În șase zile

De ce 50 de oameni de știință alegsă creadă în creație.

Editat de Dr. John Ashton
tradus de Cristian Monea (Centrul De Studii Facerea Lumii)

Dr. John Morris, inginer geolog

Dr. Morris este președintele Institutului pentru Cercetarea Creației. Deține o licență în inginerie civilă de la Institutul Politehnic Virginia, un masterat și un doctorat în inginerie geologică de la Universitatea din Oklahoma. Este membru al Asociației Americane a Geologilor Petrolieri și al Societății Inginerilor Petrolieri. Este autorul mai multor cărți care vizează originile și Biblia.

Există două categorii de dovezi la care continui să revin ca o confirmare a creației: (1) cea a proiectării și a ordinii incredibile în sistemele vii și (2) separarea tipurilor de bază ale corpurilor plantelor și animalelor din registrul fosil.

În ceea ce privește proiectarea, chiar și cel mai mic organism unicelular, genul despre care evoluționiștii spun că este similar cu cele care au evoluat spontan din substanțe chimice non-vii, are o complexitate care depășește propria noastră capacitate de a înțelege, darămite de a recrea. Oamenii de știință abia acum încep să înțeleagă modul în care funcționează celula, care gene îndeplinesc anumite funcții etc., dar nu au nicio idee despre modul în care aceste sisteme ar fi putut proveni din procese naturale. Chiar și cea mai simplă celulă este mai complexă decât un super-calculator și, cu toate acestea, evoluționiștii atribuie un design mult mai mare întâmplării în numele științei atunci când se referă la originea și evoluția vieții.

Celula a fost comparată, nu doar cu un super-calculator, ci cu o metropolă înfloritoare plină de industrii, clădiri și fabrici, fiecare conținând super-calculatoare, toate conlucrând pentru a face această metropolă să funcționeze. Capacitatea unei celule de a-și îndeplini varietatea de funcții, de a se repara atunci când este deteriorată și de a se reproduce prin urmași cu o complexitate similară depășește capacitatea oricărui obiect creat de ingeniozitatea umană. Evident, sistemele vii poartă semnătura activității creatoare a lui Dumnezeu și nu ar putea fi rezultatul proceselor întâmplătoare.

În timp ce studiul sistemelor vii ne oferă dovezi în prezent că viața nu ar fi putut apărea întâmplător, un studiu al registrului fosil ne oferă o indicație despre cum era acea viață în trecut. Încă o dată vedem o complexitate și o varietate de neimaginat, dar nu găsim deloc dovezi ale originilor evolutive. Dacă a avut loc evoluția, trebuie să fi implicat nenumărate forme „între” între diferitele tipuri de plante și animale. Cu toate acestea, registrul fosil nu conține astfel de forme intermediare, iar evoluționiștii sunt lăsați să se lupte pentru a explica cum animalele ar fi putut descinde de la presupuși strămoși comuni fără a lăsa nicio urmă de fosilă.

Fosilele arată (1) că formele de viață se manifestă puțin sau deloc modificări în timpul istoriei lor, (2) că majoritatea tipurilor de fosile sunt practic identice cu descendenții lor vii, (3) că tipurile de fosile apar în registrul fosil fără descendențe ancestrale și (4) că organismele fosilizate fie au dispărut, fie au supraviețuit până în prezent. Este exact ceea ce s-ar fi întâmplat dacă a avut loc creația. Registrul fosil, deși este vag compatibil cu poveștile evolutive, favorizează în mod clar interpretarea creaționistă.

Cu toate acestea, adevărata cheie pentru rezolvarea controversei creație/evoluție se află într-un studiu al vârstei pământului. Evoluția necesită perioade lungi de timp, dar dacă pământul este mult mai tânăr, așa cum ne învață Biblia, atunci evoluția este și mai absurdă. Evident, de vreme ce oamenii de știință se limitează la un studiu al dovezilor prezente, nu pot să se întoarcă în timp și să observe procesele din trecut. Ceea ce studiem sunt rezultatele proceselor din trecut.

Ca geolog, sunt convins că suprafața pământului pare să fi fost modelată și remodelată în trecut de un cataclism incredibil de dinamic. Potopul biblic ne oferă cheia. Dacă s-ar fi întâmplat un astfel de Potop, așa cum spune Biblia, s-ar fi realizat o mare activitate geologică. Ar fi erodat materialul dintr-un loc și l-ar fi depus în alt loc, iar în acele sedimente noroioase ar fi fost animale și plante care au murit în acel Potop. În timp, acele sedimente s-ar fi solidificat, devenind roci sedimentare, iar animalele și plantele s-ar fi întărit, devenind fosile. Astfel, din perspectiva geologiei inundațiilor, rocile și fosilele sunt rezultatele Potopului din zilele lui Noe.

