În șase zile

De ce 50 de oameni de știință alegsă creadă în creație.

Editat de Dr. John Ashton
tradus de Cristian Monea (Centrul De Studii Facerea Lumii)

Dr. John R. Rankin, matematician

Dr. Rankin este lector universitar la Departamentul de Informatică și Ingineria Calculatoarelor, Universitatea La Trobe, Australia. Deține o licență în matematică aplicată de la Universitatea Monash, un doctorat în fizică matematică de la Universitatea din Adelaide și o diplomă în informatică de la Universitatea din Adelaide. Predă în diferite instituții de mai bine de 17 ani.

Când ne întrebăm despre originile a tot ce există, care sunt opțiunile noastre? În principiu, avem doar două variante: evoluție sau creație. Evoluția are problemele sale și niciun om de știință nu neagă acest lucru. Dar aceasta nu răspunde la întrebarea de ce cred în creație. Teoriile pot fi ușor corelate cu presupuneri suplimentare și explicații mai stricte și, pur și simplu, nu pot fi reduse zonele problematice la nivelul nostru actual de cunoaștere? Nu am putea, pur și simplu, să sperăm că într-un viitor nu prea îndepărtat, cu cercetări suplimentare, fiecare problemă spinoasă legată de evoluție se va rezolva în cele din urmă în mod satisfăcător, una câte una? În perspectiva mea, totuși, dacă ne gândim la zonele problematice din evoluție ca „găuri” ale teoriei, aceste găuri sunt din ce în ce mai mari cu timpul și nu vor dispărea.

Evoluția acoperă o gamă atât de largă de discipline științifice încât niciun domeniu nu este suficient pentru a infirma teoria. În zilele anterioare, oamenii de știință au acceptat că, deși au avut dificultăți insurmontabile cu evoluția în propria lor zonă de lucru științifică, ea „funcționează” și are sens în alte domenii de cercetare și în știința de bază, în general. Dar, pe măsură ce timpul a trecut, domeniile problematice pentru evoluție legate de diferitele discipline științifice nu au dispărut, ci au rămas și se remarcă ca niște „degetele umflate”. Odată cu această situație, oamenii de știință au devenit conștienți de dificultățile teoriei evoluției din toate celelalte domenii. Acum încep să spună că poate există probleme fundamentale cu explicația evoluției în sine.

Permiteți-mi să descriu domeniul meu inițial de cercetare și cum s-a raportat la teoria evoluției. Munca mea de cercetare timpurie a fost în domeniul cosmologiei. Aceasta implică un studiu aprofundat al matematicii și astronomiei și, în special, al Teoriei Relativității Generale a lui Einstein. În cosmologie avem o serie de „modele cosmologice” pe care le studiem. Acestea sunt soluții matematice ale ecuațiilor lui Einstein care descriu diferite universuri posibile în conformitate cu legile fizicii. Proiectul meu de cercetare a urmărit întrebarea: dacă universul ar începe ca o distribuție omogenă de gaze atomice și plasmă, atunci fluctuațiile statistice mici ale densității vor crește și se vor condensa sub legile cunoscute ale gravitației pentru a forma proto-galaxii, precursorii galaxiilor de astăzi cu toți constituenții lor complecși de roiuri globulare, stele, planete, sateliți, asteroizi și comete?

Aceasta este credința actuală a teoriei evoluției: că un univers inițial omogen și neinteresant s-a diferențiat de-a lungul a miliarde de ani în structura complexă și frumoasă a obiectelor interdependente pe care le cunoaștem și le vedem astăzi. Atitudinea îndrumătorului meu a fost: „Suntem aici; prin urmare, trebuie să fi evoluat!” și prin presupunere, totul a evoluat dintr-o stare gazoasă uniformă.

Aceasta este cu siguranță o mare întrebare și, pentru a o aborda, am analizat fazele inițiale ale acestui presupus proces. Deci întrebarea pe care am abordat-o a fost: fluctuațiile statistice ale modelelor cosmologice considerate în prezent a fi reprezentări realiste ale structurii cosmologice a universului ar crește sub legile gravitaționale ale relativității generale până la nivelul în care devin semnificative statistic? Ecuațiile liniarizate sunt potrivite pentru fluctuațiile aleatoare de densitate. Dacă aceste ecuații spun că, pentru modelele cosmologice standard, fluctuațiile inițiale aleatoare (nesemnificative) vor crește în timp cosmologic (măsurat în miliarde de ani) pentru a deveni semnificative statistic – moment în care ecuațiile liniarizate nu se mai pot aplica și este necesară o descriere matematică complet neliniară – atunci am pus bazele teoriei evoluției.

