințele lui Darwin despre scop au fost să liniștească atât publicul cât și pe soția sa. Primele sale notițe private arată că materialismul său era bine stabilit. De exemplu, într-una dintre notițe se adresează lui însuși: „O, tu materialistule!” și spune: „De ce gândul, care este un produs al creierului, este mai minunat decât gravitația ca proprietate a materiei?”.Este clar ca el deja credea că ideea existenței unei lumi a spiritului era un nonsens, așa cum se arată în continuare atunci când se avertizează pe sine să nu dezvăluie credințele sale:

   „pentru a evita să spun cât de mult cred în materialism, pot spune doar că emoțiile, instinctele, talentul sunt ereditare pentru că creierul copilului se aseamănă cu cel al parinților”.

În 1837, când avea doar 28 de ani, Darwin a scris într-o notă privată, răspunzând convingerii lui Platon că ideile imaginației noastre provin din preexistența sufletului: „citește maimuțe în loc de preexistență”. Se pare că s-a opus în mod violent sugestiei lui Alfred Wallace privind o „voință divină” în spatele evoluției omului.⁹

În concluzie, atunci, Darwin era pe deplin conștient de faptul că ideea lui era un atac frontal asupra noțiunii unui Designer inteligent din spatele lumii. De fapt, ar fi putut foarte bine să-l formuleze exact în acest scop. Ideea unui tărâm spiritual, în afară de materie, pare a fi fost anatema pentru el ca tânăr. Inspirația primară pentru teoria sa despre selecția naturală nu a venit din observarea naturii. Poate că nu în mod întâmplător scrierile sale dezvăluie de asemenea, licăriri de antipatie pentru Dumnezeul Bibliei, în special cu privire la dreptul Lui de a judeca pe necredincioși în veșnicie.

Darwin știa, și practic toți adepții săi din lumea întreagă știu, credința în conceptul său înseamnă pur și simplu materialism cu „M” mare. Nu ideea unui designer, a unui scop, a unei inteligențe călăuzitoare, a unui plan progresiv – au fost reflecții despre evoluția lui Darwin, ci ele formează însăși nucleul ei. Acceptați părți ale conceptului și restul se alătură, așa cum o atestă scăderea drastică a credinței printre cei ce fac compomisuri cu evoluția.

Ne putem doar ruga ca din ce în ce mai mulți dintre cei din Biserică care fac comporomisuri cu evoluția, să înceapă să vadă miezul otrăvitor al fructului pe care ei nu numai că îl înghit, ci îi încurajează pe alții să îl accepte. Și că mulți dintre cei ce nu cred în Hristos vor realiza că nu există nici un scop într-o lume evolutivă. În orice caz, există atât de multe dovezi care stau împotriva evoluției în zilele noastre. Adevărul sens al vieții poate fi găsit numai prin Iisus Hristos, Creatorul din Facere, făcătorul de minuni și non-evoluționistul, al cărui Cuvânt veșnic este „adevărat de la început”.