Argumente care nu ar trebui folosite de creaționiști

Autoritatea de bază pentru Creation Ministries International (CMI) este Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia (vezi Q&A Bible). Toate teoriile științei sunt supuse greșelilor, iar datele recente de obicei contestă teoriile susținute anterior. Evoluționiștii își revizuiesc periodic teoriile din cauza noilor date apărute, ca atare nu ar trebui să ne surprindă sau să ne deranjeze că anumite teorii creaționiste ar trebui revizuite de asemenea.

În cadrul primul articol de pe aceasta pagină concluzionăm cu privire la atitudinea pe care ar trebui să o aibă creaționiștiii cu privire la diferite idei și teorii. Restul articolelor oferă exemple de argumente despre care credem că nu ar mai trebui folosite; unele argumente sunt total eronate, în timp ce altele sunt pur și simplu îndoielnice sau nesustenabile. Le motivăm cu scurte explicații și/sau cu link-uri către alte articole din cadrul acestei pagini Web, care conțin explicații mai detaliate. Nu pretindem că această listă este exhaustivă—va fi actualizată cu adăugiri și probabil excluderi pe măsură ce sunt descoperite noi dovezi. Multe dintre aceste argumente nu au fost niciodată promovate de CMI, iar unele nu au fost promovate de către nicio organizație creaționistă majoră (astfel că nu au fost direcționate către cineva în particular), dar reprezintă în schimb sperietori construite de creaționiști.

Este important că anumiți sceptici critică creaționiștii atunci când își retrag arumentele îndoielnice, dar aceștia sunt unele și aceleași persoane care acuză creaționiștii că sunt rigizi în schimbarea minților lor!

Persistând în folosirea argumentelor discreditate, pur și simplu ar efect invers—adevărul este cel care ne face liberi (Ioan 8,32), și nu greșeala, iar Hristos este „adevărul” (Ioan 14,6 )! Întrucât există atât de multe dovezi bune în favoarea creației, nu este nevoie să utilizăm niciun argument „îndoielnic”.

Această pagină arată de asemenea de ce este important pentru oameni să fie la curent cu o literatură creaționistă solidă, din moment ce aceste publicații (de exp. revistele Creation și Journal of Creation—fostul TJ) au redat deja natura eronată a unora dintre aceste argumente.

Amintim de asemenea cititorilor nostri că CMI este dintru început pro-Bible, nu împotriva sistemelor general acceptate, ca scop în sine. În particular, ne concentrăm pe învățăturile biblice revelate de Dumnezeul Treimic, cu privire la creație, și anume că moartea este rezultatul păcatului. Postura noastră anti-evoluție/milioane de ani este corolarul acesteia, iar nu sfârșitul în sine. Prin extensie, ne opunem „sistemelor general acceptate” numai acolo unde intră în contradicție cu Biblia. Astfel, îndemnăm creștinii să se asigure că poziția lor este pro-Biblie, și nu anti-sistem general acceptat.

[Notele editorului:

1. Pentru răspunsul punct cu punct dat de CMI unei critici aduse acestei pagini, vezi Maintaining Creationist Integrity.


2. Revista Creation a publicat o forma concisă a acestui articol, Mergând mai departe: Argumente despre care considerăm nu ar trebui folosite de creaționiști, care este disponibilă în limba spaniolă.]

Ce este important a fi apărat de către creaționiști și pe ce nu ar trebui insistat foarte mult?

• „A fi relaxat”: Ce ar trebui să apărăm??


• Purtat de briză


• Presupoziție vs. Evidențialism, și este simplu genomul uman?

Ce argumente cu siguranță nu ar trebui folosite?

• „Darwin și-a retras teoriile pe patul de moarte” Mulți oameni folosesc această poveste, original preluată de la Lady Hope. Totuși, este aproape sigur neadevărată, și nu este confirmată de cei care i-au fost cel mai aproape, și nici măcar de soția lui Darwin, Emma, căreia nu i-au plăcut niciodată ideile evoluționiste. Și presupunând că ar fi adevărat, care este problema? Dacă un creaționist proeminent și-ar retrage teoriile despre Creație, ar duce la dispariția dovezilor în favoarea ei? Acest argument nu are nicio valoare, în orice caz.


• „Grosimea prafului de pe lună susține existența unei luni tinere”. Pentru o perioadă îndelungată de timp, creaționiștii au susținut că stratul de praf de pe luna este prea subțire, în comparație cu perioada de milioane de ani în care acesta ar fi căzut pe suprafața ei. Ei și-au bazat această afirmație pe estimări timpurii -făcute de evoluționiști—cu privire la influxul de praf lunar și temerile că cei care vor aseleniza se vor scufunda în acest strat de praf. Dar aceste estimări timpurii au fost eronate, și până la momentul aselenizărilor misiunilor Apollo, NASA nu a fost îngrijorată de scufundare. Astfel, grosimea stratului de praf nu poate fi utilizată ca dovadă a unei luni tinere (și de asemenea, nici a uneia bătrâne). Vezi și Praful Lunar și Vârsta Sistemului Solar (Tehnic). [N.r Iulie 2014: vezi și actualizările editoriale la lucrarea principală].


• „Computerele NASA, în calcularea pozițiilor planetelor, au găsit ziua și cele 40 minute care lipseau, dovedind astfel ‚ziua lungă’ a lui Iosua și mișcarea solară din Iosua 10 și II Regi 20 a proorocului Ezechia”. Nu a fost promovată de marile organizații creaționiste, dar a fost o păcăleală care a circulat mult, în special pe Internet.
  
  În esență aceeași poveste, acum la mare circulație pe Internet, a apărut în 1936 în cartea oarecum îndoielnică numită Armonia Științei și a Scripturii de Harry Rimmer. Evident, o persoană necunoscută a înfrumusețat-o cu nume moderne de organizații și cu echipamente moderne de calcul.
  
