În șase zile

De ce 50 de oameni de știință alegsă creadă în creație.

Editat de Dr. John Ashton
tradus de Cristian Monea (Centrul De Studii Facerea Lumii)

Dr. Andrew Snelling, geolog

Dr. Snelling a fost editor al publicației Journal of Creation din Australia. Deține o licență în geologie de la Universitatea din New South Wales și un doctorat în geologie de la Universitatea din Sydney. Dr. Snelling a lucrat mai mult de 15 ani în domeniul cercetării creației, mai întâi în Australia și acum la Institutul pentru Cercetarea Creației din Statele Unite. Este autorul mai multor lucrări tehnice care se ocupă de probleme de origine și, în special, de probleme de datare radioactivă.

Deci, de ce cred în relatarea biblică a creației lui Dumnezeu pe parcursul a șase zile literare ca origine a vieții pe pământ, urmată mai târziu de o catastrofă geologică globală de un an care a remodelat total suprafața pământului, așa cum este descris în relatarea biblică a Potopului lui Noe? Motivul este că Biblia ne învață în mod clar o creație literală și un potop global, nu numai în capitolele de început ale Cărții Facerii, ci și în Vechiul și Noul Testament, inclusiv prin confirmarea lui Iisus Hristos Însuși. Indiferent cât de inteligenți suntem noi, oamenii de știință, în cercetarea noastră, putem doar studia toate dovezile astăzi (așa cum există ele astăzi) și apoi să le extrapolăm înapoi în trecut. Procedând astfel, trebuie să facem presupuneri și nu putem fi niciodată absolut siguri că ipotezele noastre sunt corecte și, prin urmare, nici dacă interpretarea noastră a ceea ce s-a întâmplat în trecut este corectă. Pe de altă parte, Biblia pretinde de peste 3000 de ori că este Cuvântul Dumnezeului transcendent, personal, care a existat dintotdeauna, care este atotștiutor și sincer.

Mai mult, atunci când comparăm relatarea biblică a originii vieții și a Potopului global cu viziunea evoluționistă a milioane de ani și miliarde de vietăți care trăiesc și mor în nenumărate epoci geologice, ar trebui să fie imediat evident pentru orice persoană care gândește că există contradicții ireconciliabile. Într-adevăr, dacă interpretarea evoluționistă a dovezilor este adevărată, atunci Dumnezeu n-ar fi putut crea lumea în șase zile literare, de la început fără moarte prin vărsare de sânge, iar toți oamenii și animalele aerobe (de uscat) nu pot fi descendenți din cei opt oameni și toate animalele aerobe care se aflau pe arca, pe care Noe a construit-o la porunca lui Dumnezeu. Astfel, primele capitole din Cartea Facerii sunt pline de erori și pot fi respinse, la fel ca toate referințele la creația lui Dumnezeu și la Potopul lui Noe în multe alte cărți din Vechiul și Noul Testament. Aceasta înseamnă, de asemenea, că Dumnezeu îi spunea lui Moise și copiilor lui Israel o minciună atunci când le-a dat cele Zece Porunci și le-a poruncit să țină o săptămână de șapte zile, la fel cum a ținut El Însuși o săptămână (de creație) literală de șapte zile, ceea ce ar însemna că El era deja vinovat că Și-a încălcat propria Sa nouă poruncă. Mai mult, Iisus Hristos Însuși trebuie să fi mințit și atunci când s-a referit la creația lui Dumnezeu și la zilele lui Noe, Arca și Potopul, deci El nu poate fi ceea ce El a pretins că este („calea, adevărul și viața”) sau „Fiul lui Dumnezeu”.