După cinci ani de cercetări matematice concentrate pe această întrebare, a venit răspunsul: nu. Într-adevăr, a existat o oarecare creștere a fluctuațiilor inițiale, dar, chiar și peste 10 sau 20 de miliarde de ani, fluctuațiile statistice inițiale ale densității erau încă la nivelul care ar putea fi de așteptat, din motive statistice, într-un univers omogen. Cercetările anterioare păreau să indice că fluctuația statistică se va condensa rapid. Cu toate acestea, aceste calcule au fost făcute folosind modele cosmologice nerealiste, care erau statice și în cea mai mare parte nerelativiste. Aceste modele statice nu ar putea fi justificate nici din punctul de vedere al teoriei fizice, nici din observațiile cosmologice și ceea ce știm acum despre univers.

Desigur, acest rezultat a fost o mare dezamăgire pentru credincioșii în teoria evoluției. Părea evident că gravitația s-ar ocupa de această sarcină necesară la baza teoriei evoluției. Ceea ce contracara forța naturală a gravitației în condensarea fluctuațiilor a fost expansiunea universului în sine, care este, de asemenea, un produs al legilor gravitației. Reacția standard la un astfel de rezultat negativ este de a căuta cauze alternative, diferite de gravitație, care ar putea genera fluctuații semnificative statistic. De exemplu, termodinamica, adică fluctuațiile de distribuție a căldurii și a fluxului de căldură, ar putea „ajuta” gravitația să-și facă treaba. O altă idee este de a invoca interacțiunea dintre diferitele componente fluide din modelul cosmologic: radiații, tipuri de plasmă și praf. Poate că punctul de decuplare între radiații și materie este un stimul suficient de semnificativ pentru a accelera procesul de formare a proto-galaxiei. Un al treilea tip de mecanism este acela de a recurge la turbulențe pentru a contracara efectul perturbator al expansiunii universului asupra procesului de formare a proto-galaxiei.

Fiecare dintre aceste mecanisme suplimentare în sprijinul formării galaxiei aduce problemei o complexitate matematică mult mai mare. Este ușor să mențineți linia standard a teoriei evoluției conform căreia un univers gazos omogen a evoluat într-un univers galactic structurat ierarhic prin invocarea unor mecanisme complexe precum acestea, pentru care dovezile încă lipsesc, și trebuie să rămână așa ceva timp, din cauza complexității enorme a matematicii implicate în noile explicații. Cu toate acestea, indicațiile arată destul de clar că efectele căldurii, transferurile de energie între componentele fluidelor și turbulența perturbă creșterea fluctuațiilor de densitate.

Acesta este un exemplu dintr-o zonă de cercetare a unui defect major în explicația evoluției din care teoria nu și-a revenit niciodată. Și totuși, continuă să apară din ce în ce mai multe cărți spunând că explicația evoluției este corectă și incorporează ideea că, la începutul universului, gazele s-au condensat pentru a forma proto-galaxii, care s-au condensat în galaxii de stele și planete odată cu apariția vieții. Auzim de vreunul dintre acești susținători care sunt dispuși să-și petreacă ani de zile din viața lor studiind matematica complexă implicată de teoriile nedovedite? Alternativ, sunt ei dispuși să plătească pe alții pentru a face această muncă și să abordeze problemele în mod obiectiv, adică sunt dispuși să accepte că teoria fizică ar putea duce la un răspuns negativ, indicând că și explicațiile lor modificate sunt greșite?

Din păcate, susținătorii evoluției par acum să fie mai puțin dispuși să susțină sau să continue ei înșiși această cercetare. Drept urmare, au rămas puțini cercetători în domeniu, cu excepția populației în schimbare a studenților din ultimul an. După toate cercetările efectuate până în prezent, încă suntem incapabili să explicăm originea galaxiilor ca neomogenități în univers din perspectiva evoluției. De fapt, ni se pare că suntem mai departe de o explicație satisfăcătoare a originilor galactice evolutive decât eram când am început să studiem subiectul folosind teoria fizică modernă. Ca în orice domeniu al științei, suntem incapabili să explicăm originea realităților frumoase și complexe ale acestei lumi folosind o abordare evoluționistă.

Sarcina evoluției este de a explica totul, inclusiv matematica, logica și procesele de gândire implicate. Aceasta este o povară care se mărește pe măsură ce cunoștințele continuă să crească. Este o povară care ne îndepărtează de bazele ferme pentru gândire și explicații științifice. Atunci, poate că abordarea evoluționistă este greșită?

Abordarea creaționistă ne permite să avem o lume extrem de complicată și frumoasă la început, pregătită pentru noi să îi explorăm minunile științific. Aceasta este abordarea care ne aduce pe o bază fermă și de aceea cred mai degrabă în creație decât în evoluție.