  De asemenea, întreaga poveste este matematic imposibilă—cere un punct fix de referință înainte de ziua lungă a lui Iosua. De fapt ar trebui să verificăm încrucișat atât datele astronomice, cât și cele istorice pentru a detecta o zi lipsă. Și pentru a detecta 40 minute lipsă se cere ca aceste puncte de referință să fie cunoscute cu o precizie de câteva minute. Este cu siguranță adevărat că durata eclipselor de soare observabile dintr-o anumită locație pot fi cunoscute cu precizie. Dar consemnările din antichitate nu înregistrau timpul atât de precis, și astfel verificarea încrucișată solicitată este pur și simplu imposibilă. În orice caz, cea mai timpurie eclipsă istorică înregistrată vreodată a fost în 1217 î.Hr, cu aproape două secole după Iosua. Astfel, este imposibil ca ziua lipsă să poată fi detectată de vreun computer. Vezi de asemenea A desoperit NASA o ‚Zi Lipsă’? pentru documentare istorică și științifică care susține că această presupusă descoperire este un mit.
  
  Țineți seama că discreditarea acestui mit nu înseamnă că evenimentele din Iosua 10 nu au avut loc. Anumite caracteristici ale întâmplării îi susțin veridicitatea, de exemplu luna de asemenea a încetinit. Acest fapt nu era necesar pentru prelungirea zilei, dar a fi putut fi observat din cadrul de referință al Pământului, doar dacă Dumnezeu a făcut minunea prin încetinirea rotației Pamântului. Vezi Ziua lungă a lui Iosua—s-a întâmplat cu adevărat?


• „NASA a falsificat aterizările pe lună.” Această afirmație falsă despre NASA este un exemplu de situație în care CMI le amintește cititorilor că suntem pro-Biblie și nu împotriva sistemelor general acceptate, ca scop în sine.
  
  În primul rând, este biblic să crezi un lucru spus de mai mulți martori (Deuteronom 19:15), și un martor impecabil este răposatul James Irwin, care a fost un creaționist biblic de nădejde și a mers pe lună. De asemenea, Australia trebuie să fi fost implicată în falsificările menționate; imensa antenă radio de 64 metri a Observatorul Parkes, New South Wales, a fost folosită să capteze semnalele de pe lună, din moment ce a fost cel mai bun telescop, și a fost situată pe partea australiană a Pamântului, nu pe cea americană (conform filmului australian The Dish, 2000). Am putea de asemenea să emitem lasere strălucitoare pentru a certifica petele de pe lună și pentru e detecta lumină reflectată de frecvența laserului, doar dacă cineva ar fi pe lună și ar pune retroreflectoare pe acele pete. O altă problemă, aparută în 1969, deși exista tehnologie adecvată pentru rachete care ne puteau duce pe lună, tehnologia video era total neadecvată pentru a o falsifica (vezi Aselenizările au fost falsificate? Creatori de film spun că nu!)
  
  În al doilea rând, afirmațiile false demonstrează o înțelegere greșită a științei (cf Mythbusters episodul #104 (0702), 2008):
  • AFIRMAȚIE: Fotografiile ar trebui să evidențieze umbre paralele cu o singură sursă de lumină, soarele; umbrele ne-paralele dovedesc că a existat un platou de filmare cu lumini multiple. De fapt, datorită topografiei lunare neregulate, umbrele paralele pot părea ne-paralele din perspectiva filmului.
  • AFIRMAȚIE: Astronautul din umbra navetei spațiale era ușor de văzut, lucru ce nu ar fi fost posibil cu o singură sursă de lumină. Aceasta omite o altă sursă: lumina lunii! Lumina reflectată de pe suprafața lunară poate face astronautul usor de văzut. De asemenea, lumina pământului este mult mai puternică pe lună decât este lumina lunii pe pământ, deoarece Pamântul este mult mai mare atât ca suprafață, cât și ca reflecție difuză a razelor solare.
  • AFIRMAȚIE: Fotografiile nu au capturat nicio stea, ca atare au fost făcute într-un studio. Nu, o cameră setată pentru o performanță optimă în lumina strălucitoare a suprafaței lunii nu ar fi suficient de sensibilă pentru a captura stelele.
  • AFIRMAȚIE: Urmele pașilor nu ar fi rămas pe nisip fără umezeala necesară care să mențină nisipul pe loc. Acest lucru este adevărat pe pamânt, unde apa tinde să rotunjească firele de nisip. Firele lunare de nisip erau unghiulare și astfel și-au putut păstra forma.
  • AFIRMAȚIE: Steagul flutura, astfel că trebuia să existe o adiere de vânt. Nu, astronautul a răsucit bastonul steagului pentru a-l introduce în solul lunar; acest fapt a cauzat fluturatul care a persistat pentru un timp, din moment ce nu exista nicio rezistență a aerului.
  • AFIRMAȚIE: Mersul pe lună a fost simulat într-un platou de filmare. Dar cea mai fidelă asemănare cu această mișcare ar fi căderea unui avion cu o viteză atât de mare încât să simuleze gravitatea lunară, 1/6 din gravitatea Pământului. Dar acest lucru nu poate fi ținut foarte mult timp, în timp ce filmarea lunii mergând este de 143 de minute.


• „Pământul este plat.”  Biblia nu învață acest lucru ,  Isaia în particular îl neagă ,  Biserica nu a propovăduit niciodată aceasta , e ste absurd din punct de vedere științific  pe diverse planuri, și  principalul susținător al pământului plat este un evoluționist! Vezi de asemenea acest video de 15 minute.


• „Mamuții lânoși au murit înghețați în timpul catastrofei Potopului.” Acest fapt este contrazis de cadrul geologic în care se regăsesc mamuții. Este cel mai probabil ca ei să fi dispărut către sfârșitul Epocii de Gheață, posibil în catastrofe provocate de furtunile de nisip. Materialul parțial digerat regăsit în interiorul stomacului nu este dovada unui îngheț brusc, deoarece stomacul elefanților funcționează ca o zonă de depozitare—un mastodont care a stocat plante în intestine a fost găsit în vestul Statelor Unite, unde pământul nu a fost înghețat. Vezi și  Extincția Mamutului Lânos: a fost un îngheț brusc?