Rezultă atunci că, luând decizia cu privire la veridicitatea acestor evenimente, așa cum sunt consemnate în Biblie, în cele din urmă de către Dumnezeu Însuși, așa cum se susține, nu există niciun motiv pentru care veridicitatea Bibliei nu poate fi testată istoric și științific. Aceasta nu înseamnă că Biblia este un manual de știință și istorie, ci mai degrabă că, dacă este adevăr, atunci ori de câte ori se referă la chestiuni de istorie și știință, acestea ar trebui să poată fi verificate prin mijloacele normale de investigații științifice și istorice. Cu alte cuvinte, dacă ceea ce citim în Biblie este adevărat, atunci dovezile din lumea pe care a creat-o Dumnezeu și apoi a judecat-o printr-un potop catastrofal global, ar trebui să fie în concordanță cu ceea ce înregistrează Biblia despre acele evenimente. Așa si este. Sunt convins, la fel ca mulți alți oameni de știință, că dovezile susțin în mod covârșitor aceste afirmații pe care Biblia le face despre originea vieții și istoria pământului.

De exemplu, în calitate de geolog, întâlnesc multe fosile în straturile de roci expuse de la suprafața pământului, ca rămășițe ale animalelor și plantelor care au trăit odinioară pe pământ, dar acum sunt moarte, îngropate și conservate în roci. La fel ca biologii care studiază vietățile, încă pot vedea printre rămășițele păstrate ale creaturilor moarte dovada lucrării creative a lui Dumnezeu. Într-adevăr, dacă viața a fost creată mai degrabă de un Dumnezeu personal transcendent, decât de mecanismele impersonale aleatoare ale evoluției, atunci creaturile, vii sau moarte, ar trebui să prezinte dovezi că au fost create de un proiectant. Așa si este.

Dovezi de proiectare

Poate că exemplul meu preferat este cel al trilobiților, artropodele (nevertebratele cu picioare articulate) dispărute și care se găsesc doar ca fosile la nivel mondial. De exemplu acestea apar printre primele fosile din așa-numitele roci cambriene și sunt fosilele cele mai de jos, multi-celulare cu părți dure găsite în Marele Canion. Adesea privite ca vietăți primitive, anatomia lor dezvăluie că sunt, probabil, cele mai complexe dintre toate creaturile nevertebrate. Se crede că au fost creaturi marine, deoarece fosilele lor se găsesc în mod obișnuit împreună cu rămășițele creaturilor care trăiesc și astăzi în oceane. Mai mult, se pare că au avut un set de branhii asociate cu fiecare picior. Carapacea animalului este, de obicei, divizibilă în trei secțiuni sau lobi—cap, torace și coadă. Prin urmare, numele animalului (tri pentru trei și lobit pentru lobi). Datorită picioarelor și antenelor articulate, trilobiții sunt clasificați împreună cu homarii, crabii, scorpionii, păianjenii și insectele. Picioarele le solicită sisteme musculare complexe și, datorită asemănării lor cu artropodele moderne, se crede că trilobiții au un sistem de circulație, inclusiv o inimă. De asemenea, aveau un sistem nervos foarte complex, așa cum indică antenele, care probabil aveau o funcție senzorială și prezența ochilor la multe specii.

Într-adevăr, unii oameni de știință cred că ochii agregați ai unor trilobiți reprezintă cele mai sofisticate sisteme optice utilizate vreodată de orice organism. Acest tip de ochi este unul compus, alcătuit din multe lentile simple, fiecare concepută special pentru a corecta aberația sferică, permițând astfel trilobiților să vadă o imagine nedistorsionată sub apă. Proiectul fizic elegant al ochilor trilobiților folosește, de asemenea, principiul lui Fermat, condiția Abbe a sinusurilor, legile refracției ale lui Snell și compensează optica cristalelor birefringente. Un astfel de sistem optic prezintă toate dovezile că a fost construit de un proiectant extrem de genial!

