Explore
Also Available in:

În șase zile

Science and origins

Jeremy L. Walter

Jerry R. Bergman

John K.G. Kramer

Paul Giem

Henry Zuill

Jonathan D. Sarfati

Ariel A. Roth

Keith H. Wanser

Timothy G. Standish

John R. Rankin

Bob Hosken

James S. Allan

George T. Javor

Dwain L. Ford

Angela Meyer

Stephen Grocott

Andrew McIntosh

John P. Marcus

Nancy M. Darrall

John M. Cimbala

Edward A. Boudreaux

E. Theo Agard

Ker C. Thomson

John R. Baumgardner

Arthur Jones

Religion and origins

George F. Howe

A.J. Monty White

D.B. Gower

Walter J. Veith

Danny R. Faulkner

Edmond W. Holroyd

Robert H. Eckel

Jack Cuozzo

Andrew Snelling

Stephen Taylor

John Morris

Elaine Kennedy

Colin W. Mitchell

Stanley A. Mumma

Evan Jamieson

Larry Vardiman

Geoff Downes

Wayne Frair

Sid Cole

Don B. DeYoung

George S. Hawke

Kurt P. Wise

J.H. John Peet

Werner Gitt

Don Batten

In Six Days

În șase zile

De ce 50 de oameni de știință alegsă creadă în creație.

Editat de Dr. John Ashton
tradus de Cristian Monea (Centrul De Studii Facerea Lumii)

Dr. Dwain L. Ford, chimist organic

Ford este profesor emerit de chimie la Universitatea Andrews, Berrien Springs, Michigan. Deține o licență în chimie de la Universitatea Andrews și un doctorat în chimie de la Universitatea Clark, Worcester, Massachusetts. De-a lungul unei cariere academice de peste 30 de ani la Universitatea Andrews, profesorul Ford a ocupat diferite funcții, inclusiv președinte al Departamentului de Chimie și decan al Colegiului de Arte și Științe. A primit cinci premii de excelență în predare, precum și trei burse ale Fundației Naționale a Științei.


Băiețel fiind, crescând la o fermă din Minnesota, mi-au plăcut poveștile biblice ascultate acasă și la biserică. În ciuda unei dislexii ușoare, am citit întreaga Biblie până când am absolvit școala elementară. Credința mea în Dumnezeu a fost întărită de numeroase rugăciuni care au primit răspuns.

În 1958, când am început doctoratul în chimie, credința mea în Scriptură a fost contestată serios de profesorul meu îndrumător. M-am întrebat dacă este posibil să mă fi înșelat toată viața și profesorul meu să aibă dreptate. Părea foarte sigur cu privire la ideile sale și voia să fac cercetări pentru dezvoltarea teoriei sale despre evoluția biochimică. Întrucât eram sceptic cu privire la teoria sa, mi s-a cerut să asist la fiecare descoperire semnificativă a unui alt student absolvent, care făcea cercetări evolutive lângă mine în laborator.

Ca om de știință și creștin, am fost forțat să cântăresc dovezile disponibile atât din știință, cât și din Scripturi într-un domeniu în care dovada experimentală este imposibil de realizat. După ce am examinat ambele părți ale acestei probleme timp de 40 de ani, vă prezint motivele pentru care mi-am păstrat credința în Dumnezeu-Creatorul.

Evoluția chimică, bazată pe activitatea aleatoare a moleculelor, nu reușește să ia în considerare în mod adecvat originea proteinelor necesare chiar și pentru cel mai simplu organism, Mycoplasma genitalium. Această bacterie are un singur cromozom, o membrană celulară, dar nu are perete celular și are cel mai mic genom dintre toate organismele cunoscute capabile de auto-reproducere. Are 470 de gene, care conțin în medie 1040 de perechi de baze nucleotidice (bp—base pairs). Aceasta implică faptul că o proteină de mărime medie codificată de aceste gene conține aproximativ 347 de aminoacizi. Probabilitatea de a forma, printr-o metodă de asamblare aleatoare, o astfel de moleculă proteică de dimensiuni medii care conține reziduurile de aminoacizi în secvența necesară este doar 1/10451.

Dacă pământul ar fi făcut din carbon pur, ar conține doar aproximativ 1050 de atomi de carbon, dar ar fi necesari mai mult de 10451 atomi de carbon pentru a face suficienți aminoacizi pentru a forma proteinele, obținând probabilitatea de a produce o moleculă de proteină cu secvența prescrisă. Cu alte cuvinte, ar necesita o cantitate de carbon de aproximativ 10401 de ori mai mare decât pământul pentru a atinge probabilitatea de a forma o moleculă proteică cu specificațiile de mai sus! Dându-și seama că probabilitatea de a produce proteine printr-o metodă de asamblare aleatoare este extrem de mică, unii au propus că ADN-ul s-a format mai întâi prin evoluția chimică și apoi a fost folosit pentru a direcționa sinteza proteinelor. Acest lucru elimină o problemă, dar se lovește de alta. Asamblarea aleatoare a unei gene care conține 1040 bp pentru a codifica o proteină specificată ar necesita probabil cel puțin la fel de mult carbon pentru a face proteina direct printr-o metodă de asamblare aleatoare.