• „Rămășițele umane găsite în Castenedolo și Calaveras în stratul ‚bătrân’ invalidează coloana geologică.”Acestea nu sunt exemple solide—materialul scheletic din Castenedolo demonstrează o îngropare intruzivă, cu alte cuvinte, o îngropare recentă într-un strat mai vechi, din moment ce toate fosilele, cu excepția celor umane au avut timp să se impregneze cu sare. Scalpul din Calaveras a fost probabil un fals, îngropat într-o mină de către mineri. Pentru prezenta perspectivă a CMI cu privire la stratigrafierea fosilelor umane, vezi  Unde sunt toate fosilele umane?


• „Dubois a renunțat să considere omul Java ca o ‚verigă lipsă’ și a susținut că a fost un gibon gigant.” Cărțile de antropologie evoluționistă au susținut aceasta, iar creaționiștii au adaptat-o. Totuși, acest fapt l-a confuzat pe Dubois, așa cum a demostrat Stephen Jay Gould. Este adevărat ca Dubois a susținut că omul Java (pe care l-a numit Pithecanthropus erectus) a avut dimensiunile unui gibon. Dar Dubois a avut o perspectivă excentrică asupra evoluției (universal devalorizată în zilele noastre) care solicita o corelație precisă între dimensiunea creierului și greutatea corporală. Afirmația lui Dubois despre omul Java de fapt contrazice dovezile reconstruite cu privire la posibila masă corporală a acestuia. Dar era necesar pentru propunerea idiosincrasică a lui Dubois ca presupusa secvență de tranziție care a dus la evoluția omului să se încadreze într-o serie matematică. Astfel, afirmația lui Dubois cu privire la gibon a fost creată pentru a întări susținerea „verigii lipsă”. Vezi  Cine a fost omul Java?


• „Pescadorul japonez Zuiyo Maru a prins un plesiosaur mort aproape de Noua Zeelandă.” Această carcasă a fost aproape sigur un rechin putrezit la soare, din moment ce branhiile și fălcile au putrezit și au căzut rapid, lăsând doar consacratul ‚gât’ mic și capul. Acest fapt a fost demonstrat și de alte specimene similare găsite pe plaje. Mai mult, studii anatomice și biochimce detaliate asupra carcasei Zuyio-maru au arătat că nu ar fi putut fi un plesiosaur. Vezi  Plesiosaur live: cântărind dovezile  și L ăsând rechinii putreziți să mintă: Mai multe dovezi cu privire la faptul că carcasa Zuyio-maru a fost un rechin putrezit la soare, și nu un plesiosaur. Vezi de asemenea ș i O ‚poveste’ cu mulți monștri  și Parkie: un nou ‚pseudoplesiosaur’ spălat de apele coastei Nova Scoția.


• „A Doua Lege a Termodinamicii a început la Cădere.” Această lege spune că entropia (dezordinea) Universului crește de-a lungul timpului, și unii au crezut că este rezultatul Blestemului. Cu toate acestea, dezordinea nu este întotdeauna nocivă. Un exemplu concludent este digestia, care desface molecule mari și complexe de hrană în părțile lor componente simple. Un altul este frecarea, care transformă energia mecanică ordonată în căldură dezordonată—altfel Adam și Eva ar fi alunecat în timp ce vorbeau cu Dumnezeu în Rai! Un exmplu mai puțin evident pentru laici poate fi soarele care încălzește Pământul—pentru un chimist fizician, transferul de căldură de la un obiect fierbinte către unul rece este cazul clasic al celei de-a Doua Legi în acțiune. De asemenea, respirația este bazată pe un alt proces clasic al celei de-a Doua Legi, gazul care se mișcă de la o presiune înaltă la o presiune joasă. În final, toate procesele benefice din lume, inclusiv dezvoltarea embrionului în adult, măresc dezordinea generală a universului, arătînd astfel că a Doua Lege nu este în mod inerent un blestem.
  
  Moartea și suferința animalelor nephesh înainte de păcat sunt contrare cadrului biblic de mai sus, întrucât suferă (sau ‚suspină în travaliu’ (Romani 8:20–22). Este foarte probabil ca Dumnezeu să își fi retras o parte din puterea Sa țiitoare ( Coloseni 1:15–17) la momentul Căderii, astfel încât efectul decăderii dat de cea de-a Doua Lege nu a mai fost contracarat.


• „Dacă am evoluat din maimuțe, de ce mai există încă maimuțe în zilele noastre?” Ca răspuns la această întrebare, anumiți evoluționiști atrag atenția că ei nu cred că am evoluat din maimuțe, ci că maimuțele și omul au un strămoș comun. Totuși, paleontologul evoluționist G.G Simpson nu a avut timp pentru această „precauție”, așa cum o numea el. El a spus, „De fapt, strămoșii antici cu siguranță ar fi fost numiți maimuțe în termeni populari, de către oricine i-ar fi văzut. Din moment ce termenul de maimuță mare ( ape) și maimuță (engl. monkey) sunt definiți de folosirea lor populară, strămoșii omului au fost maimuțe mari (apes) sau maimuțe (monkeys) sau amăndouă în mod succesiv. Este laș dacă nu chiar nesincer din partea unui investigator informat să spună altceva.
  
  Cu toate acestea, argumentul principal împotriva acestei afirmații este acela că mulți evoluționiști cred că un grup mic de creaturi s-a divizat din grupul principal și a devenit izolat din punct de vedere reproductiv, față de marea populație principală, și acela că cea mai mare parte a schimbării a avut loc în grupul mic care poate duce la speciație alopatrică (o populație izolată geografic care formează o nouă specie). Astfel nu există nimic în teoria evoluționistă care solicită ca grupul principal să dispară.
  
  Este important de subliniat aceea că speciația alopatrică nu este proprietatea absolută a evoluționiștilor—creaționiștii consideră că cea mai mare parte a variației umane a avut loc după ce grupuri mici s-au izolat (dar nu s-au speciat) la Babel, în tip ce Adam și Eva aveau o piele de culoare mediu-maronie. Afirmația eronată citată este același lucru cu a spune ‚Dacă toate grupele umane s-ar trage din Adam și Eva, atunci de ce trăiesc și astăzi oameni care au pielea de culoare mediu-maronie?’
  