Complexitatea extraordinară a trilobitului justifică cu greu numirea creaturii ca „primitivă”, dar aici se află dilema pentru evoluționiști. Nu există strămoși evolutivi posibili ai trilobiților în straturile de rocă de sub locul unde se găsesc aceștia, de exemplu, în Marele Canion. De fapt, trilobiții apar brusc în registrul geologic, ca vietăți complet formate și integrate cu cele mai sofisticate sisteme optice utilizate vreodată de orice organism, fără niciun indiciu sau urmă de strămoș în numeroasele straturi de rocă de dedesubt. Nu există absolut niciun indiciu cu privire la modul în care a apărut complexitatea uimitoare a trilobiților și, astfel, ei indică destul de clar proiectarea și crearea prin poruncă, așa cum putem prezice pe baza relatării biblice din Facere.

Dovezi ale Potopului

În calitate de geolog, mă interesează și relatarea biblică a istoriei pământului, în special Potopul catastrofal global din zilele lui Noe, ce a durat peste un an, care trebuie să fi remodelat total întreaga suprafață a globului. De fapt, pe baza descrierii biblice a evenimentului, este logic să se prevadă că ar lăsa în urmă miliarde de animale și plante moarte îngropate în sedimente erodate și depozitate de apele inundațiilor, care ar sfârși prin a fi fosile în straturi de rocă așezate de apă pe tot globul. Și exact aceasta găsim—straturi de roci sedimentare depozitate de apă care conțin fosile pe tot pământul.

Există dovezi impresionante că depunerile fosilizate și straturile de roci s-au format catastrofal. Există, de asemenea, multe indicații că nu au existat milioane de ani, sau chiar mii, între diferitele unități de rocă. Secvența de roci din Marele Canion este un exemplu. Nu numai că se poate demonstra că fiecare dintre unitățile de rocă expuse în pereții canionului trebuie să se fi format foarte rapid în condiții catastrofale de apă, dar nu există decalaje semnificative de timp între diferitele straturi de rocă. Astfel, timpul total necesar pentru a așeza aproximativ 1200 de metri de straturi de roci se încadrează în limitele de timp prevăzute de Biblie pentru evenimentul Potopului.

Ceea ce este, de asemenea, spectaculos în zona Marelui Canion, din nordul statului Arizona, este scara și magnitudinea unităților de rocă și minunatul canion în sine. Se poate merge fizic în sus și în jos de-a lungul secvenței unităților de rocă de dinaintea Potopului, și apoi chiar prin evenimentul Potopului până la timpul de după Potop. Deși secvența nu este completă, există puține locuri în care o secvență atât de completă este expusă pe deplin și există atât de multe dovezi pentru Potop și natura sa catastrofală.

Niciun geolog nu neagă că oceanele au acoperit odată pământul, deoarece rocile care conțin fosile marine pot fi găsite astăzi la altitudini deasupra nivelului mării, oriunde de la 1,6 la 8 km. Faptul că apele oceanului ar fi trebuit să acopere pământul este exact ceea ce ne-am aștepta să se întâmple în timpul unei inundații globale, în timp ce mișcările pământului concomitente cu apele de inundații în retragere ar trebui să lase straturi cu fosile marine la înălțimi considerabile, după cum observăm, de exemplu, în Himalaya.

În Australia, fără îndoială, una dintre cele mai impresionante zone care demonstrează depunerile catastrofale din timpul Potopului este Ayers Rock (sau Uluru). Scara paturilor de gresie care au fost răsturnate pentru a forma stânca oferă o mărturie clară asupra scării depunerilor din timpul Potopului. Mineralele care alcătuiesc gresia sunt o mărturie a vitezei cataclismice a procesului de depunere și a vârstei tinere a acestui relief deșertic formidabil.

Cercetare

Cercetarea a fost întotdeauna o componentă importantă a responsabilităților mele și, în ultimii ani, mi-a fost posibil să măresc efortul de cercetare prin munca de colaborare și concentrarea asupra investigării metodelor de datare radioactivă prin colectarea de probe și realizarea analizelor de laborator. În acest fel, dovezile care sunt adunate și sistematizate în mod cuprinzător se dovedesc a fi în totalitate în concordanță cu înregistrarea biblică a creației în șase zile și cu un Potop catastrofal global.

