În șase zile

De ce 50 de oameni de știință alegsă creadă în creație.

Editat de Dr. John Ashton
tradus de Cristian Monea (Centrul De Studii Facerea Lumii)

Dr. Werner Gitt, inginer

Dr. Gitt este director și profesor la Institutul Federal German de Fizică și Tehnologie, Germania. Este șeful Departamentului de Tehnologia Informației. Deține o diplomă în inginerie de la Universitatea Tehnică din Hanovra și un doctorat în inginerie și Medalia Borchers de la Universitatea Tehnică din Aachen. Dr. Gitt a publicat numeroase lucrări de cercetare care acoperă domeniile științei informației, matematică numerică și inginerie de control. El este autorul cărții despre creația recentă In the Beginning was Information.¹

Cu ceva timp în urmă, a avut loc o discuție la Bremen, Germania, despre creație/evoluție. Participanții invitați au fost un geolog, un paleontolog, un preot catolic, un preot protestant și eu în calitate de om de știință al informației. În scurt timp, moderatorul a întrebat: „Cât a durat creația?” Paleontologul și geologul au fost rapid de aceeași părere—milioane de ani. Când au fost întrebați preoții, ambii au spus foarte clar că, în zilele noastre, teologia nu are nicio problemă cu milioanele de ani. Chiar și miliardele de ani ar putea fi interpretate fără efort ca fiind zilele creației. În cele din urmă, moderatorul mi-a cerut părerea. Am răspuns după cum urmează:

Pentru mine, ca om de știință al informației, întrebarea cheie este sursa informației. În ceea ce privește durata zilelor creației, există o singură sursă de informații, și anume Biblia. În Biblie, Dumnezeu ne spune că El a creat totul în șase zile.

Întrucât nimeni altcineva nu a putut nominaliza o sursă care să susțină opinia lor, această parte a discuției s-a încheiat.

Întrebarea cu privire la durata zilelor creației a încins spiritele. Adepții evoluției teiste încearcă să interpreteze relatarea creației pentru a permite perioade lungi de timp. Au existat multe încercări de a ajunge la „zilele lungi de creație”. Iată patru exemple.

1. Teoria „duratei zilei”: Expresia „zi” este interpretată ca semnificând, de fapt, o perioadă lungă de timp. Sunt menționate „durate”, „perioade” sau „epoci” ale timpului. Psalmul 90:4 este folosit frecvent pentru justificare: „Că o mie de ani înaintea ochilor Tăi sunt ca ziua de ieri, care a trecut și ca straja nopții”.
2. Teoria „zilelor revelației”: zilele Facerii nu sunt privite ca zile ale creației, ci ca zile ale revelației. Aceasta presupune că diferitele afirmații din această relatare au fost dezvăluite progresiv scriitorului în șase zile consecutive. Motivul este clar pentru a evita ideea că, creația a avut loc, de fapt, în aceste perioade de 24 de ore.
3. Teoria „filmului”: propus de Hans Rohrbach, acest concept încearcă să explice relatarea creației ca și cum ar fi fost o filmare comprimată a unui proces care, „în realitate”, a durat o perioadă lungă de timp. El scrie că „este ca și cum profetul vede un film, în care este proiectat în fața lui puternicul proces de creație, comprimat folosind fotografii în timp. El vede mișcarea, întâmplarea și devenirea, îl aude pe Dumnezeu vorbind; observă că pământul se îmbracă în verdele vieții vegetale și vede totul grafic, ca un film modern cu ecran lat 3D, cu sunet și color.”²
4. Teoria „zilelor literare”: Aceasta susține că zilele creației sunt doar un mijloc literar pentru a stabili o structură tematică. Conform acestui concept, zilele individuale ale creației trebuie privite ca și capitolele unei cărți.

Durata zilelor creației

Există o opinie larg răspândită conform căreia relatarea creației se referă doar la comunicarea „faptului că, de fapt, Dumnezeu a creat”. Cu toate acestea, acest lucru este total neverosimil în lumina numeroaselor afirmații precise conținute în Facere. Dacă Dumnezeu ar fi vrut doar să ne spună că El este în spatele tuturor, atunci primul verset din Facere ar fi suficient. Cu toate acestea, numeroasele informații din relatare arată destul de clar că Dumnezeu vrea să ne ofere mult mai multe informații decât atât. În relatarea creației, ne-am transmis nu numai aspecte relevante pentru credință, ci și o serie de fapte care au semnificație științifică. Aceste fapte sunt atât de fundamentale pentru o înțelegere adevărată a acestei lumi încât se disting imediat de toate celelalte credințe, de cosmologiile oamenilor antici și de imaginațiile filozofiei naturale de astăzi.