  Prin urmare, care este diferența între explicația creaționistă a grupelor de oameni (‚rase’) și explicația evoluționistă a originilor omului? Răspuns: prima implică separarea informației pre-existente și pierderea informației prin mutații; ultima solicită generarea de zeci de milioane de ‚litere’ de informație nouă.


• „Femeile au o coastă în plus față de bărbați.” Am demonstrat de mult falsitatea acestei afirmații, care pare a fi mai populară printre scepticii nesinceri care vor să caricaturizeze creația. Scoaterea unei coaste nu afectează instrucțiunile genetice transmise urmașilor, la fel cum un bărbat care își pierde un deget nu va avea copii cu nouă degete. Orice sceptic care încearcă să discrediteze Biblia prin intermediul acestui argument trebuie să fie un Lamarckian închistat, cu alte cuvinte, cineva care crede în ideea profund discreditată a lui Lamarck de moștenirea a caracteristicilor dobândite! De remarcat de asemenea că Adam nu ar fi avut un defect permanent, deoarece coasta este singurul os care se poate regenera dacă membrana înconjurătoare (periosteum) rămane intactă. Vezi Coaste regenerabile: Adam și acea coastă ‚lipsă’.


• „Archaeopteryx-ul este o înșelătorie.” Archaeopteryx a fost real (spre deosebire de  Arhaeoraptor, o ‚Pasăre Piltdown’ ), așa cum arată studiile anatomice și analize detaliate ale plăcii fosile. A fost o pasăre reală, iar nu o ‚verigă lipsă.’


• „Nu există mutații benefice.” Nu este adevărat, din moment ce anumite schimbări conferă cu adevărat un avantaj în anumite momente. Mai degrabă ar trebui să spunem ‚Încă nu am găsit o mutație care să mărească informația genetică necesară pentru ca evoluția de la microbil la oameni să fie fezabilă. Chiar și în acele rare momente în care mutația conferă un avantaj, de cele mai mult ori cauzează pierderea informației.’ Pentru exemple în care pierderea informației este avantajoasă, vezi Gafele Gândacului: defectele pot fi avantaje câteodată, Ochi noi pentru peștele de cavernă orb? și Rezistența la antibiotice se datorează cu adevărat informației din ce în ce mai crescută?


• „Nu s-au mai produs specii noi.” Nu este adevărat—a fost observată formarea de noi specii. De fapt, speciația rapidă este o parte importantă a modelului creației. Dar această speciație este intrinsecă ‚tipului’ și nu implică informație genetică nouă—vezi Q&A: Speciație. Statornicia speciilor a fost de fapt predată de  mentorul anti-biblic al lui Darwin, Charles Lyell.


• „Axa Pământului era verticală înainte de Potop.” Nu există nicio bază pentru această afirmație. Anotimpurile sunt menționate în Facerea 1:14 înainte de Potop, fapt care susține puternic existența unei înclinări încă de la început. Unii creaționiști cred că o schimbare în înclinarea axială (dar nu pornind din verticala ei), a declanșat Potopul lui Noe. Dar sunt necesare mult mai multe dovezi, iar această idee ar trebui privită ca o speculație la acest moment. Mai mult, modelarea computerizată sugerează că o axă verticală ar duce la diferențe de temperaturi între poli și ecuator mult mai extreme decât sunt acum, în timp ce o înclinare de 23,5 grade este ideală. Luna are o funcție importantă în stabilizarea acestei înclinări, iar mărimea relativ mare a Lunii și faptul că planul ei orbital este aproape de Pământ (față de alte luni din sistemul nostru solar) reprezintă caracteristici ale creației.


• „Urmele de la Paluxy demonstrează că oamenii și dinozaurii au co-existat.” Anumiți creaționiști proeminenți promotori ai acestor urme și-au retras de mult susținerea acestor afirmații. Unele dintre presupusele urme umane pot fi artefacte ale eroziunii urmelor dinozaurilor, care au obturat urmele ghearelor. Este nevoie de o cercetare bine documentată cu privire la aceste urme înainte de a le folosi în argumentarea coexistenței oamenilor și a dinozaurilor. Cercetarile la zi nu au fost promițătoare cu privire la urme, cu toate acestea—vezi  Urme fosile ale pașilor oamenilor și a dinozaurilor în America de Nord a Cretacicului Superior?  Dar aceasta nu însemnă că nu există dovezi grăitoare asupra faptului că oamenii și dinozaurii au co-existat. Vezi  Q&A: Dinozauri.


• „Arheologii au găsit schelete (și urme de pași) ale unor ființe umane gigant.” Această afirmație a circulat pe internet mulți ani, dar în realitate imaginile asociate cu aceasta au fost manipulate în Photoshop. Un articol de pe site-ul Snopes care analizează corect legendele urbane și afirmațiile de pe internet, explică proveniența fiecărei dintre cele mai uzuale fotografii atașate acestor e-mailuri (com/photos/odd/giantman.asp). În realitate, existența oamenilor uriași ar fi anatomic imposibilă din simple motive matematice—pătratul—legea cubului consemnează că un om de patru ori mai mare ar avea oase și mușchi de 16(4²) ori mai puternice, iar acestea ar trebui să facă față unei mase de 64(4³) mai mari. Astfel, un om uriaș s-ar prăbuși sub propria greutate, dacă nu intervin numeroase alte schimbări fiziologice și osoase (deci, genetice) pentru a face față masei adăugate. Vezi eseul clasic din 1928 „A fi de bună statură.” (irl.cs.ucla.edu/papers/right-size.html) scris de J.B.S. Haldane (un evoluționist proeminent, dar cu privire la acest subiect, el aduce aici argumente foarte bune). Au existat de asemenea anumite afirmații cu privire la urme gigantice de pași, dar vezi  ‚Urma gigantică de pași’ din Africa de Sud: Giganți care merg pe jar sau o eroziune fortuită? care arată problemele referitoare la această identificare particulară. De asemenea, unii iau rămășițele unor uriași ca dovadă a spuselor biblice cu privire la Nephilim în Facere 6:4, dar acest cuvânt nu ar trebui tradus ‚uriași’, ci ‚cei căzuți’—vezi  Cine au fost „fii lui Dumnezeu”  în Facere 6?