Există trei proiecte de colaborare internaționale importante. În primul rând este proiectul modelului Potopului cu creaționiștii americani, doctorii Steve Austin, John Baumgardner, Russ Humphreys, Larry Vardiman, și Kurt Wise. Încercăm să obținem o înțelegere cuprinzătoare a datelor geologice dintr-o perspectivă biblică a istoriei pământului, centrată pe ceea ce s-a întâmplat în timpul, înainte și după Potop, până în prezent. Am sugerat că tectonica plăcilor catastrofală poate oferi un mecanism adecvat pentru mișcările pământului și activitatea tectonică, „sprint” continental (mai degrabă decât „derivă”) și modele de sedimentare și activitate vulcanică în timpul evenimentului Potopului. Așadar, am prezentat o lucrare preliminară pe această temă la cea de-a Treia Conferință Internațională despre Creaționism de la Pittsburgh, în 1994. Modelul nostru încă are probleme de depășit, dar rămânem încrezători că se va dovedi funcțional și unificator.

Într-un proiect separat, dar înrudit, Dr. Kurt Wise și cu mine, cu suportul tehnic al calculatorului de la Donna Richardson și cu ajutorul celorlalți pentru colectarea datelor, dezvoltăm o bază de date geologică globală utilizând software sofisticat care ne-a fost donat, în mare măsură, în acest scop. Acest proiect implică înregistrarea tuturor datelor geologice cunoscute în fiecare zonă de pe glob—o sarcină enormă și descurajantă. Baza de date ne va permite să analizăm tiparele geologice globale pentru diferite tipuri de roci, fosile, „date” radiometrice, indicații în roci ale direcțiilor actuale ale curentului de apă și multe altele. Privind imaginea de ansamblu, sperăm să înțelegem mai bine ce s-a întâmplat în timpul Potopului. La urma urmei, Potopul a fost un eveniment global; prin urmare, ne-am aștepta să găsim modele globale de sedimentare, activitate vulcanică, depozite minerale etc. Deși este un proiect pe termen lung, acesta este strategic, deoarece ne va permite să facem afirmații importante pe baza datelor brute.

Într-un sub-proiect, am făcut echipă cu astronomul Dr. Danny Faulkner pentru a analiza tiparele de impact și craterele vulcanice explozive cu trecerea registrului geologic pe pământ, în comparație cu cea a lunii și a celor mai apropiați vecini planetari ai noștri, Venus și Marte. Există o posibilitate distinctă ca astfel de impacturi și explozii să declanșeze cicluri de sedimentare catastrofală în timpul Potopului, activitate vulcanică coroborată cu mișcările plăcilor și multe altele.

Un al treilea proiect internațional de colaborare se concentrează pe metodele de datare radioactivă. Deși ușor discreditate din cauza defectelor de bază ale metodelor și a rezultatelor anormale, tiparele de „date” care sunt în concordanță cu scara de timp evolutivă sunt încă o provocare majoră pentru relatarea biblică a istoriei pământului. Ar fi un avans puternic să putem explica datele „bune” acceptate de evoluționiști și datele anormale pe care le resping, în termeni diferiți de „vârste”. Deci lucrez cu doctorii Steve Austin, John Baumgardner, Eugene Chaffin, Don DeYoung, Russ Humphreys, și Larry Vardiman, în proiectul de cercetare RATE (Radioisotopes and the Age of The Earth—n.t., Radioizotopi și Vârsta Pământului). Până în prezent, au apărut două posibilități—ratele de dezintegrare radioactivă ar fi putut fi foarte rapide în momentul creării și/sau Potopului și/sau „vârstele” reprezintă modele legate de structura geochimică primordială a interiorului pământului, în special mantaua, și de procesele de reciclare a rocilor în timpul Potopului.