Relatarea creației din Biblie este unică în declarațiile sale. Aici nu găsim niciuna dintre vechile imaginații mitice ale lumii și ale originii ei, ci mai degrabă aici găsim pe Dumnezeu cel Viu care comunică realitatea, adevărul despre origini. Cursul expunerii biblice corecte sau false este ferm stabilit, conform convingerilor expozantului, pe prima pagină a Bibliei. Separarea „credinței” de „știință” (practicată pe scară largă în lumea occidentală), i-a condus frecvent pe creștini în ghetoul unei pietăți interioare contemplative, care nu reușește să obțină niciun efect pătrunzător asupra mediului înconjurător, în timp ce știința este condusă în pustiul ideologiilor și sistemelor filozofice fără de Dumnezeu.

Drept urmare, s-a presupus pe larg că afirmațiile biblice despre originea universului, a vieții și, în special, a omenirii (precum și a națiunilor și limbilor) nu sunt demne de încredere din punct de vedere științific. Acest lucru a avut consecințe grave. Alexander Evertz a deplâns declinul spiritual major la nivel mondial, după cum urmează:

Credința în Creator este acum, în mare parte, doar o piesă prezentată în vitrina dogmaticii. Seamănă cu păsările împăiate pe care le vedeți cocoțate pe tije într-un muzeu.³

Ar trebui să fim recunoscători pentru detaliile pe care Dumnezeu le-a considerat de cuviință să ni le dezvăluie în Facere, această scurtă privire la originea acestei lumi și a vieții. Astfel, observăm că Dumnezeu a creat totul în șase zile. Faptul că au fost, într-adevăr, zile de 24 de ore, adică zile solare sau zile calendaristice, ar trebui soluționat prin mai multe argumente.

Ziua ca unitate de timp

Pentru a descrie cantitativ procesele fizice, este nevoie de o metodă de măsurare și de o unitate corespunzătoare. Biblia folosește în mod repetat parametrii tehnici de măsurare pentru a descrie lungimea, aria sau volumul a ceva. Unitățile sunt luate, în general, din natură sau din viața de zi cu zi; de exemplu, cotul reprezintă distanța de la cot până la vârfurile degetelor. Intervalul este dat de răspândirea degetelor unei mâini. Un acru este acea zonă care poate fi arată cu boi într-o singură zi. Una dintre cele mai importante unități este cea a timpului. Este prima unitate definită în Biblie. În Facerea 1:14, acest lucru are loc în același timp în care sunt afirmate celelalte scopuri ale corpurilor cerești. Funcția lor este de a lumina și de a separa ziua de noapte. De asemenea, și pentru a defini unitățile de timp „zi”, „an” și „anotimpuri” și ca semne care indică evenimente particulare (de exemplu, Matei 24:29 cu privire la vremurile sfârșitului).

Odată cu definiția zilei și a anului, omenirii i se oferă unități reproductibile. Acestea ne permit să cuantificăm afirmații despre vârsta a ceva, distanța cu care sunt separate două apariții în timp sau durata unui proces. Astfel unitatea „zi” este utilizată pentru a ne informa despre durata lucrării creației: „Fiindcă-n șase zile a făcut Domnul cerul și pământul, marea și toate cele ce sunt într-însele” (Ieșire 20:11).

Deci, ar trebui să ne încredem în Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că „Dumnezeu nu este ca omul, ca să-L minți” (Num. 23:19). Dacă lui Dumnezeu i-au fost necesare, cu adevărat, miliarde de ani pentru a crea totul, de ce ne spune atunci că a fost doar o chestiune de zile?

Înțelesul cuvântului „zi” în Biblie

Cuvântul „zi” apare în Biblie de 2182 ori⁴ și este folosit copleșitor în sens literal. La fel ca în engleză, germană și multe alte limbi, cuvântul „zi” (ebraică yom) poate avea două semnificații. Prima este o perioadă de timp (aproximativ) de 24 de ore, care include și noaptea. Așa se măsoară zilele calendaristice. A doua semnificație ar fi porțiunea de zi a zilei calendaristice (de exemplu, Fac. 1:5, 8:22; Iosua 1:8). În relatarea creației, cuvintele „zi și noapte” (Fac. 1:5, 14–18) apar de nouă ori cu sensul de intervalul cu sau fără lumină a unei zile normale de 24 de ore.