• Citatul lui Darwin despre absurditatea evoluției ochiului din Originea Speciilor. A lua de bună afirmația sa este o subtilitate dincolo de context. Darwin vorbea despre absurditatea sa aparentă, dar apoi a menționat că la urma urmei era destul de ușor să ne imaginăm că ochiul ar fi putut fi construit pas cu pas (după părerea lui, cu care noi evident nu suntem de acord—vezi  Darwin vs Ochiul  și  Un ochi pentru creație ).


• „Împărțirea Pamântului în zilele lui Peleg (Facerea 10:25) se referă la despărțirea catastrofică a continentelor.” Comentatori atât pre, cât și post Lyell și Darwin (incluzându-i pe Calvin, Keil și Delitzsch, și Leupold) sunt aproape unanimi cu privire la faptul că acest pasaj se referă la divizarea lingvistică de la Babel și divizarea teritorială care a rezultat de aici. Noi trebuie întotdeauna să interpretăm Scriptura cu Scriptura, și nu este nicio altă mențiune în Scriptură care să indice că această întâmplare s-a referit la separare continentală. Dar doar opt versete mai sus (a se reține că împărțirea capitolelor și a versetelor nu sunt de inspiratie divină), Biblia spune ‚În vremea aceea era în tot pământul o singură limbă şi un singur grai la toţi’ (Facerea 11:1) și ca rezultat al neascultării lor, a amestecat Domnul limbile a tot pământul’ (Facerea 11:9). Aceasta dovedește că ‚Pământul’ care a fost împărțit era același Pământ care vorbea o singură limbă, cu alte cuvinte ‚Pământ’ se referă în acest context la oamenii de pe Pământ, și nu la Planeta Pământ.
  
  O altă problemă majoră este reprezentată de consecințele științifice ale acestei împărțiri—și anume o altă inundație globală! Aceasta ne oferă un indiciu cu privire la momentul în care s-au despărțit continentele—în timpul Potopului lui Noe—vezi mai jos plăci tectonice.
  
  Pentru mai multe informații, vezi  „În zilele lui Peleg, zilele în care s-a divizat Pământul: Ce înseamnă aceasta?”


• „Există lacune în genealogiile Facerii 5 și 11 (Facere 5; Facere 11), astfel încât Pământul poate avea o vechime de 10.000 de ani sau chiar mai mult”. Nu este așa. Limbajul dovedește că acestea sunt cronologii stricte, mai ales pentru că dau vârstei tatălui la nașterea următorului nume în linie. Deci, Pământul are doar vreo 6000 de ani. Vedeți  Cronogenealogiile biblice  pentru dovada exegetică.


• „Iisus nu poate să fi moștenit material genetic de la Maria, altfel ar fi moștenit păcatul original”. Acest lucru nu este menționat în Scriptură și chiar contrazice puncte importante. Limbajul Noului Testament indică descendența fizică, care trebuie să fie adevărată pentru că Iisus a împlinit profețiile care spuneau că El va fi descendentul lui Avraam, Iacov, Iuda și David.
   
  De asemenea, Protoevanghelia din Facere 3:15, considerată Mesianică atât de către primii Creștini, cât și de evreii Targumi, se referă la „sămânța femeii”. Acest lucru este susținut de Galateni 4:4, „Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie.”
   
  Cel mai important, pentru ca Iisus să moară pentru păcatele noastre, Iisus, „ultimul Adam” (1 Corinteni 15:45), trebuia să fie părtaș umanității noastre (Evrei 2:14), așa că trebuia să fie ruda noastră prin descinderea comună din primul Adam, așa cum spune Luca 3:38. De fapt, cu șapte secole înainte de Întruparea Sa, Profetul Isaia a vorbit despre El ca fiind literalmente „Răscumpărătorul din neam”, adică unul care este legat prin sânge de cei pe care îi răscumpără (Isaia 59:20, folosește cuvântul ebraic goel, același cuvânt cu acela folosit în descrierea legăturii lui Boaz cu Naomi în Rut 2:20; 3:1–4:17).
   
  Pentru a răspunde preocupării față de păcatul originar, Duhul Sfânt a umbrit-o pe Maria (Luca 1:35), împiedicând transmiterea oricărei naturi păcătoase. Vezi de asemenea Conceperea Feciorelnică a lui Hristos pentru apărarea acestei doctrine fundamentale și discuții ulterioare cu privire aceste pasaje biblice.


• „Laminina: o privire uimitoare asupra felului în care Iisus ne ține împreună”. Faptul că o singură proteină din 100.000 este în formă de cruce, în diagrame formalizate (probabil mai mult ca o sabie cu brațele laterale care nu sunt în unghi drept) nu este așa surprinzător, doar „din întâmplare”. În orice caz, Iisus susține crearea noastră din mâna dreaptă a lui Dumnezeu Tatăl; El nu mai este pe cruce, deci și teologia este îndoielnică, de asemenea. Aici sunt mai multe informații despre laminină.


• „Lumina a fost creată în tranzit”. Unele lucrări creaționiste mai vechi, ca soluție la problema magnitudinii absolute a stelelor, au sugerat că Dumnezeu ar fi putut crea lumina în tranzit. Dar CMI a subliniat cu mult timp în urmă problemele referitoare la această idee.
  
  Aceasta ar presupune că am vedea lumină din trupuri cerești care nu există cu adevărat; sau chiar și lumină care pare să indice secvențe precise ale unor evenimente predictibile de legile fizicii, dar care nu s-au întâmplat niciodată. Aceasta, de fapt, sugerează că Dumnezeu este un înșelător.
  
  De exemplu, atunci când o stea mare explodează ca o supernova, vedem o explozie de neutrini înainte de a vedea radiația electromagnetică. Acest lucru se datorează faptului că majoritatea neutrinilor trec prin materiz solidă ca și cum aceasta nu ar exista, în timp ce lumina este încetinită. Această secvență de evenimente conține informații care înregistrează un eveniment aparent real. Așa că astronomii sunt perfect justificați în a interpreta acest „mesaj” ca pe o supernova reală care a explodat în conformitate cu legile fizicii, cu observații prezise de aceleași legi.
  