Legat de participarea mea la proiectul RATE, există un număr din ce în ce mai mare de studii de caz în care sunt vizate anumite unități geologice pentru prelevarea de probe și analize de laborator, pentru a testa posibile explicații geochimice pentru raporturile radioizotopice din roci. Până în prezent, aceste studii de caz implică eșantioane din Australia, Noua Zeelandă, Marea Britanie, Marele Canion și alte părți din SUA. Rezultatele inițiale se dovedesc a fi de mare ajutor în misiunea noastră. De exemplu, s-au găsit „vârste” anormale de până la 3,5 milioane de ani pentru fluxurile de lavă din 1954 la Mt. Ngauruhoe, pe Insula de Nord a Noii Zeelande, și s-a demonstrat că acestea au fost cauzate de excesul de argon radiogen care a venit din zona sursei acestora din manta și a fost captat în lave când s-au răcit. Mai mult, un studiu al literaturii confirmă faptul că argonul poate reflecta concentrația primară de argon în mantaua pământului și nu ar fi fost obținut din dezintegrarea radioactivă, chiar dacă nu se distinge de argonul astfel produs. La rândul său, acest lucru înseamnă că, în cazul fluxurilor de lavă antice a căror vârstă adevărată nu o cunoaștem, nu putem fi siguri că argonul măsurat în roci provine din dezintegrarea radioactivă a potasiului și, astfel, argonul măsurat nu poate indica „vârsta” adevărată, contrar principiilor implicate în metodele de datare radioactivă potasiu-argon și argon-argon. Această muncă a fost raportată într-o lucrare livrată la A Patra Conferință Internațională despre Creaționism de la Pittsburgh, în 1998, și a câștigat Premiul de Excelență Tehnică.

Alte proiecte de cercetare au vizat, de asemenea, probleme geologice specifice, care de multă vreme par să fie în contradicție cu relatarea biblică a istoriei pământului și care au fost greu de rezolvat. Două astfel de probleme sunt schimbările metamorfice din roci în regiuni mari ale scoarței terestre datorate temperaturilor și presiunilor ridicate și amplasarea și răcirea în scoarța terestră a corpurilor mari de rocă topită, cum ar fi graniturile. S-a considerat, în mod convențional, că ambele procese geologice au durat milioane de ani și astfel au fost citate persistent de cei care sunt împotriva scării timp biblice referitoare la crearea vieții și istoriei pământului. Cu toate acestea, lucrările din Journal of Creation și prezentate la cea de-a Treia Conferință Internațională despre Creaționism, ambele din 1994, au arătat că schimbările metamorfice regionale necesită temperaturi scăzute până la moderate pe o scară de timp scurtă, în prezența apelor hidrotermale și reflectă zonările compoziționale a sedimentelor originale și a mineralelor constitutive. Ultima lucrare a câștigat Premiul de Excelență Tehnică la conferința respectivă.

La fel, s-a demonstrat acum într-o lucrare prezentată la a Patra Conferință Internațională despre Creaționism, în 1998, că pătrunderea și răcirea corpurilor mari de magmă granitică necesită doar sute până la câteva mii de ani, expulzarea apei magmatice conținute provocând fracturi și pierderea rapidă de căldură prin convecție, prin amestecarea și circulația cu apa subterană. Cercetările în aceste probleme geologice și altele continuă astfel să verifice acuratețea relatării biblice a istoriei pământului și a vieții.

Concluzie

Cred în creația literală a vieții de către Dumnezeu în șase zile, și în distrugerea vieții și a pământului de către Dumnezeu printr-un Potop global cataclismic de un an, din două motive—în primul rând, deoarece Biblia înregistrează în mod clar aceste evenimente ca fiind reale, o istorie literală și, în al doilea rând, deoarece dovezile științifice, înțelese corect, sunt în concordanță totală cu această relatare biblică. În calitate de geolog, consider că cercetarea științifică a lumii lui Dumnezeu este foarte satisfăcătoare și exaltantă, pentru că întotdeauna descopăr că în cele din urmă dovezile din lumea lui Dumnezeu sunt în acord cu ceea ce am citit în Cuvântul lui Dumnezeu.