În cazuri excepționale, care sunt întotdeauna clar identificabile în funcție de context, „zi” nu înseamnă un interval de timp definibil din punct de vedere fizic sau astronomic, ci evenimente speciale precum „ziua Domnului”, „ziua Judecății” și „ ziua Mântuirii”. În Ioan 9:4, „trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze”, cuvântul „zi” este recunoscut imediat din context ca referindu-se la un interval de timp non-fizic în care este posibil să lucrezi. În peste 95% din cazuri, cuvântul zi indică 24 de ore.

„Ziua” cu număr

Cuvântul „zi”, asociat cu un număr, apare în Vechiul Testament de peste 200 de ori. În toate aceste cazuri, este indicată o zi de 24 de ore. La sfârșitul relatării referitoare la fiecare dintre cele șase zile ale creației, citim (Fac. 1:5, 8, 13, 19, 23, 31), „Și a fost seară și a fost dimineață: ziua întâi [până la a șasea].” Așadar, aici avem întotdeauna construcția gramaticală „număr în legătură cu ziua”.

“Seara și dimineața”

Faptul că fiecare dintre intervalele de creație este mărginit de „seară și dimineață” este un indiciu suplimentar că zilele creației au fost zile obișnuite de 24 de ore. Cuvântul „seară” apare de 49 de ori și cuvântul „dimineață” de 187 de ori, întotdeauna cu sensul literal. Dacă „ziua” ar trebui să însemne o perioadă lungă de timp, nu ar fi delimitată de descrieri atât de precise ale timpului zilei.

Vechiul Testament observă în mod constant aceeași succesiune a acestor momente ale zilei, adică seara urmată de dimineață (de exemplu, Ps. 55:17; Dan. 8:14, 8:26). O nouă zi începe cu seara (apusul soarelui) și se încheie cu începutul serii în ziua următoare. Cu această definiție a unei zile, fluxul secvențial al acestor momente ale zilei este „seara-dimineața”. Astfel, citim literalmente (traducerea Elberf.): „Și a fost seară și a fost dimineață: ziua întâi”.

Zilele creației și atotputernicia lui Dumnezeu

Lucrările creației demonstrează atotputernicia lui Dumnezeu și veșnica Lui putere (Rom. 1:20), a cărui desfășurare nu este legată de perioade lungi de timp. Pe parcursul Bibliei există nenumărate cazuri de acte de creație, care au loc fără nicio trecere a timpului. Minunile creației lui Iisus în Noul Testament (vinul la nunta din Cana, pâinii și peștii la hrănirea celor 5000) au avut loc instantaneu. Psalmul 33:9 mărturisește și despre natura rapidă a faptelor creatoare ale lui Dumnezeu: „Că El a zis și s-au făcut, El a poruncit și s-au zidit.”. Aceasta este exact aceeași impresie transmisă de relatarea creației prin utilizarea repetată a construcțiilor: „Și a zis Dumnezeu… și a fost”. „Și a zis Dumnezeu… și a văzut Dumnezeu” (ceea ce tocmai fusese creat).

Dacă ar fi să introducem aici în mod arbitrar milioanele de ani des citați, i-am lua lui Dumnezeu onoarea care i se cuvine. Mărturia totală a Bibliei, în toate felurile, este aceea a rezultatelor instantanee ca răspuns la poruncile lui Dumnezeu. Oricare ar fi situația, acest principiu este valabil—o poruncă a Domnului este suficientă și este împlinit în mod spontan Cuvântul creat: orbii văd imediat, muții vorbesc instantaneu, șchiopii își iau patul și umblă, leproșii devin curați și morții înviază fără întârziere.

Omul: Creat într-o anumită zi

Biblia mărturisește cu tărie că omul nu a fost creat într-o perioadă lungă de timp, ci într-o zi foarte specială: „Când a făcut Dumnezeu pe Adam, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu. Bărbat și femeie a făcut și i-a binecuvântat și le-a pus numele: Om, în ziua în care i-a făcut.” (Fac. 5:1–2).

Rezumat

Întrebarea despre durata zilelor creației apare frecvent. Cred că se poate demonstra din punct de vedere biblic și științific că putem avea încredere deplină în relatarea biblică a creației în șase zile obișnuite.