  Acest lucru este foarte diferit de crearea lui Adam ca adult desăvârșit, ca un bărbat în vârstă de 20 de ani (deși arătând incredibil de tânăr), deși avea doar câteva minute, ca vârstă. Aici nu există nicio înșelăciune, deoarece Dumnezeu ne-a spus că El l-a creat pe Adam din țărână, nu prin creștere dintr-un copil. Dar Dumnezeu ne-a spus de asemenea că stelele sunt reale și că acestea sunt semne (Facere 1:14), nu doar apariții din valuri de lumină.
  
  Răspunzând la întrebarea referitoare la magnitudinea absolută a unei stele, în primul rând se arată că susținătorii big-bang-ului au propria lor problemă cu timpul de călătorie a luminii ; în al doilea rând, indică o dilatare a timpului relativist, așa cum a fost propusă inițial de  Dr. Russell Humphreys  și extinsă de  Dr. John Hartnett  cu Relativitatea Cosmologică Carmeliană. A se vedea  Cartea Răspunsurilor Creației , C apitolul 5: Cum putem vedea stelele într-un univers tânăr? , precum și noua carte a doctorului Hartnett,  Magnitudinea stelară, Timpul și Noua Fizică.
  


• „Fraza ‚știință mincinoasă’ menționată în 1 Timotei 6:20 (KJV) [I Timotei 6:20 (RMNN)] se referă la evoluție.”Ce este important aici este semnificația cuvântului originar grecesc gnoza, tradus cu ‚știință’, și în acest context se referă la ‚cunoașterea’ elitei ezoterice, care a fost cheia religiilor misterioase, care ulterior s-au dezvoltat în erezia Gnosticismului. Aceasta nu a fost o eroare a traducătorilor Bibliei Regelui James, ci o ilustrare a numărului mare de cuvinte care și-au schimbat semnificația în timp. Cuvântul „știință” a însemnat inițial „cunoaștere”, din latinescul scientia, din scio care înseamnă „știu”. Acest înțeles originar nu este felul în care este folosit astăzi, astfel încât traducerile moderne redau corect cuvântul drept „cunoaștere” în acest pasaj.
  
  Bineînțeles că noi credem că evoluția este anti-cunoaștere, pentru că încețoșează mințile multora cu privire la dovezile abundente ale acțiunii lui Dumnezeu în Creație și la adevărata cunoaștere disponibilă în Cuvântul Său, Biblia. Dar, după cum evidențiază această pagină, este greșit a folosi argumente false pentru a susține un punct de vedere adevărat. Pe o chestiune conexă, este greșit din punct de vedere lingvistic să pretindem că chiar și acum „știința înseamnă într-adevăr cunoaștere”, deoarece înțelesul este determinat de folosire, nu de derivare (etimologie).


• „Geocentrismul (în sensul clasic de a considera Pământul un cadru de referință absolut) este predat de Scriptură, iar Heliocentrismul este anti-Scriptural.” Respingem acest geocentrism dogmatic și credințele că pasajele biblice despre apus etc. ar trebui înțelese luând Pământul ca un cadru de referință, ci că acesta este unul din multele cadrele de referință valabile din punct de vedere fizic; centrul de masă al sistemului solar este, de asemenea, un cadru de referință valabil. Vezi și De ce Universul nu se rotește în jurul Pământului: Respingând geocentrismul absolut.

 
• „Ron Wyatt a găsit Arca lui Noe” Această presupusă formă de Arcă este o formațiune geologică naturală cauzată de un flux de noroi.

 
• „Ron Wyatt a găsit multe dovezi arheologice ale Bibliei” Nu există nici cea mai mică fundamentare a afirmațiilor lui Wyatt, ci doar scuze pentru a explica de ce lipsesc dovezile.


• Multele „dovezi” cu privire la creație, ale lui Carl Baugh. Cu părere de rău, deși credem că el este bine intenționat, din păcate folosește o mulțime de materiale care nu sunt solide din punct de vedere științific. Așadar, recomandăm să nu vă bazați pe nici o „dovadă” pe care o oferă el, decât dacă este susținută de organizații creaționiste recunoscute pentru rigoarea Biblică și științifică. Din păcate, există conferențiari creaționiști talentați cu înțelegeri rezonabile ortodoxe ale Facerii, care continuă să promoveze unele dintre „dovezile” lui Wyatt și Baugh, în ciuda faptului că au fost abordați pe acest subiect.


• „Neutrinii solari dispăruți dovedesc că soarele strălucește prin prăbușirea gravitațională și este o dovadă a unui soare tânăr”. Este vorba despre o supărătoare problemă anterioară, care urmărea detectarea numai a unei treimi din numărul estimat de neutrini din soare. De asemenea, teoriile acceptate ale fizicii particulelor spun că neutrinul are o masă de repaus zero, care ar interzice oscilațiile de la o „valoare” la alta. Prin urmare, conform datelor disponibile la acel moment, unii creaționiști au propus că soarele a fost alimentat o treime prin fuziune și două treimi prin prăbușire gravitațională. Acest lucru ar fi limitat vârsta la cel mult de 4,5 miliarde de ani. [Vezi articolul următor  Neutrinii ‚lipsă’ găsiți! Nu mai reprezintă un indicator de vârstă ]
  
  Cu toate acestea, un nou experiment a fost capabil să detecteze valorile ‚lipsă’, ceea ce pare să ofere dovezi concludente pentru oscilație. Aceasta înseamnă că neutrinii trebuie să aibă totuși o masă de repaus foarte mică—datele experimentale trebuie să aibă prioritate în fața teoriei. Prin urmare, creaționiștii nu ar mai trebui să invoce problema neutrinilor lipsă, pentru a nega că fuziunea este sursa principală de energie a soarelui. Deci, nu poate fi folosit ca un indicator de vârstă tânără, nici ca un indicator de vârstă bătrână. Vezi Newton, R., Neutrinii lipsă găsiți! Nu mai reprezintă un indicator de ‚vârstă’, J. Creation 16(3):123-125, 2002.