Cu o problemă atât de mare în formarea unei gene, imaginați-vă problema formării a 470 de gene specifice găsite în cromozomul care conține 580.070 bp: M. genitalium. Michael Behe, în cartea sa din 1996, Darwin’s Black Box, folosește termenul „complexitate ireductibilă” pentru a se referi la astfel de situații în care toate condițiile trebuie îndeplinite simultan pentru ca organismul să poată supraviețui.

În ciuda entuziasmului din anii 1950 și începutul anilor 1960, generat de cercetări bazate pe teoria evoluției chimice, rezultatul net de astăzi este o înțelegere mai clară a magnitudinii problemei originii proteinelor, ADN-ului și vieții, fără să se fi găsit răspunsurile. Deoarece singura metodă cunoscută în natură pentru producerea eficientă a proteinelor implică interacțiunea dintre ADN, ARNm și ARNt cu proteine precum polimeraza ARN, sintetaze ARNt și proteine ribozomale, pare rezonabil să se ia în considerare posibilitatea ca toate să fi fost formate simultan ca parte a design-ului inteligent.

Chiar dacă există o acceptare generală a dovezilor pentru modificări genetice mici, care pot fi denumite micro-evoluție, lipsesc dovezi serioase pentru formarea oricărei specii noi prin macro-evoluție.

Dovezile pentru design inteligent sunt răspândite în natură. De exemplu:

  1. Flagelul rotativ motorizat al unor bacterii.
  2. Coagularea sângelui și controlul acesteia.
  3. Gradul ridicat de organizare în cadrul unei celule tipice.
  4. Diviziunea celulară și controlul acesteia.
  5. Sistemul pentru sinteza proteinelor.
  6. Ochiul uman.
  7. Lanțul respirator bazat pe mitocondriile foarte organizate.
  8. Calea biosintetică în care acetil-CoA (n.t., acetil coenzima A) este compusul cheie.

Acetil-CoA este derivată, în principal, din acizi grași și glucoză și poate servi ca intermediar în conversia excesului de carbohidrați în grăsimi. Oxidarea acetilului-CoA în ciclul acidului citric are ca rezultat, prin sistemul de transport al electronilor, stocarea energiei sub formă de ATP pentru sinteze chimice sau contracție musculară. Acetil-CoA poate servi și ca materie primă pentru sinteza unei largi varietăți de produse, precum cauciucul natural, parfumul de flori de crin, uleiul de trandafiri, mentolul, uleiul de ghimbir, uleiul de țelină, uleiul de cuișoare, carotenul, vitaminele A, D, E și K, plus toți steroizii, cum ar fi colesterolul, hormonii feminini progesteron și estradiol, hormonul masculin testosteron etc. Acesta este un mic eșantion din gama largă de produse naturale derivate din acetil-CoA.

De ce noi, oamenii, nu producem cauciuc natural în corpul nostru în loc de aproximativ 50 de tipuri de steroizi? Tipurile de produse, din această cale atent reglată, sunt determinate de enzimele specifice din acea specie care sunt prezente în acel moment. Produsele predominante din această cale pot varia în timp pentru o anumită specie. Echilibrul delicat care există în această cale poate fi ilustrat de faptul că femeile își produc hormonul feminin estradiol din hormonul masculin testosteron, pe care îl produc și ele.

Acest lucru nu cauzează o problemă decât dacă o femeie dezvoltă cancer suprarenal, ceea ce crește cantitatea de țesut suprarenal capabil să producă testosteron, precum și alți steroizi. De obicei, primul simptom observat de o femeie cu cancer suprarenal este că, dintr-o dată, trebuie să se bărbierească în fiecare zi și vocea se îngroașă, datorită producției de testosteron, mai rapidă decât viteza cu care corpul ei îl poate transforma în estradiol. Pare foarte puțin probabil ca o cale extrem de complexă ca aceasta, cu toate procesele sale de interconectare și enzimele necesare, să poată apărea pur întâmplător fără un proiectant inteligent. Nu văd argumente convingătoare, bazate pe evoluția chimică sau evoluția darwiniană, care să mă determine să cred mai degrabă în evoluție decât în creație.

La fel cum teoriile științifice, bazate pe interpretarea datelor obținute prin observarea lumii naturale, nu sunt niciodată dovedite la nivel absolut, nu putem dovedi niciodată că relatarea cărții Facerii despre creație este adevărată. Nu am fost martor ocular, dar, ca și creștin, pot căuta, prin credință, mărturia dată de martorii oculari. Cine au fost acei martori oculari ai evenimentelor creației? Dumnezeu (Fac. 1: 1), Duhul Sfânt sau Duhul lui Dumnezeu (Fac. 1: 2), Iisus Hristos Cuvântul (Ioan 1:1–14).

Scriitorii Bibliei au fost inspirați de Dumnezeu (martor ocular) și au fost mișcați de Duhul Sfânt (martor ocular). Raportul zilnic de progres al lui Dumnezeu în timpul Săptămânii Creației a declarat că a fost „bine” sau toare erau „bune foarte”. Hristos (martor ocular), Creatorul tuturor lucrurilor, a susținut relatarea Facerii, citând din aceasta carte și mustrându-i pe alții pentru ignoranța lor. Dumnezeu a scris în piatră că El a creat lumea și El este citat de două ori în Ieșire, spunându-i lui Moise să le zică israeliților acest fapt… și eu Îl cred.

Alte lecturi