Cu toate acestea, evoluționiștii consideră că fosilele sunt dovada tranziției evolutive și consideră că unitățile de rocă conțin dovezi de milioane și miliarde de ani. Eu consider că interpretează greșit aceste dovezi, folosindu-le în mod greșit în sprijinul evoluției și al unui pământ vechi. Fără registrul geologic și cel fosil, nu există dovezi demne de numele folosite de evoluție și de conceptele pământului vechi. Astfel, problema de bază este Potopul din zilele lui Noe.

Închiși în prezent, întrebându-se despre istoria neobservată, oamenii de știință nu sunt lipsiți de instrumente. Tehnica adecvată de utilizat în evaluarea modelelor concurente ale istoriei pământului este ca susținătorii să își formuleze modelele cât mai bine posibil și apoi să facă „predicții” despre dovezi. Acestea nu sunt predicții despre viitor, ci predicții despre natura dovezilor. Dacă Potopul biblic s-a întâmplat într-adevăr așa cum descrie Biblia, atunci ne-am aștepta ca rezultatele geologice ale Potopului să arate originea lor cataclismică, rezultatul proceselor care afectează ratele și intensități cu mult peste cele care operează în prezent, și care ar fi operat la o scară regională. Colegii mei evoluționiști susțin că procesele lente și treptate au fost responsabile pentru unitățile geologice în timp ce operau la scară locală. După ce am formulat cele două modele concurente, putem trece la dovezi și vedea care set de predicții se potrivește cel mai bine.

În timp ce creaționiștii susțin de zeci de ani și așa cum încep să recunoască chiar și geologii laici, vedem multe dovezi ale catastrofei în registrul geologic. De la tulburări la tempestite până la dovezi ale activității uraganelor etc., etc., catastrofismul devine regula în geologie. Mai mult, trasând întinderea suprafețelor acestor depozite, putem vedea că produsele acestor evenimente cataclismice din trecut au funcționat la scară regională sau continentală, cu indicii către o continuitate globală. Deși nu am văzut evenimentele care au loc, rezultatele acestora susțin doctrina biblică a unui Potop cataclismic global și nu susțin deloc ideile evolutive standard. Dacă într-adevăr aceste roci și fosile sunt rezultatul unui Potop global, atunci nu există dovezi pentru evoluție și nici pentru un pământ vechi.

Uneori apar întrebări la care nu pot răspunde imediat pe baze științifice, dar ori de câte ori apar, mă întorc la roci și fosile și îmi amintesc că Potopul din zilele lui Noe este, în mod evident, cauza lor supremă. Mai mult, deși nu înțeleg toate detaliile, sunt încrezător că modelul secular al proceselor lente și treptate nu este capabil să explice multele trăsături ale dovezilor din trecut.

Încrederea mea reală în creație și pământul tânăr provine, desigur, din Scriptură. Puține doctrine sunt prezentate cu o asemenea claritate în Scriptură precum creația recentă și Potopul global. Cuvântul „zi” din Facerea 1 și Ieșire 20:11 etc., poate însemna doar o zi solară. Faptul că Dumnezeu a creat diferitele tipuri de plante și animale „după felul lor”, așa cum s-a repetat de zece ori în Facerea 1, le interzice clar să fi descins cu modificări de la tipurile existente anterior. Repetarea continuă a termenilor globali în contextul Potopului elimină orice posibilitate de inundație locală. Desigur, Iisus a confirmat creația, Potopul și pământul tânăr, așa cum au făcut și ceilalți scriitori ai Noului Testament, în special Petru și Pavel.

Ca om de știință și creștin, încrederea mea în Cuvântul lui Dumnezeu este confirmată de fiecare dată când mă uit la dovezile științifice, iar de fiecare dată când mă uit la dovezile științifice, înțelegerea mea despre Cuvântul lui Dumnezeu este sporită. Cu adevărat, Cuvântul lui Dumnezeu și lumea lui Dumnezeu sunt atât înregistrări exacte de auto-autentificare, cât și consemnări reciproce ale trecutului neobservat.