• „Einstein a ținut cu multă fermitate la credința într-un Creator, în ciuda presiunii enorme din partea colegilor”. Cu toate acestea, în sensul normal al acestor termeni,  Einstein nu a crezut în așa ceva . Vezi și  Discursul fizicienilor cu Dumnezeu.


• Teoria învelișului de vapori de apă. Aceasta nu este o învățătură directă a Scripturii, astfel că nu este cazul să insistăm. De asemenea, nu a fost dezvoltat un model adecvat care să susțină suficientă apă. Deci toți geologii creaționiști preferă un model distinct. Pentru opinia curentă a CMI, vezi Potopul lui Noe—De unde a venit apa?

 Care argumente sunt îndoielnice și ca atare sfătuim să nu fie folosite

• „Nu exista ploaie înainte de Potop”. Aceasta nu este o învățătură directă a Scripturii, așa că, din nou, nu ar trebui să insistăm pe asta. Facerea 2:5-6 Facere 2:5–6 ad literam, ne învață doar că nu a existat ploaie la momentul creării lui Adam. Dar nu exclude ploaia în niciun moment ulterior, înainte de potop, așa cum au subliniat mari comentatori pre-uniați, cum ar fi John Calvin. O eroare asemănătoare este aceea că legământul curcubeului din Facere 9:12–17 ar dovedi că nu a existat curcubeul înaintea Potopului. Așa cum a subliniat Calvin, Dumnezeu a conferit frecvent noi înțelesuri lucrurilor deja existente, de ex. pâinea și vinul de la Cina Domnului.


• „Selecția naturală ca tautologie” Selecția naturală este, într-un fel, o tautologie (adică, Cine sunt cei mai sănătoși? Cei care supraviețuiesc/dau naștere celor mai mulți urmași. Cine sunt cei care supraviețuiesc/dau naștere celor mai mulți urmași? Cei care sunt cei mai sănătoși). Dar majoritatea acestor lucruri reprezintă un joc de cuvinte și depinde de modul în care este definită problema și în ce scop este adusă în atenție această definiție. Există multe domenii ale vieții în care circularitatea și adevărul merg mână în mână (de exemplu, ce este alimentarea electrică? Acea proprietate a materiei asupra căreia acționează un câmp electric. Ce este un câmp electric? O zonă în spațiu care exercită o forță asupra încărcării electrice. Dar nimeni nu ar nega faptul că teoria electricității este valabilă și nu poate explica modul în care funcționează motoarele.)—ci doar faptul că circularitatea nu poate fi folosită ca dovadă independentă a unui lucru.
  
  Stăruința pe problema tautologiei poate deveni înșelătoare, dacă se crează impresia că nu se întâmplă nimic tautologic. Desigur, mediul poate „selecta”, așa cum selectează crescătorii umani.
  
  Desigur, demonstrarea acestui lucru nu înseamnă că peștele se poate transforma în filosofi prin această metodă—problema reală este natura variației, problema informației. Argumentele despre tautologie distrag atenția de la adevărata slăbiciune a neo-darwinismului—solicitarea sursei noilor informații. Dată fiind o sursă adecvată a variației (de exemplu, o abundență de informație genetică creată, cu capacitatea de recombinare mendeliană), se așteaptă ca replicarea populațiilor de organisme să fie capabilă de anumite adaptări la un mediu dat și acest lucru a fost amplu demonstrat în practică.
  
  Selecția naturală este, de asemenea, un instrument explicativ util în modelarea creaționistă a radiației cu speciație, post-Potop [vezi  Q&A: Selecția naturală ]. Acesta este motivul pentru care ar trebui să respingem, de asemenea, eforturile creaționiste bine intenționate de a abandona a selecția naturală—vezi  Realitatea selecției naturale.


• „Evoluția este doar o teorie”. Ceea ce oamenii vor să spună prin aceasta este că „Evoluția nu este dovedită, deci nu ar trebui să fie promovată dogmatic”. De aceea, oamenii ar trebui să menționeze explicit acest fapt. Problema cu utilizarea cuvântului „teorie” în acest caz este că oamenii de știință îl folosesc de obicei pentru a înțelege o explicație bine fundamentată a datelor. Acestea includ bine cunoscutele teorii precum Teoria Relativității a lui Einstein și Teoria Gravitațională a lui Newton, și cele mai puțin cunoscute, cum ar fi Teoria Debye-Hückel a soluțiilor electrolitice și teoria stabilității sistemelor disperse coloidale Deryagin-Landau/Verwey-Overbeek (DLVO), etc. Ar fi mai bine să spunem că evoluția oamenilor din particule este o ipoteză sau presupunere nefondată.
  
  Cu toate acestea, criticii protestează prea mult. Dicționarul Webster (1996) oferă semnificația nr. 2 ca fiind „o explicație propusă, a cărei stare este încă ipotetică, spre deosebire de propunerile solide, care sunt considerate ca raportoare ale faptelor reale”, iar această utilizare este aproape necunoscută în literatura științifică. Dicționarul oferă în plus „6. contemplație sau speculație. 7. ghiciți sau presupuneți.” Deci critica este pur și simplu eronată când afirmă că folosirea teoriei pentru a se referi la „speculație”, „presupunere” sau „ghicitoare” este o greșeală; și că oamenii de știință nu folosesc niciodată teoria în acest mod în literatură. Deci, atacul nu obține un câștig foarte mare, dar nu există încă niciun motiv pentru a le oferi criticilor această diversiune. Vezi de asemenea, „Evoluția” este o „Teorie” sau un „Fapt” sau Is ‘Evolution’ a ‘Theory’ or ‘Fact’ or Is this just a trivial game of semantics? (în afara site-ului).


• „Există o înțelegere științifică modernă uimitoare în Biblie”. Pentru a dezvolta corect un model Scriptural, trebuie să înțelegem semnificația originală pe care a dat-o autorul biblic, pentru a vorbi unei audiențe țintă, care la rândul său este determinată de contextul gramatic și istoric. Prin urmare, ar trebui să fim prudenți în cautarea științei moderne în pasaje în care cititorii țintă nu ar fi văzut-o. Aceasta se aplică în special cărților poetice precum Iov și Psalmi. De exemplu, cititorii lui Iov nu și-ar fi însușit pasajul din Iov 38:31 pentru a învăța ceva despre energia gravitațională potențială a lui Orion și a Pleiadelor. Mai degrabă, cititorii originari ar fi văzut-o ca pe o ilustrare poetică a puterii lui Dumnezeu, și anume că Dumnezeu, spre deosebire de Iov, putea să creeze Pleiadele într-un ciorchine strâns legat, așa cum și arată de fapt; în timp ce Dumnezeu a creat Orion ca o constelație destul de împrăștiată, din nou ceva cu mult peste capacitatea lui Iov. În mod similar, Iov 38:14 nu este o înțelegere științifică avansată asupra rotației Pământului, deoarece pământul nu este comparat cu pecețile, ci cu lutul care se transformă dintr-o formă în alta, sub pecete.


• „Septuaginta consemnează cronologia corectă a Facerii.” Nu este așa. Cronologiile Septuagintei sunt demonstrabil exagerate și conțin eroarea (evidentă) că Matusalem a trăit 14 ani după Potop. Textul Masoretic (pe care sunt bazate aproape toate traducerile în limba engleză) păstrează cronologia corectă. Vezi Williams, P.,  Câteva remarci preliminare cronologiei Biblice, J. Creation 12(1):98-106, 1998; Sarfati, J.,  Afirmația Biblică: Un comentariu teologic, istoric și științific cu privire la Facere 1-11, pp 458-462, 2015; Cosner, L. and Carter, R., Textual traditions and biblical chronology, J. Creation 29(2):99–105, 2015; Cosner, L. și Carter, R., Tradții textuale și cronologie biblică, 4 June 2019.


• „Viteza luminii a scăzut în timp” (declinul c). Deși majoritatea contraargumentelor evolutive s-au dovedit a fi false, există încă o serie de probleme, dintre care multe au fost ridicate de creaționiști, la care considerăm că nu s-au adus răspunsuri satisfăcătoare. Este, de asemenea, de remarcat faptul că fizicianul și cosmogonistul portughez João Magueijo a propus recent că c a fost de 60 de ordine de magnitudine mai rapid imediat după big bang. CMI consideră în prezent că atât cosmologiile Dr. Russell Humphreys, cât și ale dr. John Hartnett (ambele implicând dilatarea relativistă a timpului) oferă soluții viabile pentru problema magnitudinii stelare. Este viabil să avem mai multe ipoteze de lucru în prezent, deoarece există atât de multe necunoscute în astronomie și cosmologie. Cu toate acestea, nici noi, nici dr. Humphreys, nici dr. Hartnett nu susținem că vreunul dintre aceste modele este infailibil. Vezi Cum putem vedea stele îndepărtate într-un Univers tânăr?  din Cartea Răspunsurilor Creației. .


• „Nu există forme tranzitive.” Deoarece există candidați, chiar dacă sunt foarte îndoielnici, este mai bine să evităm eventualele reveniri, spunând în schimb: ‚În timp ce Darwin a prezis că înregistrarea fosilelor va scoate în evidență numeroase fosile tranzitive, chiar și după 150 de ani, tot ce avem este reprezentat de o serie de exemple discutabile.’ Vezi și  Q&A: Fosile. 


• „Lanțurile de aur au fost găsite în cărbune”. Mai multe artefacte, inclusiv obiecte de aur, au fost documentate ca fiind găsite în cărbune, dar în fiecare caz cărbunele nu a mai fost asociat cu artefactul. Dovezile sunt, prin urmare, strict anecdotice (de exemplu, „Acest obiect a fost lăsat în urmă în șemineu după ce a fost arsă o bucată de cărbune”). Acest lucru nu are aceeași valoare probatorie ca și un specimen în care se menține asocierea cărbunelui și a artefactului.


• „Teoria plăcilor tectonice este falsă”. CMI consideră că lucrarea Dr. John Baumgardner cu privire la Catastrofa Plăcilor Tectonice oferă o explicație solidă a schimbărilor continentale și a Potopului. Vezi  Q&A: Plăci tectonice. Cu toate acestea, recunoaștem că unii oameni de știință creaționiști cu reputație nu sunt de acord cu tectonica plăcilor.


• „Creaționiștii cred în microevoluție, dar nu și în macroevoluție” Acești termeni, care se concentrează asupra schimbărilor „mici” vs. „mari”, distrag atenția de la sursa cheie de emitere a informațiilor. Adică evoluția de la particule la oameni necesită schimbări care cresc cantitatea de informație genetică (de exemplu, specificații pentru producerea nervilor, a mușchilor, a osului etc.), dar tot ceea ce observăm este sortarea și, în mod copleșitor, pierderea de informații. Suntem constrânși să găsim exemple de „micro” creșteri ale informației, deși astfel de schimbări ar trebui să fie frecvente dacă evoluția ar fi adevărată. În schimb, observăm modificări destul de „macro” care nu implică informații noi, de ex. când o genă de control este pornită sau oprită. Foarte important, termenul microevoluție va fi considerat de mulți ca fiind doar o „mică parte” a procesului pe care ei îl consideră ca fiind cel care a transformat bacteriile în oameni. Cu alte cuvinte, aceasta implică faptul că, pur și simplu, având suficient timp (milioane de ani), astfel de „micro” modificări se vor acumula pentru a ajunge la modificări „macro”. Dar nu este așa; vezi Trenului evoluției sosește: (Pardon, pleacă—n direcția greșită).
  
  Interesant este că și evoluționiști renumiți (precum Mayr, Ayala) nu sunt de acord cu ideea că schimbările mici observate în lucrurile vii sunt suficiente pentru a explica marea schemă a evoluției microbilor în oameni.


• „Evanghelia se află în stele” Aceasta este o idee interesantă, dar destul de speculativă, și mulți creaționiști biblici se îndoiesc că este predată în Scriptură, deci nu recomandăm folosirea ei.